EXITCARD

Negative-Interest-Rates-3

Lucian Davidescu

Epoca dobânzii negative

De la începutul anului au început să apară și în România cazurile de clienți cărora banca le propune dobândă negativă la depozitele în euro. Practic, banca te taxează ca să ții banii în contul ei, suplimentar față de comisioanele care oricum duceau de multe ori rentabilitatea pe minus.

Via Forbes:
Sunt mai degrabă cazuri insolite, dar este confirmarea unei tendințe care în Vestul Europei a început de câțiva ani și care nu dă semne să se oprească.

Deja, tot de la începutul anului, Europa vestică a trecut la nivelul următor al exotismului – creditul cu dobândă negativă. Sunt doar o mână de cazuri, în Danemarca sau Spania, iar nivelele absolut minimale par a fi puse mai degrabă în scopuri de marketing. Dar chiar și așa, situația este șocantă – arată că băncile au prea mulți bani pe care n-au cui să-i mai dea. Practic, din cauza politicilor monetare de criză prelungită nu își mai găsesc rostul pe piață. Desigur că creditele cu dobândă negativă nu pot exista decât în condițiile în care există și depozitele cu dobândă negativă. Abordările financiare de tip contabil vor spune că nu este nici o problemă – dintre cele două dobânzi negative banca va încasa o marjă pozitivă.

În realitate, lucrurile nu pot rămâne așa – ce este posibil experimental la scară mică devine falimentar atunci când este scalat la întreg. Dobânzile negative la credite invită la un arbitraj simplu – ia bani de la bancă și vei putea trăi din rente. Cu cât mai mare împrumutul, cu atât mai consistent venitul și tot ce trebuie să demonstrezi este responsabilitatea că nu vei cheltui un cent în plus decât ai cheltuit. Însă oricât de responsabil ai fi, oricât de mic ar fi riscul de creditare, el nu poate coborî sub zero. Riscuri negative nu există – matematic, ceea ce arată încă o dată absurditatea dobânzii negative.

Când vine vorba despre depozite, aspectul important se mută pe motivația financiară. De ce ar accepta cineva să i se ia din bani doar pentru că îi ține în cont? Singura explicație rațională este inerția – este mai comod să îi lase acolo. Dar inerția are un punct final de oprire, mai curând sau mai târziu. Se vor găsi mereu competitori dispuși să țină banii „mai ieftin“, adică măcar cu dobândă zero. Unii dintre ei sunt chiar interni – contul curent – iar alții sunt mulți și agresivi: toate serviciile financiare moderne apărute odată cu internetul.

O motivație poate fi garanția de stat pentru depozitele de până la 100.000 de euro, caz în care devine calculabilă valoarea asigurării suverane oferită gratuit tuturor depunătorilor. Însă nici măcar această asigurare nu mai este de natură să convingă suficient, după ce a fost la un moment dat contestată chiar de Comisia Europeană, atunci când a făcut bail-in-ul din Cipru. Cash-ul devine, culmea, cel mai sigur și mai profitabil plasament – simultan. Pentru bănci, operațiunile curente au devenit o sursă vitală de încasări pe termen scurt, așa că ele practică comisioane mari lărgind breșele prin care se strecoară tot mai mulți operatori financiar alternativ. Da acum, singurul serviciu util și de perspectivă pe care îl mai oferă sistemul bancar clasic este cutia de valori.

Este protejată de bail-in-uri sau de popriri pe conturi și costă tot atât cât o dobândă negativă – la sumele mari chiar mai puțin.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *