Riscograma
Lucian Davidescu

Cum se folosește eficient descoperitul de cont

Uneori, lăcomia bancherilor poate fi folosită împotriva lor

Perioadă de grație suficient de lungă încât să te anestezieze, dobândă suficient de mare încât să te ruineze: acestea sunt regulile descoperitului de cont, unul dintre produsele care încă le aduc băncilor randamente uriașe. Timp în care clientul ajunge să plătească, fără să realizeze, chiar și de câteva ori valoarea creditului, vreme de mai mulți ani. Există însă câteva principii care odată respectate fac ca un descoperit de cont să aibă cost zero sau măcar să se dovedească oportun.

1. Cea mai simplă regulă este desigur ca împrumutul să fie rambursat integral înainte de expirarea perioadei de grație, în care dobânda este zero. Banca se bazează pe încrederea împrumutatului că va reuși să o facă și pe eșecul de a-și duce planurile la îndeplinire. Se poate face însă arbitraj, prin acoperirea descoperitului de cont cu alt împrumut. Riscul este ca și acel împrumut să fie cheltuit, iar beneficiarul să se trezească cu o datorie dublă.

2. Cea mai înțeleaptă strategie este cea în care descoperitul de cont este negociat în cele mai bune condiții și aprobat, dar nu accesat. Astfel, el rămâne o sursă bună de bani în caz de urgență, care altfel ar fi fost mult mai scump de obținut.

3. Există cazuri, foarte limitate ce-i drept, când chiar și o dobândă de 20-30% pe an este oportună. Cel mai la îndemână exemplu îl reprezintă campaniile de reduceri de prețuri pe final de an sau orice situație în care cumpărătorul poate profita de un discount masiv. Dobânda înseamnă, totuși, doar 2-3% pe lună, iar reducerile obținute pot fi mult mai substanțiale de atât. Însă, în acest caz, disciplina financiară este mai importantă decât oricând, altfel calculele nu mai valorează nimic.

Un comentariu
Gigel Chiazna

discipina si cardul de credit sunt 2 cuvinte care par absurd a fi folosite in propozitii alaturate