Riscograma
Lucian Davidescu

Metroul Otopeni miroase a farsă imobiliară: „Statul paralel” are teren de vânzare în Băneasa

Proiectul magistralei de metrou subteran București-Otopeni, o aberație urbanistică de la cap la coadă, este vânturat în spațiul public de mai bine de un deceniu – fiecare guvernare l-a scos de la naftalină în diverse momente, apoi a uitat de el la fel de subit.

Cât de șubrede sunt argumentele de oportunitate, că există alternative mai ieftine și mai eficiente și că prioritățile de trafic sunt în cu totul alte părți am mai explicat. Că la costul vehiculat de 1,4 miliarde de euro este de 2-3 ori mai scump per kilometru decât metroul din Sofia explică Radu Soviani.

Dar după cele mai recente știri se întărește ipoteza că de fapt construirea efectivă n-a fost niciodată o miză. Exact ca în cazul Roșia Montană, încrederea că se va face cândva poate fi mai rentabilă financiar decât săpăturile efective.

Să recapitulăm:

1. Unul dintre argumente a fost că există un acord de finanțare cu banca japoneză de investiții JICA și că banii nu pot fi folosiți pentru altceva. Argumentul era șubred de la început, că nimeni normal la cap nu face o investiție doar pentru motivul că are de unde să se împrumute. Apoi, JICA a spus explicit că a fost decizia Guvernului la ce să folosească banii și că nu a condiționat-o de un anumit traseu. Iar săptămâna asta JICA a dispărut de tot din peisaj, după ce guvernul a anunțat că a trimis o cerere de finanțare la Uniunea Europeană.

2. Alt argument cusut cu ață albă a fost că ne-am angajat în fața UEFA să construim metrou pentru a putea participa la organizarea campionatelor europene din 2020 și că dacă nu îl facem pierdem finanțarea. La rândul lui șubred din start, pentru că posibilitatea finalizării este menționată în treacăt, nicidecum ca o condiție. Apoi, ar însemna că revine un cost de ordinul sutelor de milioane de euro pentru fiecare dintre cele patru meciuri. În final, argumentul a picat irevocabil atunci când a devenit clar că lucrările n-au cum fi terminate în timp util și probabil nici măcar începute.

3. Hărțile metroului din București sunt de-a dreptul caraghioase! Ce rost are să treci cu linie punctată („în pregătire”) o magistrală care nici n-a fost începută și care va fi terminată peste mulți ani sau niciodată? Cui îi folosește? Ce să înțeleagă cineva care are nevoie de hartă ca să vadă unde poate ajunge cu metroul? Că ar fi bine să își ia teren în Nord, că acum e totuși ieftin dar se va scumpi, sau ce altceva?

4. Pe bursa zvonurilor a circulat chiar informația imposibil de verificat cum că miza ar fi să fie refolosite lucrări „strategice” mai vechi, clasificate ca strict-secret, gata să fie refacturate acum ca lucrări nou-nouțe. Și deci asta ar fi o garanție solidă că proiectul se va face siii-gur. N-ar fi de mirare ca zvonurile să fi fost lansate chiar de cei care ar trebui să păstreze așa secrete și care știu siii-gur că nu-i nimic acolo. Și povestea asta aduce teribil cu informațiile „din surse sigure” despre pământurile rare de la Roșia Montană, pe lângă care aurul e mărunțiș.

5. Cea mai nouă minciună este cea spusă săptămâna asta de Ministrul Transporturilor Felix Stroe în ședința de Guvern: „Duminică, 24 decembrie, Ministerul Transporturilor a depus aplicaţia rescrisă pentru magistrala de metrou, magistrala M6. Deci a fost acceptată cererea de finanţare de către Comisia Europeană” Serios, a fost depusă deci a fost acceptată? De obicei procedurile durează ani buni. Iar Metroul de Otopeni oricum în master-planul de transport, deci despre ce vorbim? Tot în timp-record ar fi fost negociată și o cofinanțare de la BERD: „E vorba de o instituţie financiară internaţională foarte serioasă – Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Deci, este o veste bună. Magistrala M6 de metrou are toate finanţarea asigurată şi este pe drumul cel bun, nu mai poate fi oprit”

S-a înțeles, „dumb money”? Nu. Mai. Poate. Fi. Oprit. Cumpărați terenuri în Băneasa, că prețul lor nu poate merge decât în sus!

Ce s-a întâmplat de fapt. Pe 1 noiembrie apărea o știre de la Metrorex cum că documentația a fost depusă la JICA și așteaptă avizul. Posibil o manevră disperată… O delegație JICA tocmai venise pe 30 octombrie în verificări la București și plecase pe 31.

Cum JICA nu mai este acum menționată deloc, este de presupus că avizul japonezilor a fost în linia „noi ne-am săturat de șarada asta, găsiți-vă alți proști”. Dar știrea că „nu mai sunt bani pentru metroului Otopeni” ar fi fost probabil catastrofală pentru interesele imobiliare de pe traseu, așa că s-a găsit repede altceva, cât mai „credibil” și mai oficial.

Ei bine, stilul de lucru arată că proiectul sigur NU se va face. De ce? E simplu: pentru că „smart money” nu mizează pe asta, dimpotrivă.

Niciun comentariu