Standard
Lucian Davidescu

Legea salarizării unitare poate opri tăierea salariilor cu 25%

De ce să iei un sfert de la toată lumea când ai gata-făcută o grilă diferenţiată, care ar da acelaşi rezultat?

 

Deşi soluţia e atât de simplă şi atât de corectă, aproape nimeni n-a sesizat-o. Am descoperit-o aici:

9. Tăierea de salarii în funcţie de legea salarizării unitare şi nu liniar.
Adică de ce avem lege care să spună care salarii sunt prea mari? Ca să le îngheţăm, apoi să le micşorăm temporar, apoi să le urcăm, apoi să le îngheţăm, apoi să aşteptăm care salariile mai mici să le ajungă din urmă?? Nu mai bine le micşorăm acum şi le lăsăm aşa? Da, nu e în acord cu Codul Muncii şi ar putea fi nevoie ca unele instituţii să fie re-înfiinţate; dar asta înseamnă reformă.

Argumentul oficial pentru care tăierea este de 25% pentru toată lumea şi nu diferenţiată a fost că n-ar fi timp de negocieri şi evaluări. Însă negocierile şi evaluările deja s-au încheiat, ba chiar s-au concretizat într-o grilă clară de câştiguri.

Legea are însă şi o prevedere cum că niciun salariu nu scade. Astfel, dacă un post este plătit cu o sumă mai mare decât rezultă din grilă, el va rămâne îngheţat până când salariile mai mici vor veni din urmă. Lucru care e prevăzut să dureze trei ani sau chiar mai mult. Această prevedere a fost introdusă pentru a respecta principiul asumat în toamna anului trecut, că niciun salariu nu scade.

Numai că, între timp, principiul ăsta e pe cale să fie spulberat prin asumarea răspunderii guvernului. Atunci, dacă tot se taie, de ce să nu se taie conform grilei. Ar trebui doar ca din Legea Salarizării Unitare să fie eliminată perioada de tranziţie, iar coeficienţii să fie aplicaţi exact, începând de acum.

Efectele? Veniturile ar scădea masiv în palierele superioare ale administraţiei, ordinii publice şi apărării, uneori cu mai mult de 50%. Aceştia au venituri cu mult peste grilă, deşi grila îi favoriza oricum.
În schimb, ar rămâne neatinse salariile medicilor, ale profesorilor din educaţia preuniversitară.

Practic, tăierea uniformă e o formă de salvare a structurilor de forţă ale statului, din banii bugetarilor care chiar furnizează servicii sociale.

Per total, legea are ca rezultat scăderea cheltuielilor bugetare cu personalul până în 2015 de la 9,4% la 7% din PIB, adică exact cu 25,5%!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flavius

Si eu am tot zis de solutia asta. Nu inteleg ce naiba fac sindicatele medicilor si profesorilor: de ce nu cersa se aplice schema in 2 luni (sau acum) si gata!

Gicu Maracine

M-ati lasat cu gura cascata!

Daca intr-adevar e asa (o sa vad ce-mi zic si prietenii economisti) atunci atat astia din ministere cat si sindicatele (asa cum bine remarca Flavius) dorm pe ei de nevrozati ce sunt!

Gabriel

Nu dorm, vor sa inchida ochii…

VictorCh

Pai in titlu si in inceputul articolului pui intrebarea, si in incheierea acestuia dai raspunsul: ca sa nu fie taiat atat de mult cadrelor de decizie (in privinta legii), ci sa fie taiat (proportional) tot cat "pulimii"!

DE CE sa nu impartim saracirea (daca reusim)? Lasa ca neimpartita lasam doar imbogatirea…

TudorD

Pentru ca in daca s-ar aplica legea s-ar economisi cei 25% numai pe seama primelor 3 categorii (administratie) unde este preponderent clientela politica.

Poate s-ar putea compara grila aceasta cu cea actuala ca sa fie mai relevant acest aspect.

Si apoi ar fi un exemplu prost, o lege care sa se aplice in Romania…cine a mai auzit de asa ceva?

MeTeo

Lucian, in grila ta unde se gasesc inalt-prelatii bisericii ?

Pe ei nu-i taxezi ?

totedati

"Legea are însă şi o prevedere cum că niciun salariu nu scade"

ţi-ai răspuns singur de ce nu sa aplicat … că tăierea de 25% e pentru a face economii la buget!

ar fi trebuit ca să accepte din 2009 că o parte din categorii vor pierde din venituri iar altele, medici profesori, ar fi trebuit să le crească salariile … nu poţi face economii dacă nu reduci nici un venit …

le-a fost frică să abordeze în anul electoral 2009 şi a doua parte a problemei … disponibilizările de personal! că e musai să fie făcute dacă vrei ca la cei care vor rămâne să le creşti salariile …

dar după cum au pornit devine tot mai valabil cel mai prost scenariu … disponibilizări + scăderi de venituri la o parte din bugetari, creşteri modeste la cei mai prost plătiţi acum, şi perspectiva unui buget mai echilibrat sau aparat de stat mai eficient tot mai îndepărtată cu cât realitatea aplicării legii se va îndepărta de cele iniţiale …

timpul pierdut în anul electoral 2009 şi banii de la FMI tocaţi aiurea în anul electoral 2009 doar ca să ne mai ciuruiască o dată pe toţi marinelul se răzbună până la urmă pe fiecare dintre noi … si cei care am pus botul şi l-am votat şi cei care nu l-am votat …

iar PSD-ul a jucat aceeaşi horă ca şi PDL-ul ambele partide conştiente că sacrifică viitorul ţării, reformele trebuiau făcute în 2009 cât mai urgent!, doar pentru a se distruge unii pe ceilalţi … PDL-ul a fost mai ciolănos, mai rezistent, a dat la gioale pe sub masă mai eficient, PSD-ul cam ruginit a jucat cât a putut de bine dar cam fără suflu şi a pierdut …

iar acum vrea să uităm partida jucată în 2009 cu PDL-ul şi să îl credităm cu cele mai bune intenţii de a scoate ţara din criză! hmmmm!

;-X

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.