Riscograma

Care birocraţi să plece acasă? Metoda conservei cu sardele

Cine nu are loc în Palatul Victoria, afară! Simplu şi sec, aşa ar trebui să arate reforma Guvernului. “Comasările” şi “restructurările” sunt praf în ochi.

Câtă vreme are sau îşi găseşte spaţiu vital, birocraţia îşi va inventa şi atribuţii. Va încerca din răsputeri să nu le facă faţă. Când dispare o coadă, monstrul intră în panică. Oare nu mai e nevoie de mine? Scurtează rapid programul cu publicul până când coada creşte la loc. Iar când are birouri libere, caracatiţa inventează funcţii în organigramă sau chiar instituţii întregi. De exemplu, povestea despre Casa Poporului care ar fi folosită doar în mică măsură este doar un mit rămas din anii ’90. Acum, ea este ocupată la peste 100% din capacitate. Birocraţii şi-au făcut cuib chiar şi pe holuri.

Cum scăpăm de FMI
Cum scăpăm de FMI

Dihania poate fi oprită doar dacă rămâne fără spaţiul vital. De exemplu, la nivelul Guvernului asta ar însemna ca toate ministerele să fie înghesuite în Palatul Victoria. Nu contează numărul de miniştri. Pot fi zece sau o sută. Până şi şoferul, că oricum nu s-ar schimba mare lucru. Nu contează nici salariile. Pot avea toţi salariu de preşedinte. Fizic, în Palatul Victoria pot fi înghesuiţi 1.000 de oameni. Suficient! Cine nu-şi găseşte loc poate pleca acasă. Aşa s-ar economisi: salariu, chirie, maşină, benzină, toner (costă groaznic de mult când îl cumpără statul), şpagă.

Evident, e vorba doar de funcţionarii din ministere, nu de personalul subordonat: profesori, medici, poliţişti, militari, inspectori fiscali. Însă şi aici se poate lucra. De exemplu, ce-au înţeles guvernele de până acum prin descentralizare. În loc să cedeze atribuţiile Fiscului sau ale Poliţiei către autorităţile locale, au creeat structuri perfect paralele şi redundante. Poliţie Comunitară sau Direcţii de Taxe Locale. Pe acelaşi principiu, în fiecare judeţ, toţi angajaţii din instituţii cu funcţionalităţi asemănătoare ar trebui înghesuiţi într-un singur sediu – cel mai mic. Nu vă fie frică, cei rămaşi vor face treaba mai bine, nu mai prost!

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou