Riscograma
Lucian Davidescu

Ce mai rămâne din educație dacă scoatem plagiatul

Între mafia italiană şi învăţământul românesc există o mare asemănare: în ambele poţi avea surpriza să mai găseşti şi oameni cinstiţi. Dar şi o mare diferenţă: în mafie, ei nu sunt automat luaţi drept proşti.
Oare câte universităţi ar mai rămâne în România dacă toţi profesorii plagiatori, habarnişti sau pur şi simplu inutili ar pleca acasă? Iar dacă miniştrii ar pierde zi şi noapte pentru a descifra criptări pe 1024 de biţi, când ar mai avea timp de politică? Oare chiar vrem o naţiune needucată iar ţara – neguvernată?

Nu sunt cu nimic mai buni decât Ioan Mang cei care pun vreun „sclav” să le scrie lucrările, fac traduceri nici-măcar-bune în româneşte  sau îndeasă aberaţii. Economic, sunt chiar mai dăunători: irosesc resurse. Pe când dl. profesor Mang scurtează suferinţa la forma ei cea mai pură, prin algoritmul de decriptare care nu poate da greş niciodată: Ctrl+C/Ctrl+V.

Iar cei care reproşează lipsa contribuţiei originale ar trebui să lectureze cu atenţie noul titlu, care vorbeşte despre „cryptanalise”. O disciplină avangardistă faţă de retrograda „cryptanalysis” din text – care ar fi dovedit că profesorul a irosit alte resurse pentru a înţelege ce copiază sau, mai rău, pentru a învăţa limba engleză. E o mare greşeală să trimiţi la muncă un astfel de Ohm.

Cine altcineva este mai potrivit să conducă o educaţie care cheltuie 1500 euro/elev/an pentru a-l scoate analfabet funcţional şi încă 4000 euro/student/an pentru a-i da diploma de analfabet-bun-de-angajat-la-stat…

…şi cine poate conduce mai bine o cercetare care în 60 de ani n-a făcut nimic dar a tocat 30 de miliarde de euro

 

…pe ultimul drum?

16 comentarii
William S.

What a sweet irony … You’ve just signed your own exclusion from politics ! (but I wouldn’t recommend the italian mob)

Lucian Davidescu

The author doth protest too much, methinks 😉

alin

Din pacate cam asa sta treaba in mediul economic romanesc. Cred ca cercetarea ar trebui sa fie prioritara pentru profesori, dar acum ei sunt atrasi de proiectele de cercetare doar pentru fondurile alocate acestui domeniu, mai departe trimitand studentii sa caute pe net subiecte pentru lucrari.
Ce am relalat mai sus se intampla frecvent chiar si in ASE, „perla” invatamantului economic romanesc

Adrian Tudosie

Lucian, nu ştiu dacă întrebarea ta „Oare chiar vrem o naţiune needucată iar ţara – neguvernată?” este retorică, dar din tot ce se întâmplă la nivel naţional şi chiar mai sus înclin să cred că răspunsul este DA. Sunt entităţi cărora se pare că le convine ca viitorii cetăţeni să nu aibă o educaţie corectă, dar asta nu înseamnă că ţara va ajunge neguvernată. Dimpotrivă, mai uşor este să conduci o turmă de indivizi fără coloană vertebrală, fără principii şi fără competenţă decât un popor educat, integru, care ştie ce vrea şi luptă pentru asta.
Nu cred că este o întâmplare, ci o strategie… chiar fără a da apă la moară teoriilor conspiraţioniste!

gicu

invatamint specializat asta ne trebuie clasele 1-8 cultura generala adica esenta din fiecare materie cu aplicare practica ,capoi cei cu aptitudini practice la scoli profesionale si licee tehnice ,ailalti la licee umaniste ,iar facultatea sa nu mai fie subventionata decit locurile pe baza de contract nu te fac doctor sau inginer si pleci afara ca niste politicieni ratati sint platiti sa faca asta sau sint prosti

Lucian Davidescu

I’m feeling lazy :))

Adrian Tudosie

Plagiatul s-a confirmat. Detalii găsiţi pe contributors.ro. Aşteptăm reacţia ministrului. Adică… DEMISIA!

Lucian Davidescu

Plagiatul s-a confirmat din primul moment. Demisia întârzie în mod penibil cu fiecare minut. Cu cât mai mult, cu atât mai bine 😛

Stefan Dan

descifrarile sa le faca de manuta, cu creionul pe hartie

Sarkany Istvan

Fiecare popor are conducatorii pe care ii merita. „Horea Mihaltan” 😛

PAFI

Nu cred ca e ceva premeditat (tara neguvernabila = cetateni needucati si viceversa), ar fi nevoie de multa munca si inventivitate pentru asa ceva si chiar nu e nevoie. Cred ca e vorba de traditie si asta e foarte greu de schimbat. Suntem inventivi atunci cand e vorba de a obtine ceva cu usurinta, „fentand” sistemul, ne lipsesc reperele morale si ne fudulim cu diplomele si distinctiile acordate cu sau fara merit. Rezultatul era previzibil si nu cred ca avem motive sa fim optimisti in ceea ce priveste viitorul.

Andrei

Nu e de mirare ca avem un ministru care a plagiat . Furtul intelectual il gasesti pe toate palierele in invatamantul romanesc de la elevi la studenti , profesori si chiar academicieni . Ideea de a crea ceva cu capul tau si de a respecta munca intelectuala a altuia e ceva considerat „amuzant” si chiar „prostesc” .

Ioana Tudor

Nu e nimic nou in ceea ce face domnul ministru, pacat ca sunt oameni care intr-adevar merita postul asta si nu sunt apreciati.

Marian Preo

„Între mafia italiană şi învăţământul românesc există o mare asemănare: în ambele poţi avea surpriza să mai găseşti şi oameni cinstiţi. Dar şi o mare diferenţă: în mafie, ei nu sunt automat luaţi drept proşti.”

ionut

Sunt de acord cu titlul articolului!

Numirea unui plagiator la “educatie” e de bine, nu de rau! Numai asa educatia “gratuita” si obligatorie are sanse sa falimenteze.
In plus, numirea e clar in spirit etatisto-birocrato-functionaresco-politic. Sa-l pui pe unul care chiar gandeste cu propriul cap in functia asta comporta riscuri…pentru sistem evident! 😀