Este un non-sens in propaganda cu „s-ar intoarce pe 500” euro.
In Europa nu exista salariu de 500 euro (punct)! daca este plecat si nu are vrea 500 euro atunci ori e cersetor ori hot. Si nu de nivel mare, ci de categoria a 2a, cea care da paza de protectie. In Uniunea Europeana vorbesc, sunt programe gratis de re-scolarizare si apoi doar sa nu vrei sa accepti jobul cu salariu minim. Iar salariul minim este peste 500 euro.
Ok, nu accepti ca poate nu vrei sa muncesti si e mai bine la cersit – dar asta nu inseamna ca se intoarce pe 500 ca sa munceasca. Cred ca cel care a raspuns asa, a crezut ca se intoarce pe 500 ca sa stea si sa cerseasca in tara.
O zi buna,
Valentin
Cum să construiești o națiune: rețeta rapidă
Am povestit acum câțiva ani despre o situație emblematică pentru starea de degradare a României. Titlul era „Cum să dispari ca națiune: rețeta rapidă”. Două stațiuni balneoclimaterice „gemene” – Karlovy Vary din Cehia și Băile Herculane din România. Aproape aceleaşi ape termale, aceeaşi altitudine, acelaşi decor şi acelaşi fel de istorie și totuși diferența este ca de la cer la (sub) pământ.
Una este vie, veselă și dă pe afară de turiști (un milion pe an!)
Cealaltă a fost cumpărată pe nimic de un securist apoi lăsată în paragină.
Ne-am obișnuit cu situațiile ca asta atât de tare încât nu ne mai dăm seama de monstruozitate. În afară de hotelurile părăsite, zeci de mii de oameni au plecat doar din Severin și Mehedinți să muncească în străinătate și locuiesc acum mult mai aproape de orașul cehesc decât de locul natal. Și-au lăsat în urmă casele pustii, locul și liniștea ca să nu mai rămână fără bani cu două săptămâni înainte de salariu. În ritmul de acum, peste încă o generație așa va arăta toată țara – ca Băile Herculane!
Dar hai astăzi să rescriem textul de la coadă la cap: Cum să construiești o națiune!
Se dă următoarea situație:
1. Economia României merge cu mult sub potențial din cauza unui blocaj al pieței muncii: forța de muncă se găsește greu dar în același timp salariile sunt prea mici. Angajatorii știu că ar trebui să plătească mai mult dar nici unul nu vrea să o facă primul. În timpul ăsta, oamenii pleacă din țară pentru un salariu mult mai bun – numărul lor a ajuns undeva între trei și patru milioane.
2. 40% dintre românii plecați în străinătate (potrivit unui sondaj online la care au răspuns până acum 1000 de persoane) spun că s-ar întoarce în țară pentru salarii nete între 500 și 1000 de euro, chiar dacă asta înseamnă de obicei ceva mai puțin decât iau acum. Comentariile individuale sunt uneori emoționale: „Pentru 500 de euro în mână îmi fac bagajul în seara asta, nu mâine”.
3. Felul în care era înțeleasă până acum globalizarea începe să se schimbe. În Uniunea Europeană există patru libertăți fondatoare de circulație – a persoanelor/forței de muncă, a mărfurilor, a serviciilor și a capitalului. Țările ca România au beneficiat mai ales de pe urma liberei circulații a forței de muncă: au plecat astfel oamenii care nu puteau să-și găsească de lucru în condiții decente. Dar asta vine și cu beneficii (rapide) și cu costuri (pe termen lung).
Pentru cei care pleacă, beneficiile sunt că reușesc astfel să supraviețuiască în condiții decente. Costurile? Locul gol lăsat în urmă, care nu mai valorează nimic.
Pentru cei care acceptă imigranți, beneficiul este că pot să găsească astfel forță de muncă mai ieftină decât cea cu care erau neobișnuiți. Cu timpul descoperă și ei neajunsurile: șomaj, aglomerație în propriile școli și spitale, factura la pensie care mai devreme sau mai târziu va veni. Așa că nu mai sunt chiar atât de încântați, ba chiar englezii au ales chiar să iasă din UE, inclusiv din cauza asta.
Și devine clar că modelul globalist bazat în principal pe migrație nu mai funcționează. Că trebuie ceva mai mult echilibru – să se mute și banii, și mărfurile, și serviciile – tocmai pentru ca lumea să se ducă spre o oarecare omogenitate și coeziune.
Ce urmează este o poveste științifico-fantastică, dintr-un univers paralel în care luarăm deciziile bune la vremea lor sau dintr-un viitor îndepărtat în care dovedim că le putem lua.
Dacă nu merge Mahomed la munte, să vină muntele la Mahomed
Se făcea că 3,5 milioane de români sunt plecați la muncă în străinătate, dintre care câteva sute de mii bune se ocupă cu medicina, asistența medicală sau îngrijirea paliativă sau pur și simplu au grijă de bătrânii din țările prin care s-au dus.
Se făcea că România era o țară cu locuri frumoase, cu viață liniștită și totuși ceva mai ieftină. Și că are 33 de stațiuni balneo-climaterice cu oarecare tradiție și cu tratamente uneori rare sau foarte rare.
Într-o zi, se strâng 100 de bănățeni și olteni din zona Severinului, care se ocupă cu asistența sanitară de toate felurile, în toată Europa, și își fac un grup de Facebook. Unii au mai mulți bani, alții știu de unde să-i ia cu împrumut, alții au mai multă școală, alții mai multă experiență de management, alții mai mult talent, alții mai mult tupeu, alții mai au ceva cunoștințe și influență prin țară, alții muncesc mult și cu drag, măcar de când au văzut că asta le aduce satisfacții pe măsură. Și fac împreună un PLAN!
„Hai să luăm noi un hotel din Băile Herculane”
Să-l facem frumos și bun, așa cum am văzut, așa cum știm, așa cum putem! Și să aducem cu noi 1000 de clienți care ne cunosc și ne îndrăgesc și pe care îi putem convinge să se mute. Nu râdeți încă! Sudul Spaniei este plin de sute de mii pensionari englezi care și-au lăsat casa pentru mai mult soare, chiar nu se găsesc 1000 de europeni care să vină pentru aer de munte, băi termale sau sulfuroase și prețuri mai mici?
„Cine se bagă?”
Planul de afaceri este lung și complicat până treci de etapa negocierilor. Greu, sigur, foarte greu. Dar oare n-au învățat românii și cum să se asocieze între ei cât au fost plecați? Poate mulți nu, poate unii da. Apoi este simplu:
„Cât luai în Austria?” / „1000 de euro în mână!” / „În România se poate deocamdată doar 700 – plus o parte din profit, dacă va fi”.
Sondajul de mai sus demonstrează că s-ar găsi destui doritori Nu toți, dar destui. Pentru că sunt la ei în țară, că găsesc prețuri puuuu-țin mai mici, pentru că stau în casa lor lăsată goală și nu mai plătesc chirie, pentru că au aproape copiii, părinții și prietenii. Pentru că… știe fiecare mai bine de ce.
Ce înseamnă asta
Acum cei 100 de români câștigă împreună unu – două milioane de euro pe an, bani pe care îi cheltuie în majoritate tot în țările în care se află.
În fantezia descrisă mai sus, 1000 de pensionari cu pensii de 1000 de euro fiecare vor veni în România cu 10 milioane de euro pe an, bani cu care nu doar că își vor plăti serviciile ci vor cumpăra aproape totul de aici – mâncare, servicii, divertisment – tot. Chiar și cu un singur astfel de Hotel, Băile Herculane își vor recăpăta strălucirea.
Puterea exemplului funcționează de minune la români. Uite, în sătucul bunicilor mei de la munte toți gospodarii aveau veceul în casă încă de pe vremea comunismului. Nu că era prea înstăriți, că erau și ei destul de săraci, nu că i-a obligat cineva, nu că au citit sau că au văzut la televizor. Ci pentru că a fost de ajuns să o facă unul singur. Apoi vecinii au văzut că e bine și au făcut-o și ei. Vecinii vecinilor au făcut-o de mândrie, să aibă și ei. Iar vecinii vecinilor vecinilor au făcut-o de rușine că încă n-au. Problemă rezolvată! Dacă te uiți pe statistici, cifrele pentru România sunt îngrozitoare – o casă din trei încă are buda în fundul curții. Dar dacă te uiți în realitate, observi cât de ușor și repede poate fi făcut un salt „imposibil”.
Cinci ani mai târziu, când lumea va vedea și înțelege modelul, vei avea 33 de stațiuni balneare înfloritoare, cu 100.000 de mii de clienți, cu 10.000 de locuri de muncă bine-plătite și încă multe alte zeci de mii indirecte. Un miliard de euro care intră în țară în loc să iasă, multe sate în jur care prosperă în loc să subziste, viață liniștită și prosperă, siguranța serviciilor publice și a pensiei.
Apoi mulți alții care s-ar putea întoarce ca să le vândă noilor clienți, în limba lor, tot felul de alte servicii de care mai au nevoie. Apoi, mulți alții care ar putea aplica modelul și în alte domenii cu care sunt ei obișnuiți: agricultură, construcții, servicii.
Din sondaj reiese că, în condițiile ăstea, s-ar întoarce fericiți cel puțin un milion de români, poate mai mulți. Și le-ar da și altora motive să se întoarcă sau măcar să nu mai plece!
O să spui că nu se poate așa ceva, că este o bazaconie, o aiureală, o fantezie. S-ar putea să ai dreptate, șansele sunt aproape toate de partea ta. Dar am o singură rugăminte: încearcă să ții minte povestea asta, găsește-i un colțișor modest în cutia cu vise!
Ca dacă totuși, printr-un miracol, se întâmplă, măcar să nu poți zice că n-aveai de unde să știi!
Citește și
Ghici care e cea mai productivă țară din UE
10 români care s-au întors din străinătate să facă afaceri de succes în agricultură
Ce înseamnă pentru români „Europa cu două viteze”. Războiul mondial de catifea
12 comentarii
Salariul minim în Spania, de exemplu, este de 800 de euro, de ce ar fi de mirare când cineva care ia acolo 800 (din care trebuie să plătească chirie) ar veni pentru 500 în România (unde poate are casa lui)?
Foarte interesante ambele articole
Tot ce inseamna institutie in tara asta este centrata pe cel „sistem” si nu pe cetatean cum ar fi firesc. Indiferent ca vorbim de sistemul de sanatate, politie, justitie, fisc etc. Sunt unii care acced pe niste functii indiferent cum si de acolo, inconjurati fiind de cei asemeni lor dar cu o treapta mai jos, incearca sa gestioneze zona aferenta de influenta ca pe propria feuda. Birocratia excesiva acunde incompetenta – ba mai mult, incearca sa o prezinte ca eficienta, plina de profesionalism si competenta. De aceea este periculoasa. Telul lor este sa „iasa bine pe hartie”
Am facut acest preambul pentru a demonstra ca marea parte a celor competenti (din zona de antreprenoriat) care au plecat au facut-o din cauza acestor cerberi si a abuzurilor acestora. Interesant scenariu, dar cred ca daca nu se va schimba ceva in modul de a aborda mediul antreprenorial toti acesti …. vor face muuuult rau nu prin altceva cat prin arbitrariul si incompetenta lor. Sunt convins ca si afara sunt functionari de aceeasi teapa, dar nu ajung sefi, nu au subiectivismul ridicat la grad de religie. Stiu ce spun. Cand iti vine garda, DSP, DSV, Fiscul, Protectia Consumatorului, Pompierii, Mediul, si multe altele ca-s multe tare si fiecare dintre ei vor „ceva” ajungi la disperare. Dar cel mai tare deranjeaza atitudinea lor – te trateaza ca pe un infractor, nu ca pe unul care le plateste salariul.
Iti dau dreptate ca poate fi o cale de urmat, dar cu siguranta, STATUL pe care acestia clameaza ca il sevesc si sustin nu reprezinta structura virtuala ci una vie, organica, ce traieste, respira si care este alcatuita din – surpriza – oamenii aceia pe care ei ii desconsidera atat de tare.
In Romania ar veni multi pensionari, daca s-ar scoate impozitul pe venitul realizat in alte tari. In special straini. Asta ar fi o idee realista. Din pacate statul român e condus de idioți. direcția e opusa, impozit pe venitul global
Partea cu afacerea proprie nu merge
Daca faci bani, vin securistii de la anaf si ii pierzi. Ai incercat sa recuperzi tva-ul de la stat.
Cel care a luat statiunea eraginerele unui fost ministru al sanatratii…daca siu acum la 28 de ani de la revolutie de vina pentru ce s-a intamplat in tara asta sunt comunistii si securistii inseamna ca nu ati invatat nimic domnule davidescu. Omul, caracterul, personalitatea conteaza nu ce a fost omul…aveti impresia ca in randul comunistilor erau numai idioti !? va inselati……vad ca la dat lectii se pricepe toata lumea…
@Lucian
IT-ul în România a primit foarte multe ajutoare și beneficii economice (sub forma lipsei de impozite sua taxe, decontări, bani alocați suplimentari șamd)… au trecut pe puțin 10 ani, ce a construit IT-ul românesc? Există ceva, competiție, împotriva Microsoft-ului? Nu. În schimb, ce se întâmplă: it-știi români construiesc ceva, pe urmă vine o conglomerație și le flutură niște bani sub nări, iar românul vinde imediat (în timp ce-i porcăiește pe comuniști pentru aceleași practici de a vinde totul). Și asta e doar în domeniul it-ului.
Așchia nu sare departe de trunchi, într-o țară unde majoritatea vor să fie conduși de un străin.
Lasa prostiile cu scolarizare gratuita si cu chestii de genu. Oi suntem in europa sa ii sclavuim nu sa ne scolesca si dupa sa ne intoarcem in tara.locuiesc un Norvegia si mi e scarba de natia asta si de tara lor.am fost dat afara fara niciun fel de explicatie cu un contract 100%valabil cu explicatia ca aici nu am niciun drept.acel contract era facut doar sa platesc impozite si une foarte mari chiar.nu mai zic ca sunt foarte rasisti si te simti jignit de fiecare data cand iesi din casa si afla ca esti roman.concluzia o sa ma intorc in Romania chiar si pe salariu actual doar ca sa nu ii fac curu mare lui norvegian platindui chiria de 650€ pe un rahat de camera si sa nu ii mai fac profit la restaurant pt un salariu de 1000€.banii astia sunt prea putin pt a mi rapi viata sociala si drepturile omului.trebuie sa reconstruim Romania si tre sa o facem cu orice fel de sa rifiuciu.vb aia f..ck nato.f..ck usa si p aia de la Bucuresti..sa i bagam pe linia a 2 pe europeni ca ne am saturat de ei isi fac birta mare cu mana de lucru romaneasca
@Leonard
Norvegia nu e în UE.
Ie prea multa coruptie fara Pile Cunostinte si Relatii nu iti gasesti o slujba si ramai cu 0 la sfarsitul anului fiindca sa vandut totul pt. Straini si iesti un sclav muritor de foame in Romania
1000 de pensionari cu pensii de 1000 de euro fiecare vor veni în România cu 10 milioane de euro pe an?? zau asa mai lucica, doar daca facem calculul pe 10 anishori………la planul de afaceri ai uitat sa adaugi ca trebuie sa renovezi cladirea, dupa ce o renovezi afli ca hotelul ala o sa fie intr-o mare de paragina de jur-nprejur( daca omul iese din hotel si il fugareste o haita de caini sigur fuge mancand pamantul, daca iese si n-are de unde sa cumpere niste fructe sau un croissant sigur n-o sa-i placa ), ca organili de control o sa-ti rupa capul cu cererile de spaghuta, ca furnizorii te pot arde de la o zi la alta, ca angajatii or sa te fure , gvernul pizidi o sa-ti taxeze cifra de afaceri sau o sa-ti dubleze salariul minim…………nu prietene, scrii frumos dar idealist……..cine a plecat pe de 2x salariul mediu din europa ala n-o sa se intoarca sa investeasca iar cei care au plecat pe salarii mici nu au forta pt asa ceva….ar trebui sa aduci 1000 de romani cu cate 50k euroi ca sa iei toata statiunea si s-o schimbi din temelii………..
„doar daca facem calculul pe 10 anishori” Sigur nu-ți scapă ceva? Sigur, sigur?