Să dispară de pe internet! Cum a cenzurat instanța articolele Riscograma despre Maior și Ghiță – cronologie integrală

Update: Mircea Cotoros a pierdut procesul prin care obținuse inițial ștergerea a două articole de pe Riscograma, despre Sebastian Ghiță și George Maior

Aceste rânduri trebuie să dispară de pe Internet:

Cert este ca cei de la Teamnet doresc sa aplice acelasi sistem bazat pe spagi din Romania si la Comisia Europeana.
Pericolul mare este ca se poate ca aceasta disperare si modul de lucru se poate intoarce ca un bumerang impotriva romaniei si consider ca ar trebui urmarite aceste activitati mai atent.
Au pus la punct un sistem diabolic de lucru in Romania si mai nou in Moldova care consta in faptul ca consiliile judetene sau primarile nu isi mai folosesc departamentele specializate pe fonduri europene si externalizeaza serviciile catre firmele lor.
Acestia le scriu contractele si primesc avansuri de 20% din suma totala a proiectului, dar mai castiga si din consortiile facute cu alte firme unde isi aduc tot firmele lor.
De asemenea, folosindu- se de sprijinul „discret” al lui Vladescu au intrat pe piata din Moldova, au avut intalniri la nivel de ministrii si chiar de prim ministru.
La RSC este actionat ministrul Vladescu iar in spatele lui Asesoft printre altii este si fostul general Gioni Popescu.
Sper ca info transmise sa va fie utile.

– extras din scrisoarea lui Neacșu către George Maior.

Tribunalul București a dispus ca Riscograma să „retragă” articolele care fac referire, direct sau indirect, la corespondența extrasă de hackerul Guccifer din contul de e-mail al fostului șef SRI George Maior, despre faptele de vitejie la Bruxelles ale lui Sebastian Ghiță. Cererea îi aparține unui anume Cotoroș Mircea Nicolae, cândva reprezentantul Teamnet (firma lui Sebastian Ghiță) la Bruxelles.

Iată cronologia detaliată a faptelor.

25 ianuarie 2014:
Public un extras din corespondența făcută publică de hacker-ul Lazăr Marcel Lehel cunoscut drept „Guccifer” referitoare la un mesaj primit de directorul SRI din acel moment,  George Maior, despre Sebastian Ghiță: «Dezvăluirile lui Guccifer: Şeful SRI ştia de patru ani că firma lui Ghiţă „a pus la punct un sistem diabolic, bazat pe şpăgi”»
Mesajul data din 10 martie 2010 și îi aparținea unui român stabilit în Bruxelles, Nelu Neacșu, care făcea aceste afirmații și atașa la rândul său o corespondență „interceptată” în acest sens.

Rațiunile publicării:
1. Sebastian Ghiță era la momentul respectiv un personaj public puternic și controversat, care fusese ocolit de dosare penale ajunse în fazele decisive (acest lucru avea să se întâmple ulterior).
2. George Maior era directorul SRI și avea obligația de a trimite spre investigare astfel de informări, fie ele și primite pe contul privat de e-mail.
3. Volumul (în total 6GB de date) și nivelul de detaliu al informațiilor făceau complet neplauzibilă manufacturarea lor de către persoana care le-a interceptat, în cazul de față Guccifer.
4. George Maior refuzase deja să facă orice fel de comentariu referitor la conținutul interceptărilor.
5. Datele deveniseră publice, accesibile oricui ar fi fost dispus să citească arhiva respectivă.

Am publicat e-mailul integral (eliminând însă adresele exacte de e-mail ale participanților la conversație), cu un sumar introductiv. Acest sumar se referă la cele două personaje publice – George Maior și Sebastian Ghiță – respectiv la sursa lui Maior, Nelu Neacșu.

Din conținutul e-mailurilor reiese cum Mircea Cotoroș ar fi încercat să obțină o întâlnire în afara cadrului formal cu oficialul european Karel de-Vriendt, propunere care i-a fost refuzată abrupt tocmai din acest motiv, printr-un e-mail atașat la rândul său în corespondență. „dupa cum vedeti tipul de mai jos, care este si Head of Unit, m-a trimis la cules de mure” le spune presupusul Mircea Cotoroș colaboratorilor români locali, cărora le cere să-și „întindă antenele” (extras din corespondență mai jos, integral în articolul original).

Scurt comentariu: Un astfel de mesaj nu probează vreo încercare efectivă de a da mită – că presupusa țintă a refuzat din start orice contact neprincipial – și nici măcar vreo abilitate specială în acest sens (mai degrabă lipsa ei!) însă pare să confirme încercarea – sinceră sau simulată – de conformare cu intențiile lui Sebastian Ghiță descrise de Nelu Neacșu în mesajul însoțitor.

26 ianuarie 2014:
Nelu Neacșu își asumă paternitatea mesajului prin distribuirea articolului în cauză pe rețeaua LinkedIn dar și printr-un răspuns la un comentariu pe rețeaua Facebook (șters ulterior) cu conținutul „Eu am curajul!” la întrebarea unui comentator „Cine are curajul!!!”

27 ianuarie 2014:
Diverse publicații încep să preia și/sau citeze articolul, inclusiv România Curată, cu titlul „Ar trebui investigate contractele firmelor lui Sebastian Ghiţă?”. În momentul respectiv nu colaboram cu România Curată, nu am contribuit în vreun fel la decizia de publicare și am aflat de preluare după apariție.

Ora 18.12 Primesc un mesaj de la Nelu Neacșu cu conținutul „va rog sa publicati dreptul meu la replica, multumesc, Nelu Neacsu” iar în atașament o declarație notarială în care spune că nu el a trimis mesajul respectiv către George Maior.

Ora 20.05 Primesc un mesaj de la Mircea Cotoroș în care el îmi cere să „retrag” articolul și atașează aceeași declarație notarială a lui Nelu Neacșu. Îi răspund că aștept de la el orice precizare crede de cuviință. Refuză să confirme sau să infirme orice din informațiile expuse. Îi explic că informația este în domeniul public și nu o retrag.

Imediat verific profilurile de LinkedIn și Facebook ale lui Nelu Neacșu și constat că ambele sunt suspendate. Comentariul de pe Facebook a dispărut și el. Am intrat în panică referitor la motivațiile care l-ar face pe Neacșu să-și retragă atât de brutal și de umilitor afirmațiile pe care le susținuse public cu o zi înainte, asta incluzând o posibilă amenințare fizică la adresa lui. Consider că Nelu Neacșu trebuie să beneficieze de protecția cuvenită avertizorilor de integritate, chiar dacă – și cu atât mai mult cu cât – nu își mai poate asuma public acest rol.

În orice caz, chiar și presupunând prin absurd că nu Nelu Neacșu ar fi fost autorul real, asta nu ar schimba cu nimic natura corespondenței și destinatarul: George Maior a intrat în posesia respectivelor informații și avea exact aceleași obligații legale și profesionale de a le da spre investigare.

Scriu un articol în care expun situația, pe care îl public a doua zi dimineață….

28 ianuarie 2014:
„Apărați-l pe Nelu Neacșu!”
Articolul include atât declarația notarială a lui Neacșu cât și corespondența integrală cu Mircea Cotoroș.

În aceeași zi îi scriu d-lui Karel de-Vriendt pentru a-i cere să confirme sau să nege autenticitatea e-mailului în care refuză întâlnirea cu Cotoroș.

30 ianuarie 2014:
Karel de-Vriendt îmi răspunde că s-a pensionat și nu mai are acces la arhiva de e-mail, că nu își mai amintește numele lui Cotoroș, dar că într-adevăr e-mailul pare autentic și că își amintește că el l-a trimis.

25 iunie 2015:
Daniel Befu publică pe România Curată ancheta „Asocieri mai mult și mai puțin secrete. Cine a protejat firmele lui Ghiță și Vlădescu în afacerile lor cu softurile pentru spitale? (II)”, despre motivele care au dus la blocarea decontărilor europene pentru sistemul spitalicesc. În articol, se face referire tangențială, cu citare și link, la „Dezvăluirile lui Guccifer…”. Nici în acest moment nu am vreo atribuție editorială la România Curată – editorul coordonator era Mihai Goțiu.

20 ianuarie 2016:
Mă întâlnesc cu Mircea Cotoroș la cererea lui. Îmi povestește ce neplăceri ar avea din cauza articolului, că ar fi avut șansa să obțină un post de secretar de stat dar are „problema asta” la dosar despre care i s-a zis să o rezolve întâi. Îmi cere iar să șterg articolul.

Îi răspund că asta nu se poate, că sunt acolo informații de maxim interes public care exced persoana lui. Îi explic că pretinsa retractare a lui Nelu Neacșu nu schimbă lucrurile cu nimic, întrucât indiferent cine ar fi trimis e-mailul conținutul lui tot la George Maior a ajuns. Îi explic și că, în mod logic, Nelu Neacșu nu poate contesta conținutul unei corespondențe pe care nu și-o asumă. Îmi spune că Neacșu „e un mincinos”, dar în continuare refuză să confirme sau să infirme conținutul trimis.

Îi recomand să apeleze la Google și să își ceară „dreptul de a fi uitat”, prevăzut de legislația europeană. Măsura obligă motorul de căutare să elimine anumite articole din rezultatele căutării pentru un nume propriu (de ex. „Mircea Cotoros”) dar le livrează în continuare atunci când căutarea vizează termeni generici sau nume de interes public (de ex. „Ghiță Maior”). Îmi răspunde că n-a știut, că va încerca, dar că oricum sunt „rău-intenționat”.

1 decembrie 2017:
Încep contractul de muncă cu Societatea Academică din România cu funcția de editor coordonator la România Curată.

17 martie 2018:
Mircea Cotoroș îmi scrie iar pe LinkedIn și îmi cere să ne vedem. Îi răspund că de data asta condiția mea este ca discuția să fie explicit for the record, adică în scopul eventual al scrierii unui articol sau precizări față de lucrurile pe care consideră că le are de clarificat. Refuză și mă acuză iar de „rea-credință”.

29 martie 2018:
Consilierul USR sector 3 Liviu Mălureanu publică pe Facebook un mesaj în care ridică suspiciuni față de atribuirea unui contract de audit  către firma lui Mircea Cotoroș, în care face referire inclusiv la munca lui anterioară pentru Sebastian Ghiță.

3 mai 2018:
Primesc o notificare de la avocații lui Cotoroș prin care mi se cere ștergerea celor două articole publicate pe Riscograma. În aceeași notificare i se cere Societății Academice din România să șteargă celelalte două articole, de pe România Curată. În caz contrar suntem amenințați cu procesul, în care ne vor cere daune de 100.000 de euro. Public o postare pe Facebook în care evit să-i dau numele, însă mă întreb cum aș fi putut să-i provoc daune unuia care voia să plece de la salariul mare de la Deloitte pentru un salariu totuși mai mic de secretar de stat.

11 iunie 2018:
Primesc comunicarea că am fost chemați în judecată. Îmi pregătesc apărarea singur, separat de SAR reprezentată de avocat. Motivul principal al apărării separate este acela că invoc, prin excepție depusă în întâmpinare, scoaterea România Curată din cauză, întrucât consider că îi lipsește calitatea procesuală.

2 octombrie 2018:
Primul termen. Instanța își asumă competența materială pentru că obiectul depășește pragul legal de 200.000 de lei. Instanța respinge excepția netimbrării (au timbrat cu 100 de lei pretenții de 100.000 de euro), unește cu fondul deci amână pronunțarea pentru excepția tardivității (termenul de prescripție de 3 ani fusese depășit cu un an și jumătate), dispune proba testimonială și citarea martorilor.

4 decembrie 2018:
Schimbarea judecătorului. Părțile, avocații și martorii chemați se trezesc în fața unui judecător de serviciu care ne anunță că judecătoarea de la primul termen a fost promovată la Curtea de Apel iar cauza va fi repartizată altcuiva. Toată lumea pleacă acasă cu „termen în cunoștință”.

16 ianuarie 2019:
Al doilea termen. Vine noua judecătoare. Sunt administrate probele, audiați martorii, respinse toate cererile și excepțiile. Se petrec câteva momente care i-ar smulge un rânjet până și lui Kafka, oriunde ar fi acum, asupra cărora voi reveni cu un jurnal detaliat după ce primim decizia. Nelu Neacșu spune că i-au fost sparte conturile de e-mail și rețele sociale și în 2010 când se presupune că i-a trimis e-mailul lui George Maior dar și în 2014 când și l-a asumat public. Cotoroș recunoaște în premieră corespondența, dar spune că i-ar fi fost alterate „anumite pasaje”, cum ar fi „m-a trimis la cules de mure”. Cotoroș și Neacșu dau inclusiv declarații contradictorii. Instanța amână pronunțarea, apoi o amână încă de două ori, pe 23 ianuarie și 6 februarie.

13 februarie 2019:
Pronunțarea. Tribunalul respinge și ultima excepție a apărării, cea a tardivității, și admite „în parte” cererea reclamantului, în sensul că taie un zero de la despăgubiri – rămân 10.000 de euro în loc de 100.000. Dispune ștergerea tuturor celor patru articole, adică inclusiv unul despre un subiect complet diferit: ancheta despre relațiile de afaceri dintre Sebastian Ghiță și Sebastian Vlădescu, care au dus la blocarea decontărilor pentru spitale din bani europeni.

Va urma

*Link-urile către articole:

• Dezvăluirile lui Guccifer: Şeful SRI ştia de patru ani că firma lui Ghiţă „a pus la punct un sistem diabolic, bazat pe şpăgi”
• Apăraţi-l pe Nelu Neacşu!
• Ar trebui investigate contractele firmelor lui Sebastian Ghita?
• Asocieri mai mult și mai puțin secrete. Cine a protejat firmele lui Ghiță și Vlădescu în afacerile lor cu softurile pentru spitale? (II)

În atașamente, dosarul cauzei:

1. Cererea de chemare în judecată.
2. SAR: Întâmpinare și concluzii.
3. Lucian Davidescu: Întâmpinare și concluzii.
4. Corespondența cu oficialul european Karel de-Vriendt, pe care am adus-o ca probă pentru faptul că împrejurările descrise de Neacșu sunt autentice.
5. Corespondența Lucian Davidescu / Mircea Cotoros (LinkedIn), întinsă între 2015 și 2018, în care mă ofer până în ultimul moment să îi public punctul de vedere.

Update 3 iunie 2019: Motivarea instanței: „publicarea articolelor menționate nu justifică nici un interes pentru a fi aduse la cunoștința publicului”

Linkuri către arhiva completă făcută publică de Guccifer (~6GB):

Variante de download

Mediafire

Droplr

Dropbox