Riscograma
Lucian Davidescu

De ce s-au strâns 2500 de oameni cu bani mulţi şi putere enormă la Davos

Pentru lobby, schi, statut şi strategii. În ordinea asta.

Forumul Economic Mondial, cunoscut şi ca întâlnirea anuală de la Davos, Elveţia este probabil cea mai mare afacere de relaţii publice din lume. Mare prin sumele puse în joc – consumă un miliard de dolari la fiecare 5-6 ani, mare prin numele invitate – şefii a câtorva zeci de state şi a peste 1000 de companii foarte mari, mare inclusiv prin importanţa exagerată care i se dă – de la cei care cred că acolo chiar se ia vreo decizie până la conspiraţioniştii care cred că acolo se iau Deciziile. Chiar şi cei din urmă au un rol – marginal dar necesar – în impactul de imagine al evenimentului.

Dincolo de cristale şi trâmbiţe, rostul întâlnirii anuale de lângă pârtiile Davos-ului este unul simplu şi banal. Corporatiştii au ocazia să se întâlnească, să stea de vorbă şi să se împrietenească cu cei mai buni clienţi ai lor – politicienii. În schimbul celui mai scump ski-pass imaginabil.

Organizatorul forumului e o fundaţie – inspirat condusă de economistul Klaus Schwab, care ţine întâlnirea de la prima ediţie, acum 41 de ani. Costul participării pentru o singură persoană este de minimum 70.000 de dolari, asta însemnând doar cotizaţia anuală şi invitaţia – fără transport, cazare şi servicii.

Forumul de la Davos este de departe cel mai mare succes comercial faţă de alte cluburi cu acelaşi profil – Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală sau Institutul Aspen. În 2009, când Institutul Aspen şi-a ţinut întâlnirea în România am pătruns „clandestin”, două zile consecutiv, la lucrări. În prima zi – o discuţie interesantă dar fără nimic confidenţial în ea despre cum poate fi pusă Rusia cu botul pe labe. În ziua următoare, discuţii administrative despre cotizaţii şi autopropunerea preşedintelui Mircea Geoană de-a rămâne „onorific” după ce va câştiga alegerile. Evident, tot ce conta era sentimentul de importanţă al celor care ascultau – de la şefii de bănci până la funcţionăraşii MAE sau ziaristul care învingea plictiseala auzind ce nu-i era dat să audă 😉 (O sugestie pentru paranoici – Stăpânii Lumii au mare grijă să nu mai vină la întâlnirile despre care voi aţi aflat)

Acestea fiind spuse, unde-i totuşi importanţa evenimentului Davos? Fără îndoială, ea există. Densitatea de oameni cu responsabilitate pe metru pătrat este rar atât de mare iar adrenalina e la maximum. Inevitabil, schimbul de idei accelerează – aşa că în patru zile de şampanie ies la fel de multe idei cât în patru săptămâni de apă cu bule.

Anul acesta, agenda oficială – Practici Comune pentru Noua Realitate – a cuprins următoarele patru puncte:

1. Răspunsul la noua realitate.
2. Perspective economice şi politici de creştere.
3. Susţinerea agendei G20.
4. Construirea unei reţele de reacţie împotriva riscurilor.

Citeşte detaliile pe Curs de Guvernare

5 comentarii
ThinkAgainRo

Perfect de acord!Deciziile Grele nu se iau acolo unde sunt ziaristi sa le mediatizeze!Va astept pe http://www.thinkagain.ro sa vedeti de ce România nu va fi niciodată Grecia!

VP

@Lucian, ai intrat in masonerie ? :))))

Ai grija ce scrii caci "ochiul magic" satanic pana si pe tine te urmareste.

Intri pe un taram minat. E bine totusi ca nu ai intrat in alte "detalii" si ai tinut sa faci doar o nota de constatare asupra evenimentului de la Davos.

"Noua Realitate"…..Noua Ordine Mondiala….vezi ca arde !

MeTeo

"Dincolo de cristale şi trâmbiţe, rostul întâlnirii anuale de lângă pârtiile Davos-ului este unul simplu şi banal. Corporatiştii au ocazia să se întâlnească, să stea de vorbă şi să se împrietenească cu cei mai buni clienţi ai lor – politicienii. În schimbul celui mai scump ski-pass imaginabil."

:))))))) buna gluma….ptiu…sa scuip in san sa nu ma deoache !

Lucian Davidescu

@Think

Ai ceva cu ziariştii? :))

@VP

"Ai grija ce scrii caci “ochiul magic” satanic pana si pe tine te urmareste"

Dar pe tine?

@MeTeo

Poartă roşu 😛

zamo.ca

faina explicatia. cu cat o citesc mai mult romani, poate cu atat mai multi vor inceta s-arunce banii pe masini de fite, ci vor incerca sa intre si ei la wef cu spaga sau in containere.

chiar, te poti oferi ca voluntar? 🙂