Riscograma
Lucian Davidescu

„Cooperativa Ochiul şi Timpanul” şi-a cumpărat cel mai performant virus

Unul dintre cele pe care doar guvernele şi le pot permite

Când nu vinde statului – prin firmele de casă – software scump şi prost, când nu fabulează despre presupuse „atacuri cibernetice” care vor să fure presupusele secrete ale ţărişoarei, Cooperativa „Ochiul şi Timpanul” cumpără, se pare, ce e mai bun pentru a-i ataca cibernetic pe proştii care le-au dat banii.

Cercetătorii de la Citizen Lab tocmai au descoperit Romania în grupul select care foloseşte FinFisher, un program care monitorizează tot ce se întâmplă în computerul (sau smartphone-ul) victimelor: monitor, microfon, cameră video, tastatură, gps, e-mailuri, facebook, skype, SMS şi chiar comunicaţii care urmează să fie criptate. Din 40 de programe antivirus cu care a fost testat, doar opt au raportat că ar fi ceva în neregulă, dar nici unul nu a identificat exact troianul.

Doar licenţa costă 70.000 de dolari pe lună şi este de vânzare doar pentru agenţii guvernamentale. Se poate bănui la ce foloseşte programul, în mod legal sau ilegal, însă până acum se cunosc sau bănuiesc câteva cazuri de persecuţie politică – în Bahrain, Etiopia, Vietnam, Malaezia sau Egipt (în ultimul caz, revoluţionarii l-au prins pe Mubarak cu oferta de cumpărare pe birou).

Una dintre metodele de infecţie a victimelor este deghizarea fişierului executabil într-o fotografie, trimisă pe e-mail de vreun „prieten”. Doar că, folosindu-se de caracterul special U+202e, care controlează direcţia scrierii, ceva de genul gpj.finspy.exe devine exe.ypsnif.jpg. Odată infiltrat, se ascunde pe sub fustele Mozilla sau ale altor programe instalate legitim.

Adresa locală a serverului este 95.76.xxx.xxx UPC Romania TIMISOARA FO Romania

Toată povestea, pe citizenlab.org

5 comentarii
Tin_Tin

Faptul ca l-au cumparat off-the-shelf din afara a pus implicit cruce mitului urban cum ca in Romania ar exista „hackeri” competenti.
Oricum descoperirea e foarte interesanta, felicitari.

Chirpac

Mai sant si alte programe mult mai ieftine care fac aceleasi lucruri si nu sant detectabile la doar cateva sute pe luna.

Burca Costinel

Or fi cumparat si albastrelele noastre sau negriciosii de serviciu asa ceva si pentru Romania?!

Vasile Zarnescu

Expresia este o prostie patenta pentru cine a invatat anatomia omului. Cea corecta este „Ochiul si urechea”, pentru ca se face referire la acelasi tip de organ. NU poti sa te referi la „ochi” – care este un organ intreg – si sa-l asociezi cu timpanul, care este doar o parte a urechii.

Lucian Davidescu

Desigur, corect ar fi „Retina şi Timpanul”, acu’ prinde-l pe autorul anonim, scoate-i ochii şi trage-l de urechi 😛

Dă-i un răspuns lui Burca Costinel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *