Standard
Lucian Davidescu

Cota unică a eşuat! Impozitele sunt la fel de mari ca în 2003!

Toată lumea ştie că în România impozitele pe muncă sunt mari, dar această realitate a fost mereu ascunsă de o scuză falsă: „La alţii sunt şi mai mari”.

În premieră, o instituţie românească, Institutul Naţional de Statistică, admite că, de fapt, avem printre cele mai mari sarcini fiscale din UE – 43%. Cifra este mai mică doar decât cele din Belgia (50%), Germania, Franţa, Austria Ungaria (aproximativ 45%) şi la egalitate cu Suedia sau Italia. Asta, deşi toate ţările menţionate percep impozitul progresiv.

Şi mai surprinzător este că cifra de 43% din România este aproape identică celei din 2003 – 43,5%, când venitul nu era taxat cu cota unică de 16%, ci cu impozitul progresiv între 18 şi 40%. Diferenţa în România este că până şi salariul minim este impozitat masiv, cu 40%. În acest caz vorbim chiar de cel mai înalt nivel de taxare din Europa, unde multe ţări nu taxează deloc salariul minim. În cazul salariilor peste medie, povara fiscală ajunge la 45,5%, de unde rezultă media de 43% anunţată de Statistică.

Efectele sunt perfect vizibile, dar la fel de ignorate ca şi impozitele în sine. România are un număr alarmant de mic al angajaţilor din economie raportat la populaţie: patru milioane, adică jumătate faţă de cât ar fi normal. Pentru comparaţie, Olanda, o ţară cu doar 16 milioane de locuitori, are 7 milioane de angajaţi şi o impozitare a muncii de doar 33,6%. Cele mai mici taxe pe muncă din Europa le are Irlanda, unde o persoană singură care încasează venitul mediu plăteşte în total doar 25% din efortul angajatorului. Cu o taxare redusă, Irlanda a reuşit în treizeci de ani să schimbe locul din top cinci cele mai sărace ţări din UE cu un loc în top 5 cele mai bogate.

Din taxarea excesivă decurg aproape toate problemele sociale ale României. Pensionările anticipate, care au dus numărul pensionarilor la 6 milioane, puteau fi evitate dacă România nu descuraja munca prin taxare. Raportul dintre salariaţi şi pensionari ar putea deveni sustenabil dacă fiscalitatea redusă ar încuraja munca. La fel se întâmplă şi cu finanţarea sistemului de sănătate, unde cele patru milioane de asiguraţi plătesc pentru 20 de milioane. De asemenea, nici cei 1,3 milioane de bugetari nu sunt neapărat mulţi. În realitate, cei doi angajaţi din sectorul privat din impozitele cărora trebuie plătit fiecare bugetar sunt prea puţini.

Efectele continuă în zona rurală, jumătatea României care, luată separat, şi-ar găsi locul doar în lumea a treia. Mai mult de un sfert din forţa de muncă din România figurează ca ocupată în agricultură. Un procent atât de mare denotă o ţară condamnată la sărăcie. În realitate, majoritatea lucrează acum în agricultură sau construcţii, dar nu în România, ci în Spania şi Italia. Pentru că aici nu şi-au găsit de lucru şi nici nu şi-ar găsi. Dacă în România urbană fiscalitatea de 43% este uneori acceptată, pentru oportunităţi punctuale, la ţară taxarea muncii cu jumătate este o aberaţie inacceptabilă din start.

Situaţia nu se va schimba până când România nu va taxa munca la nivelul adecvat situaţiei de acum, adică 25-30%. Este o lozincă păguboasă că „acum nu e momentul”. Niciodată nu e momentul, însă orice întârziere nu face decât să agraveze situaţia. În ritmul ăsta, colapsul este inevitabil.

De asemenea, un alt mit este cel al încasărilor deja mici la bugetul de stat. Cele 32% din România par o sumă mică prin comparaţie cu restul Europei, dacă nu ţinem cont de starea economiei şi de contextul istoric. România cheltuieşte puţin pentru educaţie, sănătate şi pensii: sub 20% din PIB, cu tot cu risipă. Celelalte ţări cheltuiesc minimum 30% din PIB. Până la 40%, cât sunt cheltuielile bugetare în România, banii se duc pe o administraţie care nu funcţioneazăinvestiţii care nu se văd şi achiziţii care nu folosesc la nimic. Cele 20% din PIB cât reprezintă diferenţa sunt o sumă enormă.

În urmă cu 30-40 de ani, ţările vestice – care erau la nivelul de acum al României – colectau la bugetul de stat 20-25% din produsul intern brut. Asta nu le-a împiedicat să facă educaţie, sănătate, protecţie socială şi să construiască autostrăzi.

Articol publicat în România Liberă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zenex

Citat:

"În urmă cu 30-40 de ani, ţările vestice – care erau la nivelul de acum al României …."

Ah, ce bine ar fi ca Romania sa fie la nivelul RFG din 1980…

In rest, articol logic si corect, ca toate de pe Riscograma.

Flavius

Tare mult s-au laudat cei de la PD-L cu introducerea cotei unice, chiar si domnul presedinte. Sunt curios daca in 2012 se vor lauda ca ei sunt cei care au desfiintat cota unica (in 2011). Sau poate o vor desfiinta fara sa faca tam-tam.

contabil

noi contabilii tot timpul am stiut cotele 🙂 si le-am spus tot timpul proprietarilor de firme.

Ionel

Din cei 43 la suta total taxe pe munca, vreo doua treimi inseamna contributii la fondul de pensii. Ca sa se reduca taxarea pe munca la vreo 30 la suta cum propuneti, inseamna scaderea CAS cam la jumatate din cat se plateste acum de angajat plus angajator, ceea ce ar baga rapid fondul de pensii in faliment (nu ca n-ar fi deja). Credeti ca are curajul vreun politician sa spuna celor 6 milioane de pensionari ca "de luna viitoare pensiile se platesc la jumatate, ca am micsorat taxele pe munca"? Va inselati. Oricum vin Curtea Constitutionala si anuleaza totul.

Pe de alta parte, societatile statului care lucreaza cu pierderi mari nu prea platesc taxele pe munca, ceea ce inseamna alta gaura imensa la fondul de pensii sau de sanatate. Societatile astea ar trebui inchise, privatizate sau reduse la maxim, dar cine are curajul s-o faca?

Va imaginati vreun politician, tehnocrat sau partid politic care sa sustina deschis sau sa voteze chestiile astea? N-ar mai apuca nici sa ajunga viu pana acasa.

Lucian Davidescu

@zenex

30-40 de ani poate însemna la nivelul RFG din 1970 sau al Spaniei din 1980

@Flavius

Nu spun că a fost un lucru rău, doar că nu şi-a atins scopul. Trebuia să fie mai mică

@contabil

Da, însă angajaţii sunt mereu şocaţi când află adevărul. Ei o ştiu doar p-aia cu "brutul"

@ionel

Tocmai, că am propus o soluţie acceptabilă politic.
http://riscograma.ro/2834/impozit-progresiv/

Dacă cei 25% merg exclusiv pentru plata pensiilor, nu apare nicio gaură.

Apar găuri în alte părţi, dar nu sunt aşa de mari cum am fi tentaţi să credem şi pot fi acoperite cu puţin efort.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.