Riscograma
Lucian Davidescu

Iată cum arată harta cu “8+2 judeţe”

Gambitul regelui!

În şah, gambitul înseamnă sacrificarea unei piese pentru obţinerea unui avantaj poziţional. Un gambit poate fi acceptat de un adversar care nu sesizează urmările sau crede că le poate combate. Sau poate fi refuzat. “Gambitul regelui” este o deschidere care presupune sacrificarea unui pion pentru a deschide drumul către regele advers. Este o armă redutabilă în mâna şahiştilor experimentaţi, dar poate deveni o greşeală fatală dacă adversarul este la rândul său foarte bun.

Singura explicaţie a atacului prezidenţial la adresa regelui Mihai I, de o violenţă aparent iraţională, este că preferă să-şi sacrifice susţinătorii cu afinităţi monarhiste pentru a le câştiga bunăvoinţa naţionaliştilor resentimentari. Adică cei care amestecă voios şi fără dubii patriotismul teritorial, dispreţul etnic şi “cultul pentru mareşal”, deci tocmai pentru personajul care şi l-a luat drept aliat pe unul dintre agresorii României.

Acest grup are acum mare nevoie să fie anesteziat pentru a nu reacţiona violent la propunerea de împărţire în “8+2 judeţe”, iar mass-media trebuie să fie mult prea ocupate pentru a mai apuca să deseneze această hartă.

39 de comentarii
ThinkAgainRO

Este foarte bine reîmpărţirea administrativ teritorială a României!Mi se pare exacerbată retorica naţionalistă a unor politicieni la TV în condiţiile în care ei au distrus viitorul următoarelor 20 degeneraţii!

Mai multe detalii în articolul meu
http://www.thinkagain.ro/2011/06/referendum-pentr

Alex Nicolin

Atacul Basexului asupra Regelui Mihai este incalificabil. Probabil el n-ar fi demisionat daca ar fi ameninatat ca vor fi ucisi cu cruzime cateva sute de "sosonari" pedelei, dar asta nu ar arata ca este un om de nimic.

Jim

Superb!!! Moldoveni cu capitala regionala la Constanta, locuitori din Crisana cu capitala la Cluj… foarte inteligent, n-am ce zice…:))

Adrian T.

1. Solutia 8+2 pare foarte buna. Personal, mi se pare o prostie atasarea conducatorilor unguri de vechea traditie. Ei ar trebui sa se concentreze pe cresterea economica a etnicilor unguri. Si eliminarea birocratiei e un lucru bun.

Si-au obtinut majoritatea drepturilor pe care le doreau.(scoli, placute cu nume, libertate la tribunal) E o greseala strategica sa ramana la aceeasi retorica dupa ce si-au obtinut dorintele. Asta explica crearea de noi grupuri radicale. Si explica si lipsa de sustinere din randul ungurilor care doresc o mai buna bunastare materiala.

2. Parerea lui Basescu despre regele Mihai nu a fost irationala. El a zis ca nu e normal ca pe 2 conducatori al unui stat(Antonescu si regele Mihai) sa ii privesti in 2 moduri complet diferite.

Sa te uiti la 2 oameni din acelasi regim si sa ai atitudini radical diferite e irational, asta desi ambii au luat deciziile in comun. E ca si cum ai zice ca Boc a distrus tara si Basescu trebuie premiat cu castele pentru buna purtare.

george

"poate deveni o greşeală fatală dacă adversarul este la rândul său foarte bun"

in cazul asta, cine este adversarul care ar trebui sa sesizeze miscarea si sa o refuze?

ThinkAgainRO

@ Alex Nicolin

citesc cu mare interes atât blogul tau cât şi comentariile tale.Cred totusi cu privire la subiectul regelui Mihai că nu eşti suficient documentat.NU A FOST AMENINŢAT DELOC I S-A PROPUS ŞI EL A ACCEPTAT. În acele vremuri nu erai ameninţat erai executat direct.Fiindcă întreaga revolutie bolşevică a fost finanţată cu bani de ai clanului Rockefeller era firesc să nu se atingă de urmasii uneia dintre cele 13 ramuri regale din EUROPA.I s-a dat un tren cu valori(NU NU ESTE PROPAGANDĂ COMUNISTĂ ESTE ADEVĂR) şi dreptul de a pleca.Din timp manvrele au fost execuate şi cu aportul unor agente NKVD strecurate prin camarila regelui MIHAI.Credeţi că întqmplător i s-a retras apartenenţa la CAsa Hohenzollern?

Regele Mihai este o epavă de care chiar sper să nu mai aud!

Nu mă aştept să-mi dai drepate dar măcar verifică înainte de a scrie ceva!

Cu multă stimă!

Lucian Davidescu

@Alex Nicolin

Pur şi simplu îi e tot una ☹

@Jim

Eşti anti-reformist 😛

@george

Cel pe care încearcă să-l ameţească. Tu!

@Adrian T.

“El a zis ca nu e normal ca pe 2 conducatori al unui stat (Antonescu si regele Mihai) sa ii privesti in 2 moduri complet diferite”

Știm foarte bine ce-a zis.

Eu unul pe Regele Mihai încerc să-l pricep cu bune şi cu rele.

Însă Antonescu, indiferent de bunele sau relele intenţii, a fost un imbecil – punct.

@ThinkAgainRO

Mizerii de genul ăsta nu prea au ce căuta pe-aici – e singurul avertisment

Alex Nicolin

@ThinkAgain

In privinta bancilor occidentale sunt partial de acord cu tine – au finantat revolutia bolsevica, si apoi l-au finantat si pe Stalin, dar asta nu din vreo convingere ideologica, ci, in primul rand din dorinta de profit. Aceiasi bancheri l-au finantat masiv si pe Hitler in anii '30. Ei stiau foarte bine ca un stat totalitar este cel mai bun client, pentru ca practic nu exista limita pentru spolierea populatiei, si, in acelasi timp, exista si o dependenta crescuta fata de fluxurile externe de capital, pozitia unor astfel de state fiind una in general izolata pe plan international. Oare nu a fost Ceausescu cel care si-a platit toate datoriile externe, cu pretul infometarii populatiei? In cazul Revolutiei Bolsevice, e posibil sa fi existat, in mod paradoxal, simpatii ideologice. Nu uita ca socialismul n-a pornit de la "proletariat" ci din paturile superioare ale societatii, fiind o contra-reactie la liberalismul clasic.

De acord si cu afirmatia ca membri ai familiei regale au colaborat in mod fatis cu sovieticii. Una dintre matusile lui Mihai a fost incurcata cu un inalt ofier sovietic. Cat despre Rege, el a fost intr-adevar amenintat de catre comunisti, care dovedisera si inainte de ce sunt in stare. Cu 2 ani inainte de abdicare, ei nu au ezitat sa inabuse in sange o manifestatie in onoarea lui: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/artic…. Mihai nu a plecat din tara cu mare lucru, dovada ca a muncit din greu o viata intreaga pentru a-si asigura un standard de viata decent. Daca ar fi avut intr-adevar un tren cu valori si conturi grase, crezi ca s-ar mai fi apucat sa creasca el insusi gaini? O cantitte apreciabila de bunuri de valoare a fost scoasa din tara intr-adevar de Carol II, tatal sau, dupa abdicarea din 1940, insa averea respectiva a fituit-o cu Lupeasca, iar pana la moartea lui in 1953, nu mai ramasese mare lucru din ea.

Nickmann

S-a umplut blogul cu cometatori conspirativi, fiindca a dat prostu' cu piatra in lac, chiar daca acesta e Basescu.

Faza cu regionalizarea e doar o tragere de par a dorintei pedelistilor sa ramana la putere. Proasta strategie! Doar trebuiau sa se tina de reforme si sa puna descentralizarea in aplicare. Era o miscare mai inteligenta, parerea mea.

Cat despre declaratia lui Trăian, păi, şi-a dat drumu fără să gândească. Mihăiţă a nostu a plecat in '47 sa nu stea langa Maniu la Sighet. A fost o miscare proasta din partea lui, dar nici prea multe optiuni nu mai avea in momentul acela, ca doar rusi erau in tara, nu americani. Deci, n-a tradat, insa putea sa fie mai vocal, pe langa Ion Ratiu, sa strige mai tare impotriva regimului comunist.

PS Si de ar deveni Romania de maine monarhie, situatia actuala nu s-ar intrepta cu o viteza mai mare. Tranzitia necesita si schimbare de mentalitati, nu numai reforme economice si administrative.

PPS Milovan Djilas – The New Class, asa sa stie tot romanu ca '89 nu a insemnat moartea comunismului, ci doar o travestire ideologica.

ThinkAgainRO

@ Alex Nicolin

Îmi pare bine că mi-ai răspuns destul de argumentat parţial corect.A plecat si Majestatea Sa cu destulă avere.Găinile le-a crescut că nu prea era bun de nimic.Dacă totuşi cunoşti adevărul la ce îi iei apărarea cu o vehemenţă demnă de consemnat în analele Casei Regale?Ai ceva de câştigat sau pur si simplu trebuie contrazis Băsescu tot timpul?

@ LD

O opinie exprimată chiar dacă nu-ti convine nu cred că este o mizerie.Îmi pare rău că greşeşti exact ca orice bolşevic cenzurezi opiniile care nu-ţi convin!Jurnalismul însemnă şi dezbatere!Până la urmă nu s-au exprimat injurii sau obsecnităţi ci adevăruri istorice certificate!îmi pare rău dacă nu cunoşti dar evident în viaţă nu putem şti chiar totul!De asta este bună şi dezbaterea mai aflăm câte ceva!

dan

gambitul regelui nu deschide nici un drum spre regele advers si nici nu creeaza un avantaj pozitional. Mai degraba deschide pozitia propriului rege pentru a obtine un tempo in plus la dezvoltarea pieselor, in speranta ca pierderea unui pion va fi recuperata ulterior prin combinatii. Spre deosebire de gambitul damei, ridica mari probleme pentru cel care il initiaza si egalitatea este obtinuta relativ usor de catre jucatorul cu piesele negre.

Nickmann

@ThinkAgain: Frate, tu mananci Zeitgeist si Michael Moore pe paine. Pentru tine 9/11 e "inside job" cu mana pe Biblie! Vezi ca te prea precipiti si te cam ti dupa informati luate din strada, wikipedia si forumuri obscure.

Si de unde ti-a venit faza cu unirea cu Ungaria?! Tu chiar crezi in prostiile din presa si ce dau aia pe la TV?!

Uite, fa tu o treaba buna, mergi de ia niste carti de specialitate si pentru a ne da peste ochii serios cu teoriile tale, mergi de vezi si niste arhiva. Presupun ca esti din Bucuresti, deci, nu ai mutl de mers pana la Arhivele Nationale.

Si inca o chestie, ThinkAgain, do the right thing, and do think again before you listen to the mutter in your ear that says: "I must be right, if I think I am?!"

PS Blogul acest e omeniu privat, asta inseamna ca se poate asuma dreptul de a se selecta clientela.

Lion King

@Alex Nicolin

si ce daca a plecat cu n vagoane cu aur ? era aurul bunicului tau sau cel al casei regale ? ceausescu ce drept a avut sa se maimutareasca in palatele regelui ? revolutia bolsevica s-a facut cu fonduri Rockefeller ? nu zau ?! pai si revolutia libiana tot americanii au finantat-o, cu banii lui Bill Gates :))…

Dan

@Nickmann – simplul fapt ca am vazut in mai multe … multe… locuri fotografii ale celor doua blocuri, dupa "demolare", ma fac sa cred ca a fost un "inside job" … sunt inginer constructor, si cand revad "caderea" aproape libera a celor doua turnuri ma ingrozesc – vad ca asta se poate intampla chiar si la ei acasa…deci clar se poate intampla si la "mine" acasa daca interesele o spun.

@thinkagain – este o dezbatere, dar ca orice dezbatere trebuie sa respecte niste reguli, iar in momentul in care dezbaterea incepe a avea tente de atac la persoana (ex-regele in acest caz) se incalca una dintre reguli. Faptul ca LD nu vrea sa tolereze anumite opinii este problema sa proprie si personala, pana la urma acest blog ii apartine – dar nu cred ca va recurge la cenzurarea comentariilor care nu se inscriu in propriile sale idei.

ar trebui sa incep sa semnez cu alt nume … Dan a devenit "comun" 🙂 , salut Dan!

MIA

>Deci, n-a tradat, insa putea sa fie mai vocal, pe langa Ion Ratiu, sa strige mai tare impotriva regimului comunist.

Corect – dar şi-au cam şi bătut joc inclusiv rudele lui de el după ce-a plecat din România. 🙁

Lucian Davidescu

@ThinkAgainRO

"O opinie exprimată"

"adevăruri istorice certificate"

1. Hotărăşte-te!

2. Uite ce-i, nu poţi să vii cu o însăilare de enormităţi evidente (5 la număr, surprinzător de multe pentru atât de puţine cuvinte) şi să pretinzi dezbatere. Pur şi simplu nu cred că ăsta-i locul potrivit – cine înţelege n-are nevoie de explicaţii, cine nu e oricum irecuperabil.

@dan

Mulţumesc pentru precizare, admit că am simplificat barbar, de la nivelul meu de şahist amator 🙂

totuşi, "nu creeaza un avantaj pozitional. Mai degraba deschide pozitia propriului rege pentru a obtine un tempo in plus la dezvoltarea pieselor" e o afirmaţie puţin contradictorie 😛

@Dan

Salut, Dan

Nu am o problemă nici măcar cu atacul la persoană, eu însumi l-am calificat puţin mai sus pe Antonescu drept imbecil 🙂 şi nici nu am afinităţi faţă de monarhie. Mă deranjează însă calomnia de tip securist, indiferent cui îi este adresată.

Radu Ionescu

Cel mai amuzant este ca diverxsiunea a functionat de minune uite si pe blogu asta subiect regionalizare discutii rege si declaratii basesciene.

Sa ma bag si eu in joc? Nu cred ca are cineva informatiile istorice pentru ca istoria este si va fi manipulata si nu cred ca se poate afla adevarul. Din punctul meu de vedere propriu si personal regele este zero in sensul ca nu l-am bagat niciodata in vrun fel in seama, nu are nici o relevanta, decat pentru niste nostalgici. Inainte de abdicare nu stiu daca a fost curajos sau las, bine intentionat sau nu, dar a fos cel putin incompetent.

Si oricum nu vad ce rost are dezbaterea. Crimele comunismului s-au infaptuit, romania e cum e si daca vorbim de a nu uita trecutul pentru a nu il repeta, Mihai nu este un element semnificativ in acel trecut, deci nu vad rost nici sa-i terfelesti imaginea, da nici sa te chinui sa o intretii de dragul nostalgicilor.

Alex Nicolin

Cred ca Basescu e, din punctul lui de vedere, indreptatit sa spuna ce-a spus. Intr-un fel e frustrant sa nu poti schimba Constitutia ca in "vremurile bune", cu pistolul pe masa, adversarii politici in bataia pustii si tara ocupata de Armata Rosie. Deasemenea, e frustrant sa stii ca nu vei fi decat o nota de subsol in manualele de istorie de peste cativa ani. Traiane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii …

TINO

Opt judete(regiuni) merge bine;dar mai bine ar fi noua,adica Actualele judete,Mures,Covasna si Harghita sa formeze al noualea judet sau mai bine zis,Reguinea Mures-Autonoma Maghiara.

Recapitulam: Regiunea Moldova(SV-BT-IS-BC-NT-VS) cu capiala la Iasi,Regiunea Banat(TM-AR-CS-HD) cu capitala la Timisoara,Regiunea Oltenia(MH-DJ-VL-GJ-OLT) cu capitala la Craiova,Regiunea Muntenia(AG-PH-DB-IL-TL-GR) cu capitala la Ploiesti,Regiunea Bucuresti cu capitala la Bucuresti,Regiunea Ardeal(MM-SM-BH-SJ-CJ-BN) cu capitala la Cluj,Regiunea Transilvania(AB-BV-SB) cu capitala la Brasov si Regiunea Dunare Marea Neagra(BZ-VR-GL-BR-TL-CT) cu capitala la Constanta.

Liviu Stoian

Dragi prieteni,

este meritoriu ca va intereseaza ce se intampla cu tara asta. Fiecare dintre noi poate avea cate o parere insa cu lucruri grave e bine sa nu ne jucam. Sa nu uitam ca Romania a intrat in primul razboi mondial pentru reintregire, impotriva Austro-Ungariei, ca in 1919 armata noastra a fost obligata sa sfarame Armata Rosie Maghiara pentru a asigura linistea Transilvaniei, ca doar speranta recuperarii teritoriilor pierdute prin dictatul de la Viena si ultimatumul sovietic au convins Romania sa porneasca impotriva URSS alaturi de Germania in al doilea razboi mondial si ca timp de 50 de ani Romania s-a luptat in secret cu Pactul de la Warsovia pentru pastrarea integritatii sale. Acum ne aflam in fata unei aliante militare intraNATO formata din (ghiciti !) Ungaria, Polonia, Slovacia(care va fi functionala in 2016) pe deoparte si o incercare de destabilizare interna a Romaniei prin reorganizare a administratiei interne (via Bruxelles) pe de alta parte. Si ca din intamplare, Ungaria propune un fel de nou Trianon la Bruxelles pentru discutarea impartirii administrativ-teritoriale a Romanei. Sa mai avem in vedere scenariul Yugoslav cu federalizarea care a generat secesiunea si putem intelege spre ce ne imping unii. Din pacate, europarlamentarii nostri de la Bruxelles nu au sesizat ca impartirea propusa pe euroregiuni de dezvoltare este un cal troian, un vehicul pentru dizolvarea natiunilor in provicii ale noului imperiu german si ca lovitura de gratie data tarii este constituirea in chiar inima ei a unei euroregiuni "Centru" dominata de interese maghiaro-germane. Este adevarat ca pentru calculele strategilor, Romania unita este inca un hap prea mare, greu de inghitit si ca in calculele lor fiecare marca din noul imperiu ar trebui sa aibe 3 – 5 mil. de locuitori pentru a fi controlata cu autoritate de la un centru unic. Pana acum am batut toba pentru descentralizare, iar acum o luam invers. Unde este consecventa ? Cand am gresit, cand am infiintat la fiecare judet echivalentul intregului guvern, sau acum cand constatam ca e nesustenabil si o luam invers ? Balbaiala asta se face pe bani multi si tare as vrea sa vad cine isi asuma raspunderea.

Pana la urma, asa cum le-am infiintat le putem desfiinta si fara sa destabilizam tara. E nevoie doar de o lege banala de desfiintare a unor structuri locale si infiintarea unor structuri regionale in locul lor. Sau poate ca nu asta e miza ? Oare judetele nu pot sustine cate un primar si un consiliu local, iar restul sa plece de unde au venit ?

Croitorul bun masoara de doua ori si taie o singura data….

Pana una alta sa ne platim tributul anual catre noua poarta si sa inghitim in sec dupa Schengen.

iokan

Vad aici alt gambit, pentru UDMR – renuntarea la Mures (+cateva judete unde ajungeau sigur in consiliul judetean) ptr HARCOV. Urmatorul pas va fi poate sa accepte propunerea, daca se unesc cele doua.

-Ungaria +PCM vor urla

-auzind asta, romanii nationalisti vor inghiti mai usor galusca, zicandu-si: uite, Ungaria tipa, inseamna ca noi avem de castigat, putem accepta

-asa va apare HARCOV, minitinutul secuiesc, o republica de opereta, ca in Kalman &Lehar .In plan practic nu vor fi mari modificari fata de situatia actuala, nici pentru ei, nici pentru noi. Vor refuza investitiile masive, care aduc romani(cum s-a intamplat in Mures) iar multi tineri vor cauta de lucru in alta parte .Desigur, vor continua sa-i acuze pe romani pentru regresul lor numeric.

PS :etapele au fost discutate din timp de cele doua parti.Nu ironizati micile teorii ale conspiratiei -nu v-ati mintit niciodata nevasta, copii sau sefii,pentru binele lor 🙂 ? Chiar daca 99% din teoriile conspiratiei nu sunt conforme cu realitatea, asta nu inseamna ca nu exista o intelegere subterana, in spatele declaratiilor oficiale de la TV. Ce om normal ar fi crezut in vizita nocturna la Vantu, daca nu apareau inregistrarile video?.Daca toate s-ar face pe fata si sincer, am fi toti sfinti si n-ar mai trebui servicii secrete care sa dibuiasca relieful submarin de sub suprafata, linistita sau nu, a apei …

octav

durearea cea mare stii care? ramanem cu aceeasi politicieni la nivel national si local. putem sa infiintam sau sa desfiintam judete, regiuni, tari (cum se numeau odiniara vezi Tara Barsei, Tara Fagarasului s.a.) ca politicienii tot vor ramane. iar noi ramanem cu galceava ca unuii sunt mai buni ca altii, mai harnici, mai culti s.a.m.d. adica ramane toti cu degetul in gura.

dan

Cred ca ai overanalyzed it – capcana tipica pentru cei care il vad pe Basescu mare strateg. E mereu cu un pas inaintea copilasilor din opozitie, dar si impulsivitatea lui e recunoscuta. Parerea mea e ca pur si simplu a scrantit-o si cu regionalizarea si cu regele.

Cu regionalizarea pentru ca, desi el nu duce pana la capat nimic si a lasat, de la pasajul Basarb pana la Constitutie, totul la nivel de propunere, vrea sa lase impresia ca e ferm, de neclintit, ca nu se lasa pana nu iese ca el. De data asta a dat inapoi penibil in fata opozitiei, renuntand in direct chiar la rezultatul referendumului lui iubit, apoi in fata ungurilor, "amanand" discutia pe termen practic nelimitat. N-a fost gambit. A fost strategia lui veche de a lansa o mega-tema pe saptamana, strategie care incepe sa dea rateuri.

Cu regele… o iesire mitocaneasca tipica, asa cum a fost si atacul la sotia lui Antonescu (Crin) in campanie. Nu cred ca scoate foloase din ea – nu are ce avand in vedere ca germenii tensiunii etnice au fost inlaturati scurt de UDMR. O s-o ascunda sub pres.

Just my two cents

Lucian Davidescu

@Alex Nicolin

:-O Te pomeneşti c-o fi văzut vreun sondaj şi d-aia s-a supărat…

@TINO

De ce "merge bine" să ai o regiune de la Vrancea la Constanţa, zi să ştim şi noi

@Liviu Stoian

"doar speranta recuperarii teritoriilor pierdute prin dictatul de la Viena si ultimatumul sovietic au convins Romania sa porneasca impotriva URSS alaturi de Germania"

Puţin cam năucă "speranţa" asta, mie îmi sună mai degrabă a ambiţie iraţională a unui lider incompetent. România nu avea ce să spere intrând în alianţă cu unul dintre agresorii săi.

@iokan

Harcov, dar cu capitala la Tg. Mureş 😉

@octav

Eu cred că se vor schimba imediat ce vor fi direct responsabili de toţi banii adunaţi

@dan

Posibil, dar am fost surprins că toţi sunt prea ocupaţi ca să mai deseneze harta 🙂

Stefan

Eu propun un Harcov unit cu Bucuresti-ul pe post de a 8-a zona.

Si sa vina Marko Bela cu avionul la Bucuresti pentru stampile… si sa arate pasaport la Otopeni-Sosire… sa treaca prin controale… sa-i ia tiganii 50 de lei pana in oras (si inapoi)… asa le convine ?

Cat despre prestatia prezidentiala in (aproape) orice problema, prefer sa nu vorbesc de ea… sunt hipertensiv si am familie 😉

seth

De ce 8+2 şi nu 2+8?Avem două "rezervaţii de secui" (promit să nu spun sursa… :)) şi 8 NUTS 2 sau 3 mutilate de sens. În termeni de "teoria jocurilor" pare o soluţie de echilibru în decizii, sub-optimală, cu n actori. Doar pare. Regiunile actuale (NUTS2) se vor transforma în NUTS3 (judeţ). Vor ordona fonduri EU la Sfântul Aşteaptă! Dacă vor căpăta duble atribuţii (NUTS2 + NUTS3), atunci situaţia devine interesantă (HAR, COV şi NE, SE, NV ş.a vor candida pe aceleaşi axe de finanţare – POR, POS, CT). Cine câştigă?NE pentru că e mare şi săracă? HAR şi COV pentru că sunt mici şi minoritare ? Dacă HAR+COV vor crea o NUTS2 ? Care sunt/vor fi consecinţele? Scuze pentru incoerenţă, harta oferă mai degrabă întrebări, decât răspunsuri!

Lucian Davidescu

@Stefan

Întrebarea e… de unde să decoleze

@seth

Singurul răspuns pe care poate să îl dea harta este cel la întrebarea "cât de harcea-parcea este guvernarea României"

NC

Propunere reorganizare administrativa:

1.Crisana – Maramures (BH, MM, SM, SJ); 1.725.000 locuitori; 22130 kmp; capitala Zalau;

2.Banat – Hunedoara (AR, CS, HD, TM);1.980.000 locuitori; 32.028 kmp; capitala Deva/Lugoj;

3.Transilvania de Vest* (AB, BN, CJ, SB);1.812.000 locuitori; 23.703 kmp; capitala Alba Iulia;

4.Transilvania de Est* (BV, CV, HR, MS); 1.724.000 locuitori;22.426 kmp; capitala Sighisoara;

· * Pentru a corespunde mai bine situatiei din teren judetul Sibiu va ceda partea de nord est (Agnita, Dumbraveni)Transilvaniei de Est , iar judetul Mures va ceda partea de vest (Ludus, Iernut) Transilvaniei de Vest.

5.Oltenia (DJ, GJ, MH, OT, VL); 2.329.000 locuitori;29.212 kmp; capitala Targu Jiu;

6.Muntenia Centrala (AG, DB, PH, TR);2.458.000 locuitori;21.422 kmp; capitala Targoviste;

7.Zona Metropolitana Bucuresti**(B, IF, GR);aprox.2.600.000 locuitori;aprox.6.000kmp.

** Zona Bucuresti si zonele limitrofe vor corespunde planului existent.

8.Dobrogea-Ialomita (CL, CT, IL, TL); 1.600.000 locuitori; 25.110 kmp; capitala Slobozia;

9.Baragan (BR, BZ, GL, VN); 1.878.000 locuitori; 20.192 kmp; capitala Focsani;

10. Moldova Centrala (BC, NT, VS); 1.718.000 locuitori; 17.835 kmp; capitala Vaslui;

11. Moldova de Nord (BT, IS, SV); 1.966.000 locuitori; 19.012 kmp; capitala Suceava.

Important!

Capitalele de Regiuni se vor gasi in municipii mai mici pentru a evita hegemonia oraselor mari (care vor avea tendinta atragerii de resurse in defavoarea localitatilor mai mici).

seth

@NC

Îmi place regiunea 11. Mergi tu de la Vaslui la Bacău prin Colinele Tutovei! În rest, seamană cu o scrisoare către Moş Crăciun!

andrei

Personal cred ca ar trebui sa mergem mai mult spre o descentralizare decat catre o centralizare. De aceea, consider ca o impartire asemanatoare celei din perioada interbelica http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Romania_… (eliminand judetele actualei Rebulici Moldova) ar fi mult mai eficienta. De asemenea, ar fi preferabil ca taxele si impozitele colectate sa ramana in judet, iar guvernul sa aiba o putere cat mai mica.

alecs_g

Observ cu stupoare ca lumea o ia usor pe aratura uitand care este defapt miza acestei reimpartiri. Nu ma intereseaza nici cat de vedeta e Basescu si nici cat de tradator sau erou a fost Regele. Sincer… trebuie sa invatam sa trecem un pic peste orgolii nationaliste si umflaturi politicianiste cu exces de testoteron.

Va asigur ca muritorii de rand astepta investiile externe la ei in judet, doar, doar vor avea si ei un loc de munca ca sa ajunga la o minora independenta si pentru a isi recastiga cat de cat demnitatea de membru util al societatii. Asa ca pentru ei faptul ca Basescu bea sau nu (am vazut si eu acum mare scandal la RTV) este mai putin decat neinteresant.

O reorganizare teritoriala impreuna cu o descentralizare inteligenta poate ridica sansele de supravietuire a zonelor care in prezent tind vertiginos spre nivelul de sub-subzistenta. Sa faci aceasta reorganizare pe argumente politice, de dragul salvarii coalitiilor, sau din contra ca sa le destrami, e o prostie pentru care probabil populatia nu o sa ii ierte nici pe cei din stanga nici pe cei din dreapta.

Renuntati sa credeti ca modelele istorice functiona mai bine decat prezentul, pentru ca de bine ce au functionat au devenit istorie.

Chestia asta cu 8+2 e o dobitocie mai mare decat propunerea USL si presupune ca regiune Centru sa devina o tocana rezultata din bucataria unei gospodine de o incompetenta nemasurabila care nu stie sa taie legumele ca sa se gateasca toate simultan. Rezultatul? Mancare pentru caini! Cine sufera in final? Populatia, si fie ea maghiara sau romana sau cum vor ei sa isi spuna.

A zis! 😀

Oz

@NC

Propunerea este pur si simplu nerealista! Costurile de implemetare ar fi uriase. Te-ai gandit cat costa sa muti sedii de institutii dintr-un oras mare intr-un oras mic? Te-ai gandit ce presupune sa gasesti personal calificat?

Mi-aduci aminte de o patanie a unui amic care si-a deschis o firma de dezvoltare software in Piatra Neamt. Orasul ala avea maxim 10 programatori si cauta disperat sa faca relocare pentru 2-3 oameni mai buni din Bucuresti sau Iasi. Rezultatul: a inchis afacerea din lipsa de personal.

Reorganizarea asta pare facuta la o cafea in statia de metrou. Pariez ca absolut nimeni nu a facut calcule serioase ale costurilor de reorganizare, incercand sa gaseasca astfel cea mai convenabila solutie.

yo9fah

Salut, Lucian!

Scuză-mă pentru că postez aici! După ce citeşti comentariul meu îl poţi şterge!

Ai cumva posibilitatea să-l informezi pe Robert Turcescu că are blogul infectat!? Uite aici: http://www.faravirusi.com/2011/06/26/blogul-lui-r

Mulţumesc!

d

Impartirea asta ar fi insemnat moartea oraselor mijlocii de 100 000 de locuitori, resedinte de judete. Imi pare bine ca s-a renuntat la reorganizare.

Pongo

Deci le-a fost si lor frica de ce putea iesi. Adios "tinutul secuiesc", adios "regionalizare" . Gambitul asta s-a terminat brusc printr-un mat neasteptat. Ca intr-o partida de incepatori.

Cat despre Rege, mie mi s-a parut intradevar ca momentul a fost regizat. Poate cu intentia mentionata in articol, poate nu.

Oricum, de atat aruncat cu rahat in ventilator in stanga si dreapta, marele strateg al lui peste a ajuns tapisat de sus pana jos cu propriile dejectii.

totedati

eu văd un singur avantaj şi asta în varianta maximă, adică fix 8 judeţe, dispariţia ţinutului secuiesc! e dat dracului marinelul, numai pentru acest mic detaliu l-aş vota şi susţine pentru prima dată!

evident udmr-ul a sesizat imediat pericolul şi e contra dar tot merită o medalie că le-a băgat morcovul unei alternative reale în cur, aşa ca între pretini şi parteneri de coaliţie …

păcat de restul patrihoţilor care şi de data asta au picat la testul maturităţii politice şi toti, pc + psd + pnl în frunte cu istericul vadim urlă ca din gură de şarpe trădare! o fi trădare dar a cui trădare!? a udmr-ului? a utopiei ţinutului secuiesc? păi ce trădare e asta!? cu cât mai repede cu atât mai bine!

MIREAL

REGIONALIZAREA ROMANIEI ESTE O PROSTIE CARE NE VA COSTA INTEGRITATEA TERITORIALA A ROMANIEI. NU TREBUIE SA DESCHIDEM CUTIA PANDOREI!

utu

atata timp cat jidani se plimba prin romania cum vrea, vrea sa vada si ei cum ar arata viitorul Isdrael sau nu ati priceput de ce o ducem asa bine.in 1989 a fost dat jos de la conducerea tari securitatea in in 2000 a fost dat jos politicul de acelasi partid care a facut „”schimbarea'”” in 89 iar din 200 pana in prezent se bat securisti cu politicieni si spioni isi fac treaba tot cu ajutorul nostru cu aia care stau pe margine si privesc asa ca la lovitura de stat din 89 iar dupa aceia aia care nu au facut nimic preiau conducerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *