Ca de obicei impecabil!Aţi surprins situaţia exact!Am fost acum 2 săptămâni în Grecia rurală acolo unde criza se vede efectiv!De la Kulata(localitate de graniţa între Bulgaria si Grecia) până în Patra am plătit în total aproximativ 50 de euro taxe de acces autostradă!Si nu mi-a părut rău de nici un eurocent!În Grecia nu există conceptul de rovignetă!Am mers cu viteza medie 140 kmph!De la Ioanina la Salonic 2 GPSuri nu au mai stiut ruta(unul apartine BMW seria 6 2010).Asta au facut grecii pe criza:au facut autostrazi!Iar acum încasează!Iar noi furăm 2.5 miliarde de euro pe an cu care dacă i-am da chinezilor ne-ar face minimum 175 de km de autostrada cu 3 benzi pe sens si cu garantie 10 ani la executie(timp de 10 ani orice gaura este remediata imediat altefl se opreste 10% din contract)!Va astept pe http://www.thinkagain.ro cu opinii şi comentarii!Mulţumesc domnule Davidescu!
Câte autostrăzi poţi construi de 25 miliarde euro?
Ar trebui să fie o zi de furie naţională cea în care un ministru al Transporturilor recunoaşte public că în România au fost tot timpul bani pentru autostrăzi, dar n-au fost folosiţi din cauza „nepăsării, neştiinţei sau rea-voinţei”.
Nu este, pentru că aceste lucruri au fost mereu ştiute şi acceptate. Uitându-ne în urmă, doar cifrele adunate mai pot impresiona: 25 miliarde euro a fost bugetul Ministerului Transporturilor în ultimul deceniu, bani suficienţi pentru câteva mii de kilometri de autostradă. În realitate, s-au construit mai puţin de 200 – majoritatea pe trasee deja începute. Restul banilor s-au dus pe reparaţii anuale, subvenţii la CFR, reparaţii de sezon, majorări de contract, reparaţii multianuale, exproprieri cu dedicaţie, reparaţii neprevăzute, achiziţii supraevaluate şi alte reparaţii.
Ceea ce nu spune Anca Boagiu este că principalul motiv pentru care nu există autostrăzi a fost furtul. Se vede foarte clar mecanismul prin contrast cu situaţia fondurilor europene. Acolo unde nu există proiecte nu vin nici banii. În România nu au existat proiecte, iar cele existente au fost anulate sub diverse pretexte. În mod normal, banii ar fi trebuit să rămână în conturi, iar Trezoreria să raporteze excedent bugetar. Nici vorbă de asta. Banii au dispărut pe te-miri-ce.
Dimensiunea jafului este epică, lipsa reţelei de autostrăzi a provocat pagube indirecte încă de câteva ori pe-atât. Pentru un transportator care pleacă din Galaţi, Oradea este la jumătatea drumului spre Atlantic. Practic, măsurată în termeni de timp, România se întinde cât tot restul Europei. E de mirare atunci că zona de nord-est este cea mai săracă din UE, chiar sub Bulgaria?
În mod normal, o mărturisire cum este cea a Ancăi Boagiu ar trebui să provoace nu doar revoltă, ci şi să fie declanşatorul unui mod cu totul nou de a face planurile. Până acum, Guvernul a sabotat cu încăpăţânare orice tentativă de parteneriat public-privat. Clienţii ar fi pierdut sursa de finanţare uşoară. Dar măcar dacă şi-ar fi asumat sarcina în nume propriu. Nici vorbă!
Sunt suficiente dovezi că în România nu se vor construi autostrăzi nici în următorii 10 ani. Masterplanul discutat de ani de zile – harta de trasee şi priorităţi – nu există nici acum. Exproprierile sunt lăsate după momentul licitaţiei, ceea ce face ca orice lucrare să se lungească cu ani de zile, deşi ar fi mult mai simplu ca procesul să înceapă chiar acum. În fine, tronsoane care sunt în curs de licitare sau ale căror contracte au fost anulate sunt tărăgănate cu lunile sau chiar cu anii.
În afaceri, aşa o situaţie ar atrage răspunderea managerilor. Acţionarii ar zbura rapid echipele de directori care îşi bat joc de banii lor. Probabil, după aceste declaraţii ar convoca chiar acum o AGA extraordinară. Desigur, vorbim despre acţionari cu o educaţie financiară solidă şi cu o preocupare temeinică faţă de propriii bani.
În politică, într-o ţară cu o cultură democratică precară cum e România, lucrurile aproape că stau pe dos. Este greu să respecţi o promisiune şi infinit mai uşor s-o faci la nesfârşit, fără să se întâmple nimic. Cât timp acest comportament va fi acceptat, nu există absolut nici un motiv ca el să se schimbe.
12 comentarii
Exista un fel de revolta Lucian, si se manifesta in cel putin in 2 moduri: (1) PDL scade masiv in incredere si inca nu s-a oprit din cadere; asta conteaza; (2) de-abia astept sa vina alegerile si sigur voi vota altceva decat PDL. Nu iti pot explica greata pe care am avut-o cand T.B. a pus-o din nou ministru pe A. Boagiu (idem cu Berceanu). Lumea incepe sa inteleaga, si s-a saturat. Se va vedea la vot, sunt convins, si acesta e un mod important si util de reactie. Bun articolul, bafta!
Lucian,
nu pot vota la intrebarea ta intrucat chiar nu stiu cine din cei mentionati a fost cel mai prost … îi consider pe toti politicienii foarte foarte prosti.
Moromete,
vei vota altceva, de acord, dar ce?
nu vezi ca absolut toata clasa politica este facuta din acelasi aluat?
totsi sunt socialisti imputiti care vand vise erotice romanilor iar pe la spate îi fura la maxim.
asa ca nu se va schimba nimic. pentru schimbare reala statul trebuie sa devina tot mai mic tot mai mic pana dispare complet din economie!
Categoric Ludovic Orban!În vara LUI 2007 aşteptând cu orele pe podul de la Băneasa(pasajul nu exista) am văzut cu ochii mei (am şi filmat dar din păcate materialul a fost pierdut ulterior) cum ministrul Orban a sculat din somn muncitorii care dormeau la ora 3 la umbră(chiar vis-a-vis de aeroport)!
Sa muara!
Eu zic ca toti au fost la fel de neperformanti. Daca se insiprau doar, de la tarile dezvoltate, au fi avut rezultate mult mai bune si banii ar fi fost investiti cum trebuie. In alte tari se face km de autostrada cu 10-12 milioane de euro (germania) si la noi cu 25. Si nu putem sa comparam calitatea de la noi cu cea de la nemti de exemplu. Acum cel mai bun raport pret/calitate este oferit de chinezi, pacat ca ai nostrii conducatori nu vad asta.
Poate ca ar fi bine sa fie pus si nr de km realizati de autostrada in fiecare an. Daca judecam dupa criteriu nr km raportati la buget, apoi cred ca Orban e clar cel mai rau.
Moromete: punem pariu ca vei vota exact asa cum ai votat si pina acum?
Cel mai neperformant cred ca a fost cel care a stat cel mai mult ca ministru al Transporturilor, adica Berceanu – cred…
Dar a existat vreun ministru al transporturilor bun care sa faca ce si-a propus si ce era necesar pt Romania, dupa decembrie 1989 ?
Probabil ca nu si nici nu va fi prea curand.
2 006- 2 008- 9,2 miliarde!!!
2 009-2 010+ 2011- 7,9.
Cifre care ne arata sumele investite???
Km/autostr. nu sunt comunicati.
Contractul cu Bechtel a riunat Romania. Nastase ar trebui tras la raspundere. 24.5 mil/km??? in Croatia a costat 5,5 mil/km!!!
daca banii sunt din fonduri europene, Uniunea de ce nu se sesizeaza ??