Zona Schengen şi Zona Euro sunt doar alte două formalităţi. România riscă să rateze integrarea în Uniunea Europeană chiar din interior.
La fel ca un organism viu, Uniunea Europeană a avut mereu cicluri pe care şi-a fundamentat funcţionarea: idealism, apoi realism, apoi cinism, nu întotdeauna în această ordine. Acum, cinismul este nu doar o etapă firească, ci singura şansă de supravieţuire.
România a reuşit să intre printr-o strâmtă fereastră de entuziasm. În vremea când ploua cu bani, părea că orice distanţă poate fi parcursă instantaneu şi că orice handicap se poate transforma într-o oportunitate de a vinde mai mult, mai profitabil.
Ce a urmat se ştie. S-a văzut cât de repede poate parcurge o ţară drumul înapoi spre incapacitate de plată, cât de fragilă este o uniune monetară care părea de nezdruncinat şi cât de repede apar neînţelegerile într-o familie lovită de criză.
Asta mai lipsea acum – copiii de pripas pe care i-ai băgat murdari în casă şi care nici acum n-au învăţat să se spele pe mâini. Mesajul dat de Franţa şi Germania, că România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen, este simplu: „V-am primit în casă, nu vă putem da afară, dar nici n-avem timp să mai stăm după voi. Dacă nu învăţaţi singuri repede, dormiţi pe preş”.
Acum, un mare pericol este ca România să trateze tehnicalităţile ca scop în sine. Chiar dacă intră în spaţiul Schengen acum, chiar dacă intră peste un an-doi-trei-zece, stigmatul rămâne acelaşi. Simpla tratare a efectelor nu poate scuti România de statutul de ţară de rangul doi – un Mexic pentru Europa.
Situaţia se va repeta, probabil, în momentul în care ţara va încerca să adere la Zona Euro. Desigur, asta dacă însăşi Zona Euro va mai exista. După o primă întârziere dată de incapacitatea economiei de-a îndeplini criteriile obiective, România va trece iar prin filtrul politic. Franţa, Germania, poate şi alţii se vor întreba: „Chiar avem nevoie de voi? Cu ce puteţi contribui la această asociaţie? De ce să avem încredere că nu veţi încurca? Aţi învăţat ceva din lecţia Schengen?”.
Desigur, în cele din urmă, Uniunea Europeană îşi va respecta ambiţia de-a primi pe oricine vrea sau nu vrea să fie primit. Însă nu ăsta este rostul. Formal, acolo se termină integrarea în structurile UE. Însă integrarea în civilizaţie abia începe.
Pentru a recupera decalajele, România are nevoie de un tip de investiţii de care a avut parte în foarte mică măsură până acum. Nu de bani, care pot veni şi pleca în decursul câtorva minute, ci de capital. De investiţii masive pe termen lung care să ia în calcul resursele umane (de exemplu, jumătatea din populaţia României care locuieşte la ţară, în condiţii apropiate de lumea a treia), dezvoltarea imobiliară reală (de concepte social-economice complete, nu de cartiere la marginea oraşelor), educaţia (oportunitatea pe termen lung de a instrui un angajat semialfabetizat) sau ciclicitatea economiei (angajamentul că, după încă un boom şi încă o recesiune, vei rămâne pe loc să faci afaceri).
Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, este nevoie ca investitorii şi capitalul european să se simtă acasă. Evident, un control în plus sau în minus la graniţă nu îl va face pe un investitor să se simtă acasă. Nici dacă plăteşte sau nu cu euro. Chiar după ce vom bifa cele două obiective, acasă va fi mai degrabă Marea Britanie – care nu este nici în Zona Schengen, nici în Zona Euro. Sau în Elveţia, care este în Zona Schengen, dar nu în Zona Euro şi nici măcar în UE. Sau chiar în Croaţia, care nu este în nici una dintre cele trei şi încă bate la uşă.
În comparaţie cu România, fiecare dintre ţările menţionate inspiră mult mai multă încredere în statul de drept, competenţă administrativă, stabilitate economică şi caracter.
6 comentarii
Alex Nicolin
"Asta mai lipsea acum – copiii de pripas pe care i-ai băgat murdari în casă şi care nici acum n-au învăţat să se spele pe mâini"
O descriere excelenta, care daca ar fi sa ma iau dupa grafic, se potriveste aproape la fel de bine si fratilor nostri de ginta lat(r)ina 🙂
Trecand peste glumite, situatia e chiar maro (#7E3817). Putini investitori seriosi vor alege Romania, din cel putin doua motive: In primul rand cadrul legislativ nu protejeaza cu strictete proprietatea privata (incluzand aici si respectarea obligatiilor contractuale) si in al doilea rand justitia este profund corupta, aservita intereselor politice sau chiar lumii interlope (intre ultimele doua categorii diferenta e doar de nuanta, nu de sesenta). In astfel de conditii, prolifereaza "investitiile" de tip rent seeking (contracte cu statul) sau … teapa – ex. se construieste un fagure de cloace in mijlocul porumubului si se ademeneste creditacul, dupa care atat banca cat si beneficiarul sunt lasati cu zidu' gol si cu ochii in soare in timp ce banii de avans fac circuitul Insulelor Caraibe.
In aces cadru mirific, domneste drept capetenie a banditilor chiar Murdaria Sa, Statul Roman, care nu doar ca impoziteaza munca la nivele scandinave, oferind in schimb "servicii" … sub-sahariene, dar face si tot posibilul sa puna bete in roate tuturor celor implicati in activitati antreprenoriale. In multe cazuri, nici macar spaga nu poate urni din loc mecanismele Leviathan-ului mioritic, mult prea intepenite in paradigma socialisto-birocratico-feudala pentru a reactiona la "unsoare". Singura soarta posibila pentru astfel de mecanisme este taierea cu flacara oxiacetilenica si vanzarea la fiare vechi, pentru vopseaua albastra cu stelute stropita pompos peste rugina se va coji mai devreme sau mai tarziu.
vala
URAAA ! suntem peste Bulgaria… ce poate fi mai bine?
poate data viitoare iese si o evacuare din prima 🙂
Stefan Murgeanu
stam mai bine totusi decat Albania 😛
Gabi M
"situatia e chiar maro (#7E3817)"
:))
Alex Nicolin
Yeeee … macar tehnic vom intra in zona Schengen, sau in zona Zoster, cu don'soara EBA nu poti fi niciodata sigur 🙂
Petre Barde
CINE este AUTORUL perlelor ENUNTSATE ? nu ziarul RO.LIBERA ci un om PE CARE RUSINOS IL ASCUNDE-TI- DE CE ? ……AM CITIT TOT ARTICOLUL sa vad ce EXPRIMA , cifrele : FINLANDA 100, GRECIA 66.5 RO. 57.5 CHINA 45,3 etc ? varsta la care mor, cetatenii ? N-am gasit ! ! ! NU ESTE USOR SA FII profesionist, ADICA FARA KUSUR !