Standard
Lucian Davidescu

Despăgubirea cu „puncte”, încă un jaf al proprietarilor tâlhăriţi de comunişti

După jaful instituţional numit Fondul Proprietatea, Ponta se pregăteşte să-i dea clasă lui Tăriceanu cu o schemă şi mai ticăloasă: despăgubirea proprietarilor tâlhăriţi de comunişti cu „puncte”.

Pe scurt, prin legea pentru care guvernul Ponta îşi asumă răspunderea, cine nu-şi mai poate primi proprietatea în natură primeşte câte un „punct” în contul fiecărui leu datorat (la valoarea foarte mică din grila notarială). Cu „punctele”, proprietarii pot participa la licitaţii pentru diverse terenuri şi imobile ale statului. Cine nu cumpără nimic, trebuie să aştepte până la 13 ani.

În realitate, schema nu este decât o ţeapă sinistră în urma căreia proprietarii să ia cât mai puţini bani iar „băieţii deştepţi” – nu neapărat aceiaşi de până acum dar cu siguranţă şi mai hămesiţi – să câştige cât mai mult, pe cât mai multe căi. Dacă statul chiar voia să despăgubească proprietarii, făcea un lucru simplu: vindea el însuşi activele şi le dădea proprietarilor bani.

Iată un singur exemplu: cea mai mare proprietate funciară a statului, Insula Mare a Brăilei (57 mii ha) a fost dată de pomană de părinţii politici ai d-lui Ponta pentru o redevenţă de doar 5 milioane de euro pe an, în vreme ce doar subvenţia la hectar totelizează 10 milioane de euro pe an.

Există mai multe căi prin care proprietarii să fie jefuiţi.

Una este cea clasică, cumpărarea punctelor la doar o fracţiune din preţ. Experienţa Fondului Proprietatea arată că se poate ajunge la doar 10-20% din valoarea nominală.

Apoi, proprietarii vor fi puşi să se spolieze unii pe ceilalţi, participând la licitaţii unde trebuie să arunce „puncte” oricât de multe pentru te-miri-ce.

Însăşi informaţia în sine devine obiect de schimb. „Băieţii deştepţi” vor şti exact ce merită cumpărat, pe când proprietarii vor fi lăsaţi să orbecăie.

În final, proprietăţile puse la dispoziţie de stat se vor termina, astfel că se va deschide oportunitatea ca statul să preia în fond proprietăţile pe care diverşi „băieţi deştepţi” nu mai reuşesc să le vândă, de data aceasta la preţul de piaţă.

Dacă Justiţia chiar funcţiona, cine a scris porcăria asta trebuia să fie până acum în cătuşe.

Update: Proiectul asociaţiilor de proprietari, promovat în Parlament de Forţa Civică, este mult mai realist şi fezabil, însă are două mari probleme de imagine. Una este gafa de la începutul anului, când s-a „strecurat” o frază care îi despăgubea cu prioritate şi pe titularii de drepturi litigioase. Alta este însuşi MRU, care acum un an pe vremea asta propunea el însuşi o abominaţie legislativă pentru rezolvarea problemei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ion

nu mi-a fost niciodata clar, ce inseamna hotarare prin asumarea raspunderii

raspunde cu capu tot guvernu? sau fizic cu ce raspunde? si cand se evalueaza daca trebuie raspuns sau nu

alex

Subscriu, nici eu nu am inteles cum e cu raspunderea.
Ar tb sa le taie „ceva”, sau executati, biciuiti, parnaie. Pana la urma e doar o sintagma pompoasa dar fara substanta. Un fel de „sa fie bine sa nu fie rau”.

Alex Mitrutz

Daca tragem linie si socotim, talharii sunt cei care le dau punctele.

florin iordachescu

daca statul ne da puncte corect ar fi si noi sa putem sa ne platim darile cu acele puncte si tot peste 13 ani fara penalitati

STOIAN

Asemenea noi inventii nu vor rezolva problema. Lucrurile sunt simple si clare. Daca guvernantii si/sau parlamentarii vor sa puna punct acestei problema trebuie doar sa anuleze toate actele normative emise dupa 1989 prin care s-a incercat rezolvarea, alaturi de actele normative prin care s-a produs abuzul. Odata anulate aceste acte, proprietarii reintra in drepturile lor anterioare si nu le ramane decat sa procedeze la reintrarea in posesie. Cu privire la pamant, lucrurile sunt si mai simple, indiferent unde se afla, sub cladiri, sub sosele sau sub lacuri, proprietarii odata investiti le pot negocia cu posesorii, sau pot stabili cu acesta o concesiune cu plata pe un numar de ani. Pentru cladiri, posesorul datoreaza adevaratului proprietar plata unei chirii pe perioada indisponibilizarii, iar proprietarul datoreaza posesorului restituirea costurilor de intretinere a cladirii si eventualele cheltuieli de imbunatatire. Pentru cladirile distruse in timpul razboiului, la cutremure, sau prin sistematizare/demolare sub vechiul regim se aplica regimul de forta majora. Toate legile emise pana acum au incercat sa substituie principiului actiunii in reparatie o actiune in revendicare. In primul caz, cel normal, toate obligatiile si costurile precum si initiativa restituirii/ despagubirii ar fi revenit statului succesor al celui abuziv, fara termen de prescriptie si neconditionat, iar in al doilea caz, cel legiferat s-au pus in carca pagubitului proprietar o obligatie nelegala de revendicare, toate costurile dovedirii dreptului precum si riscul decaderii din drept in cazul depasirii unor termene ilogice legiferate. In primul caz statul ar fi trebuit sa identifice pe proprietar, ar fi trebuit sa il aduca la fata locului si sa il puna in posesie prontr-un proces verbal de solutionare, moment de la care acesta ar fi datorat statului obligatiile fiscale. Problema refacerii actelor succesorale a divizarilor, etc ar fi privit pe proprietarul initial sau succesorii sai legali. O parte interesanta a problemei este aceea ca nicio persoana chemata sa solutioneze legislativ executiv sau judecatoresc problema retrocedarii nu ar fi trebuit sa fie direct si personal sau prin legaturile de rudenie pana la gradul al 4-lea interesata. In acesta categorie intra toti parlamentarii care au votat legile si care locuiau la data votarii legilor in casa nationalizate, judecatorii, inclusiv cei de la Curtea Constitutionala precum si primarii care au dat decizii de punere in posesie sau de compensare. toate acele acte emise de persoane interesate sunt in principiu nule de drept, chiar daca au avut ca scop un interes prin similitudine. Orice alte inventii cu actiuni, cu puncte sau alte asemenea trebuie repudiate. Un mare pericol il reprezinta acum intelegerile de jefuire a statului cu mecanismul despagubirilor. Intelegerea ilegala dintre actualii posesori de case nationalizate cumparate pe nimic si fostii proprietari, prin care litigiul se rezolva prin despagubiri de la stat este desigur o hotie. Daca proprietatea exista si a fost vanduta fara drept de catre stat, atunci statul trebuie sa o restituie proprietarului in integrum si sa restituie cumparatorului banii platiti si dobanzile legale pentru perioada in care i-a detinut. doar asa se poate face dreptate, chiar daca este vorba de Dl. Voiculescu, Iliescu, de fostii sau actualii judecatori ai curtii Constitutionale.

tete

Dar ce parere aveti de situatia in care, dupa ani multi si cautari in toate arhivele pentru a furniza documente in nestire, tribunalul decide restituirea si primaria raspunde senin ca „nu mai are pamant”? Stiam ca pamantul este singurul patrimoniu neperisabil – „dar nu mai avem teren”! De obligatia punerii in executie a unei hotarari definitive si irevocabile nici nu se discuta!

riscograma

Radu Soviani: Este guvernul Romaniei cel mai mare samsar? Legea retrocedarii

(…)

Domnul Ponta spune ca legea pe care si-a asumat raspunderea este un ”turnesol” pentru a evidentia unde incepe batalia politica si unde incepe demagogia (facand referire la PDL care, in perioada 2009-2011 a decis, intr-o prima faza alaturi de PSD-ul domnului Ponta, si intr-o a doua faza alaturi de veneticii politici – de la UNPR – acum in stanga domnului Ponta in PSD, PDL care acum contesta legile proprietatii la Curtea Constitutionala). In fapt, singurul efect de turnesol (un amestc chimic care determina daca o solutie verificata are caracter acid sau bazic), este cel care arata ca actuala clasa politica nu are niciun fel de intentie de rezolvare echitabila a problemei despagubirilor fostilor proprietari si ca vorbim de o clica transpartinica. Vreau sa reamintesc aici faptul ca un alt fost vicepresedinte ANRP Mihai Cristian Sebastian (din martie 2011) a fost recent numit secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice – ministerul patronat de Dragnea. Daca lucrurile au putit atat de mult la ANRP, de ce sunt promovati exact cei care au avut ceva de spus in perioada de imputiciune? Si daca activitatea lor a fost extrem de discutabila (spagi, tergiversare de dosare, doar 14.000 de decizii cand avem un bazin de 200.000 de persoane de despagubit), de ce sunt parasutati in alta parte? Pentru ca inclusiv aceasta lege a despagubirilor nu este decat o mimare fata de CEDO ca Romania isi da interesul pentru despagubiri.

Un argument in plus este si declaratia blambeca a domnului Ponta, cum ca ”guvernul condus în 2005 de Tariceanu si Blaga au adoptat o solutie de buna credinta (n.r. Fondul Proprietatea). Din pacate acea solutie nu a rezolvat problema retrocedarilor si este sarcina noastra sa o rezolvam prin asumarea responsabilitatii”. Asta este o gluma chiar buna: pai a cui ”sarcina noastra”? Nu avem aici tot Tariceni si diverse forme de Blaga (pe atunci la fel de fidel presedintelului Basescu cum este acum domnul Ponta)? Si daca dansii de la PNL nu au fost capabili/nu au vrut sa rezolve problema retrocedarilor (în 2005 si 2006 alaturi de PDL, in 2007 si 2008 alaturi de PSD), in 2009 PDL+ PSD, in 2010 PDL plus o buna parte din PSD-ul actual (UNPR-istii si diversii care au migrat in PNL sau PSD), aceiasi indivizi sunt acum capabili de solutii mai bune?

Din punctul meu de vedere, raspunsul este categoric NU. In fapt, noul sistem pe puncte de despagubire pe care Ponta il vara prin asumarea raspunderii nu reprezinta decat un nou CARITAS, despre care voi scrie in perioada urmatoare. Primii serviti vor fi tot cei care au dat spagi si au conexiuni politice infractionale. Voi descrie mecanismul intr-un articol viitor.

(…)

http://soviani.com/2013/04/17/este-guvernul-romaniei-cel-mai-mare-samsar-legea-retrocedarii/

Dan Ştefan

Cică stat de drept …. 500+ în parlament puşi acolo pentru a fi spectatori la cum tara este condusă de aia doi-trei din spatele lui Ponta…..
…cică să-i votam şi dată viitoare

Burca Costinel

Pai daca i-ar despagubi cu bani nu ar mai fi bani de furaciuni.

Florin Miu

„Dacă Justiţia chiar funcţiona, cine a scris porcăria asta trebuia să fie până acum în cătuşe.”
Daca oamenii ar fi vrut Justitie, cine a scris porcaria asta avea acum un tarnacop in cap.

Loredana Popa

e,dupa o viata cu toti pocitii ajunsi prin puncte cheie,si vreo 12 ani de procese cu idiotii ,stau si astept,sa vad cum crapa,rind pe rind,impreuna cu familiile lor,si ma distreaza cind ii ia dracu’

Stefan Geamanu

Lege 165/2013 . Avem o noua moneda nationala? PUNCTUL? Cite puncte au ca salariu cei care au creeat-o?Rusine.Incercati sa ne pacaliti.De fapt folosind grilele notariale dupa ce au fost satisfacuta clientela politica ne aruncati praf in ochi lacei ce am ramas cu buzele umflate.Grilele notariale nu au nici-o legatura cu valoarea reala a proprietatii.Statul cu ce pret vinde o proprietate din fond forestier?Va spun eu. 3-400.000 lei si nu puncte.Va bateti joc de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.