Bravo!
Ce au făcut polonezii şi n-au făcut alţii
Când toată Europa se scufunda în recesiune, Polonia era singura ţară care a rămas pe creştere. Nu există o explicaţie care să justifice pe deplin excepţia. Există însă un istoric al sacrificiilor prin care ţara şi-a croit destinul.Când alţii făceau programe de „stimulare a economiei”, Polonia a decis că, deşi îşi permite, nu e cazul. A încercat în schimb să mai taie din cheltuielile bugetare.
Când activele s-au ieftinit dramatic, polonezii au început ultima fază a privatizării. Au argumentat că banii puţini sunt mai utili acum decât banii mulţi – prea târziu.
Când alţii se băteau cu euro, polonezii au lăsat zlotul să se ducă unde a crezut de cuviinţă. La începutul lui 2009, 1 zlot era un leu. În câteva luni, euro era deja cinci zloţi. Acum, este 3,8.
Când unii credeau că exportul este soluţia pentru orice, Polonia a descoperit că are şi piaţă internă, adică oameni care trebuie să trăiască bine.
Când alţii îşi angajau pe salarii duble pilele, ca să se ocupe de fonduri europene, polonezii absorbeau banii cu spor.
Când în „estul sălbatic” bacşişul devenise funcţie în stat, polonezii au dotat aviaţia cu aparate noi, luate în schimbul celei mai mari contrapartide de investiţii din istorie: 180% din valoarea contractului.
Când alte ţări din Est ţineau în viaţă găuri negre şi scoteau şomerii la pensie anticipată, polonezii se zbăteau cu un şomaj de 15%. Cu timpul, şi-au găsit joburi adevărate.
Când patrioţii refuzau „să-şi vândă ţara”, polonezii făceau terapii de şoc. Privatizare, debirocratizare, preţuri libere.
Când ocupaţia stalinistă încerca să confişte absolut tot, polonezii reuşeau să păstreze şi să încurajeze o clasă antreprenorială.
Când alţi patrioţi leşinau de frică şi îşi cedau ţara necondiţionat, polonezii şarjau tancurile ruseşti cu cavaleria.
Când ruşii masacrau elita poloneză, alţii îşi masacrau elita cu mâinile lor.
Să se odihnească în pace, toţi!
18 comentarii
Excelent si felicitari !
Iar cand conducatorii altor tari traiau intr-un huzur nemeritat, intreaga conducere a Poloniei, de la presedintele Eurosceptic pana la conducatorul Bancii Nationale care nu a apelat la FMI si a reusit sa transforme tara in singura din Europa cu crestere economica de peste 2% in criza economica, mureau intr-un accident de avion!!!
http://www.scribd.com/doc/5878971/-Perkins-John-C…
Doar o observatie si un link… nimic mai mult!
Bingo! Ai pus punctul pe I! Sincere felicitari si bravo pentru acest articol!
departe tare griva de iepure…….nici nu poti compara romanii cu polonezii!
Razvan, nu mi-a trecut prin cap…..cu toate ca am citit mult despre teoria conspiratiei. Nimic nu este exclus, doar sclavi suntem doriti cu totii sa fim indiferent de cultura si tara. Pacat….un vis al lor s-a dus.
Riscograma, mai avem vreo sansa ?
Bine scris! Iata ca mai exista lume inteligenta si pe blogosfera! 😛
Un polonez…
“Hello George
As I’m writing this from the country overwhelmed with grief after the greatest of its tragedies since some September of 1939,I guess there are few details which western MSM won’t probably touch and which I find more than important.
First one is just a clarify-I found few sources claiming that Lech Kaczynski is the first ruler of Poland in the XXth century who died during his term in the time of peace.Not really: http://en.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Narutowicz
I really don’t appreciate lack of knowlegde of people calling themselves professional journalists.
Coming back to the current event and its interesting place in time and space which you noted on Saturday,I guess I can recommend this links:
– “Top Polish leaders opposing euro and swine flu vaccines wiped out in plane crash”
– “President and two presidential candidates killed, reports WSJ“
– “Polish central bank faces questions after governor killed in plane crash“
Imagine the situation:
Your country three days ago had four candidates for presidential elections set for the early fall, with three of them having real chances for win. Two of them dies at the same time and the third one,
http://en.wikipedia.org/wiki/Bronis%C5%82aw_Komor…
accidentally being a Marshal of the Sejm (Lower house of polish parliament), due to the constitution accedes official duties of the President, which include deciding when the accelerated elections are going to be set-being the most probable winner at the same time.
Your country’s ALL top military commanders, including chief of general staff, chief of land forces, chief of navy, chief of the air forces and chief of the special forces are dead.
Who is the leader of polish army due to the constitution?
Komorowski.
Your country’s chef of National Bank and Federal Reserve is dead.
Who decides of whom shall come after him?
Komorowski.
Since this Saturday, for the first time from mid thirties and Pilsudzki (the only guy that even Hitler was afraid of) http://en.wikipedia.org/wiki/Pilsudski ,
one of the biggest countries in Europe is being formally ruled by one man-at least until elections. And now comes the best.
Komorowski is a close associate, friend and a political student of mr http://en.wikipedia.org/wiki/Andrzej_Olechowski
whose name can be easily found on the list of Bilderberg meetings…oh, and a member of
http://en.wikipedia.org/wiki/Trilateral_Commissio… as well.
@Razvan: EXACT acelasi lucru mi-a trecut prin minte la aflarea cutremuratoarei vesti… CUM, dom'ne, si-au permis sa aiba crestere cand tot mapamondul (mai putin "neascultatoarea" China) TREBUIA sa intre la apa???
Sarcastic spun: "asa le trebuie, daca se impotrivesc curentului!"
(sper sa fiu inteles bine)
Rememorarea unei lectii de istorie:
http://www.youtube.com/watch?v=0P2iqe-ZM0k
Trapped between two despots
The cry for battle calls
Soviets at the Vistula
The Hun inside the walls
Resistance a tradition
Poland to be free
Finishing oppression
Regaining liberty
Claiming back their territory
Bloodshed for such precious land
Withdrawing hated enemy
The final struggle is at hand
Armia krajowa
Patriots mobilized
Many unarmed soldiers
Weapons improvised
National rebellion
Expect to last one week
Primitive devices
Guerrilla techniques
Bravery, pride and heroism
Honour and determination
Against tanks and artillery
Dying hard battalions
The soviets massacred thousands in Katyn
So they know precisely what to expect
Decades more of brutal submission
Tyrant Stalin stabs them in the back
Abandoned by the feeble western allies
Responsible for all the brave who died
Whilst their brothers freed Monte Cassino
They surrendered with their heads up high
(Will rise!)
Dragut, dar nu e numai asta.
In timp ce noi tocam banii din privatizari, poate polonezii au facut investitii cu ei.
In timp ce noi exportam software si cherestea, polonezii exporta bunuri de larg consum produse la ei sub nume de branduri mari, si produse alimentare.
In timp ce noi nu stiu ce buric al pamantului ne credeam, iar tineretul nostru care n-a plecat inca lucreaza in software, marketing, advertising, PR, polonezii au stiut ca fiind China Europei, creand adica produse indispensabile tuturor, sunt mai castigati.
Si asa mai departe.
Flavian, excelent comentariu . . . daor ca dl. Davidescu a mai spus p’aici ca prefera sa nu intre in astfel de amanaunte ( spre deosebire de mine 😛 )
excelent articol … pentru pesimişti adaug ȘI SUBLINIEZ că nu e niciodată prea târziu să devenim şi noi ca ei … la fel de demni si mândri de ceea ce suntem …
cum nu au cedat nici când ţara le-a fost ştearsă de pe faţa pământului, a cincea oară parcă?, şi tot şi-au putut reveni după 1945, oricât de neagră e mocirla în care ne zbatem noi acum e incomparabil mai uşor să ne scuturăm de ea decât le-a fost polonezilor în '45 şi după …
1945 nu 1989, că premisele a ceea ce sa întâmplat în '89 si după la ei au fost puse ÎN TIMPUL NEGREI DICTATURI STALINISTE …. aşa că la văicărelile unora de la noi cu vai, ne-a distrus comunismul le zic scurt, mucles! uite ce au putut face polonezii ÎN TIMPUL DICTATURII COMUNISTE …
dacă vrei poţi … dacă nu nu … asta e singura mare jmecherie …
imi pare rau pentru polonezi dar sa TE DUCI IN RUSIA CU UN AVION RUSESC LA COMEMORAREA VICTIMELOR UNEI CRIME RUSESTI si sa ai ELITA POLITICA A TARII in acel avion cred ca se numeste ca vrei sa ti-o furi neaparat… sa te bagi benevol si cu gramada in masina de tocat carne care se numeste rusia… se numeste ca ti-o faci cu minutza ta….
Lucian, vezi si pozele din satelit de aici (la urma), ca se vede clar cum controlorii i-au bagat pe culoarul cel mai periculos, cu 30 de m MAI JOS decat era normal.
Daca ar fi fost cu 4 5 m mai sus nu mai luau copacii/antena, insa intrau direct in oras/cladiri..
RIP.
Felicitari pentru articol!
Intr-adevar, si eu sunt de parere ca ne putem inspira din modelul polonez in unele puncte de vedere. Mai ales factorii de decizie ar trebui sa faca asta si ar fi mai bine pentru toata lumea.
"La începutul lui 2009, 1 zlot era un leu. În câteva luni, euro era deja cinci zloţi. Acum, este 3,8."
Avand in vedere ca pt inceputul 2009 este anuntata raportarea zlotului fata de leu, pe cand urmatoarele doua raportari sunt fata de euro, bagsama situatia nu s-a modificat PREA mult, tot CAM "pe-acolo" "se invarte"…