Standard
Lucian Davidescu

Motivele de optimism în economie

Norii negri încă nu s-au spulberat de pe cerul Europei, însă scenariile de revenire sunt mai puternice decât cele de colaps.

Teoretic, România este pregătită să-şi reia creşterea economică susţinută. Recesiunea prelungită – deja cea mai lungă de pe continent – n-a fost chiar degeaba. S-au făcut o mulţime de reglaje fine, de la ajustarea balanţei comerciale şi a contului curent până la ruperea graficului exponenţial al cheltuielilor bugetare. În plus, ritmul economiei a fost ţinut sub control de Banca Naţională, în aşteptarea unor reforme de profunzime. Nu toate reformele s-au produs, dar nici recesiunea nu poate fi lăsată să continue la nesfârşit.

Chiar şi în anii de explozie, România funcţiona sub capacitate. Da, unele motoare erau turate excesiv – consumul pe credit şi imobiliarele -, însă altele abia dacă se învârteau. Lipsa infrastructurii este o oportunitate atât pentru construcţii, cât şi, mai ales, pentru eficientizarea ulterioară a logisticii de transport din companii. Productivitatea în agricultură este atât de mică încât are loc să crească cu procente de ordinul sutelor la sută. Oportunitatea investiţiilor în energie regenerabilă, dintre care o mare parte au şi început, este atât de mare încât pot transforma România într-o adevărată putere regională în domeniu.

Toate se adaugă unui potenţial industrial care începuse deja să fie exploatat şi care a ajutat la triplarea PIB în doar 10 ani. Şi aici mai este încă loc de creştere. Forţa de muncă în România este de cinci ori mai ieftină decât media UE, în condiţiile unei pieţe complet deschise. Arbitrajul firesc de pe piaţa muncii face posibile doar două scenarii: fie UE se prăbuşeşte la nivelul din Est, fie Estul creşte – inevitabil – spre nivelul UE.

În plus, deşi China oferă muncă de două ori mai ieftină decât România, şi acolo avantajul se va închide. În condiţiile unor creşteri salariale cu două cifre în fiecare an, fereastra chineză de oportunitate se închide în 2015, când pe coasta maritimă a celei de-a doua economii a lumii costurile cu forţa de muncă le vor egala pe cele din Europa de Est. Când la costurile deja mari cu transportul naval se vor adăuga altele cu transportul terestru, în condiţiile unui baril de petrol imprevizibil de scump, companiile europene se vor felicita dacă au ales să joace aproape de propriul teren.

Pe termen scurt, demarajul s-ar putea dovedi mai greoi. Companiile sunt istovite de jaful fiscal, care în vreme de criză s-a dovedit de nesuportat. Şi-au epuizat şi rezerva de încredere. Băncile evită să crediteze economia, pentru că nu mai au repere despre ce va merge bine în continuare şi ce nu. Mai ales că nevoia enormă de spaţiu locativ s-ar putea materializa într-o cerere redusă de spaţiu locativ. Chiar şi atunci când există disponibilitate financiară, puţini clienţi sau constructori riscă să se aventureze într-un domeniu care a putut produce atâtea surprize neplăcute.

Vestea cea mai bună este economia germană, care în 2010 a raportat cea mai mare creştere economică de după reunificare – 3,6% – şi care poate de una singură să stimuleze revenirea întregii Uniuni. Franţa urmează îndeaproape aceeaşi traiectorie. Creşterile sunt suficient de puternice încât să repornească cererea la export şi să desfunde robinetul investiţiilor. Efectele deja s-au văzut în ţări din apropierea României, precum Turcia, unde economia a crescut cu peste 10%, sau în ţările din fostul bloc sovietic – cu câte 5%.

Şi pentru România este posibilă o traiectorie similară, iar punctul de cotitură va fi însoţit îndeaproape de o schimbare a ultimului obstacol din calea recăpătării încrederii – Guvernul. Schimbarea se poate face fie înainte, pentru ca lucrurile să se întâmple mai devreme, fie după, pentru ca procesul să aibă parte de un impuls suplimentar. Principalul câştig ar fi un guvern competent, care să ajute într-adevăr la revenirea economiei, iar principalul risc este o guvernare incompetentă, care doar să culeagă roadele de imagine ale creşterii economice.

 


Lasă un răspuns la Logosfera Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

John Galt

Teoretic..

🙂

Insa practic, prin martie toate rapoartele si estimarile corporatiste vor fi bune de pus pe foc.

teo

energia recuperabila! daca ne referim la moristile alea de vant subventionate chiar ca ne furam caciula,produc 10 lei la subventie de 12

vala

Excelent! asa da ! serios!

mai scrie!

iar faptul ca in graficul de mai sus suntem ultimii nu poate fi decat de bine… vom creste realist si sustenabil 🙂

estimez chiar ca vom exporta orez in China… expandat

Logosfera

Motiv de pesimism: clasa politica. Care are capacitatea si dorinta de a distruge toate motivele de optimism. Prima oara am vrut sa spun Guvernul Boc dar mi-am dat seama ca si ailalti au facut la fel cand au avut ciolanul

cristi_tt

Ok, Germania e pe plus. Unul mare zic ei.

Dar vin eu si va intreb care e motorul economiei germane ?

Ati ghicit sau nu, e industria de automobile.

Pai, cum poate creste economia daca principala ramura e pe minus ?

Schnell aus der Krise ! Zice un titlu de pe Autobild.de.

Schnell, Schnell dar cum, daca au crescut doar pietele overseas : SUA, BRIC. Europa e la un jenant -5% fata de anul trecut ( care si el a fost mai slab decat anteriorul ) la nr. de inmatriculari auto noi. Aici: http://www.autobild.de/artikel/neuzulassungen-201

Mai zice si: http://en.wikipedia.org/wiki/Automotive_industry#

http://oica.net/category/production-statistics/

Si unde mai pui ca production nu e totuna cu sales !

cristi_tt

Over twelve months in 2010, the EU* market for new passenger cars declined by 5.5%, with a total of

13,360,599 new units registered throughout the year. The 2010 results were marked by the ending of government

fleet renewal schemes in many EU countries. Registrations in December amounted to 1,009,638 units, 3.2% less

than in December 2009. – sursa: http://www.acea.be/images/uploads/files/20110114_

Alex Nicolin

Masurile de "stimuare", cum ar fi cele pentru "innoirea parcului auto", nu pot decat sa mute consumul mai devreme, nu sa-l creasca in mod durabil. De aceea am si eu cu privire la "iesirea din criza".

ThinkAgainRo

Perfect de acord Domnule Davidescu!Economia Germaniei TINE economia intregii zone euro plus jumate de planeta!Despre Romania eu nu vreau sa fiu atat de optimist;prefer sa ma fac de ras cu articolul meu din http://www.thinkagain.ro
si sa fiu surprins pozitiv decat sa pornim optimisti catre prapastie!va astept cu opinii si comentarii dar mai ales cu critici!

MeTeo

GATA, acum stau linistit.

vaca va avea ce paste, porumbeii vor zbura-n liniste iar spagarii tarii vor fi bagati la zdup ptr tot restul vietii lor..aaaa, nu e asta RO ?

ova

Sunteti foarte optimist, asta e bine !!

Ce e mai nashpa e ultima fraza, cu o guvernare foarte competenta in incompetenta sa si care asteapta " pica para malaiata in gura lui …. Boc" .

Radu

China este un pericol mare pentru fabricile din Vestul EU si USA, fara a vorbi de Romania. Cu anumite exceptii (armament si alte lucruri strategice) si nise relativ mici (industria de utilaje germana, ne-egalata), aproape orice poate fi produs mai ieftin in China. Si calitatea lor creste cu timpul, chiar daca uneori prin mijloace neortodoxe (furt de proprietate intelectuala).

Transportul maritim e foarte ieftin, costa doar $2000 sa transporti un container din Senzhen la Londra de exemplu. Cat costa sa trimiti un TIR de marfa din Bucuresti in Londra? Eu nu stiu cat, dar cu siguranta mai mult.

Romania are doar 3 sanse ca sa nu ii sufle China industria:

1) sa devina la fel de eficienti ca vest-europenii

2) sa produca la fel de ieftin precum chinezii (sau turcii, ucrainenii, etc)

3) sa spere ca UE va ridica bariere tarifare

E adevarat, Romania are acum ocazia de a profita de forta de lucru ieftina, materiale relativ ieftine, si poate chiar si dobanzi mici (daca se imprumuta de la chinezi) pentru a face autostrazi in lungul si latul tarii, sa termine reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sa faca trenuri de mare viteza (nu neaparat ca francezii sau chinezii, dar macar cu 200 km/ora), etc. Dar observatia care au facut-o unii cu privire la palestinieni se aplica si la liderii romani: "they never miss an opportunity to miss an opportunity."

ionut

"pentru a face autostrazi in lungul si latul tarii, sa termine reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sa faca trenuri de mare viteza (nu neaparat ca francezii sau chinezii, dar macar cu 200 km/ora)"

Eu zic, mai bine un canal dunare-oradea! Ca e transportul mai ieftin! Si creste si pib-ul. Si are "lumea locuri de munca, maica"! Pai nu? Da' nu mai bine 2 piramide (ale lu' traian si elena) ca sa se aiba cu ce se mandri generatiile urmatoare? 🙂

Trenuri rapide zici? Iti dai seama ce "nasi" avuti vor naste trenurile astea?

mike

de ce nu ma mir ca romania e ultima la "crestere" economica ???

doru stoian

Dar sora noastra Bulgaria pe al` tabel este ??????

Lucian Davidescu

@John Galt

De ce martie??

@teo

Doar că se poate ca subvenţia s-o dea alţii 😉

@vala

Ok, mai scriu 😀

@Logosfera

Păi asta tot făcură…

@cristi_tt

"Cum poate creşte economia dacă principala ramură este pe minus?"

Ca prin minune :))

@Alex Nicolin

Dar în Germania efectul lor s-a consumat de un an deja

@ThinkAgainRo

Nu ştiu dacă 1/2 planetă, dar sigur destul cât să facă diferenţa dintre +1/2% şi -1/2% pe la noi.

@MeTeo

Cum zboară acum, asta-i întrebarea

@ova

Aa, nu, doar am remarcat că există ȘI motive de optimism 😉

@Radu

Depinde ce transporţi. 2000 de dolari este groaznic de puţin la un container de chiloţi de dame. Pentru o maşină este îngrozitor de mult.

@ionut

obligatoriu subteran :))

@mike

Poate pentru că aşa a fost şi anul trecut?

@doru stoian

pfui, îi uitasem pe-afară, mersi. Acu i-am pus

Blegoo

Citat:

"Teoretic, România este pregătită…"

Alt citat:

"In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is."

John Galt

@Lucian, pica sandramaua. A inceput deja, semnalul s-a dat in decembrie.

BIG

USA isi revine pentru ca exporta inflatie in toata lumea, vor tipari cat vor dori ei, pentru ca fara ei tremuram de frica teroristilor.

Nimeni nu va orpi hemoragia americana pentru ca tuturor le este teama de dezastru, ce ne-am face fara pilonul democratiei? :))

Default si de la capat :)) daca vreti pastrarea actualului sistem, daca nu vafi si mai dureros.

Cat despre Romania, nu are rost sa mai vorbim, e ca si cand ai incerca sa cari apa cu ciurul.

Aaaaa, era sa uit, majoritatea asteapta sfarsitul lumii, uraaaa, scapam de criza :)) :))

Ala cu Sapa

Nu ati mai vazut cresteri NEGATIVE?

John Galt

@ Lucian: March is the debt ceiling debate and a possible debt default to rattle the markets. November is guesswork.

John Galt

.. in martie a inceput si Isarescu sa cosmetizeze inflatia, indicatorii.

Btw, daca in calculul somajului ar fi inclusi si cei 2-3 milioane de romani ce muncesc pe afara (si NU gasesc de lucru aici)..

Lasă un răspuns la Logosfera Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.