doar simt nevoia sa controleze masele.
Legile supravegherii apără hoţia
Uneori, zicătoarea imbecilă cum că „dacă n-ai nimic de ascuns nu trebuie să te temi” face şi victime nevinovate, gata să o accepte. E doar o scamatorie ieftină de limbaj – de fapt, corupţia instituţionalizată e cea care are lucruri de ascuns şi care se teme de cetăţeni.
Cu regret, toate motivele invocate (pentru înregistrarea cartelelor pre-pay, a accesului la wi-fi şi încercarea de-a obţine acces direct la computere) sunt nişte pretexte şubrede, gogonate sau ridicole.
În fiecare secundă sunt 8 noi utilizatori ai Internetului și 18 victime ale diverselor fraude pe Internet. În 24 de ore se scriu 250.000 de coduri malițioase. Un troian poate să infecteze în zilele noastre 1,2 miliarde de PC-uri. Noi putem să avem răbdare, dar realitatea obiectivă și virtuală nu are răbdare cu noi. Câte victime au fost în cele două săptămâni de secunde de când discutăm noi această lege?
Răspunsul pentru generalul Dumbravă este 250.000 coduri x 14 zile x 1,2 miliarde PC-uri = 420 de trilioane de victime în cele „două săptămâni de secunde”, adică 347 de milioane de victime pe secundă. Parcă dintr-odată, prin comparaţie, numărul de 10.000 de angajaţi SRI nu mai pare aşa mare; măcar să aibă realitatea obiectivă şi virtuală răbdare cu toţi.
Dar trecând peste partea penibilă a poveştii, o formulare coerentă a acestui argument ar fi fost la fel de falsă. Pentru că introducerea unui canal suplimentar şi discreţionar de acces nu întăreşte securitatea computerelor vizate ci inevitabil o slăbeşte. Asta se întâmplă chiar şi acolo unde există ingineri de sistem competenţi, ce să mai vorbim de un loc unde nivelul de competenţă e secret de stat.
În aproape 90% din cazuri infractorii comunică între ei cu cartele preplătite. Anul trecut, zeci de mii de cartele SIM au fost confiscate cu ocazia destructurării rețelelor infracționale. Înșelăciunile din penitenciare, când deținuții storc bani de la bătrânii creduli cărora le spun că fiul a omorât pe cineva cu mașina, sunt făcute cu cartele preplătite. Autorul atentatului de la Liceul „Jean Monet“ a dat un telefon care putea duce la prinderea lui imediat tot cu o cartelă preplătită. Bercea Mondial s-a folosit și el de una, după ce a încercat să omoare pe cineva. La fel și Serghei Gribenco, autorul dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Brașov, Sergiu Băhăian și cea care a șantajat-o în urmă cu câteva zile pe Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți.
Să admitem, dar cu o excepţie care răstoarnă totul. Tehnologia şi echipamentele existente permit localizarea rapidă şi precisă a unui telefon. Dacă este vorba de un terorist sau criminal, el poate fi ridicat rapid şi întrebat de identitate după. Ba chiar falsa anonimitate a cartelei pre-pay, care îl face pe infractor să se creadă la adăpost, funcţionează în favoarea omanenilor legii – nu e clar de ce ar intra pe un teritoriu necunoscut în care ţintele trebuie să se identifice din start şi sunt forţate să caute o altă cale de a comunica anonim. Într-adevăr, poate că nu e fezabilă localizarea individuală a celor care trimit mesaje de ameninţare sau fac farse la 112, dar şi aici există nenumărate căi ocolitoare: cartele cumpărate de oriunde din lume, voice-over-IP, telefoane criptate etc. Pe scurt, pare o mutare de şah inspirată, dar asta doar până când anticipezi şi replica adversarului.
Dacă se va pune problema de dictatură, parcă văd că vom fi o sută de dizidenți cu nume, prenume și CNP și toți vitejii ăștia veți dispărea anonim, că aveți și voi rate la case
O ironie ratată şi un paralogism reuşit! Fiecare poate alege cum să reziste unei eventuale dictaturi, fie dându-şi demonstrativ proba curajului, fie folosindu-se de eficacitatea anonimatului. Nu e deloc clar de ce unul s-ar lipsi cu atâta lejeritate de ajutorul celuilalt.
Realist vorbind, probabil că nu există nici ameninţarea unei dictaturi totalitare tot aşa cum nu există nici şanse ca aceste legi să bage mai mulţi hoţi după gratii. La cum arată lucrurile în România acum, cel mai plauzibil motiv pentru aceste legi este încercarea de-a ţine sub control informaţiile existente în interiorul instituţiilor statului. Chiar dacă unii merg la puşcărie, corupţia instituţionalizată e prezentă încp la toate nivelurile. Dosarul Mircea Băsescu muşamalizat timp de trei ani, dosarul Alro ciufulit de probe şi clasat, Roşia Montană şi Chevron ocolite de orice anchetă, afacerile cu statul ale firmelor de „IT” Asesoft / UTI / Siveco, fostul şef de serviciu secret a cărui soţie a încasat cu şase cifre de la Petrom fără ca asta să declanşeze o investigaţie la DNA sau măcar la ANI – acestea sunt doar care au ieşit la suprafaţă şi care sugerează că alte zeci sau sute e posibil să fie ţinute sub capac. Chiar şi dintre dosarele pe rol în justiţie, cele mai multe au început ca anchete de presă iar uneori au fost duse la bun sfârşit doar la presiune publică: afacerile „2 mai” şi „Gala Bute” sunt exemple de încăpăţânare jurnalistică extraordinară a colegilor de la Gazeta Sporturilor. Jaful de miliarde de euro de la Hidroelectrica, soldat cu condamnarea unora dintre bandiţi, e rezultatul muncii începută acum mai bine de un deceniu de Cristian Grosu. Pentru afacerea EADS – un miliard de euro serviţi la cină pentru securizarea frontierelor – a fost nevoie de 10 ani doar ca să pornească ancheta DNA, deşi povestea a fost spusă la timpul ei cu sume, nume şi prenume.
Toate aceste dezvăluiri şi nenumărate altele nu erau posibile fără ponturi sau confirmări din partea unor surse la curent cu afacerile, dar care nu-şi permit să li se afle identitatea fără să fie azvârliţi din sistem cu un şut, după modelul procurorului Iacobescu sau mai rău, ca procurorul Panait. Nu erau posibile fără telefoane imposibil de urmărit, fără internet anonim sau fără computere pe care nu le pot accesa „băieţii” la orice oră pentru a vedea dacă s-a copiat ceva. Dacă legile supravegherii ar fi existat şi funcţionat acum zece ani, băieţii deştepţi ar fi muls şi azi Hidroelectrica, fetele vesele ar tocat în continuare banii pe prostii iar Adrian Năstase s-ar fi pregătit să încheie al doilea mandat de preşedinte, nu a doua condamnare.
Au rămas destule locuri unde se fură cu spor şi cu largul concurs al serviciilor secrete şi justiţiei, doar teama e mai mare. În spatele politicienilor care aparent se schimbă între ei funcţionează acelaşi sistem mafiot, pentru care cel mai mare inamic este cetăţeanul care ştie. Împotriva lui sunt legile supravegherii. Nu ca să afle ce vorbeşte el la telefon. Ci pentru ca el să nu afle cum ei îi bagă mâinile în buzunare.
6 comentarii
BUN articol prin pozitia pe care o adopta. Dar eu cred ca deja e prea tarziu sa e mai opunem, toate SO trimit rapoarte catre producatorii lor, telefoanele si aplicatiile din Android mai ca nu iti iau si masura la chiloti etc. Deci pana la urma nu de lege e nevoie, ci de niste softuri care sa previna exact ceea ce dorea legea asta sa implementeze.
exceptional!
Daca cineva isi inchipuie ca serviciile secrete se vor impiedica vreodata de lege, se inseala amarnic. De la patrunderea neautorizata in casa la ascultarea neautorizata a convorbirilor si la fabricarea de probe, toate se petrec de mii de ani fara ca aceste lucruri sa fie legale. Avem sute de agenti sub acoperire in parlament, in executiv si in judecatorii care lucreaza la ordin. Problema lor nu este insa sa faca cele nefacute, ci sa le poata scoate la lumina fara teama. Era candva o gluma cu Lordul, Lady si soferul lor. Lord intra si ii gaseste pe cei doi in pat, se scuza si iese, apoi inainteaza divortul. Cand soferul ii reproseaza ca stia de mult de relatia lor, Lord ii spune ca „da, dar acum stie si ea ca stiam”… Asa stau lucrurile si cu legalizarea inregistrarii. Nimic surprinzator. Cei care au lucrat in „sistem” stiu ca agentii si sefii lor nu se vor impiedica de aparente pentru a-si face treaba… Oamenii acestia au trait intotdeauna periculos…si nu sunt prea dusi la biserica…Pe vremuri, in SUA, seful FBI,Hoover, ii asculta, avea dosare cu toti demnitarii si ii manevra ca pe pioni. Daca ceva nu era in ordine mai intai ii impuscau si apoi controlau. Cand a iesit scandalul, le-au pus zgarda la toti agentii si ei au devenit ineficienti. Acum se pare ca dupa 11 Sept. au dezlegat iar cainii si cine misca o ia..elegant si discret…. Dezvaluiri nu foarte recente au aratat ca indiferent daca serviciile noastre de securitate inregistreaza sau nu convorbirile din Romania, exista la ambasada am. un server care o face continuu si permanent, iar in Australia pe zeci de hectare functioneaza o imensa baza de ascultare si analizare a convorbirilor ci comunicatiilor de toate felurile care au loc pe tot globul. Americanii s-au scuzat dupa ce au fost facute dezvaluiri, dar nu fata de romani ci doar fata de cateva tari europene mai mari precum Germania… noi nu prea contam… In Europa de vest cel mai mult deranjeaza ca americanii cunosc toate contractele lor comerciale si orice tehnologie nou aparuta si mai putin can-canuri sexuale si afaceri mondene sau de coruptie…
Asa cum ati remarcat si dvs intrebarea corecta nu e daca avem sau nu ceva de ascuns ci cine pe cine controleaza: noi controlam statul sau statul ne controleaza pe noi? Prin controlul absolut asupra informatiei se intentioneaza si descurajarea completa a whistleblower-urior asfel incat sa nu mai putem afla prin intermediul presei dimensiunea cancerului coruptiei care macina institutiile statului sau pe membrii de vaza ale acestor institutii obisnuiti sa castige medalii de aur la olimpiadele anticoruptiei.
Da, între timp Cristian Ghinea a primit un post de consilieri la guvernyl tehnocrat. 🙂 Acest guvern pentru care plagiatorii cu grade nu sunt cu adevărat plagiatori.