Eu personal imi tin banii in sticle de single malt scotian si conserve de sproturi rusesti. O sa fie bune la troc cand crapa economia.
7 locuri unde poţi încerca să-ţi ascunzi banii pe timp de criză
Plusuri şi minusuri
1. Depozite bancare
+ Dobânzile acoperă – mai mult sau mai puţin – inflaţia iar conturile mai mici de 100.000 de euro sunt teoretic garantate de stat
– În caz de faliment bancar, plata poate dura ani de zile, timp în care inflaţia catastrofală nu este exclusă
2. Obligaţiuni
+ Chiar dacă posibilitatea falimentelor de stat nu mai poate fi complet exclusă, riscul este mai mic decât în toate celelalte cazuri
– Randamentul în cazul titlurilor foarte sigure este, de cele mai multe ori, mai mic decât inflaţia
3. Acţiuni
+ Unele titluri încă mai oferă randamente superioare inflaţiei, chiar şi pe termen scurt
– Şocurile pot spulbera peste noapte zeci de procente din agoniseală
4. Imobiliare
+ alese cu grijă, unele investiţii se pot dovedi adevărate oportunităţi pe termen mediu şi lung
– în medie, piaţa nu pare să se fi oprit deocamdată din scădere
5. Metale preţioase
+ oferă o protecţie bună împotriva inflaţiei
– preţurile au crescut atât de mult încât nu poate fi exclus riscul unei prăbuşiri
6. Valute
+ un coş de valute poate asigura protecţie în cazul în care vreuna dintre monede se depreciază abrupt, dar şi câştiguri în caz de deflaţie
– o eventuală inflaţie globală şi deprecierile competitive pot eroda întregul portofoliu simultan
7. “La ciorap”
+ Elimină riscurile ca depozitarul să dea faliment
– Nu oferă nici un fel de randament sau protecţie la inflaţie, pot fi scoşi din circulaţie sau furaţi
39 de comentarii
>Metale preţioase
+ oferă o protecţie bună împotriva inflaţiei
– preţurile au crescut atât de mult încât nu poate fi exclus riscul unei prăbuşiri
Minusul cel mai mare nu cred ca e acesta ci mai degraba modalitatile extrem de dificile/riscante de a le transforma in lichiditati si/sau produse "la o adica" … 😉
eu mi tin in pamant, utilaje agricole si sera. cand o sa vina criza cea mare, voi fi un mic feudal si voi avea ce manca. plus ca voi putea face barter contra single malt scotian si conserve rusesti.
Recomandarea lui Patriciu s-o revizitezi in 2014 sau chiar mai tarziu, s-ar putea sa ai o surpriza!
"Obligaţiuni: Chiar dacă posibilitatea falimentelor de stat nu mai poate fi complet exclusă, riscul este mai mic decât în toate celelalte cazuri."
Muhaha !
"Recomandarea lui Patriciu s-o revizitezi in 2014 sau chiar mai tarziu, s-ar putea sa ai o surpriza!"
Prin prisma celor 1.5 trilioane de dolari pe care americanii le adauga anual la datoria nationala, si pentru care rezerva federala a luat locul chinezilor ca cel mai activ cumparator, surpriza o sa fie o valiza de maculatura verde, numai bune de ars in soba. Deloc de lepadat in timpul friguroasei ierni nucleare 🙂
"Minusul cel mai mare nu cred ca e acesta ci mai degraba modalitatile extrem de dificile/riscante de a le transforma in lichiditati si/sau produse “la o adica” … "
Pai daca mergi pe varianta metale pretioase , poti cumpara aur sau argint "de hirtie" . ( vezi pe BVB sectiunea produse structurate ) au lichiditate 100% , ba mai mult sint si cele cu efect de levier , pe variante long sau short . Asta daca nu prevezi o prabusire TOTALA , caz in care ar fi mai bine sa mergi pe : ferma , pusca , bulldog :)) .
Postarea initiala este un exemplu de bun-simt economic si concizie . Felicitari ! .
Din pacate concluzia care transpare e ca nu poti sa te ascunzi nicaieri de taifun .
@fotie mica ferma?! ! azi tiganii fura fara jena ,in caz de ai ceva recolta vin 100 iti iau tot si te si taie eventual. singur (cu arme sau fara )nimeni nu are nici o sansa. poate doar chuck norris da' el nu mananca legume
Cea mai sigura avere e bunatatea. Sa iti cheltui banii pentru a-ti ajuta semenii. Pe cei mai oropsiti dintre ei.
Asa nu ar mai fi suprapopulare, poluare, rautate si nimeni nu ar putea sa mai va fure aceste comori.
Interesant ca in al 12-lea ceas nu se vede padurea de copaci. Orice solutie e buna, numai cea buna nu e buna. Lacomia asta dupa profit o sa aduca razboiul cel mare.
La ce bun profitul cand vor fi eliberatii cainii razboiului.
Un "prost" spunea mai sus ca investeste in unelte agricole si pamant. La ce bun cand altul a investit in arme? Si se pricepe sa le foloseasca la fel cum "prostul" stie sa munceasca pamantul. Sarmanul "prost" ar avea o mica sansa doar daca ar fi nemuritor imbracat in piele antiglont. Insa in fata unor clanuri mafiote care vor prelua puterea, va fi doar un alt "prost" despartit de banii si avutul sau.
Cine vrea averi sa faca fapte bune. Acelea nu vor fi niciodata furate sau devalorizate.
Sa fie inflatie de fapte bune.
@Crestinul
Cum se face ca de 2000 de ani de cind sunt crestini pe pamint ,n-au reusit sa impiedice nici o catastrofa , ba pe unele le-au creat chiar ei ? Ce solutie are crestinismul la suprapopulare ? Demonizarea contraceptiei ?
@ calinsi
Sunt prea putini crestini.
In Romania arata-mi tu macar 10 crestini ortodocsi traitori cu adevarat pentru Hristos.
Pe mine daca m-ai intreba abia daca as putea sa arat 10. Abia!
" WE CAN'T FEED THE POOR .. BUT WE CAN FUND A WAR" – mesaj de prin maretul "internet" … insumeaza cam tot ce se intampla in momentul asta in lume. Toata afacerea asta cu "banii & criza & razboil contra terorii" nu este decat un mare "cover-up" pentru o chestie care, in mirificele filme despre marea conspiratie, se numeste "guvernul mondial". Nu mai dureaza mult si o sa avem parte de unificari de zone – america de nord, europa, eurasia (sub obladuirea noului "far" de la rasarit – Dl. Putin), China (cu ce-o strange din jur) … iar apoi astea toate se vor uni sub o singura "mana" reprezentata de FMI, ONU si niste baieti din umbra.
recomandarea cu "pamant, pusca si caine" . .. personal as scrie "pamant, padure, pusca, caine"
@Crestinul – desi nu intru prea des in biserici .. am intrat candva si am auzit pe preot spunand : "rugaciunea catre Dumnezeu trebuie sa fie la fel de buna si plina de iubire pe cat Dumnezeu este de bun si iubitor de oameni, nu trebuie ca rugaciunea sa aiba un rau in ea, nu trebuie sa spunem "o sa te bata Dumnezeu" .." … sa vezi ce fete au facut "credinciosii" in momentul in care toate visele lor despre cum Dumnezeu va veni si va face dreptate (facand chestii nasole unora) s-au spulberat…. pe urma vedem popi in MercedesBenz S Class de 150000Euro …si copii in orfelinate care nu au mancare si medicamente .. mda, bunatate si iubire fata de oameni… cam asta ne invata biserica 🙂
tot de pe maretul internet am citit o treaba, atribuita lui Epicurus, care contesta intr-un mod.. logic.. insasi existenta lui Dumnezeu:
Dumnezeu doreste sa impiedice raul, dar nu poate?
Daca da inseamna ca nu este atotputernic
Dumnezeu poate sa impiedice raul, dar nu vrea?
Inseamna ca el este la randul sau "rau"
Dumnezeu vrea si poate sa impiedice raul?
Atunci de ce exista raul?
Dumnezeu nu vrea si nu poate impiedica raul?
Atunci de ce il numiti Dumnezeu?
(cele de mai sus a se citi din perspectiva filosofica nu din perspectiva unu "credincios" care nu vede decat blasfemii in tot ce nu este "cuvantul lui Dumnezeu" )
Cel mai sigura investite e aceea in care dupa ce ai bani sa-ti cumperi cele necesare, fara excese. Sa faci tot posibilul sa eviti sa ai datorii, rate sau imprumuturi. Sa fi la 0 cu totul. Astfel incant, indiferent ca pica pretul aurului, se inchid bancile sau inflatia o ia razna, ca individ esti pregatit in a te adapta rapid la oricare din situatii, fiindca nu ai nimic de pierdut. Nu de alta zic, dar nimeni vad ca nu se gandeste cum sa faca sa nu mai aiba obligatii monetare sau sa duca grija banilor pusi de o parte.
@Crestinul: Pentru un pretins crestin, cam mult judeci societatea, lucru care contravine cu toate zisele lui Hristosul tau drag. Si din cate stiu eu unul din cele mai mari pacate e mandria!
Cea mai buna investitie ar fi intr-un guvern competent si hotarat sa-si protejeze populatia. Unul care sa inteleaga economia si sa nu puna botul la fiecare tranzactie. De unde sa-l luam ? Ar mai trebui o Banca Nationala nationala, care sa nu mai fie mama buna doar pentru straini, care sa mai si citeasca contractele bancare de credit tipizate, sa interzica dobanda variabila si inselatoria la comisioane si sa asigure riscul egal pentru ambele parti. Poate peste 100 de ani… Fara oameni de caracter la conducerea tarii nici leul nu se va simti bine. Romania inca se mai poate salva, dar vrea ?
aur (numai physical)..know how (,,info&calificari)..and buy a gun
orice forma de i owe u (fiat currency,obligatiuni,asigurari,pensii etc…..big no)
imobiliare..depinde de cat te fura statu (taxe).
Mda, Luciane, se pare că ai pus un diagnostic afurisit de competent. Dar tratemente viabile… pauză. De acord cu concluziile tale, de fapt una singură… anume că nimic nu mai e sigur pe acest pământ.
Cum întâmpin eu o eventuală criză:
1. Lipsa datoriilor. Momentan nu am nici o datorie, la nici o bancă.
2. Ceva mărunţiş economisit. Deocamdată banii sunt puşi într-un cont într-o bancă majoritar românească şi în lei.
3. Casă la ţară, cu câteva hectare de pământ (teren arabil, fâneaţă, pomi). De nevoie pot face agricultură, deşi în momentul de faţă mă ocup cu altceva mai profitabil.
4. Câteva meserii în portofoliu, din domeniul practic (construcţii, electricitate, etc.).
5. O pensie privată, cu banii investiţi în acţiuni, dar pe care NU PUN NICI O BAZĂ!
Dacă va fi să fie o super criză, în ordine vor fi loviţi:
1. Cei care muncesc în industria luxului şi cei care fabrică produse care nu sunt indispensabile vieţii
2. Cei care nu produc nimic fizic. Adică cei care umplu azi birourile
Circumstanţe agravante: e naşpa pentru cei care ştiu o singură meserie şi mai ales pentru cei cu datorii.
În final, poţi avea casa ta, beciul ghiftuit cu mâncare cât pentru 3 ani, hambarele pline…degeaba! Imediat se va găsi o ceată de flămânzi care să îţi ia totul. Soluţia unică şi finală: Dumnezeu să aibă milă de noi. Atât!
P.S. Mai demult, căutând ceva pe net am găsit un site românesc care descria, în aşteptarea fatalului an 2012 cum să îţi construieşti un adăpost contra furtunilor electromagnetice, să îţi depozitezi hrană, etc. Aviz amatorilor…!!!
>Cea mai sigura avere e bunatatea{…}
Corect. Bunatatea si relatiile interumane sunt "capitalul" cel mai important.
Dar ideea e ca articolul si genul asta de intrebari si le pun si sunt interesante pentru cei care au bani si/sau avere si sunt curiosi/interesati cum sa si-i mentina pe vreme de criza ( eventual mai nasoala decit cea de acuma ) – ca na … unui calugar i se cam inrupe de criza actuala si pentru el sunt irelevante astfel de problematici ( OK – deci se poate spune ca asta ar fi si ea o solutie dar na … aici discuta oameni asa … nitelus mai pacatosi si atrasi de cele lumesti. 🙂 ).
@Atotnestiutorul
Grea povara antiteismul asta, nu ? Trebuie sa te bagi in seama la orice, sa nu lasi sa treaca nimic etc. – atitudine de-a dreptul de fanatic religios nu alta … 😀
>Nu de alta zic, dar nimeni vad ca nu se gandeste cum sa faca sa nu mai aiba obligatii monetare sau sa duca grija banilor pusi de o parte.
Eu nu pricep ceva … dar deloc, nu asa.
Daca ar fi sa se adinceasca criza la nivelul la care il sugerati aici ( cu retras la tara, situatii aproape de Mad Max si de-astea ) cred ca e taman pe dos : cel mai bun lucru pe care il poti face e sa te imprumuti la maxim ca oricum nici naiba nu-si va mai plati integral datoriile – fie el persoana fizica, fie institutie s.a.m.d. Asta asa … stil Epicur ( ca tot il pomenea cineva mai sus asa … ca nuca-n perete ) – petrecere la maxim, ca nici placerea trecuta nici cea viitoare nu conteaza ! 😀
@Crestinul
"Sunt prea putini crestini.
In Romania arata-mi tu macar 10 crestini ortodocsi traitori cu adevarat pentru Hristos.
Pe mine daca m-ai intreba abia daca as putea sa arat 10. Abia!"
Pai Sfintul Sinod al BOR are cam 40 membrii . Vrei sa spui ca nu gasesti printre ei 10 crestini adevarati ? :))
Apropo de "Iubiti-va si lasati la o parte averile lumesti " , sti care este cel mai mare proprietar imobiliar ? Biserica ( catolica ) . Se pare ca la ei iubirea e destul de lucrativa .
O parere personala
Cea mai buna masura anticriza din perioada urmatoare ar fii eliminarea impozitului de 16 % asupra depozitelor bancare !! O mare parte din cash ul detinut in gospodarii ar fii bancarizat , rata economisirii ar creste major , populatia ar fii mai incurajata sa economiseasca
De asemenea , titluri de stat direct catre populatie !! Da, am fost un adept a acestei masuri in urma cu ani buni , dar de cand s-a decis cumpararea acestora prin intermediari , am renuntat . Avand in vedere increderea populatie in stat , decat in banci straine , ar fii o masura extraordinara de a creste vitezaderotatie a banilor care stau in casele populatiei , la ciorap
Chiar as propune , intr un articol viitor , o simulare ce s-ar intampla daca s-ar elimina acest impozit descurajant pt economisire , atat la depozite bancare , cat si la eventualele titluri de stat vandute direct populatiei
Daca urmariti rata cresterii depozitelor populatie intr un an , este exact dobanda de 5-7% , deci noi depozite nu au fostprea multe
Interesant ce intorsatura ia conversatia; eu am aceiasi concluzie ca si altii care deja au scris ca cel mai bun lucru este in primul rand de eliminat orice credit sau datorie (chiar si intr-o tara cu faliment personal ca SUA, nu e bine de avoid datorii), apoi de investit in relatii umane, educatie, sanatate, etc. Apoi daca mai raman bani, nu e rau nici de facut vacante pentru cine isi permite (si are deja lichiditati cu care sa poata supravietui un an in cazul pierderii afacerii/serviciului).
E interesant ce avea Isus de zis cu privire la asta (si la o generatie mai tarziu tot ce avusesera evreii strans a fost distrus de romani, Ierusalimul distrus, si evreii fortati sa paraseasca intai Ierusalimul, si eventual toata Palestina)
http://www.biblegateway.com/passage/?search=mt%20…
19Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
20ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
Si o pilda mai fanarioata, aplicabila pe taramuri levantino-balcanice unde legile si contractele nu prea sunt respectate (si unde chiar seful facea cu ochiul subalternului care era oricum pe punctul de a isi pierde jobul):
http://www.biblegateway.com/passage/?search=Luke+…
1Isus a mai spus ucenicilor Săi: ,,Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pîrît la el că -i risipeşte averea.
2El l -a chemat, şi i -a zis: ,Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentrucă nu mai poţi fi ispravnic.`
3Ispravnicul şi -a zis: ,Ce am să fac, dacă îmi ia stăpînul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi -e ruşine.
4Ştiu ce am să fac, pentruca, atunci cînd voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.`
5A chemat pe fiecare din datornicii stăpînului său, şi a zis celui dintîi: ,Cît eşti dator stăpînului meu?`
6,O sută de măsuri de untdelemn`, a răspuns el. Şi i -a zis: ,Ia-ţi zapisul, şi şezi degrabă de scrie cincizeci.`
7Apoi a zis altuia: ,Dar tu, cît eşti dator?` ,O sută de măsuri de grîu`, a răspuns el. Şi i -a zis: ,Ia-ţi zapisul, şi scrie optzeci.`
8Stăpînul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentrucă lucrase înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sînt mai înţelepţi decît fiii luminii.
9Şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentruca atunci cînd veţi muri, să vă primească în corturile vecinice.
@ Atotnestiutorul
Pai tu vezi doar preotii cu Mercedes. Dar Sfintii nu-i vezi? Sunt inca parinti in viata care zeci de ani grei de puscarie comunista. Pe acestia nu-i vezi? Inseamna ca esti orb.
Epicurus e doar un curus al gandirii. Pesemne ca nu stie de liberul arbitru. Libertatea e foarte greu de inteles.
Drept dovada, te intreb eu pe tine, ce este libertatea? Nu te uita in dex si incearca sa raspunzi. Sa raspunzi pentru tine, nu sa scrii aici un raspuns.
Daca nu poti da o definitie clara atunci sa stii ca esti orb.
@ Nickmann
Habar nu ai cu ce sa mananca crestinismul. E porunca sa judeci. Fara judecata nu poti delimita binele de rau. N-ar trebui sa vorbesti despre lucruri pe care nu le cunosti si care te depasesc.
–––––––––––––––––––––––
Ma asteptam sa existe raspunsuri a ceea ce am spus. Dar nu sunt impotriva a ceea ce am spus si nici macar impotriva mea ci impotriva Lui Dumnezeu.
Cum era vorba aia… what's wrong with you people?
Nimeni nu vrea sa accepte bunatatea fata de semeni, nici nu se discuta solutia, dar gata apar raspunsurile impotriva Lui Dumnezeu, daca semnezi Crestinul. Stereotipuri.
VRETI UN EXPERIMENT?
Ganditi-va ca semnam evreul si lasam mesajul neatins. Exact la fel. In mod sigur ar aparea alti calinsi, Atotnestiutorul sau Nickmann care sa spuna ca evreii sunt de vina pentru criza globala si altele asemenea. Nu conteaza ca unii evrei sunt musulmani sau crestini, raspunsul ar fi la fel.
De aceea nu pot decat sa va raspund cu un proverb rusesc:
Ignoranta e de trei feluri: cand nu stii nimic, cand stii numai prostii si cand stii ce nu trebuie.
@Radu Ionescu
😀
Câte
@MIA
Sigur, sau să te alerge statul să-i dai cocoşeii
@fotie
strânge şi nişte plumb, va fi dobândă bună 😉
@1234
Orice recomandare proastă până acum poate deveni bună "mai târziu". Asta n-o face mai puţin proastă.
@punk
Deci în bancnote de 1$
@Calinsi
Mulţumesc
Aur "de hârtie"
+ Lichiditate mai bună
– Solvabiltate mai mică
@futsi
Mda, asta nu zice nici un pârlit de ministru
@Crestinul
Deci bunătatea e numa' plus fără minus! 😀
@Atotnestiutorul
“guvernul mondial”
sau poate guvernul comunal
@Nickmann
"Sa faci tot posibilul sa eviti sa ai datorii, rate sau imprumuturi. Sa fi la 0 cu totul"
Prin definiţie, ca să economiseşti trebuie să fii nu la 0 ci peste 0.
@stan
Nu uita conservele de şprot 😛
@spartan
"Imediat se va găsi o ceată de flămânzi care să îţi ia totul"
Harta lor e unidimensională – cât au putut să vadă de pe şosea în vremurile bune. Aşa că stai departe de şosea!
@bogdan
Impozitul nu e depozit ci doar pe dobândă.
Deci dacă ai dobâmdă 3%, plăteşti 0,5 şi rămâi cu 2,5%.
@Radu
Păi repet, net eşti ori pe minus ori pe plus. Dacă eşti pe minus (credite) nu poţi vorbi încă de economii (decât în improbabilul caz în care plăteşti dobânzi mai mici decât încasezi)
@ Crestinul
Daca judecati pe unii care nu au avut parte (si) de alt fel de educatie, sau daca dati cu ei de pamant -metaforic vorbind – veti face mai mult rau decat bine si nu cred ca vreti asta.
Extremele nu au fost ok, nu sunt ok si probabil nu vor fi ok niciodata.
Seara cu pace
@LD
Probabil ca locuind prea mult in SUA mi s-a schimbat mentalitatea–in SUA majoritatea proprietarilor de case au credit ipotecar, si uneori aleg sa il prelungeasca (refinanteze) tocmai din cauza ca dobanda e foarte mica (3-5%, depinde daca e ajustabila sau fixa), si socotesc ca mai mare e castigul sa investeasca decat sa plateasca creditul cat pot de repede.
Corectie la ce ai spus lui Bogdan–impozitul e pe dobanda _nominala_, care este inflatia plus dobanda reala. Daca inflatia este doar de 2%, atunci nu e diferenta mare. Dar daca inflatia e de 10% cum a fost in SUA acum 30 de ani, si dobanda reala e de doar 2% si cea nominala de 12%, e posibil ca raportat la dobanda reala, impozitul sa fie chiar mai mare. Si asta e un fel prin care statele isi pot repara bugetul prin inflatie (ca impozitele sunt pe dobanzi nominale). In SUA insa inflatia a fost maxim 5% anual de peste 20 de ani. Preturile s-au dublat in 21 de ani de cand sunt eu in SUA, ceea ce indica o inflatie medie de cam 3.4%
@Radu
"dobanda e foarte mica (3-5%, depinde daca e ajustabila sau fixa), si socotesc ca mai mare e castigul sa investeasca decat sa plateasca creditul cat pot de repede"
de acord, de-aia am zis improbabilul, nu imposibilul
"e posibil ca raportat la dobanda reala, impozitul sa fie chiar mai mare"
Impozitul este 16% din rezultatul păstrării banilor la bancă. Dacă între timp inflaţia îţi mănâncă baza de calcul, asta-i o poveste cu totul separată.
>in SUA majoritatea proprietarilor de case au credit ipotecar, si uneori aleg sa il prelungeasca (refinanteze) tocmai din cauza ca dobanda e foarte mica (3-5%, depinde daca e ajustabila sau fixa), si socotesc ca mai mare e castigul sa investeasca decat sa plateasca creditul cat pot de repede
Asa are logica ce zici.
Oricum – in ce descri tu acolo se ghiceste unul din motivele crizei imobiliare din SUA 😉 …
@LD
Nu este de loc o poveste separata–dobanda nominala a bancilor intotdeauna va fi strans legata de inflatie. Logic ar fi ca impozitarea pe dobanda sa se faca pe dobanda _reala_, si nu pe cea _nominala_, economistii de dreapta din SUA chiar cereau acest lucru cand a fost inaugurat Reagan in 1981. Oricum, in tarile dezvoltate inflatia nu a mai fost o problema de aproape 30 de ani, deci nu se mai pune problema in SUA. Dar in Romania s-ar putea sa se puna problema (daca ar fi organizati capitalistii cel putin, dar oricum in Romania taxele sunt doar pentru fraieri, deci probabil ca nu se vor face presiuni politice)
@Radu
"in Romania taxele sunt doar pentru fraieri"
şi în general
"Logic ar fi ca impozitarea pe dobanda sa se faca pe dobanda _reala_, si nu pe cea _nominala_"
După logica asta, dacă ţii banii acasă şi sunt devalorizaţi de inflaţie, statul ar trebui să-ţi datoreze un credit fiscal de 16% din pierdere. Într-un mod bizar, ar fi excelent! 😛
Bre, nu confundati economisirea cu cresterea detinerilor de bani! 😀
ACUM AM INTELES EU DE CE POARTA TIGANI CATE 5 GHIULURI SI 7 LANTURI LA GAT
Contrar parerilor ca lipsa datoriilor sau reducerea lor poate aduce echilibrul unei companii sau chiar persoane in timp de criza…, eu cred ca atit o companie cit si o persoana poate fructifica oportunitatea prezenta chiar si in criza atita vreme cit nu se face confuzia intre imprumut fara masura si leverage debt.
Din lipsa timpului si a chefului sa mai deschid o carte prafuita din biblioteca fac trimitere mai jos la citeva definitii si aplicatii de leverage debt gasite pe doua site-uri usor de accesat:
http://www.investopedia.com/terms/l/leverage.asp#…
http://en.wikipedia.org/wiki/Leverage_%28finance%… (citeste in special "popular risks")
Neavind nimnic impotriva celor 7 solutii, mai adaug pe cea a paradisurilor fiscale, paradisurilor in general.
@BM
Din contra, n-ai inteles nimic: "ghiulurile si lanturile" sunt moneda, nu falsurile de hartie impuse de stat!
economisirea = schimbarea reala a preferintei de timp vis-a-vis de consum.
ionut, nu vorbeam serios. '' sa se vada ca am'' de asta poarta ditamai lantoiul pe ei
Pai, conform aceluiasi rationament, "sa vada ca am" e … risipa, nu economisire! 🙂
@lucian
nope…i got the gun…daca exista vre-o conserva…:)
Ar mai fi o abordare dintr-un alt unghi, să ţii economiile în moneda în care eşti dator (nu mai mult decât datoria). Economia te ajută să treci o criză de lichiditate dacă rămâi şomer câteva luni. Dacă se depreciază acea monedă pierzi din economie dar per ansamblu câştigi întrucât datoria scade ca valoare reală. Dacă nu se depreciază atunci pierzi doar diferenţa dintre dobânda la credit şi dobânda la depozit, un preţ cu care te asiguri contra unei şomaj temporar.
@bogdan
impozitul e 16% asupra dobanzii, nu asupra depozitului
In rest, ce sa zic… parerea mea e ca scenariile apocaliptice sunt frumoase dar putin probabile, intotdeauna cei care trag sforile au grija sa se regleze ceva pe ultima suta de metri si sa se evite catastrofele – pentru ca au ce pierde 😉
Amintiti-va criza recenta din America, toata lumea-i canta prohodul, militiile paramilitare din Texas isi umflau muschii pe net, etc… de fapt era un clenci legislativ in Congres, avocatii au facut bani pana in ultima clipa si apoi toata lumea s-a pupat in Piata Independentei (citat Caragiale) fericita ca a legiferat o datorie publica si mai mare 😉
Principala problema – cum o vad eu – e ca baietii care iau decizii economice sunt un pic din alt film, baietii destepti ca noi stand pe gard si mancand seminte… si uitandu-ne la alde nenea ala din MInisterul de Finante care facebugetul anual, care a studiat in anii 70 keynesism filtrat de comunisti si acum e inca bine-mersi pe functie de raspundere… Lucian de ce nu e acolo ? sau altineva ?
PS
personal speculez aurul la SIBEX, am datorii dar nu le platesc, cresc un cotoi ca sa ma scape de soareci, o tufa de alore vera pentru medicina in familie si pun benzina de 10 lei doar cand e strict necesar 😉
>parerea mea e ca scenariile apocaliptice sunt frumoase dar putin probabile, intotdeauna cei care trag sforile au grija sa se regleze ceva pe ultima suta de metri si sa se evite catastrofele – pentru ca au ce pierde
Categoric ca cei de la putere nu sunt iresponsabili si incearca sa evite scenariile catastrofice – dar … uneori o dau si in bara. Sau – cel mai frecvent – o factiune din interiorul puterii/paturii dominante incearca sa profite de nemultumirea populara si sa-si elimine adversarii … dar de multe ori asta sfirseste urit pentru cam toti … 🙁
Completare articol:
Din moment ce trebuie sa-i ascunzi, de ce nu intr-o casuta de valori.
La CEC sunt cu 12 lei/luna….fara risc major de disparitie