Sa nu mai vorbim de bancile care nu iti ofera euro la westerun-union chiar daca ti-au venit in euro.
Cel mai bun curs valutar
Unde găsești cele mai mici marje de schimb pentru euro, dolari, franci, lire sau coroane.
În România, și comisioanele sunt pe dos – mai mici la colțul străzii, mai mari în contul de la bancă.
Cel mai bun curs valutar din România coboară chiar și sub un ban față de cotația oficială a BNR. Acesta este practicat, în mod surprinzător, de casele de schimb valutar de la colțul străzii. Nu de toate, ci de câteva grupate ciorchine în zonele „consacrate” ale Capitalei: Magheru și Moșilor. Aici, marja de schimb este mică indiferent de sumă – ajungând la 0,01 lei sau chiar mai puțin. În procente asta înseamnă doar 0,2%; iar pentru sume mari se poate negocia chiar mai mult.
Există însă problema că la sume mari operațiunea pare riscantă iar lumea preferă băncile. Și în acest caz, însă, depinde de bancă. Există o corelație destul de strânsă între mărimea băncii și marja de schimb valutar practicată.
Băncile cele mai mari, care se bazează în bună măsură pe inerția și lipsa de informare a clienților, practică marje cu până la 1,5% peste cursul de referință. Astfel, cele mai dezavantajoase cursuri le practică în mod constant BCR, BRD, Raiffeisen, Unicredit sau ING.
Sunt în schimb bănci mici care încearcă să atragă clienți printr-un curs favorabil și eventual să facă profit din volum. Cele mai bune cursuri, cu o marjă față de referință aflată de obicei între 0,5 și 1% sunt la Alpha Bank, Banca Carpatica sau Banca Feroviară.
Toate băncile dau posibilitatea ca schimbul să se facă prin ordin în trezorerie, ceea ce înseamnă că tranzacția este operată în numele clientului pe piața valutară. Diferențele între sunt și aici mari – există praguri (de obicei 10.000 de euro), la care ordinul se transmite în trezorerie fie automat fie doar la cerere, iar comisioanele practicate pentru acest serviciu variază la rândul lor.
Atât la casa de schimb cât și la bancă evitați pe cât este posibil perioadele cu volatilitate mare. Pentru a nu fi luați prin surprindere de fluctuații, și unele și celelalte afișează din start marje mult mai mari decât cele practicate în mod normal. Așteptați să treacă furtuna. Marjele mici continuă să fie disponibile online.
Pentru profesioniști, cel mai bun curs posibil poate fi obținut prin tranzacționare directă pe puținele platforme forex care își iau rolul în serios, adică nu sunt de fapt jocuri de noroc mascate. Pentru a fi util, un astfel de broker trebuie să permită tranzacționarea fără leverage (1:1) dar și retragerea sumelor rezultate într-un cont în oricare dintre valutele cu care lucrează. Nu în ultimul rând, atenție la comisioane!
2 comentarii
Valuto s-a inchis. Altceva mai avem?