Finanțarea afacerii: Când să ceri bani de la bancă și când nu

„Am fost să cer bani de la bancă pentru afacerea mea“ și mi-au respins proiectul; aceasta este una dintre cele mai frecvente plângeri ale proaspeților antreprenori.

De fapt, răspunsul este foarte previzibil, pentru că – ne place sau nu – mai mult de jumătate din afacerile noi eșuează chiar din primul an, risc pe care băncile nu pot nici măcar matematic să și-l asume la nivelurile de dobândă practicate. Există situații când banca poate finanța o afacere, direct sau indirect, dar și cazuri în care refuzul este perfect previzibil și este nevoie de cu totul alte surse. Iată doar câteva exemple, cele mai generale.

Când să te duci la bancă:

1. Dacă startul afacerii poate fi finanțat cu o sumă relativ mică, soluția este creditul pentru nevoi personale. Băncii nu-i pasă ce face beneficiarul cu banii, însă acesta la rândul lui trebuie să-și asume plata în nume propriu, indiferent de succesul sau eșecul afacerii. Spre deosebire de companii, pentru persoane fizice nu este posibilă, cel puțin deocamdată, varianta falimentului.

2. Dacă afacerea deține active care pot fi gajate, atunci din nou este posibil un credit care să nu includă analize de oportunitate. Însă valoarea evaluată a garanțiilor va trebui să depășească substanțial creditul acordat – cu cel puțin câteva zeci de procente și ajungând uneori la dublu. În acest caz, mai lipsită de riscuri este vânzarea pe piață a activelor în scopul finanțării sau un sistem de “sell and leaseback”.

3. Singurul caz în care o bancă va finanța fără rezerve o afacere este cel în care există deja comenzi ferme și un istoric de performanță al firmei sau managerului și singurul lucru care lipsește este capitalul de lucru pentru acele comenzi. Însă pentru a se califica la această situație, antreprenorul trebuie să aibă măcar un istoric de management, ca angajat. Chiar și așa, în mai mult de un caz din două – dar depinde de la bancă la bancă – răspunsul va fi „nu”.

Când să nu te duci la bancă:

1. Dacă ai doar o idee excepțională dar îți lipsesc banii și experiența demonstrabilă – nici un bancher nu va accepta, pentru că n-are voie. Chiar presupunând prin absurd că înțelege și apreciază potențialul ideii, el poate cel mult să dea banii din propriul buzunar, dacă-i are. Însă fie că-i bancher, fie oricine altcineva cu bani la dispoziție – „angel investor“ sau companie de „venture capital“, va aștepta un beneficiu pe măsura riscului: investitorul va deveni acționar la noua afacere, cu o cotă de ordinul zecilor de procente sau chiar majoritară.

2. Dacă ai o idee excepțională, experiență demonstrabilă și îți lipsesc doar banii, poți încerca o ofertă publică inițială (IPO) pe bursă. Funcționează cam la fel ca ideea cu „angel investorii“ doar că este deschisă unui public mai larg, cu așteptări puțin mai modeste, și care dacă nu faci gafe mari îți va permite să păstrezi controlul chiar și cu un pachet minoritar de acțiuni. În România, puținele exemple de IPO sunt mai degrabă contra-exemple, și pentru că nu prea există investitori, dar și pentru că n-au existat până acum antreprenori convingători. Nu înseamnă că în viitor nu se va putea.

3. Dacă ai o idee excepțională, experiență demonstrabilă și poți acoperi o nevoie neacoperită pe piață, poți să apelezi la cea mai ieftină metodă de finanțare posibilă – cea de la clienți. În schimbul unui discount destul de substanțial, cere plata în avans de la un grup select de clienți care apoi să rămână „strategici“ pe toată durata de viață a afacerii. Așa s-au dezvoltat, la începutul anilor ’90, aproape toate companiile de televiziune prin cablu din România. Astăzi piețele sunt mult mai pretențioase, dar în unele cazuri încă poate funcționa. Însă și aici contează pe de o parte garanțiile și reputația prestatorului, respectiv lichiditatea clientului.