Standard
Lucian Davidescu

5 mituri despre benzină. Când se va mai ieftini?

Este excelent că avem în sfârşit boicoturi ale clienţilor, cum este cel împotriva benzinarilor. Aşa trebuie să funcţioneze economia – fără false justificări: Nu-mi place, nu cumpăr!

Grija clientului pentru deviz este una dintre racilele economiei planificate: în loc să compare ofertele şi să judece oportunitatea, cumpărătorii învăţat de la economiştii comunişti să judece câţi bani îi rămân vânzătorului în buzunar. Evident, asta n-a folosit la nimic – devizele se pot umfla uşor. Asta a fost regula economiei private în anii ’90 şi a celei publice în anii ’90 şi 2000. Astfel, grija pentru costuri s-a dovedit un handicap.
În realitate, cumpărătorii au mult mai multă putere de negociere decât îşi imaginează, pentru că oferă la schimb marfa mai lichidă – banul.Când puterea este folosită, benzinarii n-au decât să vândă chiar şi-n pierdere.
Iată miturile despre costuri:

1. Petrom foloseşte petrol „ieftin”, românesc, deci ar trebui ca benzina lor să fie mai ieftină. E greşit de două ori. Petrolul e o marfă şi are un proprietar. Dacă proprietarul o poate exporta la preţul internaţional, n-are niciun motiv să şi-o vândă sieşi mai ieftin doar pentru a le putea face un cadou clienţilor. Să nu mai vorbim de faptul că aşa o politică ar îngropa pe termen lung toţi competitorii. Aaaa, e redevenţa prea mică? Păi atunci statul să găsească o metodă să mărească redevenţa (există!) şi/sau să-i tragă la răspundere pe vinovaţi.

2. Ar trebui să intervină Consiliul Concurenţei. Poate că da, însă o amendă nu se poate baza doar pe efecte, este nevoie de proba sau de mărturia premeditării. Carteluri încheiate în formă scrisă nu prea sunt, aşa că rămâne doar varianta denunţului. Există o adevărată criminalistică antitrust, care se bazează pe teoria jocurilor, semnale false şi trădare. Însă rezultate reale apar doar dacă unul dintre membrii cartelului cedează şi îi denunţă pe ceilalţi pentru a scăpa de o iluzorie pedeapsă. Altfel, se poate lăsa cu procese uşor de câştigat pentru amendaţi.

3. Petrolul se plăteşte în dolari, deci şi economia românească devine dependentă de dolar. Oricât de intuitiv ar părea, e doar parţial adevărat. Într-adevăr, preţul de referinţă al petrolului este exprimat în dolari dar el are o fluctuaţie care poate fi calculată în funcţie de oricare alt mijloc de schimb. Aşa se face că o depreciere a dolarului este însoţită de scumpirea relativă petrolului şi invers, chiar dacă în timpul acesta barilul poate rămâne constant faţă de euro sau, întâmplător, chiar faţă de leu. Influenţa cursului dolarului se vede doar pe perioade scurte, de câteva luni, de la încheierea contractului până la livrare. România este cu adevărat dependentă de dolari în cazul importurilor de gaze, acolo unde preţurile sunt fixe pe perioade mai lungi.

4. Când petrolul se scumpeşte, benzina se scumpeşte dar când petrolul se ieftineşte benzina nu se mai ieftineşte. Perfect adevărat, dar din alte motive decât cele bănuite. În cazul unei scumpiri subite a petrolului, pentru a nu rămâne fără clienţi, benzinarii preferă să absoarbă o parte din şoc şi să nu transmită în preţ întreaga creştere de costuri. În schimb, ei îşi scot pârleala în momentul în care petrolul se ieftineşte iar preţurile rămân pe loc. Iar scăderi de preţ există. Să nu uităm că la un moment dat litrul a scăzut de la 4 la 3 lei. Cererea este suficient de elastică,. trebuie doar întinsă în direcţia bună.

5. Preţul fără accize al carburanţilor este relativ mare în România. Da, dar culmea! – asta se întâmplă tocmai pentru că accizele sunt mici. Că ne place, că nu ne place, România este în Uniunea Europeană – fără restricţii de import, export sau circulaţie. Presupunând prin absurd că un benzinar este atât de generos încât să reducă substanţial preţul final doar pentru că acciza este mică, camionagii în tranzit şi nu numai s-ar înghesui să-şi facă plinul doar în România. Rezultatul – cozi şi penurie. Singura rezolvare – scumpirea. Pentru stat, cea mai înţeleaptă abordare ar fi să alinieze acciza la nivelul UE şi să mai scadă, de exemplu, din taxarea muncii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

felix

Greu mi-e să cred că benzinarii s-ar teme că vor rămâne fără clienţi. Suntem angrenaţi în această maşinărie a vieţii de zi cu zi în care transportul este esenţial. O scumpire a carburanţilor ar putea avea ca efect scăderea consumului doar după un timp destul de lung (luni, ani de zile), timp în care ar fi suficient ca preţurile să revină parţial pentru a menţine consumatorii captivi.

bucuresci

—>În cazul unei scumpiri subite a petrolului, pentru a nu rămâne fără clienţi, benzinarii preferă să absoarbă o parte din şoc şi să nu transmită în preţ întreaga creştere de costuri.—> Rafinariile nu folosesc din momentul scumpirii petrolul scump. Ele au stocuri, combustibil pe drum si la pompe, petrol cumparat pe drum maritim. La pompa ei castiga in plus din primul moment. In cazul ieftinirii petrolului, ei nu schimba la pompa pretul nici dupa ce ajung sa livreze petrol mai ieftin prelucrat. In concluzie, niciodata clientul nu este "partas" la ieftinire. Astea fiind regulile jocului in Romania le accept. Ce nu accept este faptul ca 75-80% din profitul Petrom este scos din tara si neimpozitat, in compensatie statul mareste propriile taxe pentru a avea incasarile scontate.

Lucian Davidescu

@felix

pe asta se bazează şi ei – că toată lumea crede că nu le e frică

@bucuresci

vezi punctul 2. barilul este contabilizat la preţul la care poate fi vândut în momentul respectiv

Lucian Davidescu

@John Galt

Dar e linkuit în text, vezi punctul 1 🙂

Interesant

Tari rationamentele, n-am ce zice! Lipseste reclama Petrom in partea de sus a paginii!

Cateva adaugiri: Grupul strain a preluat cea mai mare companie de productie si distrbutie de carburanti din Romania dupa un proces de negociere unde consultanta o dadeau personajele puterii (niscai firme de avocatura), s-au bazat pe niste rapoarte de bine facute de niscai auditori alergati de altfel prin alte tari (Rusia) si care au subevaluat cat au putut de bine situatia si mai ales a rezervelor.

Productia de petrol inainte de 89 (bazata pe consum) era de cam 8 milioane de tone si a ajuns la peste 20 cu putin ajutor (baietii si-au facut si o mica conducta de evacuare rapida).

Privatizarea a fost facuta in detrimentul Romaniei si al actionarilor minoritari (care oricum nu au depus un leut). Suma este absolut derizorie si s-a amortizat in primul an.

Contabil au inceput si jocurile cu ajutorul firmelor internationale de audit (cream un provizion de 600 milioane EUr pentru vanzarea rafinariei Arpechim… tare… oare a fost deductibil?… da).

Ca atare sa luam un pic si redeventa (negociata pana in anul ??) da ati ghicit se apropie termenul si baietii trebuie sa extraga cat pot de mult). Petrom a insemnat somaj pentru o mare categorie de angajati, taxe mici, cash, afaceri (o ministresa vindea terenuri cu ceva timp in urma oamenilor de bine la preturi supraevaluate), sa nu uitam de imensa retea de hoteluri si moteluri lasata spre degradare.

Toate miturile au un numitor comun: jaful organizat (puteti spune ca a fost o taxa pentru aderarea la Uniune dar cred ca un pic cam mare) dar lucrurile ar putea reveni in normal in curand… asteptati noutatile, dar vor fi evidente in curand!

MeTeo

Cartelizarea e evidenta cu ochiul liber insa insuficient ptr a-i da in judecata. Consiliul Concurentei (C C) nu are un lobby atat de puternic incat sa faca sa cedeze una din parti ptr a afla adevarul.

Si nici nu au cum sa aiba succes atat timp cat aceasta afacere e printre cele mai banoase 3 afaceri ale lumii (celelalte fiind industria medicamentelor si cea a armelor, traficului de droguri si oameni). Cand un Petrom OMV afiseaza cel mai bun profit din ultimii ani, cand motorina care are marja de profit cea mai buna (15%) s-a scumpit in 2010 atat de mult si acest grup plateste cele mai mari impozite din tara, cand in spatele acestui gigant se afla de fapt vestita companie rusa de stat condusa de tov Putin, cand vorbim de Lukoil, Rompetrol (nah…k tot de ruznaci sub forma de Kazmunai si ceilalti….cum sa dovedesti tu (statul roman prin C C) ca exista o intelegere chiar si tacita intre ei ?

De asemenea e de luat in calcul marfa de profit brut cu care lucreaza Transpeco Logistics & Distribution de 50%. Firma e detinuta de Cristian Borcea 50% si Corneliu George Gadoiu 50%. Cifra de afaceri in 2009 este de 20,3 milioane euro.

sursa: http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/revista-prese

Aici sunt banii Dvs !

zalex

Lucian, stiu ca-s irational si ca n-am nici un motiv (cel putin nu unul economic) sa ma astept la asta dar eu imi doresc mult-mult de tot sa se ieftineasca benzina (sa schimbe pretul macar cum era acum o luna – doua). :)))

Asa cum arati si tu aici, benzina nu poate decat sa fie scumpa. Problema mea este PUTEREA DE CUMPARARE a mea in raport cu pretul "lichiorului" de la pompa. Sa luam cazul unui bugetar care-a supravietuit lui 2010, in Romania. Avea salariu de 1000 lei. Dupa reducerea de 25% a mai ramas cu 750. Poate are si-un credit (in euro) si acum rata e mai mare (in lei) fata de acum 3 ani cand l-a luat. Pretul benzinei a crescut in ultimele 2-3 luni constant (de la 4,7 lei la 5,15 lei). E corect pretul bezinei? Dupa toate calculele economice, probabil ca da… Ce nu e corect (social) e corelarea acestor cresteri cu veniturile (in scadere evidenta) ale consumatorului. Deci problema nu e a bezinarilor (sau a celor de la banca de unde si-a luat creditul), ci a guvernarii dezastruoase si a masurilor luate de statul roman "pentru redresarea economiei".

Lucian Davidescu

@MeTeo

Oricât de cartelizată ar fi piaţa, benzina se scumpeşte pentru că unii sunt dispuşi să dea banii. Când nu vor mai fi dispuşi, cartelizat-necartelizat preţul va scădea. Uite de exemplu cum s-a întâmplat cu tarifele la taximetrie: 25% reducere faţă de vârf pe toată linia.

@zalex

Salut, Alex

Dimpotrivă, am zis că se poate ieftini dacă există puţină presiune din partea consumatorilor.

O metodă ar fi, de exemplu, ca fiecare să treacă pe la 5-6-7 benzinării pentru a cumpăra chiar şi cu un ban mai ieftin, deşi aparent nu merită efortul.

Despre bugetarul tău… La 1000 de lei salariu nu era cazul să fie client al benzinăriilor, la 750 cu atât mai puţin.

C

@zalex

Fa o vizita in Dubai 😀 .

vasilica

Eu de exemplu daca as avea masian (am doar motocicleta deocamdata si nu merge schema), in semn de protest as alimenta la bulgari, chiar daca diferenta de pret nu ar justifica cei 150 km dus-intors pentru un plin.

Pentru ca am auzit de metode gen " sanu mai alimentam 3 zile", dar eventual sa faci plinul ianinte, si ei pe luna o sa vanda tot atat, deci nu le pasa. Trebuie de facut ca REAL vanzarile lor sa scada macar cu un 15-25%, si asta se poate face numai cu sacrificii

1. Sa se mearga mai mult cu transportul in comun sau bicicleta

2. Cei din zone apropiate de forntiera (pana in 100km) sa faca cate un drum pana "dincolo" la fiecare plin (asta ar duce la scaderea vanzarilor in judetele de frontiera)

3. Cei cu 2 masini sa o prefere pe cea economa

4. Chiar daca nu puteti renunta la benzinarie, incercati sa nu mai cumparati alte produse din benzinarii (gen, becuri, ciocolatele, etc, incecati sa luati strict carburant), astfel profitul lor va scadea drastic si poate atunci se vor trezi ca nu e bine ce fac.

zalex

@Lucian: Ai dreptate cu bugetarul. Poate era mai ok daca dadeam exemplu meu care, dupa cum stii, nu-s bugetar. Dar, aflu azi, ca cu greu ma incadrez la salariul mediu pe economie si ala scazut cumva in urma masurilor anti-criza luate de guvern.

Cu alergatul dupa benzina mai ieftina e cu dus si-ntors. In primul rand, s-ar putea sa fie ineficient sa te bati efectiv cu masina orasul dupa benzina cea mai ieftina (diferenta sa se duca pe teava de esapament). Apoi, eu pun benzina doar de la vreo 2 benzinarii. Motivul? Cand am bagat alta benzina a mers masina ca dracu' sau s-a consumat inadmisibil de repede. Asa ca prefer sa raman fidel calitatii (da, e vorba de cea mai scumpa benzina de 95 de pe piata, adica 5,15 in momentul asta) pentru ca nu-mi permit sa se strice ceva la masina / consum mai mult cu alta benzina.

Si totusi, puterea de cumparare nu are nimic de-a face cu perceptia pe care o avem asupra pretului benzinei? Ma gandesc ca pretul carburanrilor in Danemarca e sensibil apropiat de cel din Romania, insa salariul meniu pe economie, nu… 😀

@C: Nu inteleg paralela cu Dubai, nu stiu realitatile economice de acolo (putere mare / mica de cumparare, preturi mari / mici la benzina).

C

@ zalex

preturi incredibil de mici, cauta 🙂

la pachet cu impozite mici

Lucian Davidescu

@zalex

Exact asta ziceam, că nu-i eficient. E un cost cert, pentru un beneficiu incert. De-aia se numeşte solidaritate :))

Puterea de cumpărare influenţează unele preţuri (la servicii mai ales) iar pe altele nu (de exemplu, la benzină). Dacă TOATE preţurile erau ajustate cu puterea de cumpărare după regula de trei simplă, trăiam ca-n Danemarca 😀

zalex

@ Lucian: Mai degraba, daca SALARIILE erau ajustate dupa preturi / costul vietii. :))) E cam greu sa ajustezi preturile intr-o economie de piata, nu?

MeTeo

@Lucian…spune-mi tu cum pot eu sa nu mai merg cu masina si sa fiu un exemplu ptr toti ceilalti ?

Merg zilnic cu masina personala de acasa pana la serviciu ptr ca locul meu de munca e in afara Bucurestiului. Plec la parinti si la socrii cu copilul meu de 4 ani jumatate ptr ca medicul alergolog a recomandat baiatului meu cat mai mult aer curat si mai mai putin aer de Bucuresti. Cum nu am cum sa ma mut cu totul (inca) plec la final de saptamana ptr ca vad cu ochii mei cum se simte mai bine baiatul meu dar si noi.

In curand voi avea iar masina de serviciu si va trebui sa plec in tara aproape zilnic.

Soluti…astept 🙂

Lucian Davidescu

@zalex

Nu, nu, preţurile se ajustează la puterea de cumpărare.

De ex., la ţară totul va fi mai ieftin pentru că "lumea n-are bani". Benzina e şi acolo cinci lei, dar tot cinci lei te va costa să te tunzi. Într-un oraş, benzina e 5 lei dar te tunzi cu minimum zece iar în Danemarca benzina e 5 lei (de fapt vreo 7) dar te tunzi cu cel puţin 50.

@MeTeo

Te-au prins, al lor eşti 🙂

curs valutar

Cand in romania …… lucrurile se vor face/intampla LOGIC

Adic niciodata 🙂 sad but true …

Ionel

Poate ar fi bine sa adaugati la acel grafic si unul cu numarul de litri de benzina pe care ii poti cumpara cu un salariu mediu net, in fiecare tara. Asa s-ar vedea cat de saraci suntem de fapt, fata de ceilalti. Sau un grafic cu nr. de kilometri de autostrada, raportat la valoarea accizei per litru, per tara.

Legat de pretul tunsorii in Danemarca (care din cate stiu de e de fapt cam dublu, adica minim 20 euro (echivalent) pt. barbati si minim 25 euro pt. femei, la o frizerie banala de cartier), pretul e mult mai mare decat la noi pt. in o mare parte din pret e manopera, adica salariul frizerului, plus TVA si alte taxe pe care la noi nu le plateste nicun frizer (ati primit vreodata bon de casa la frizer?). Asa ca daca frizerul din Danemarca cere un pret de 10 ori mai mare sa va tunda, inseamna ca si salariul lui e cam de 8-10 ori mai mare.

Lucian Davidescu

@Ionel

1. Locul ăsta e pentru cei care nu află acu cât de săraci suntem 😉

2. Păi evident că are salariu mai mare, cum Doamne-fereşte să n-aibă? Rostul exemplului este să arate că la unele lucruri proporţionalitatea cost-venit funcţionează iar la altele nu. Dacă funcţiona la fel peste tot, aveam salarii de zece ori mai mici decât danezii, costuri tot de zece ori mai mici şi trăiam bine-mersi la fel. Frumoasă păcăleală, oare de ce nu mere?

MeTeo

@Lucian, eu iti recomand la -10grade sau cate-or mai fi o bicicleta. 🙂

MeTeo

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/benz

excelenta idee, ma asociez viitoarelor proteste. am inteles ca deja in Bucuresti se pregateste ceva.

@Lucian, te rog da adresa mea de mail celor ce vor sa participe la protest, multumesc.

xela

PROTEST IMPOTRIVA SCUMPIRII BENZINEI

In curand benzina va ajunge la 6 lei/litrul.

Dragii mei, haideti sa nu ne mai lasam calcati in picioare de benzinarii MILIARDARI si sa-i facem sa vada ce inseamna sa piarda bani.

Dupa asta pretul benzinei/ motorinei va SCADE. SA NU INTRE NIMENI IN NICIO BENZINARIE – pe 17-18-19. ianuarie. sa mergem cu RATB, cu bicicletele sau pe jos , sau alimentati inainte .

DATI MAI DEPARTE ACEST MESAJ SA AJUNGA LA TOATA TARA.

parvan

La 1 poate trebuia punctat mai clar despre taxele pe munca, tva, taxe pe proprietate etc si variatia lor cu volumul consumului.

Nu de alta dar s-ar putea ca una din "racilele economistilor comunisti" sa fie grija pt banii ramasi in buzunarul vanzatorului … independent de banii platiti "statului" pe principiul: indiferent cat am luat, daca i-a ramas "prea mult" trebuie sa mai luam.

Lucian Davidescu

@MeTeo

Vezi că se poate? 😀

@xela

Care-i rostul în a alimenta înainte !?!?

@parvan

trist e că ăştia care se uită în buzunarul vânzătorului sunt de obicei cel mai uşor de ars. Funcţionează reversul, dacă li se pare că vânzătorului nu-i rămâne mare lucru, li se pare firesc să plătească oricât…

punk

@zalex

Fascinanta marota asta romaneasca: "da, dar la ei caaat e salariul ? aud ?!". Europei nu-i pasa de salariul tau, si motivul pentru care esti sarac e undeva in curtea ta. Un atavism colectivist care se lasa greu uitat: "sa dea dom'le si la oamenii simpli".

Pozitia corecta e sa respingi stigma saraciei ca fatalitate nationala si sa te intrebi "din cei 10 litri de benzina pe care mi-i permit azi, ce pot face ca maine sa-mi permit 11 ?" Sau si mai pragmatic: "Daca Cornel manelistul are bămvău adus, oare trebuie sa compromit bugetul familiei ca sa-i demonstrez ca sunt la fel de cocalar ca el, desi un abonament RATB de 50 RON/luna imi rezolva problema transportului ?".

Parca va aud in cativa ani: ce peak-oil dom'le, bampirii astia de arabi sug sangele poporului, nu se uita si ei ca avem salarii mici !

@MeTeo

eu iti recomand la -10grade sau cate-or mai fi o bicicleta. 🙂

-10 grade sunt cateva saptamani pe an. E absolut ok sa mergi cu bicicleta la 0 grade, ajungi la birou plin de energie. Sigur, poti gasi un milion de motive pentru care bicicleta nu e o solutie pentru tine, si tot ce pot sa zic e sa nu-mi reprosezi mie alegerile tale de viata: locul de munca din Pipera, scoala copilului pe partea cealalta a orasului, doua carucioare pe saptamana la supermarket ce includ 10L de apa potabila etc. etc.

Acolo unde rationalizezi consumul tau ridicat de benzina prin nevoia de a-ti proteja copilul de aerul viciat de Bucuresti, e curat Caragiale 🙂

MIA

Culmea – soluţia cea mai bună a propus-o Mircea Badea în emisiunea sa : se alege în mod aleator un furnizor de benzină ( de ex. OMV-Petrom că tot e suspectat de măgăreli pe linie ) şi se face boicot generalizat strict contra sa.

E cea mai sigură cale conform chiar teoriei jocurilor pentru a sparge un cartel de oligopoluri … deşi cu costuri/riscuri mari la pus în aplicare … 🙂

Lucian Davidescu

@MIA

Mmm, nu, dimpotrivă…

Într-un aşa caz, ceilalţi văd cum le creşte cererea deci ridică preţul. Pentru a putea să acopere necesarul suplimentar, merg fix la cine are surplus – OMV – şi-i plătesc cam cât lua şi înainte. Preţul final creşte, pentru că sunt exploatate – suboptim – mai puţine canale de distribuţie.

OMV iese cam la fel, ceilalţi câştigă la preţ dar probabil pierd ceva volum – deci tot cam la fel, iar cumpărătorii se aleg cu şi mai puţină benzină de aceiaşi bani.

Soluţia "game-teoretică" este tot boicotul dinamic – goana după fiecare leuţ.

MIA

>Pentru a putea să acopere necesarul suplimentar, merg fix la cine are surplus – OMV – şi-i plătesc cam cât lua şi înainte.

Mmm – nu. În scenariul acesta OMV iese tot în "pierdere" – relativ la cât câştigă ceilalţi acuma. Profitul lor nefiind maximizat ( raportat la noile realităţi ) vor acţiona pentru acest scop – spărgând cartelul. 🙂

Soluţia "game-teoretică" tocmai acesta e : fie punerea unuia din cartelişti în situaţie net favorabilă sau net defavorabilă pentru a-l sili să denunţe înţelegerea.

Lucian Davidescu

@MIA

Nu-s de acord. OMV va câştiga într-adevăr mai puţin decât alţii, dar conştient că are un handicap competitiv enorm – e ţinta unui boicot. Deci pentru companie situaţia în care poate câştiga în continuare la fel ca înainte este una dezirabilă.

Admit că în condiţiile teoretice în care toate efectele s-ar transmite instantaneu (frictionless), compania ar putea fi tentată să trădeze "cartelul" (doar tentată, nu obligată)…

dar…

pentru că un boicot se instalează/ridică relativ lent şi presupune o componentă emoţională puternică, OMV nu va fi sigur că o tăiere agresivă de preţ va determina întoarcerea automată a clienţilor, "ca din buton".

Ba chiar există riscul ca tocmai clienţii să refuze oferta – să o trateze ca pe o capcană.

Deci beneficiul este incert iar riscul este major (situaţie fără ieşire)

În prima situaţie, riscul este mic, beneficiul este mic dar cert, iar acţionarii sunt mulţumiţi că managementul a reuşit să conserve profiturile în aşa o criză 😉

ionut

1) Benzina e inca ieftina!

2) Ce legatura e intre costuri si pretul de consum? Una singura: pretul de consum determina costurile.

3)Una dintre companii oricum va trada intelegerea.

ovidiup.

sunt de acord cu un sigur lucru si anume ca statul nu vrea scaderea pretului la combustibili sau nu prea e interesat, nu de altceva dar il doare in cot de proprii cetateni (ex. cel mai bun cel cu ordonanta 50 cea cu bancile). din pacate statul roman nu mai exista de mult, exista doar o autoritate care face jocurile partidelor politice in vederea imbogatirii membrilor si ale multinationalelor.

piata de energie are 2 caractere majore si anume: e o piata de monopol sau semi monopol (tot aia e) si e o veriga de forta in economie, adica daca fac greva profesorii nu prea te intereseaza, dar daca motorina se face 10 ron/l ne doare pe toti.

si mai trebuie spus un lucrur si anume ca toti marii jucatori din economia romaneasca au ca scop maximizarea profiturilor pe spinarea populatiei indiferent de consecinte, statul permitandu le aproape orice. dovada e simpla, petrom 500 mil euro profit anul trecut, bancile straine de la noi au cele mai mari comisioane din toata europa, retaileri au cele mai mari taxe de magazin din toata europa si exemple sunt cu nemiluita.

sunt fffff curios, rompetrolul aduce petrolul din kazahstan si l vine la noi la pret de ue. chiar nimeni nu vede ce profituri se fac?

pt un simplu cetatean nu s decat doua solutii: o coalizare a societatii civile dar asta nu i caracteristic poporului roman sau emigrarea. solutia ne apartine sau va apartine.

Anonim

Problema care lipseşte din articol este următoarea: în preţul benzinei nu contează doar acciza sau preţul mondial al petrolului (în dolari sau euro sau orice altceva). Preţul benzinei de la pompă include şi TVA (printre cele mai mari din Europa) care se aplică inclusiv la acciză şi alte taxe şi impozite, inclusiv cele pe muncă. Benzinăria ca să funcţioneze şi să ne pună nouă la dispoziţie 24/7 benzina (deşi în alte ţări nu există benzinării non-stop) are costuri imense pe lângă cele cu carburantul. Benzina trebuie prelucrată din petrol, rafinată, transportată şi pusă la vânzare cu costuri care sunt aproape cele mai mari din lume datorită fiscalităţii împovărătoare din România. În această ţară orice ai dori să produci produci mai scump şi pentru că finanţarea e mai scumpă, mediul economic e mai ostil şi pentru că piaţa e mai volatilă. Nici măcar faptul că avem petrol în pământ nu mai contează cânt el trebuie scos de acolo şi rafinat cu oameni pentru care plătesc impozite şi taxe imense.

Anonim

Problema care lipseşte din articol este următoarea: în preţul benzinei nu contează doar acciza sau preţul mondial al petrolului (în dolari sau euro sau orice altceva). Preţul benzinei de la pompă include şi TVA (printre cele mai mari din Europa) care se aplică inclusiv la acciză şi alte taxe şi impozite, inclusiv cele pe muncă. Benzinăria ca să funcţioneze şi să ne pună nouă la dispoziţie 24/7 benzina (deşi în alte ţări nu există benzinării non-stop) are costuri imense pe lângă cele cu carburantul. Benzina trebuie prelucrată din petrol, rafinată, transportată şi pusă la vânzare cu costuri care sunt aproape cele mai mari din lume datorită fiscalităţii împovărătoare din România. În această ţară orice ai dori să produci produci mai scump şi pentru că finanţarea e mai scumpă, mediul economic e mai ostil şi pentru că piaţa e mai volatilă. Nici măcar faptul că avem petrol în pământ nu mai contează cânt el trebuie scos de acolo şi rafinat cu oameni pentru care plătesc impozite şi taxe imense.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.