Riscograma

Iată de ce e bine să te faci politruc: 5 privilegii ale castei politice

Topul nesimţirii:

1. Sistem de sănătate paralel. Poţi să laşi un politruc, securist , miliţian sau tablagiu de frunte pe mâna unui medic incompetent? A unei asistente impertinente? În spitale jegoase? Să dea şpagă ca să nu moară ca nişte câini? Poţi, dar nu ar fi conform cu politica de stat. Ei trebuie trataţi cu respectul cuvenit în spitale “de protocol”, militare, “MIRA”, secrete etc. Prostimea “ipohondră” să mănânce cozonac!

Analiza de risc a clientului CEC Ioana Băsescu
Analiza de risc a clientului CEC Ioana Băsescu

2. Vile de protocol. Nu doar demnitarii ci şi consilierii lor sau directoraşii de prin ministere pot primi locuinţe de protocol, cu o chirie modică şi decontată oricum de instituţiile la care lucrează. Oficial sunt câteva sute de locuinţe, vile şi apartamente de lux, cu suprafeţe tipice între 100 şi 500 de metri pătraţi. În plus, pentru aceiaşi clienţi există hoteluri, pensiuni şi cabane de protocol, ca să nu se coclească în casă.

3. Transporturi speciale. Majoritatea politrucilor primesc maşini de lux, a căror rată la leasing depăşeşte întreg salariul oficial al individului. Dacă ar trebui să lucreze pe merit la vreo companie privată n-ar primi pe mână nici măcar un Logan ruginit. La nivel de demnitar, deja se pot lipi de coloanele cu girofar sau de elicoptere. Iar dacă se întâmplă să cumuleze şi ceva stele, îşi permit să meargă cu elicopterul la cumpărături.

4. „Pachete extra-salariale”. Pentru vasalii mercenari, sistemul este simplu: post contra o parte din şpagă. Pentru fideli se găsesc soluţii mai elegante. Până recent, cea mai în vogă era ungerea prin consilii de administraţie. Acum, banii de-acolo nu mai sunt nici pe departe de ajuns. Aşa că plata se face prin contracte de investiţii sau achiziţii publice, umflate, acordate către firme care figurează pe numele altcuiva.

Cine sunt patronii României?
Cine sunt patronii României?

5. Acte livrate la domiciliu. Cozile “pe-scară”, “sub-scară” sau “până-n-curte-afară” sunt forme de artă specifice majorităţii instituţiilor birocratice care eliberează documente? Te-ntrebi: “N-a văzut vreun ministru treaba asta ca să-i ia la trei păzeşte?”. Poate a văzut, dar nu l-a interesat. Pentru că în poziţia respectivă funcţionarii te vizitează acasă. Cutuma a ajuns la urechile publicului larg abia în 2008, când s-a descoperit că poliţiştii au venit acasă la soţia premierului Tăriceanu pentru a-i face poza de buletin.

Ce spunea atunci ministrul de interne? Culmea nesimţirii! Cristian David: „Legea lasa mai multe posibilităţi şi dupa părerea mea e o chestiune căreia i se dă inutil amploare. Dar să fim şi un pic obiectivi, dumneavoastră vă aşteptaţi ca preşedintele sau premierul să vină sa-şi facă buletinul?” Da, Bulă, ne aşteptăm!

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou