Standard
Lucian Davidescu

Creşte sau nu piaţa imobiliară? 6 lucruri pe care trebuie să le ştii

După mai multe luni de tensiune, apar primele semnale cum că preţurile de pe piaţa imobiliară o iau iar în sus. Ce să crezi şi ce nu.

1. Nu lua în serios predicţiile de preţ, nimeni nu ştie exact ce se va întâmpla – piaţa e mereu un pariu, mai mult sau mai puţin educat.
Chiar şi cei care au anticipat corect în trecut ar putea să rateze acum, şi invers. Una dintre marile capcane ale investitorului începător este bias-ul supravieţuirii: încercarea de-a conduce pe drumul drept din oglinda retrovizoare.

2. Dacă vrei să cumperi, nu gândi în termeni de investiţie – după ce o bulă se sparge, revenirea este cel mult lentă. Ia-ţi casă doar dacă ai nevoie de ea şi ţi-o permiţi, nu spera că o vei vinde mai târziu. Poate fi însă momentul excelent pentru un upgrade la o locuinţă mai confortabilă.

3. Singura clasă de proprietăţi care poate fi văzută în termeni de investiţie este cea care n-a trecut încă printr-o bulă – terenul arabil. Există două scenarii – fie va trece printr-o bulă, fie îşi va conserva valoarea. Probabilitatea de-a se ieftini este aproape neglijabilă.

4. Raporturile de preţuri se schimbă dramatic. În vârful bulei, se vindea aproape orice. Acum, se mai vând foarte puţine. Preţul unui apartament decent poate fi evaluat la ordinul a câteva zeci de salarii bune. Însă preţul unei garsoniere-confort-trei n-ar trebui să sară de câteva zeci de ajutoare de şomaj.

5. Lichiditatea contează acum mai mult decât preţul. Dacă, de exemplu, băncile ar trece la licitaţii – olandeze – preţurile s-ar prăbuşi iar. Însă nu se ştie pentru câtă vreme şi nici măcar dacă licitaţiile vor avea loc vreodată.

6. Următorul moment critic pe piaţă va fi ricoşeul. Există o tensiune enormă din partea potenţialilor cumpărători care ar fi dat un preţ chiar mai mare decât acum dar care aşteaptă încă să cumpere cât mai ieftin. Când vor apărea primele semnale certe că preţul a atins nivelul de jos şi începe să crească, se va produce şi o primă isterie a cumpărărilor, care va sălta iar preţurile pe termen scurt cu câteva procente. Este posibil să fie semnalul revenirii sau să se dovedească o capcană – bull trap – adică avântul pentru o nouă prăbuşire.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Marius-Mugurel Cioba

Foarte interesant graficul cu psihologia bulei. Dar este el confimat empiric, testat pe mai multe cazuri de bule? Nu de alta, dar pare prea "logică" să fie adevărată.

ThinkAgainRo

Piaţa imobiliară sunt convins că va mai scădea şi ca volum vânzări şi ca preţuri cu cel puţin 10%!Vă aştept pe http://www.thinkagain.ro să vedeţi de ce au dreptate cei care nu merg la vot!

AristotelCostel

@ciobanu

e doar o constatare… statistic valabila. In proportie de 100% bulele se duc dracu' cam in acelasi interval de timp cat au fost… umflate.

"încercarea de-a conduce pe drumul drept din oglinda retrovizoare." e valabila pentru retardati gen Paulson, Bernachi si multi autohtoni care extrapolau trendul taman in varf de bula.

Lucian incearca doar sa fie altfel, dar cu punctul 6 a reusit sa fie exact ca Ionut Bordei.

Stefan Murgeanu

in cazul bulei din romania, cam in care punct din grafic estimezi ca ne aflam acum?

multumesc 🙂

Lucian Davidescu

@Marius

Da, se cam confirmă

@Thinkagain

Există o legătură?

@AristotelCostel

Vaaaai 😛

@Stefan Murgeanu

Probabil bull-trap, dar nu neapărat la amplitudinea aia

Andrei

Vor mai fi multe falimente pina cand preturile vor apuca sa mai urce consistent . Nu de alta , dar multi agarici-pogonici au devenit "developeri" peste noapte

mobutu

"Dacă vrei să cumperi, nu gândi în termeni de investiţie."

Nu sunt de acord, orice achizitie masivă (ca preţ) are un potenţial foarte mare să-ţi distrugă viaţa. 30 de ani (cât e creditul ipotecar bancar) sunt o viaţă activă-productivă de om.

Din cauza asta (motivaţie sentimentală, impulsivă nicidecum raţională) s-au cumparat cloace la 100.000-150.000 euro cand defapt ele fac 25.000-50.000 euro.

Cine a pus botul la "sentimentalisme" din astea ieftine si-a ratat efectiv viata.

"Există o tensiune enormă din partea potenţialilor cumpărători care ar fi dat un preţ chiar mai mare decât acum dar care aşteaptă încă să cumpere cât mai ieftin. Când vor apărea primele semnale certe că preţul a atins nivelul de jos şi începe să crească, se va produce şi o primă isterie a cumpărărilor"

Asta-i o marotă veche şi obosită.

Vorbim de români rupţi in cur, indatorati deja pe viata la banci, vorbim de natalitate in scadere evidenta, vorbim de migrare tot mai mare in alte tari … si concluzionam ca "explodeaza cererea latenta"

Hai sa fim seriosi.

ova

Interesanta analiza !

Dar in continuare preturile la locuinte in Romania este mult prea mare, mult, comparativ cu preturile la locuinte din alte tari. Cred ca la pretul unui apartament de trei camare din Bucuresti dintr-un cartier mai spre middle-level se poate cumpara un apartament in buricul Parisului sau chiar in Londra sau de ce nu , la vecinii nostrii unguri la Budapesta.

Cred ca preturile vor avea o mica revenire cu aroma de revenirea din 2006 dar nu va fi decat o amagire, probabil ca pe la vara va fi un al doilea varf al crizei .

Lucian Davidescu

@Andrei

Falimentul e una, ce se întâmplă cu portofoliul e altceva, vezi punctul 5

@mobutu

Dacă eşti atent la context, vei vedea că îndemnul trebuie interpretat invers decât cazul de care spui tu. Am adăugat o frază, ca să fie mai clar.

Cine a spus că "explodează cererea latentă"???

Eu am spus doar că unii care şi-ar fi permis să cumpere la preţuri mari o vor face la primul semnal – real sau fals – de creştere.

@ova

Hai să nu exagerăm, în "buricul" Londrei sau Parisului vorbim de sume de 5-10 ori mai mari. Ceea ce într-adevăr arată că preţurile aici sunt mari. Ar trebui să fie diferenţa de 1 la 20, că ălea-s la oraş :))

John Galt

Mai trebuia o poza cu populatia Romaniei pe 50 de ani si treaba era clara. Nimeni nu ar mai cumpara un apartament daca 90% din blocuri ar fi pline de mosnegi pentru ca in 10 ani de la acel moment va fi clar ca vor exista apartamente goale pe toate drumurile.

Pretul s-ar fi dus in jos chiar si fara nici un balon imobiliar.

InfoEconomice.Blogsp

Propusesem si eu un grafic asemanator + explicatii acum ceva vreme.

Atunci am fost criticat ca nu e chiar asa.

Cat despre condus uitandu-te in oglinda, hai sa spunem ca in felul acesta putem vedea trendul pentru a realiza cand ne-am intersectat cu el si cum va evolua pe viitor. Iar pe viitor nu cred ca exista vreun analist care sa prevada cresteri de pret pe imobiliare, pe termen mediu, fundamentate tehnic si cu atat mai putin bazate pe fundamente!!!

@John Galt a observat foarte bine motivul pentru care nu putem vorbi de cresteri ale cererii viitoare pe imobiliare in urmatorii zeci de ani.

Dan

Daca am avea cat de cat o infrastructura corespunzatoare in jurul marilor orase (multumim pe aceasta cale primariilor so prefecturilor care planteaza flori, bancute, leagane, zdranganele luminoase…. in loc de o conducta de gaze/canal/apa ) nu s-ar mai fi pus problema ca in anii 2004-2008.

In acele vremuri de "bula imobiliara" nu se putea construi o casa decenta decat in buricul targului … nu avea nimeni bani sa faca o retea de canalizare sau o aductiune de gaze catre un "camp". Daca oficialii nostri ar fi avut macar un gram de creier in cap (si un pic de vointa) ar fi stimulat dezvoltarea periferiei prin investitii de genul asta.

In acest moment se construieste "decent" la preturi de 500-700Euro / mp ( aici incluzand si profiturile celor implicati, terenul.. ) … dar cine sa mai cumpere … si cine sa se mute la 10km de bucuresti cand singurul mijloc de transport este un microbuz privat ( 10 ron per cursa.. 20 pe zi.. 400 pe luna… de persoana… langa rata ) … din nou multumim conducatorilor pentru ca au pavat drumul catre fericirea imobiliara a cetatenilor – vom merge cu siguranta la vot si data viitoare

tudor

@Stefan Murgeanu:

"in cazul bulei din romania, cam in care punct din grafic estimezi ca ne aflam acum?"

Maximul raportat la numarul de salarii lunare medii a fost undeva in jurul lunii Martie 2008: 30 salarii medii lunare petnru o locuinta medie

Bull-trap-ul a fost atins la lansarea tardiva si fara rost a campaniei prima casa.

Capitularea, si dincand in cand disperarea s-a produs deja.

Totusi, mai este inca mult pana la intoarcerea la media de 10 salarii pentru o locuinta medie.

abraxas

Pret 1 ha teren in Timis langa Lugoj = 4000 RON

Cheltuieli pentru 1 ha de porumb (cu utilajele tale) = 1600 RON

Venituri 1 ha porumb ( 7 to boabe/ha productie) = 5600 RON

Profit = 4000 RON

Sa ii aud pe aceia care zic ca agricultura nu e profitabila!

abraxas

Intr-un an ti-ai recupera investitia.

Daca nu scade pretul la porumb si ploaie…

emilia

si daca nu vin baietii destepti sa ti ia recolta pe nimic…. ca s-o vanda mai departe

abraxas

ploua

Nickmann

@abraxas Pai, nu e, cand ti-e lene sa muncesti pamantul si nici nu te intereseaza sa o faci. Ca doar, vorba nostalgicilor, "Statul e de vina!".

PS Poate cineva sa ma lamureasca cat costa productia unei bacnote de un leu?

stan

populatia scade&imbatraneste

veniturile (in teremeni reali) stagneaza sau scad.perspective zero(piata..din parti, democratie canci, shengen nu,united soviet of europe aka ue din pacate da..)

in ,,vest" avem 4 salarii minime pe m2 (caz concret: londra oras). in romania ,,vanzatorii" inca mai astepta boi/vaci sa le dea 7-8 pe m2.

multe ,,locuinte" fara diafragma de beton sau cu una ,,subtirica" ( avem caramida , placi…).parca unii au uitat ca suntem in zona seismica (7 grade nu e minune)

romania=detroit dupa 90

poate fiat shit-ul va ajuta pretul nominal :)..

agricol in romania. pana in 2500 euro ha …mai sus miroase a teapa.cine cunoste cum merge ,,piata" agricola in lume stie si de ce .daca nu ai ce face cu 3000 euro si vrei sa ai ceva al tau in afara de hartie igienica poti da si atat (nu uita de batrani&tarani ce vand cu 600-1000 euro)

Lucian Davidescu

@Nickmann

Puţin – de exemplu, o bancnotă nouă de 100 de dolari costă 10 cenţi.

Deci vreo 30 de bani.

Alex Nicolin

Un articol similar publicat acum cateva luni pe un alt blog, cu referire stricta la piata imobiliara locala.

abraxas

Lucian> eu am zis de porumb, nu am pomenit de legumicultura sau alte culturi mai pretentioase sau exotice

porumbul pare sa fie foarte profitabil in conditiile de acum

si totusi de ce e atat pamant parloaga?!

abraxas

Si nici nu am pomenit de subventii…

Lucian Davidescu

@stan

Bătrânii şi ţăranii au prea puţin, nu merită să cumperi 3 hectare ca investiţie. Pentru microfermă, da

@Alex

Still doesn't beat myself 😛
http://riscograma.ro/63/cum-il-convingi-pe-agentul-imobiliar-sa-iti-gaseasca-o-casa-mai-ieftina/

@abraxas

Bun, la porumb a fost o conjunctură, s-a dublat preţul într-un an. În plus, 4.000 lei hectar nu înseamnă nimic, întrebarea e cât costă 100 de hectare comasate. Cred că iese cam dublu pe hectar. Mai este şi problema furturilor…

Chiar şi aşa, în mare parte îţi împărtăşesc optimismul.

Gexge

Singura scapare a vanzatorilor de apartamente(noi sau vechi), la preturile actuale ar fi un cataclism(cutremur major) care va obliga primariile sa achizitioneze locuinte pentru sinistrati (in conditiile in care asigurarile nu fac fata situatiei(doar mulg bani, prin bunavointa statului). Altfel pretul pe metrul patrat nu este logic sa fie mai mare de 300-500 euro/mp (locatie, etaj, finisari,etc.) Deci sa mai asteptam scaderi de pret, pana la urmatorul cutremur !

Dan

Da, sunt zone moarte in orase … dar cum sa construiesti acolo cand primaria a impus un plan urbanistic de P+3 si dai de o baba care nu vrea sa vanda sub nici o forma… cum faci rost de pamantul pe care sa pui o casa decenta ? ( vorbesc de ceva eficient ca bani, un 2S+P+10E cu minim 4 apartamente pe nivel ) Cum sa construiesti in Ferentari (exemplu doar, nu va agitati 😛 ) intre 10000 de maghernite un bloc cu 10 etaje ? . . . greu…

@abraxas – aici s-a mai discutat "amplu" problema agriculturii … si concluzia a fost ca cel mai mare rau facut agriculturii romanesti a fost improprietarirea taranilor …

Ar fi o afacere frumoasa sa poti sa ai 100ha si sa faci agricultura … dar cum faci cand alea 100ha tre sa le cumperi de la 135 de babe cretine ? . . . si cum faci sa nu pierzi o treime pe timp de noapte cu 2 zile inainte sa bagi si tu combina la recoltat ? ( aici am o idee … camere cu infrarosu si pusca cu luneta 😀 )

de asemenea s-ar putea sa fii interesat in a lectura ce s-a scris pe aici ( si nu numai ) despre profitabilitatea unei paduri in comparatie cu porumbul (mai ales ca exista… desi nu se aplica… un program de stimulare a celor care pun copaci )

Lucian Davidescu

@Gexge

Altă găselniţă care va dispărea, "metrul pătrat" :))

@Dan

Cea mai mare greşeală a fost confiscarea proprietăţilor ţăranilor!

stan

@lucian

io ma refeream la cineva care dispune de 3000 unitati fiat shit , nu prea are ce face cu ei si ar vrea sa aiba mica lui ,,mosie".cand stai in chirie e dulce sa ai ceva al tau.pacat ca te va impozita aristocratia republicana :)….

am vazut ca se cumpara 1 ha aici , 2 dincolo ( peste tot in tara). pretu de 400-1000 euro e foarte atractiv.dar sa dai mai mult 2500/ha avand in vedere ,,piata" agricola e nasol.poate daca pui salcam?!!!! sau asa-ceva…

@dan

li s-a dat ceea ce li s-a luat cu japca de astia cu ,,egalitatea" ,,solidariatea" , ,,social" etc. vroiau ca toti sa fim ,,egali"(sa fim toti sclavi)

vrei sa fi fermier ?!!cumpara cele 100 ha . vezi ca baraganu e mare.

cand io am o propietate nu il priveste pe vecinu ,,ieficienta" mea . la fel ma doare la un metru in fata daca juma de planeta moare de foame.

Lucian Davidescu

@stan
Repet, depinde – şi 400 euro poate fi mult pentru "1 ha dincolo"
În schimb – de exemplu – Insula Mare a Brăilei ar merita cumpărată şi cu 5.000 hectarul fără ezitări. Total, 300 milioane euro

abraxas

da, e greu sa iei comasat 100 de ha cu 1000 eur/ha

dar nici nu as avea bani de atata

ce are daca incep cu 15-20 ha?( si dupa aceea mai vedem)

abraxas

si daca nu s-ar fi dubat pretul la porumb ar fi chetuieli de 1600 ron si venituri de 2800 ron si un profit de 1200 ron

75% randament a profitului (de subventii nu am pomenit – le folosim la platit impozite de exemplu)

XX

pe la aparatmentele de 2 camere, parca ne aflam in "normalizare"

unii au inceput sa ridice incet preturile.

daca nu ar exista CASA3, iar bancile ar fi mai "vioaie" in vanzari..

alte preturi am vedea.

Nu e normal sa poti construi o casa noua cu 500 euro/mp cu teren cu tot in oras, cu materiale de criza, si sa ceri pe un apartament vechi 1000 euro/mp.

Stefan

@dan

ref Ferentari, a venit Vanghelie din SUA cu promisiuni de investitii… daca vrea muschiul lui, da PUZ… si tranteste yankeul ceva de 10 etaje fix in Piata Ferentari (e un parc acolo, sta degeaba)

mihai

As dori si eu un sfat. Ce ati face dvs in locul meu:

1. cumparati un apartament la oras – acolo e serviciul in IT (in felul asta scapam si de socrii dar ramanem cu galagia de la bloc)

2. construiti o casa la tara – terenul e donat de parinti

3. varianta de mijloc: o garsoniera la oras si o casuta la tara

Acum e momentul pentru ca in viitorul apropiat moneda isi va pierde valoarea si dvs aveti 45k euro cash & un copil.

Daca cumpar acum apartamentul (deci punem deoparte chiria) cu un salariu de 500-700euro/luna in cativa ani facem casuta dar scad preturile la apartamente si cand atinge minimul ne roadem unghiile daca acum e bull trap.

Daca ne apucam sa construim casa trebuie sa platim chiria sau sa-mi gasesc un job in mediul rural. Deocamdata stam la tara pana luam o decizie. Multumesc

blablabla

oh la la, cat timp trenuie sa ai de pierdut pentru a nascoci aiureli din astea

MEE

dupa lacomie referitor la pshihologia bulei incontestabil mama acesteia este mandria.pe departe cel mai iubit PACAT AL PIERZANIEI. BULA LACOMIEI DIN ACEST PUNCT DE VEDERE NU ESTE COMPLETA.

ionut

"dupa lacomie referitor la pshihologia bulei"

Fugiti bre, d'aci cu basmele astea. Lacomia n-are nimic d'aface cu bula! Cauza bulei (gresellii comasate si in acelasi sens a agentilor economici, a malinvestitiei generalizate) e alta bre, si anume socalismul monetar -> e xpansiunea creditului).

"Nu e normal sa poti construi o casa noua cu 500 euro/mp cu teren cu tot in oras, cu materiale de criza, si sa ceri pe un apartament vechi 1000 euro/mp."

"Nu e normal" din punctul cui de vedere? 😀 Orice tranzactie presupune, ex-ante, o dubla inegalitate: celalat valoreaza proprietatea celuilalt mai mult decat pe a sa. "Normalul" intervine punctual cand are loc schimbul la pretul de consum. Ex-post, de cele mai multe ori una dintre parti considera ca "normal" ar fi fost sa plateasca mai putin/sa primeasca mai mult.

MEE

REFERITOR LA PRIMUL ALINEAT TE CONTRAZICI SINGUR,,GRESELI COMASATE'' CARE ESTE SINONIM SI CU,,GRESALA''LACOMIE .
REFERITOR LA AL DOILEA ALINEAT ITI DAU 2 EXEMPLE
1)SMECHERII AU UN DICTON ,,APA AERU SI FRAIERU SANT PRETUTINDENI''VALABIL VANZATOR/CUMPARATOR SI/SAU
2),,FRUMOSUL ESTE IN OCHIUL PRIVITORULUI'''< KANT>VALABIL CUMPARATOR/VANZATOR
DEPINDE DE CE PARTE ESTI CUMPARATOR SAU VANZATOR ASTA I DEMOCRATIA, ALEGI ,SI CEL MAI INTELIGENT FACE O AFACERE IN DETRIMENTUL CELUILANT NIMENI NU TE OBLIGA SA CUMPERII SCUMP.ITI RECOMAND SA CONSTRUIESTI LA 500 DE EURO MP SI DACA DIN DIFERITE MOTIVE VEI FII NEVOIT SA ITI VANZI PROPRIETATE FAC PARIU CU TINE CA NU O VANZI LA 500 EURO MP.CAT AI INVESTIT PE REAL PENTRU CA MUNCA TA ,UMBLATURA SI TIMPUL TAU NU O MAI PUI IN MP.CONSTRUIT .DACA O VINZI LA 500 EURO MP SA MA ANUNTI IMEDIAT .DIN ACEST PARAGRAF REIESE O INTREBARE SI O IPOTEZA ABSURDA RETORICA DE UNDE STII TU CA APARTAMENTUL VECHII (1000 EUR MP LA VANZARE NU A FOST CONSTRUIT CU MATERIALE TRANSPORTATE CU ,,SPATELE''SAU TRANVAIUL, CARE AU MARIT COSTUL REGIEI DE CONSTRUCTIEI .(EXEMPLU ABSURD DAR NECESAR)
REFERITOR LA ALINEATUL TREI AI UN PIC DE DREPTATE SI ANUME ,,DUBLA INEGALITATE'' DAR NU IN CONTEXTUL TAU (STII TU CEVA DAR NU STII BINE)
INAINTE DE BAN SI IN TIMPUL BANILOR CEA MAI CORECTA TRANZACTIE (ISTORIA COMERTULUI) ERA TROCUL (SCHIMBUL)IN ZIUA DE ASTAZI BARTER PENTRU CA SE PRESUPUNE CA FIECARE A MUNCIT PENTRU CE ARE SI ATUNCII SCHIMBUL ESTE ECHITABIL(UNUL SCHIMBA GRAUL CARE L-A MUCIT PE CAMP SI UNUL SCHIMBA TRACTORUL CARE S-A PRODUS IN FABRICA)ELE FIIND COMPLEMENTARE SI AMBII AU MUNCIT PENTRU PRODUSUL LOR SI SANT MULTUMITI. TRANZATIA ESTE CORECTA.
REFERITOR LA BAN,, TUTEA "SPUNEA CA BANUL ARE CONSTINTA PURTATORULUI CUM I-A CASTIGAT CORECT SAU INCORECT, SI TRANZACTIA DE 1000 EUR.MP CU BANI NEMUNCITI SE INCHEIE ASA CA NU TE MAI REVOLTA DEGEABA SI INCEARCA SA PRICEPII LOGICA UNEI AFACERII CARE DIN PUNCTUL TAU DE VEDERE ESTE ABSURDA DAR EXISTA(VEI FII MAI CASTIGAT PT. CA VEI PRICEPE TOATE ANOMALIILE CARE NE INGREUNEAZA VIATA SI MECANISMUL LOR) ,UN OM CU BANII MUNCITII NU CUMPARA LA O 1000 EUR/MP.ASA CA NU TE MAI REVOLTA DEGEABA ,,BRE" CUM MI-AI SPUS ,EU AM VRUT SA FAC UN COMENTARIU PUNCTUAL REFERITOR LA BULA PSIHOLOGIEI SI NU LA INDIGNARILE SI NELAMURIRILE TALE PERSONALE.
CU STIMA
MEE

ionut

@ratutel

Doar cateva observatii:

1) "Lacomia" nu e o greseala, dragutule, ci o caracteristica umana! Eu vorbeam de "greseli comasate" sistematizat. Lacomia nu poate fi cauza "bulei" din moment ce "lacomia" care e un dat al naturii umane e prezenta tot timpul , iar bula nu, e ciclica!
2) Nu costul determina pretul, ci taman invers! 😀
3) Barterul, care e specific unei economii autarhice, restranse, este imposibil in cazul uneia complexe din 2 motive: divizibilitatea si lipsa de coincidenta a nevoilor.

Pune mana pe carte! 😀

MEE

qed.
scrii termeni care ii stii (sau nu)dar ii folosesti!
(mandrie)

ionut

@ratutel

Subiectiv vorbind, inclusiv, mandria "e buna". Doar orgoliul si vanitatea "sunt rele"!

N-au nici o legatura cu "bula"!

ionut

Lucian, e a 2-a oara (si ultima) cand te rog: fa ceva cu blogul! Altfel voi considera ca e pierdere de vreme sa mai incerc postarea unor comentarii care nu-mi apar din … eroare (managementul gresit al platformei blogului). Esti gazada, fa mai mult pentru musafirii tai! 😀

Poate descrierea fenomenului te ajuta:

Comentariul pe care l-am postat acum 2 ore apare la rubrica din dreapta "comentarii noi", dau click pe el si ma trimite … nicaieri, adica ma trimite direct la articol (nu direct la comenntariu as acum ar fi firesc), iar comentariul e … lipsa!

Lucian Davidescu

E bizar, eşti pe "lista albă", aşa că ar trebui să fii aprobat automat. Dacă sistemul insistă să se poarte rău, îl schimb săptămâna asta.

ionut

Comentariul apare, dupa un timp (nu automat), ca si cum ar fi aprobat, dar nu poate fi vizualizat pe pagina comentariului, Desi exista la rubrica "comentarii noi".
Ce pot sa zic in afara de: fuck the sistem! 😀

MEE

DOMNULE IONUT ZILELE ASTEA AM UN PIC DE TIMP LIBER SI O SA-TI RASPUND, DUPA CARE MA RETRAG DIN COMENTARII .
1)TE ROG SA-MI SPUI CATI ANI AII?
2)CE PREGATIRE AII?
3)CARE ESTE CE-A MAI MARE REALIZARE A TA?
(DAR DE facto NU MA INTERESEAZA)
CAP1. STARE DE FAPT
1)NU ITI MAI RASPUND PUNCTUAL CA VAD CA LE AMESTECI SI ESTI GICA CONTRA.
2)CREZI CA AI UN VOCABULAR ACADEMIC SI SOFISTICAT(WIKI,DEX,MATERIE SPECIALITATE,ETC)EXISTAND UN MARE SEMN DE INTREBARE REFERITOR LA CAPACITATEA TA INTELECTUALA SI STUDILE TALE IN MATERIE ECONOMICA.(REFERITOR LA CUNOSTINTELE TALE ,FII UN PIC SI MAI SPIRITUAL SAU CREDINCIOS IN RELIGIA TA SI VEI DEVENI UN INTELEPT ,SI, TOATE STIINTELE VOR PALIII! )
3)EU POSTEZ PE ,,RISCOGRAMA''DEOARECE ,CRED CU CONVINGERE CA TEMELE LANSATE DE SITE SANT FOARTE BUNE,COMPETENTE SI ARGUMENTATE ECONOMIC ,SOCIAL,POLITIC IN FOLOSUL OAMENILOR CARE SE CONFRUNTA CU SITUATIA GREA CHIAR DISPERATA .

SI IN ULTIMUL RAND PENTRU TINE!

4),,FUCK THE SISTEM"(POSTAREA TA DE MAI SUS)CRED CA;1) ESTI UN FRUSTRAT ,2)ESTI TANAR.3)AI CEVA CUNOSTINTE.4)IN VIATA DE ZII CU ZII ESTI UN INBARLIGATOR.5)SARAC ,REFERITOR LA BANI SAU AVERE.6)NU AI RABDARE ESTI PREA INPULSIV .7)ESTI MINIMALISM IN EXPRIMARE LA PROBLEMELE RIDICATE LA FILEU DE ADMINISTRATOR ,NU FACE CONFUZIA CU LIMBAJUL TAU ACADEMIC AIURIT.8)CAND NU PRICEPI JIGNESTI FOARTE REPEDE.9)CAND ESTI JIGNIT ESTI FULMINANT.10)ESTI DESTEPT DAR NECIZELAT.11)FACI POLITICA GRATUITA NESTIIND CEI DREAPTA SAU STANGA ADUCANDU TI LA CUNOSTINTA CA…….DAR NU-TI MAI SPUN.12)ESTI RACHETA ALBASTRA.13)DATOR FINACIAR /MORAL.
CAP.2 PSIHOLOGIA BULEI (TEMA DISCUTILOR PREZENTATE SI INTRIGA DISCUTILOR NOASTRE)
1) (PERS 1) FI ATENT LA PERSONA(GRAMATICAL) LA CARE A GANDIT CREATORUL BULEI, SITUATIA.

EU SANT MEDIU , EU DECOLEZ,EU FAC PROFIT,………… EU SANT LACOM……….EU NEG NEPUTINTA MEA
IMI ESTE FRICA……..EU CEDEZ,EU DISPER,EU MA INTORC LA MEDIE(ATENTIE MEDIA INITIALA ESTE UN PIC MAI MARE DECAT MEDIA FINALA)ADICA ,,IMPERSONAL''DACA TRAIESTI DRAMA GRAFICULUI LA SFARSITUL EXISTENTEI ESTI UN PIC PESTE MEDIUL INITIAL CU TOATE ,,GRESELILE''SI/ SAU ,,CARACTERISTICI UMANE''
MODUL MEU ,DEFECTE SI/ SAU,, PATIMII''.
2)PERSOANA A 3- EA ,
EL ESTE MEDIU.EL DECOLEAZA;EL FACE PROFIT………EL ESTE LACOM…….EL NEAGA NEPUTINTA LUI,LUI II ESTE FRICA,EL CEDEAZA,EL DISPERA,EL SE INTOARCE LA O MEDIE SUPERIOARA DECAT CEA INITIALA.(PROGRESUL SUFLETULUI)

SE POATE EXEMPLIFICA SI LA PERSOANA A-2-A S.A.M.D.

(IN CONCLUZIE SE REFERA LA OM SI NU LA CONSTIENTIZAREA ,,AUTARHICA'''A LUI IONUT PRERLUATA DIN WIKI, ROMANIA NU MAI ESTE RSR, ESTE U.E.(ORI CA VREI ORI CA NU VREI,SI/SAU DE ACORD)
3)EU M-AM REFERIT LA MANDRIE CA LIPSA DIN BULA PSIHOLOGIE.
IONUT INTREABA UN OM CARE CREZI TU ,SFANT,DUHOVNIC, POCAIT ,DESTEPT,POLITICIAN,INVATAT,FILOZOF REFERITOR LA MANDRIE SI VEZI CE RASPUNS PRIMESTI TINADU-L PENTRU TINE ,CA VEI DA PESTE,, IONUTII'' SI TE VEI INERVA SAU ANERVA UN PIC CUM M-AI PROVOCAT TU IN TIMPUL MEU LIBER FOLOSIT PT.CAUZE NOBILE (REANTOARCERE)
CAP 3.CONCUZII
1)NU MAI POSTA PE LANGA MINE CA NU ITI MAI RASPUND LA PROSTIILEE TALE VIITOARE /PREZENTE SI ANUME(ADICA DE LOC, RAMAI TU IN POSTERITATE CU ULTIMA POSTARE)

UNU. "Lacomia" nu e o greseala, dragutule, ci o caracteristica umana! Eu vorbeam de "greseli comasate" sistematizat. Lacomia nu poate fi cauza "bulei" din moment ce "lacomia" care e un dat al naturii umane e prezenta tot timpul , iar bula nu, e ciclica!
DOI.2) Nu costul determina pretul, ci taman invers!
TREI.3) Barterul, care e specific unei economii autarhice, restranse, este imposibil in cazul uneia complexe din 2 motive: divizibilitatea si lipsa de coincidenta a nevoilor.
CAP 4.DISPOZITII FINALE
ESTI O VARZA TOTALA DAR FOARTE VOCALA.
VEZI CA AM MAI POSTAT PE (CELE 10 CHESTII CARE NU TI LE ZICE AGENTUL IMOBILIAR)
SA FII SANATOS CU DUHUL !
ALBUL ESTE INVERSUL NEGRULUI(ADM)BINE /RAU.CU PUTINA CURATENIE TE VOI URMA.
CU RESPECT MEE.(REFERITOR LA EURI)

ionut

@MEE

1) „TE ROG SA-MI SPUI CATI ANI AII?”

Daca promiti ca inveti sa „scri” si ca nu mai tipi!

2) „CE PREGATIRE AII?” Idem ca la punctul 1 + n-am sa-ti spun pen’ ca n-ai capacitatea sa intelegi.

3) „CARE ESTE CE-A MAI MARE REALIZARE A TA?”

Nu te intereseaza! 😀

Trecem la cap IV:

1) „ESTI UN FRUSTRAT”

Ai pierdut sensul postarii…

2) ESTI TANAR.

Merci. Se vede?

3) „AI CEVA CUNOSTINTE.”

Masurate la metru sau la kil? In plus, „cunostinte” e polisemantic!

4) IN VIATA DE ZII CU ZII ESTI UN INBARLIGATOR.

Aici m-ai nimerit! Din moment ce am imbarligat (pana acu’) cateva sute de persoane sa lucreze cu mine. In plus, poa’ sa-ti confirme si nevasta-mea! 😀

5) SARAC ,REFERITOR LA BANI SAU AVERE.

Peci! Desi e irelevant…

6) NU AI RABDARE ESTI PREA INPULSIV

Asta pentru ca urasc prostia manifestata violent si repetat!

7)”ESTI MINIMALISM IN EXPRIMARE LA PROBLEMELE RIDICATE LA FILEU DE ADMINISTRATOR ,NU FACE CONFUZIA CU LIMBAJUL TAU ACADEMIC AIURIT.”

O privire mai detaliata asupra blogului intregului blog te-ar putea (chiar) contrazice. Iar cu „administratorul” blogului ne-am lamurit deja, asa ca nu vad de ce as face risipa inutila de cuvinte si timp cand comunicam.

8) „CAND NU PRICEPI JIGNESTI FOARTE REPEDE.”

Libertarian fiind, pentru mine „jignirea” e o multime vida! In plus, din contra, pricep tot timpul si foarte repede: e una dintre calitatile mele.

9) CAND ESTI JIGNIT ESTI FULMINANT.

Vezi punctul 8! in plus nu-i de nasu’ oricui sa poa’ sa ma „jigneasca”! 😀

10) ESTI DESTEPT DAR NECIZELAT.

Asta mi-a placut! 😀

11) FACI POLITICA GRATUITA NESTIIND CEI DREAPTA SAU STANGA ADUCANDU TI LA CUNOSTINTA CA…….DAR NU-TI MAI SPUN.

Ba spune-mi! Ce-s „dreapta si stanga”? Ca-s tare curios…

12) „ESTI RACHETA ALBASTRA.”

Aci’ marturisesc ca m-ai pierdut! 🙂

13) DATOR FINACIAR /MORAL.

Cand aud cuvantul asta moral/morala am asa o stare de bine!

Tu stiai ca acum cateva decade tangoul (link) era „imoral”?

Ce sa mai vorbim de rock’n’roll (link)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.