Nu stricaţi bunătate de criză!

Dacă puroiul e bine dezinfectat, ţesutul economiei se poate vindeca. Sunt deja lucruri care s-au schimbat în bine.

Până acum un an şi jumătate, firmele româneşti au alergat cu câte o ghiulea de fiecare picior şi asta nu le-a încurcat foarte mult. De-o parte a atârnat povara statului – risipă, incompetenţă ineficienţă – de cealaltă balastul propriu – aceleaşi componente. Nu conta prea mult, erau vremuri în care mergea orice. Acum, nu mai merge nimic.

Între timp, companiile s-au debarasat de ghiuleaua lor. Au tăiat costurile, au început să se bată cu adevărat pentru fiecare client, au ajuns să îşi gândească fiecare pas şi să îşi cântărească fiecare bănuţ. Au renunţat la planurile păguboase, la costurile inutile şi la angajaţii care mai mult încurcau decât ajutau. Cu un picior eliberat, ar fi gata să fugă iar.

Însă dacă se termină criza ca prin minune, aşa cum au sperat până acum politrucii, cealaltă ghiulea – povara statului – va rămâne atârnată bine-mersi. Apoi, e doar o problemă de timp până când balastul se va aduna din nou şi la piciorul sănătos. La fel ca până acum.

Păi la ce bun să controlezi costurile sau să-ţi mulţumeşti clienţii când competitorii tăi fac de zece ori mai mulţi bani cu de zece ori mai puţin efort, în cârdăşie cu statul? şi la ce bun să investeşti într-o ţară unde nu funcţionează regulile capitalismului ci ale feudalismului?

E rândul statului să renunţe la planurile păguboase – proiecte fanteziste de investiţii din care profită doar clientela, la cheltuielile inutile – adică aproape toate şi la angajaţii care mai mult încurcă – cine ajută?

Nu stricaţi bunătate de criză, acum e cel mai bun moment să scăpăm de restul balastului. şi nu doar să mai cioplim din bilă: e mai uşor şi mai eficient să tai lanţul cu totul. şi ar fi singura şansă pentru ca România să treacă pe un palier superior de dezvoltare economică.

La concursul de alergări cu ghiulele nu vin atleţii, vin doar ocnaşii.