Riscograma
Lucian Davidescu

De ce oare e secretă condamnarea lui Guccifer? Ca să fie protejate interesele lui George Maior și ale Corinei Crețu?


Update: Mircea Cotoros a pierdut procesul prin care obținuse inițial ștergerea a două articole de pe Riscograma, despre Sebastian Ghiță și George Maior


Tribunalul București refuză, cu o tenacitate demnă de o cauză mult mai bună, să publice hotărârea prin care l-a condamnat la închisoare pe Guccifer. Patru dintre cele opt secții plus conducerea Tribunalului sunt implicate, într-un fel sau altul, în demers.

Când a văzut cererea de a elibera o copie a hotărârii prin care a fost condamnat Guccifer, președintelui Secției I Penale i-ar fi fost foarte la îndemână s-o aprobe. E informație eminamente de interes public și poate doar printr-o scăpare n-a fost pusă deja pe portal. Totuși, a refuzat-o: nu sunteți parte în proces.

Cererea urma să devină probă în apel față de un dosar civil de la Secția a IV-a Civilă.

Pentru asta, am dat Secția I Penală în judecată la Secția a II-a Contencios Administrativ.

Când a văzut o reclamație administrativă față de situația asta, președintelul Tribunalului i-ar fi fost foarte simplu să dispună publicarea hotărârii. Era doar o scăpare administrativă care se impunea remediată. Totuși, n-a făcut-o: Reclamația administrativă nu e reclamație administrativă pentru că n-a fost depusă la biroul de relații publice și nici noi n-am trimis-o acolo

Când am revenit și am spus că am făcut toate diligențele prevăzute expres de lege, că e treaba instanței să-și urmeze propriile proceduri interne pentru competentă soluționare și că să facă bine să judece reclamația administrativă așa cum îi impune legea, instanța a răspuns că abia revenirea asta este reclamație administrativă dar că reclamația administrativă n-a fost și pace…

(Radio Erevan oprește emisia un minut în semn de solidaritate profesională – nu vrea să precizeze cu cine)

Iată însă că vine și răspunsul la reclamația care cică nu fu reclamație! Scris de președintele Secției a V-a, în calitate de membru al Comisiei de Analiză privind Încălcarea Dreptului de Acces la Informațiile de Interes Public, „hotărând, suplimentar (…) în raport de conținutul art. 12 alin.(1) lit. f din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public potrivit căruia „Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv la art 11, următoarele informații: […] f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicarea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces”

Hopaa, deci cum? Procesul cel echitabil s-a terminat de mult, Guccifer a recunoscut și a mers la pușcărie. Părți vătămate în proces au fost George Maior și Corina Crețu. Deci o hotărâre judecătorească eminamente publică nu mai este publică pentru că aducere atingere interesului lor legitim? Hmm, care să fie ăla?

În fine, pe scurt, la sesizarea Președintelui TMB, Președintele Secției V spune că Președintele Secției I a avut dreptate să nu publice sentința cerută ca probă în apel la Secția a IV-a. Treaba se judecă în continuare la Secția a II-a.

Din seria nici noi nu mai știm câte secții suntem.


P.S. Există și ceva dosar la DNA, cu grijă măturat sub preș


P.P.S. La DIICOT…


Toată povestea, aici: Să dispară de pe internet! Cum a cenzurat instanța articolele Riscograma despre Maior și Ghiță – cronologie integrală

Un comentariu
gabriel

Foarte bune articolele dvs. Nu prea va mai ocupati de editorial sau SRI ne pune botnita la toti cum prea bine stim si chiar cum i i place marei mase bovine romanesti?