sri

Lucian Davidescu

Legile supravegherii apără hoţia

Uneori, zicătoarea imbecilă cum că „dacă n-ai nimic de ascuns nu trebuie să te temi” face şi victime nevinovate, gata să o accepte. E doar o scamatorie ieftină de limbaj – de fapt, corupţia instituţionalizată e cea care are lucruri de ascuns şi care se teme de cetăţeni.

Cu regret, toate motivele invocate (pentru înregistrarea cartelelor pre-pay, a accesului la wi-fi şi încercarea de-a obţine acces direct la computere) sunt nişte pretexte şubrede, gogonate sau ridicole.


În fiecare secundă sunt 8 noi utilizatori ai Internetului și 18 victime ale diverselor fraude pe Internet. În 24 de ore se scriu 250.000 de coduri malițioase. Un troian poate să infecteze în zilele noastre 1,2 miliarde de PC-uri. Noi putem să avem răbdare, dar realitatea obiectivă și virtuală nu are răbdare cu noi. Câte victime au fost în cele două săptămâni de secunde de când discutăm noi această lege?

General Dumbravă, SRI

Răspunsul pentru generalul Dumbravă este 250.000 coduri x 14 zile x 1,2 miliarde PC-uri = 420 de trilioane de victime în cele „două săptămâni de secunde”, adică 347 de milioane de victime pe secundă. Parcă dintr-odată, prin comparaţie, numărul de 10.000 de angajaţi SRI nu mai pare aşa mare; măcar să aibă realitatea obiectivă şi virtuală răbdare cu toţi.

Dar trecând peste partea penibilă a poveştii, o formulare coerentă a acestui argument ar fi fost la fel de falsă. Pentru că introducerea unui canal suplimentar şi discreţionar de acces nu întăreşte securitatea computerelor vizate ci inevitabil o slăbeşte. Asta se întâmplă chiar şi acolo unde există ingineri de sistem competenţi, ce să mai vorbim de un loc unde nivelul de competenţă e secret de stat.

În aproape 90% din cazuri infractorii comunică între ei cu cartele preplătite. Anul trecut, zeci de mii de cartele SIM au fost confiscate cu ocazia destructurării rețelelor infracționale. Înșelăciunile din penitenciare, când deținuții storc bani de la bătrânii creduli cărora le spun că fiul a omorât pe cineva cu mașina, sunt făcute cu cartele preplătite. Autorul atentatului de la Liceul „Jean Monet“ a dat un telefon care putea duce la prinderea lui imediat tot cu o cartelă preplătită. Bercea Mondial s-a folosit și el de una, după ce a încercat să omoare pe cineva. La fel și Serghei Gribenco, autorul dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Brașov, Sergiu Băhăian și cea care a șantajat-o în urmă cu câteva zile pe Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți.


Dan Turturică, România Liberă

Să admitem, dar cu o excepţie care răstoarnă totul. Tehnologia şi echipamentele existente permit localizarea rapidă şi precisă a unui telefon. Dacă este vorba de un terorist sau criminal, el poate fi ridicat rapid şi întrebat de identitate după. Ba chiar falsa anonimitate a cartelei pre-pay, care îl face pe infractor să se creadă la adăpost, funcţionează în favoarea omanenilor legii – nu e clar de ce ar intra pe un teritoriu necunoscut în care ţintele trebuie să se identifice din start şi sunt forţate să caute o altă cale de a comunica anonim. Într-adevăr, poate că nu e fezabilă localizarea individuală a celor care trimit mesaje de ameninţare sau fac farse la 112, dar şi aici există nenumărate căi ocolitoare: cartele cumpărate de oriunde din lume, voice-over-IP, telefoane criptate etc. Pe scurt, pare o mutare de şah inspirată, dar asta doar până când anticipezi şi replica adversarului.

Dacă se va pune problema de dictatură, parcă văd că vom fi o sută de dizidenți cu nume, prenume și CNP și toți vitejii ăștia veți dispărea anonim, că aveți și voi rate la case

Cristian Ghinea, CRPE

O ironie ratată şi un paralogism reuşit! Fiecare poate alege cum să reziste unei eventuale dictaturi, fie dându-şi demonstrativ proba curajului, fie folosindu-se de eficacitatea anonimatului. Nu e deloc clar de ce unul s-ar lipsi cu atâta lejeritate de ajutorul celuilalt.

Realist vorbind, probabil că nu există nici ameninţarea unei dictaturi totalitare tot aşa cum nu există nici şanse ca aceste legi să bage mai mulţi hoţi după gratii. La cum arată lucrurile în România acum, cel mai plauzibil motiv pentru aceste legi este încercarea de-a ţine sub control informaţiile existente în interiorul instituţiilor statului. Chiar dacă unii merg la puşcărie, corupţia instituţionalizată e prezentă încp la toate nivelurile. Dosarul Mircea Băsescu muşamalizat timp de trei ani, dosarul Alro ciufulit de probe şi clasat, Roşia Montană şi Chevron ocolite de orice anchetă, afacerile cu statul ale firmelor de „IT” Asesoft / UTI / Siveco, fostul şef de serviciu secret a cărui soţie a încasat cu şase cifre de la Petrom fără ca asta să declanşeze o investigaţie la DNA sau măcar la ANI – acestea sunt doar care au ieşit la suprafaţă şi care sugerează că alte zeci sau sute e posibil să fie ţinute sub capac. Chiar şi dintre dosarele pe rol în justiţie, cele mai multe au început ca anchete de presă iar uneori au fost duse la bun sfârşit doar la presiune publică: afacerile „2 mai” şi „Gala Bute” sunt exemple de încăpăţânare jurnalistică extraordinară a colegilor de la Gazeta Sporturilor. Jaful de miliarde de euro de la Hidroelectrica, soldat cu condamnarea unora dintre bandiţi, e rezultatul muncii începută acum mai bine de un deceniu de Cristian Grosu. Pentru afacerea EADS – un miliard de euro serviţi la cină pentru securizarea frontierelor – a fost nevoie de 10 ani doar ca să pornească ancheta DNA, deşi povestea a fost spusă la timpul ei cu sume, nume şi prenume.


Toate aceste dezvăluiri şi nenumărate altele nu erau posibile fără ponturi sau confirmări din partea unor surse la curent cu afacerile, dar care nu-şi permit să li se afle identitatea fără să fie azvârliţi din sistem cu un şut, după modelul procurorului Iacobescu sau mai rău, ca procurorul Panait. Nu erau posibile fără telefoane imposibil de urmărit, fără internet anonim sau fără computere pe care nu le pot accesa „băieţii” la orice oră pentru a vedea dacă s-a copiat ceva. Dacă legile supravegherii ar fi existat şi funcţionat acum zece ani, băieţii deştepţi ar fi muls şi azi Hidroelectrica, fetele vesele ar tocat în continuare banii pe prostii iar Adrian Năstase s-ar fi pregătit să încheie al doilea mandat de preşedinte, nu a doua condamnare.

Au rămas destule locuri unde se fură cu spor şi cu largul concurs al serviciilor secrete şi justiţiei, doar teama e mai mare. În spatele politicienilor care aparent se schimbă între ei funcţionează acelaşi sistem mafiot, pentru care cel mai mare inamic este cetăţeanul care ştie. Împotriva lui sunt legile supravegherii. Nu ca să afle ce vorbeşte el la telefon. Ci pentru ca el să nu afle cum ei îi bagă mâinile în buzunare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *