Unde-s vinovaţii pentru cei 137 de copii ucişi în lagărul de exterminare de la Cighid?
Cea mai odioasă dintre crimele comunismului s-a petrecut chiar înainte ca regimul să cadă. Până acum, niciun vinovat.
Am aflat abia recent detaliile sordide ale cazului Cighid – orfelinatul din Bihor unde erau duşi copiii cu handicap sever, „irecuperabili”. Între 1988 şi 1989, jumătate dintre cei aduşi au murit – de foame, de frig, de boală sau mâncaţi de şobolani. La spital nu mai erau primiţi sub nicio formă. După ce regimul a căzut iar copiii au început să fie îngrijiţi, n-a mai murit niciunul!
Astfel de atrocităţi au un nume: crime împotriva umanităţii. Şi totuşi, partea a doua a tragediei este muşamalizarea ei în cei 21 de ani care au urmat. Nicio anchetă, niciun vinovat. Subiectul a fost tratat târziu şi dezbătut marginal.
În realitate, este una dintre cele mai mari răni deschise ale României. O naţiune adevărată n-ar fi avut somn până n-ar fi văzut criminalii în puşcărie, de la personalul lagărului până la prim-secretar şi miniştri. Asta înseamnă – cu adevărat – condamnarea comunismului.
Atat pentru cei 137 de copii cat si pentru cei peste 1000 de morti din 1989 exista vinovati. Ii stim, exista ,au nume, au figuri nu sunt niste monstrii sunt oameni, romani de-ai nostrii care se plimba printre noi si lumea ii accepta spre deosebire de accei copii irecuperabili. Unii mai se intorc in fiecare decembrie la locul crimei si depun coroane. Devenind livizi ca niste vite ii privim an dupa an si ni se pare normal.
Ei bine nu e normal.
Cat despre condamnarea comunismului unii au facut-o fara sa umble cu ea in frunte, iar noi am facut-o cum stim mai bine…. pe hartie
Ștefan A.
Craciun fericit ! 🙂
Cit timp clanul fostilor nomenclaturisti PCR ( in frunte cu tovarasul Ion Iliescu ) vor avea "greutate" pe scena politica nationala , nici o sansa de a vedea un proces real privind crimele comise sub "inteleapta conducere a partidului si a conducatorului , tov . NC " (citat din televiziunea acelor vremuri) .
In consecinta si democratia mioritica va fi foarte "originala " pentru multi ani .
Alex Nicolin
Programul de exterminare al persoanelor cu handicap (nu e vorba de neglijenta!) este o copie la scara redusa a "Aktion T4" initiata de nazisti. Aceasta nu este singura paralela intre national-socialismul german al anilor '30-'40 si national-comunismul romanesc al anilor '70-'80 – ambele au fost amestecuri mortale de socialism si nationalism.
John Galt
Alex, povestea cu Aktion T4 era demult, inainte de razboi (*vezi link cu Bernard Shaw si alti nazisti). Acum insa s-a trecut la alt nivel, se lucreaza altfel. Problema eugeniei e mult mai grava decat iti imaginezi, se aplica la o scara fara precedent.
..
Azi stateam in fata unei piete si ma uitam la oameni. Efectele anumitor politici se pot vedea pe viu. E aproape fiziologic.
Alex Nicolin
@JohnGalt
Bernard Shaw a fost unul dintre principalii sustinatori ai bolsevismului, si, dupa ce a vizitat URSS pe vremea lui Stalin, intorcandu-se in UK, nu a mai prididit de a-l pupa pe acesta in zonele dorsale pentru "realizarile marete" cum ar fi canalul Belomor! Nazismul a fost o forma de socialism, diferentele fiind doar de nuanta – exact asta se demonstreaza in filmul de unde extrasa secventa, "The Soviet Story". Politicile de exterminare naziste au fost de multe ori variante "imbunatatite" (c'asa-i neamtul, tipicar) ale celor aplicate de comunistii rusi in anii '20-30'. Ceausismul a fost defapt un neo-stalinism cu accente nationaliste, deci metodele similare cu cele sovietice sau naziste nu ar trebui sa surprinda pe nimeni.
Eugenia in sine nu e nimic rau, atata timp cat e o optiune personala, si nu o politica de stat implementata prin politici criminale. E o mare diferenta intre avortarea la cerere unui fetus afectat de sindromul Down, sau o alta malformatie grava, si exterminarea deliberata a unor indivizi afectati de aceeasi boala, ca urmare a unei politici de stat, impusa cu cruzime. Multe state occidentale, printre care USA, Canada si Suedia au implementat pana in anii '70 politici publice de sterilizare a indivizilor "indezirabili", iar faptele au starnit un scandal enorm cand au fost facute publicitatii, ca sa nu mai mentionez despagubirile platite victimelor. Ca urmare politicile de acest gen au fost sistate complet in tarile civilizate. Probabil de aici, din vina asumata, a pornit si reactia viscerala, si perfect intemeiata a strainilor ajunsi imediat dupa revolutie la Cighid sau in alte lagare de exterminare ceausiste.
In ziua de azi eugenia ca politica oficiala e posibil sa se mai aplice in tari cu regimuri autoritare, cum ar fi de exemplu China. Din pacate, in majoritatea statelor cu regimuri asistentiale, social-democrate, se petrece exact fenomenul invers. Asistatii cu un nivel intelectual scazut sunt incurajati sa toarne plozi pe banda rulanta prin tot felul de "ajutoare", suportate din taxele celor suficient de inteligenti pentru a castiga suficient, dar care altfel nu isi permit sa faca decat 1-2 copii. Politicienilor le convine sa aiba cat mai multa prostime, pentru a reusi sa castige mai multa putere. Defapt cam tot ce face statul are, asa, ca din intamplare, efectul de a indobitoci individul prin indoctrinare si conditionare! Invatamantul public si mentalitatea "consumerista" sunt doar cele mai flagrante exemple, disgenia incurajata oficial fiind ceva mai greu de observat, dar mult mai daunatoare pe termen lung.
Lucian Davidescu
@xela
Pentru cazul ăsta, chiar nu ştiu – cine sunt?
@Ștefan A.
Cred că e şi un fel de cerc vicios
@Alex Nicolin
Și eu sunt convins că nu-i vorba de neglijenţă, ba chiar nu m-ar mira deloc să mai existe şi alte astfel de cazuri, care n-au fost descoperite niciodată 🙁
@John Galt
Detaliază, te rog
Simion George
" O naţiune adevărată " ………… aici e …buba ….. romanii :)…ca natiune, sunt o creatie a "culturii" ultimilor 100 de ani. Realitatea ISTORICA, pentru cine a mai citit si altceva decat istoria fabricata din ultimii 100 de ani, e alta. "Romanii" reprezinta o aglomerare de populatii, cu istorie, organizare sociala, aspiratii, diferite. Fara idealuri comune deoarece "sangele' e diferit. Exemplu :jud. Dambovita, istoria orasului Gaesti. Pe aici, pe timpul lui Radu cel Frumos, o armata de mercenari turci si albanezi a hotarat , dupa linistirea spiritelor, sa ramana "pe pozitii" . Si au devenit "romani" in acceptiunea noastra. iar exemplele pot continua, numai ca sunt necesare nopti prin biblioteci, caiete de note, pentru a separa graul de neghina din "cartile de istorie".
Nici un curent de masa (national-socialism, national-comunism) nu a putut fi aplicat datorita acestei neomogenitati spirituale si fizice. Ele s-au transformat intr-un mare fas, nefiind niciodata "conform cu originalul".
Alex Nicolin
@George
Germania si Italia s-au agregat tot cam in urma cu ~150 de ani, si au manifestat cele mai puternice tendinte nationaliste, chiar prin ascensiunea fascismului. Lipsa de coeziune sociala invita defapt la ralierea politica, sub stindardul unor miscari politicie. Intocmai ca teribilismul individului nesigur pe el, nationalismul tinde sa infloreasca mai ales in sanul natiunilor proaspa/slab inchegate, iar Romania nu face exceptie de la regula.
Sa nu uitam ca protocronismul, una dintre trasaturile definitorii ale national-comunismului ceausist si-a avut originea la mijlocul secolului XIX, cand intelectualii vremii au falsificat in mod grosolan istoria, sau chiar au fabricat-o in intregime, pentru a legitima aspiratiile nationale (ex. tabletele de la Sinaia). Acestei tendinte i s-au adaugat apoi tusele groase ale realismului socialist, in aspiratia de legitmitate a regimului comunist, bazat pe false paralele istorice.
Dupa cum spuneam similitudinile dintre dictaturile nazista si national-comunista nu se oprsc la eugenia brutala ci cuprind, printre altele:
– falsificarea istoriei (si nu numai) pentru a arata superioritatea poporului;
– natalismul militant si injosirea femeii, prin aducerea acesteia la rangul de simpla prasitoare;
– cultul personalitatii si concentrarea regimului in jurul persoanei dictatorului;
– invidia acestuia fata de unii colaboratori, izvorate din constientizarea propriei inferioritati intelectuale care a dus la promovarea incompetentilor obedienti;
S.O.S
Cu copiii ce-au avut? Si-au omorat conducatorul, impuscandu-l ca pe un caine, chiar de Craciun. Nu le-a fost de ajuns ca au schingiut si torturat elitele s-au dedat in turbarea lor pana si la copii. Acum o duc bine toti, sunt afaceristi de succes, persoane de vaza intr-o tara gen gheena. Cine sunt ei? E tarziu sa-i aratam iar cu degetul….Nu mai are rost sa-i blestemam noi, s-au blestemat singuri pe ei si pe multe generatii de-ale lor de acum inainte. Multi spun ca Romania e un caz atipic, ca aici nu functioneaza regulile din alte parti….:) Pe pariu?
John Galt
@Lucian, de la lipsa vitaminei D, fier, proteine si pana la stresul acumulat zilnic in sutele de piedici marunte si dese din absolut orice domeniu, toate politicile incompetente si CRIMINALE care ghidat mentalitatile romanesti in ultimii 50-70 de ani se pot vedea PE VIU, imprimate pe chipurile brazdate de suferinta ale romanilor, ca o DOVADA a prostiei ridicate la nivel de stat, a educatiei stalcite de stalinism, de socialism, de HOTIE, de FURT, de MINCIUNA.
Romanii au devenit niste animale fara viitor, fara speranta, fara SENS. Dezintegrarea valorilor a fost completa, dezradacinarea a fost atat de eficienta si repetata de atatea ori incat nu mai exista nici o reactie, nici un reflex de civilitate, NICI UN DREPT ci numai automatisme, clisee disperate ale unei iluzii imposibile.
Victoria totala a socialismului, in orice. Anarhia deplina si controlul ABSOLUT al oricarei opozitii. Lenin ar fi mandru de astfel de urmasi.
..
Marea problema a leftistilor insa e alta: oricat de mult i-ar spulbera pe ceilalti, EI NU POT CASTIGA NICIODATA, PRIN DEFINITIE. Pe cand noi, "ceilalti", "dusmanii poporului", castigam chiar si cand suntem singuri. Chiar si atunci cand nu dorim nimic.
🙂
Lucian Davidescu
@Simion George
Multiculturalismul n-ar fi un handicap – ci dimpotrivă – dac-ar fi asumat
@S.O.S.
Mi se pare mie sau îl tratezi pe "conducător" de parcă n-ar fi din aceeaşi tabără
@John Galt
Da, acum înţeleg ce spui. Am remarcat mai ales privirile depresive ale oamenilor din metrou.
John Galt
sa vezi corelatii intre plouare si iq, intre expunerea la diverse substante si cancer, sa vezi cum a explodat numarul bolilor digestive in ro. Faptul ca NU exista justitie, ca anumite industrii au fost preluate de anumiti indivizi din sistem, in numele "binelui general" si al "sigurantei nationale", pe nimic (bineinteles), toate astea se platesc. Cu sange, ca asta e pretul libertatii.
Acum nici fabricile intregi facute cadou nu-i mai salveaza. Suma Erorilor a depasit cu mult nivelul lor de intelegere al complexitatii, nici nu mai vorbesc de "control", care nici macar in vis nu mai e posibil.
Urmeaza "plata pacatelor". Sa speram ca vor fi sacrificati doar cei care au o vina, pentru ca de platit oricum platim toti.
iokan
@Alex Nicolin Bravo pentru ridicarea problemei disgeniei, mai ales ca disgenia in Romania e direct proportionala cu eugenia din tarile vestice.Ca sa fiu mai clar : Franta expulzeaza in Romania indivizii lenesi, murdari si hoti, in schimb primeste cu bratele deschise oamenii talentati : doctori, ingineri, sudori…bucatari.Este normal sa faca asa, si e normal ca specialistii nostri sa mearga spre zonele une sunt mai bine platiti (si inevitabil, aici vor fi mai prost platiti ca afara, inca 100 ani). Un exemplu in care maximizarea intereselor personale (ale emigrantilor de calitate) va duce la minimizarea nivelului global (pe tara). Ceea ce face Franta (si nu numai) nu este eugenie propriuzisa, dar are acelasi scop(si rezultat).La noi se reia la alt nivel selectia negativa de la inceputurile comunismului, cand ajungeau sefi (ex. la CAP) lenesii si betivii , iar taranii harnici/bogati – la canal.Acum , echivalentul taranilor harnici se exporta.
@ LD : Iata o tema demna de titlul blogului « RISCOGRAMA », care sugereaza ceva legat de prezent sau viitor (riscul) si o reprezentare grafica.Analizati riscul ca peste 10-20 de ani sa devenim un « recycle bin uman « al Europei(nu atat prin aceea ca ni se returneaza gunoaiele care ne apartin, ci prin aceea ca ni se « fura » diamantele.).Actuala serie « Nimic nu era bine inainte » nu prea cadreaza cu titlul blogului, afara de cazul cand demonstreza riscul real de a ajunge mai rau ca inainte-bineinteles cu exceptia libertatilor de tot felul, care ar trebui puse in contextul mai larg al piramidei lui Maslow.
Lucian Davidescu
@iokan
Cel mai mare risc în momentul ăsta este ca schizofrenia comunistă să se transmită generaţiei următoare. Moment în care naţiunea este condamnată. Ca "reprezentare grafică", putem stinge lumina.
MeTeo
eeeeh, vinovatii sunt cei cunoscuti numai de Dzeu. dupa cum (va) spuneam tuturor mantuirea neamului vine din reaprinderea candelei credintei in Hristos. El este Calea si Adevarul.
poate ca inainte de a cauta vinovatii trebuie sa invatam sa iertam (celalalt obraz intors). si sa invatam din trecut ptr ca viitorul sa ….fie cu adevarat ALTFEL.
cand ceri un raspuns ca asta @Lucian, nu te astepta sa-l gasesti sub forma de grafic, tabel si/sau analiza. Raspunsul, @Lucian, este la/in HRISTOS.
Intrebarea e ca: la nivelul Romaniei, in cate localitati au fost cazuri similare Cighid? Stiu din caz personal ca se dorea exterminarea lor prin prescriptia de retete cu supradoze de barbiturice, am de gand sa verific daca nu e un caz singular, dar si pe problema modului in care persoanele cu handicap grav au fost marginalizati, institutionalizati si, pana la urma, unii, exterminati.
PS Cighid e o demonstratie ca intre comunism si nazism nu exista diferenta, intre rasism etnic si cel social.
Lucian Davidescu
@Nickmann
Am aceeaşi bănuială şi încerc să-i dau de cap. Poţi să-mi spui de unde-i cazul tău?
Nickmann
Din Alba Iulia. Numai ca, eu mi-am pus problema cate retete de genul acesta au fost date sau cate doar medicamentele au fost furnizate. Asta ramane de verificat, cu speratna, ca se va gasi ceva in arhive.
Nickmann
Cu o adaugire: spitalul judetean Alba, lasa foarte mult de dorit la ceea ce inseamna tratarea pacientiilor intr-un mod corect si benefic pentru sanatatea lor. Problema e ca, se intra greu in a scoate in evidenta genul acesta de cazuri, fiindca oameni refuza sa le comenteze. Toti vin la Cluj daca sunt probleme mai grave. Insa, mai nou, din cate am inteles, e posibil ca lucruriile sa se schimbe in putin mai bine, mai ales decand fostul deputat PDL, actualmente PSD, Calin Potor, nu mai detine functia de conducere a acestui spital.
Foarte bine
Ce vinovati draga? sa continuie exterminarea handikapatilor!
Lucian Davidescu
@ret
Sigur, dar n-ai lăsat nici nume, nici adresă
Pongo
Nu e o solutie Lucian. Ar fi dovada suprema a falimenului moral al societatii romanesti. Sa ceri sa ti se faca dreptate in afara pentru una din cele mai abominabile crime imaginabile – uciderea unor copii fara aparare- este de facto dovada ca nu exista un stat functional al romanilor. Inca nu exista. Eu nu mi-am pierdut speranta. Dar condamnarea TREBUIE sa vina de la noi.
Liviu Stoian
De fiecare data cand aud de „crimele comunismului” imi amintesc de propaganda antilegionara de sub vechiul regim. Aceeasi logica, alti vinovati. Problema pentru un intelectual care se respecta este sa fie suficient de corect, sufient de precis si suficient de rece in gandire pentru a scapa de pacatul propagandei.
Avem in aceasta cauza un fapt: copii lasati sa moara intr-un orfelinat. Avem un regim politic ce se intitula socialist (si nu comunist), intr-un stat numit R.S.Romania. Statul avea o constitutie acceptata ca decenta de ONU, de majoritatea tarilor lumii si de majoritatea organizatiilor internationale. Statul acela avea un guvern, un parlament, un sistem politienesc, un sistem judecatoresc considerate si ele decente, iar de comunism se vorbea mult mai putin decat azi. Codul Penal al acelui stat a fost considerat de toata lumea drept un corect urmas si frate al codurilor similare din tarile europene si a dainuit multa vreme dupa 1989. Chiar si actualul cod penal are majoritatea prevederilor preluate din vechiul cod. Acelasi stat avea o politie, considerata eficienta si cu unele exceptii (in cazurile politice), suficient de corecta si temuta. Dupa codul penal de atunci, lasarea fara hrana, ingrijire, etc. a unei persoane neajutorate era o infractiune grava, o crima, iar daca acest lucru se intampla sistematic si cu rea credinta, pedeapsa legala era moartea vinovatilor. Problema nu este deci legata de un principiu izvorat din doctrina socialista sau din cea comunista si preluata in codurile de legi ci de o infractiune grava, de care se facea vinovat cineva ramas nepedepsit. Daca ati invoca o presupusa dispozitie verbala a cuiva eu v-as raspunde ca si pe Dvs. v-ar putea ruga cineva sa va aruncati de pe bloc si nu ati face-o. Ce si cine ne impiedica astazi sa cerem parchetului sa cerceteze si sa ii prinda pe vinovati ? Judecarea lor s-ar face dupa legile de atunci, care sunt cu mult mai drastice decat cele de azi. Dupa mine, ce s-a intamplat la orfelinat este opera unor indivizi care si-au asumat niste crime din exces de zel si au beneficiat de complicitatea unor autoritati locale si departamentale care ar trebui si astazi pedepsite. Cel mai rau ma deranjaza insa nu oribilitatea faptelor de atunci, ci incercarea Dvs. de a implanta in constiinta oamenilor aceeasi logica existenta in vechiul regim: cine este legionar este criminal si implicit uciderea lui este o nu numai justificata ci si necesara. Cu o asemenea gandire s-a ajuns la victimele politice ale fostului regim (Canalul, Pitestiul, …) Se vor gasi destui sa isi va faca pe plac. Veti fi multumit atunci ?
Lucian Davidescu
Tratamentul degradant şi tortura în orfelinate erau regula nu excepţia.
Furtul din raţiile de mâncare (de fapt, din orice) la fel.
Comunismul este vinovat pentru că a permis această degradare morală.
Pentru că a înlăturat orice repere şi a propulsat în poziţii administrative caractere jegoase, care au ajuns să servească drept exemplu.
Vinovaţii direcţi trebuie pedepsiţi penal (nu după legea de atunci, ci după cea mai favorabilă – ăsta-i principiul de drept valabil în România şi peste tot). Autorii morali mai pot fi pedepsiţi doar prin dispreţ.
Iosif Balog
sunt bucuros ca traiesc si vai lasa sa zudece bunl dumnezeu si isus hristos faptele de atrocitati de la cighid.balog iosif unu din acei tinar de la cgid
in trdevar nu am cu poza mea inca