Riscograma
Lucian Davidescu

7 minciuni pe care politicienii continuă să le spună chiar şi acum

Au recunoscut c-au minţit când spuneau că va fi bine. De-asta, acum e cel mai periculos moment. Li se pare că sunt – în sfârşit – sinceri şi asta le dă aripi. Dar se mint şi ne mint în continuare.

Cum minte Puterea

1. „Suntem eroi”. Cînd tragi de timp până ajungi într-o situaţie disperată, te poţi numi în multe feluri (toate neplăcute) dar în niciun caz erou. Cel mult, v-aţi sacrificat pe altarul incompetenţei.

2. „Ştim ce-i de făcut”. E o minciună sfruntată. N-aţi ştiut şi nu veţi şti niciodată. Aţi fost tot timpul cu cel puţin jumătate de an în urma realităţii. Adică aţi condus orbeşte, uitându-vă doar în oglinzi!

„…când se va produce ruptura, România va fi în situaţia de a concedia masiv bugetari, de ordinul sutelor de mii, sau de a tăia masiv din salarii şi pensii, de ordinul zecilor de procente”
Ospătar! Câte vase trebuie să spăl după doi ani cu alegeri?
22 octombrie 2009, Business Standard

3. „Ceilalţi sunt mai răi”. Pe ce bază aţi tras voi concluzia că se poate mai rău de atât? Poate vi se pare că încă n-aţi furat chiar tot.

Cum minte Opoziţia

4. „Noi suntem mai buni”. Atunci de ce nu faceţi guvernele-fantomă pe care le-aţi promis. Vă e ruşine că n-aveţi oameni competenţi? Sau vă e groază că dacă totuşi găsiţi oameni competenţi după aia chiar va trebui să-i numiţi pe posturi?

5. „Existau şi alte soluţii”. Sigur că existau, dar nu ălea de care spuneţi voi! Ajustarea bugetară care îi trebuie României este nemiloasă. În orice scenariu, vor suferi mulţi. Sigur, există şi varianta în care să fie oprite complet jaful şi risipa, însă atunci n-ar mai fi instituţii peste care să vă instalaţi şefi.

6. „Acţionăm în interesul poporului”. Ştergeţi-vă la gură, că vorbiţi cu păcat! V-aţi luat atâtea angajamente cretine că n-aţi putea să le aplicaţi fără să daţi cu ţara de gard.

Cum mint împreună

7. „Nu ne trebuie guvern tehnocrat. E nevoie de responsabilitate politică”. Aiurea, care responsabilitate? Când nu te pricepi, responsabilitatea este fix zero. Ce-ai de pierdut tu, politruc ajuns într-un post la care nici nu ar fi trebuit să visezi? Habar n-ai să-ţi faci treaba şi ţi-e teamă că alţii ştiu!

11 comentarii
Dan

"Habar n-ai să-ţi faci treaba şi ţi-e teamă că alţii ştiu!" … si ce daca stim?. .. crezi ca poti face ceva? ..crezi ca poti "concura" cu 5 milioane de romani cu creierul spalat de discursul populist al unui anumit politician aflat la cotroceni in al 2-lea mandat ?

AristotelCostel

… foarte importante precizarile intrucat oranjgutanii reuseau sa bage ceata… pe subiecte. Toti au fost si au ramas… imbecili, da' si imbecilitatea e diferentiabila si intotdeauna… originala.

Aspectul esential il reprezinta "El Lidero" care fu peste toti… in toate momentele. 🙂

Nevertheless, au si ei dreptate, un tehnocrat onorabil ar incepe cu deratizarea in ziua 1, iar pentru asta e nevoie de "sustinere"… politruca. No bine, PDL-ul are aceasta sustinere, dandu-le maghiarilor si ceea ce n-au cerut, tuturor minoritar'lor… masura caracterelor ce-i caracterizeaza 🙂 si sterg praful printre bacteriile si virusurile… oranj/verzi. 😛

Vasile

si torul Crin Antonescu a spus clar ca avem nevoie de un guvern de tehnocrati si i-au sarit oti in cap ca doar politicienii ne pot scoate din rahatul asta.

V.

adi

@vasile ma leshi?! johanis tehnocratul! tehnocrati adevarati au fost 2 ciolos si daianu. si isarescu primministru

ionut

"Nu ne trebuie un guvern de tehnocrati"

Asta probabil ca e singurul adevar, de care insa politicienii, dragii de ei, nici macar nu-s constienti. Un tehnocrat adevarat ar desfiinta ministerul din subordine in cateva luni : D

Gabriel

Bestial 😀

tomis

Cum minte puterea la numarul 2: Puterea STIE ce face!

tomis

Adi: nu ti se pare surprinzator cum Isarescu nu a fost schimbat din functie de hoardele partidelor si ministrilor care au schimbat ministrii si directori si.. de atitea ori pina acum? Bun sau rau, nu putea fi el schimbat din functie de atitea ori, la placul oricarui moft? Este surprinzator cum reuseste sa isi pastreze pozitia chiar mai mult decit si-a pastrat-o Iliescu, de exemplu.

J

Defapt, daca stai putin si va ganditi asa e simplu. Cu siguranta stiu ce e de facut…Sunt zeci de specialisti acolo, si totusi nu gasesc o solutie? Hai sa fim seriosi! Parerea mea e ca astia vand tara. Iau mite de la FMI sau alte organisme financiare internationale si in schimb ingroapa tara in datorii ca sa poata beneficia altii de ea…

Eu inca n-am terminat o facultate economica si tot mi se pare la mintea cocosului ce e de facut…si astia cu atatia ani de experienta nu stiu… hai sa fim seriosi!

mitica

Solutii se pot gasi, nu se doreste.
Nu le pasa de bunastarea noastra si este ” la mintea cocosului ” de ce.
Pentru a ajunge sus, trebuie sa platesti. Dupa ce ajungi, trebuie sa-ti recuperezi banii, doar nu esti casa de binefacere…
De unde-i recuperezi? de ici… de colo…, mai si pui deoparte, ca deh, peste 4 ani…
Prostimea, las-o, o pacalim data viitoare cu alte vorbe si televiziuni. Sa ne mearga bine ACUM!
In comentariile deja postate sunt cateva nominalizari de profesionisti, din pacate prea putini.
Numirile sunt politice, ” ne punem ba oamenii nostri sa faca asa cum spunem noi „, din cauza asta ajung la putere multi imbecili si puscariabili, acolo e de furat si ca sa o faci trebuie sa ai „sange”. Oamenii cinstiti nu prea ajung pe acolo.
Bafta!

Chris Kay

niste replici dea dreptul memorabile:

„te poţi numi în multe feluri (toate neplăcute) dar în niciun caz erou. Cel mult, v-aţi sacrificat pe altarul incompetenţei”

” Aţi fost tot timpul cu cel puţin jumătate de an în urma realităţii.”

„“Existau şi alte soluţii”. Sigur că existau, dar nu ălea de care spuneţi voi! ”

„care responsabilitate? Când nu te pricepi, responsabilitatea este fix zero”

sunt curios Lucian, acum de cind lucrezi la/sau colaborezi cu EVZ, itzi mai asumi ce ai scris? 🙂