Riscograma
Lucian Davidescu

Alte 5 legi care ar putea îndolia băncile

În probabil cea mai penibilă campanie publicitară a ultimilor ani (mărește poza), băncile au declarat doliu din cauza iminenței dării în plată.

Dacă bancherii credeau că această lege este un motiv suficient de puternic încât să-i determine să-și asume postura de cioclii, iată încă 5:

1. Extinderea principiului dării în plată la creditele de nevoi personale
Conform actualei încercări legislative, există un anumit fel de discriminare între clienți – cei care au garantat cu imobile pot fi executați silit doar în limita imobilului ipotecat. Pe când cei care au luat credite de nevoi personale se pot trezi cu proprietățile imobiliare executate silit, fără să existe o limită. Următorul pas logic după legea dării în plată ar fi interzicerea completă a executării silite a bunurilor imobiliare atunci când nu a existat ipotecă.

2. Conversia valutară la cursul din momentul acordării creditului
Semn că nu tot timpul România are „cea mai dură lege”, asta s-a întâmplat deja în mai multe țări europene. Era pe punctul să se întâmple și în România, dar „s-a negociat” în sensul de-a se ajunge la înțelegeri cu grupurile de clienți foarte expuși. Dar de vreme ce se presupune că problema „s-a rezolvat”, băncile n-ar mai avea nici un motiv să se opună unei astfel de conversii, pentru portofoliul de credite care n-au avut parte de nici un fel de renegociere între timp.

3. Limitarea comisionului la plata cu cardul
Acum, de fiecare dată când un cumpărător plătește cu cardul la magazin, banca furnizoare a POS-ului își oprește un comision de cel puțin 1% din valoarea tranzacției. Există un proiect de OUG la Guvern care să limiteze acest comision la 0,2 – 0,3%, dar el este ținut în sertar din motive pe care le putem cel mult bănui. Parlamentul ar putea prelua inițiativa.

4. Obligația de-a accepta plata cu cardul
Toți comercianții care depășesc 100.000 de euro cifră de afaceri trebuie să accepte plata cu cardul (deci să le dea băncilor minimum 1000 de euro) – cu o singură uriașă excepție, nu explicită ci mai degrabă asumată cu de la sine putere: chiar băncile! De exemplu, un datornic care vine la ghișeul băncii să-și plătească rata și încearcă să scoată cardul va fi trimis afară, la bancomat, să scoată bani din perete pentru un comision care „din motive tehnice” nu poate fi afișat.

5. Eliminarea comisioanelor de transfer valutar
Deși sistemul de plăți SEPA, care permite transferuri de bani gratuite în toată Uniunea Europeană, funcționează de 2 ani, aproape toate băncile încă folosesc taxele preluate din vechiul sistem SWIFT, care pot adăuga până la 500 de euro la costul tranzacției. Ele se folosesc de o portiță din directiva europeană care spune că taxele la transferurile interbancare trebuie să nu fie mai mari decât la cele intrabancare – iar „soluția” e simplă: sunt taxate drastic inclusiv transferurile în euro între conturile de la aceeași bancă. Soluția cu care poate veni Parlamentul este simplă – să precizeze că prețul pentru un transfer în euro nu-l poate depăși pe cel pentru un transfer în lei.

Citește și Cum îți deschizi cont IBAN cu transferuri în euro gratuite

2 comentarii
Martin Mos

Sa moara fir-ar mama lor a naibii de hoti. Astia ne omoara pe toti cu un cinism inimaginabil! Huo! Nu le-ar mai muri multi inainte de nesatui. Le-as umple gura cu pamant pana de satura de furat. Desteapta-te romane!

Vasile Met

Sa nu uitam ca Ceausescu si premierul ungar de astazi, au scos din tara fmi-ul si a fost cu Mare folos ptr economia tarilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *