EXITCARD

energie-eoliana

Lucian Davidescu

Cât de profitabilă este mica producţie de energie electrică verde

Adevărata revoluţie energetică în România ar putea veni de unde nu se aşteaptă aproape nimeni.

energie-eoliana

Una dintre afacerile profitabile ale următoarelor decenii va fi mica producţie de electricitate, din cauza creşterii constante a consumului şi a preţurilor, imediat ce accesul micilor producători se va deschide complet.

Lucrurile par acum iminente – deja oricine poate intra pe piaţă şi poate obţine chiar subvenţie prin intermediul certificatelor verzi.

Obstacolul major este faptul că trebuie găsiţi cumpărători şi trebuie cumpărată capacitate de rezervă, ceea ce face ca în mod real doar producătorii mari să aibă acces pe piaţă.

Însă, la sfârşitul anului trecut, ANRE a anunţat că va face o nouă schemă de sprijin pentru producătorii mici de energie regenerabilă (sub 1 MW putere instalată pentru micro-hidro, solar, eolian respectiv sub 2 MW pentru biomasă). Astfel, distribuitorul local ar urma să fie obligat să preia toată cantitatea produsă de ei la un preţ fix. Preţul ar urma să fie cu 10-15% mai mic decât cel rezultat din vânzarea separată a curentului şi a certificatelor verzi, în schimb producătorul scapă de stresul de-a căuta clienţi. Practic, este vorba de aplicarea principiului „feed-in-tariff”, pe care România l-a evaitt până acum în favoarea schemei de certificate. Iar luna trecută, ANRE a mai anunţat că pentru aceiaşi producători mici nu este nevoie de avize şi autorizaţii.

După ce aceste lucruri se vor întâmpla, practic tot ce trebuie să facă nea Ion este să cheme „Electrica” să-i monteze contorul inteligent, apoi să bage morişca în priză şi să aştepte să curgă banii. Chiar şi în cazul unor sisteme minuscule, de câţiva kW, veniturile pot fi substanţiale.

Ba chiar este o oportunitate substanţială pentru toată România de-a rezolva astfel şi dependenţa energetică şi o parte din problema rurală, folosindu-se tocmai de numărul mare de gospodării de la ţară. Dacă de exemplu un milion de gospodării şi-ar instala generatoare cu o capacitate medie de câte 10 kW, puterea instalată naţională ar creşte cu 10 GW, adică mai mult de 50% din tot ce există acum. Iar gospodăriile respective ar avea fiecare venituri de ordinul sutelor sau chiar miilor de euro pe lună. Poate părea SF, dar în multe locuri din Europa afacerea există de ani buni. Diferenţa în favoarea României este că aici sunt o treime din gospodăriile rurale ale UE şi că pretenţiile financiare sunt mult mai reduse.

Desigur, într-o astfel de ipoteză extremă ar apărea costuri şi complicaţii pe măsură, pe a căror rezolvare nu poate paria nimeni, mai puţine totuşi decât în oricare altă variantă. Dar în oricare caz scenariul arată cam cât loc este pe piaţă pentru cei care s-ar apuca de afacerea asta imediat ce va fi posibilă. Mai ales că grosul subvenţiilor va veni la început, urmând să tot scadă, astfel că primii intraţi au şansa de-a-şi recupera investiţia înainte ca majoritatea să înceapă măcar să se gândească la ea. Faţă de investitorii mari, care au costuri fixe ridicate şi depind de subvenţie, micii producători pot rezista pe piaţă chiar şi numai cu preţul nominal, singura diferenţă fiind perioada de amortizare.

Înainte de orice, trebuie ţinut cont de consumul propriu. Pentru cineva care îşi face propriul curent poate apărea tentaţia risipei, însă asta ar fi o greşeală enormă. Pentru că, dacă va fi bonificată direct sau indirect ecobomisirea, fiecare kWh economisit devine de două până la cinci ori mai scump. Deci ar merita redus consumul din casă la minim.

Izolarea termică temeinică, încălzirea cu pompe de căldură şi prin pardoseală, ventilaţia cu recuperare de căldură – toate aceste tehnologii nu se mai amortizează în decenii ci doar în câţiva ani. Iar în cazul biogazului, poate fi folosită doar căldura reziduală (cu dezavantajul că biogazul poate avea eventuale costuri cu materia primă). Deci tot curentul consumat trebuie cumpărat de la distribuitor, pentru că preţul de vânzare va fi mai mare.

Teoretic, apare posibilitatea „arbitrajului”, care în cazul de faţă reprezintă fraudă – acelaşi curent să fie vândut înapoi sau să fie produs cu generatoare diesel. În Spania a fost stupoare după ce s-a descoperit că au fost „produşi” şi vânduţi 4500 MWh din instalaţii solare, noaptea. Există însă şi metode de control.

Investitorul trebuie să-şi facă bine calculele – să vadă ce poate să instaleze mai eficient, apoi să pondereze cu subvenţia, care în general e cu atât mai mare cu cât metoda de producţie este mai scumpă. Tarifele de intrare în reţea nu au fost încă anunţate, astfel că următoarele calcule se bazează pe numărul actual de certificate verzi acordate pentru fiecare metodă de producţie în parte ponderat cu preţul lor de tranzacţionare (variabil, stabilit pe bursă şi are voie să se mişte între 27 şi 55 de euro) şi cu reducerea de 15% anunţată. Subvenţia vine peste preţul de bază al curentului, care este de 50 euro pe MWh şi are şanse să rămână cel puţin la acest nivel.

Fiecare tehnologie are propriul cost raportat la puterea instalată şi un factor de capacitate (număr maxim de ore de funcţionare care trebuie raportat procentual la total), din care rezultă rentabilitatea brută (nu sunt incluse asigurările, impozitele şi valoarea muncii). Cifrele sunt aproximative, rotunjite şi ar trebui să servească doar la compararea metodelor între ele – pentru o decizie de investire este nevoie de calcule specifice. Iată cifrele (vezi şi paginile următoare):

1. Centrala pe biogaz
Cost kW instalat: 3000 euro
Factor de capacitate: 60% (50-70%)
Producţie anuală: 5,2 MWh
Certificate verzi/MWh: 2,7
Preţ fără subvenţie: 260 euro/an, deci rentabilitate de 11,5% şi amortizare în 8,7 ani.
Încasări minime: 580 euro/an, deci rentabilitate de 19,3% şi amortizare în 5,2 ani.
Încasări maxime: 900 euro/an, deci rentabilitate de 30% şi amortizare în 3,3 ani.

2. Panou solar fotovoltaic
Cost kW instalat: 2000 euro
Factor de capacitate: 15%
Producţie anuală: 1,3 MWh
Certificate verzi/MWh: 5
Preţ fără subvenţie: 65 euro/an, deci rentabilitate de 3,3% şi amortizare în 31 de ani.
Încasări minime: 215 euro/an, deci rentabilitate de 11% şi amortizare în 9 ani.
Încasări maxime: 365 euro/an, deci rentabilitate de 18,2% şi amortizare în 5,5 ani.

3. Turbina eoliană
Cost kW instalat: 1000 euro
Factor de capacitate: 30% (25-35%)
Producţie anuală: 2,6 MWh
Certificate verzi/MWh: 2
Preţ fără subvenţie: 130 euro/an, deci rentabilitate de 13% şi amortizare în 7,7 ani.
Încasări minime: 250 euro/an, deci rentabilitate de 25% şi amortizare în 4 ani.
Încasări maxime: 370 euro/an, deci rentabilitate de 37% şi amortizare în 2,7 ani.

4. Micro-hidrocentrală
Cost kW instalat: 4000 euro
Factor de capacitate: 50% (10-90%)
Producţie anuală: 4,4 MWh
Certificate verzi/MWh: 2,3
Preţ fără subvenţie: 220 euro/an, deci rentabilitate de 5,5% şi amortizare în 18,2 de ani.
Încasări minime: 450 euro/an, deci rentabilitate de 11,2% şi amortizare în 8,9 ani.
Încasări maxime: 680 euro/an, deci rentabilitate de 17% şi amortizare în 6 ani.

Citeşte şi:

 

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *