Riscograma
Lucian Davidescu

10 hărţi spectaculoase care arată adevărata organizare teritorială a României

…şi care sunt cei mai importanţi poli urbani

Chiar dacă nu s-a discutat aproape deloc despre împărţirea teritorială a României în ultimele două decenii, studii ştiinţifice s-au făcut tot timpul. O bună parte au fost dosite de SRI, Divizia Paranoia. Altele sunt accesibile public, dar ignorate cu totul în luarea deciziilor. Iată un exemplu: un pachet robust de analize întocmite de Universitatea din Iaşi – centrul Cuguat-TIGRIS, în cadrul programului european Espon, şi publicate chiar pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

1. Sistemul urban


2. Intensitatea polarizării urbane (dependenţa de oricare centru)

Harta a fost realizată prin utilizarea unui model probabilist de interacţiune spaţială, care a pus în relaţie, sub anumite constrângeri, populaţia unitătilor administrative elementare (comune, oraşe), considerată concentrată în sediul acesteia. Rezultatul este un câmp teoretic de forţe de „atracţie gravitaţională” demografică, care aproximează destul de bine ariile de polarizare ale oraşelor. Modelul se bazează pe probabilitatea de interacţiune spaţială pe care o are o unitate administrativă oarecare din cadrul unui sistem teritorial oarecare, şi depinde de în primul rând de « masa » sa (număr de locuitori, număr de servicii, număr de locuri de muncă, etc.), de distanţa care o separă de celelalte unităţi administrative, precum şi de poziţia sa relativă în cadrul sistemului respectiv (centrală, periferică). Mai pe larg, posibilitatea ca un locuitor dintr-o comună (dintr-un oraş) oarecare să se deplaseze într-o altă comună (alt oraş) depinde de : a) - « masa » respectivei unităţi (cu cât, de exemplu, comuna (oraşul) este mai mare, cu atât va avea mai multe facilităţi comerciale, administrative, financiare, şi deci un locuitor oarecare va avea posibilitatea să găsească totul în plan local, fără a fi nevoit să se deplaseze ; în acest caz, unitatea de locuire va atrage şi locuitori din zonele învecinate ; cu cât unitatea de locuire este mai mică, cu atât probabilitatea ca ea să fie echipată cu servicii de rang superior scade, ceea ce va impune locuitorilor deplasări la distanţe mai mari şi nu va prilejui fluxuri către ea însăşi) ; b) - distanţa ce separă unitatea locuită de cetăţeanul pe care l-am luat ca exemplu de celelalte unităţi ale sistemului (chiar dacă unitatea de locuire este mică şi neechipată cu servicii, locuitorul va renunţa de cele mai multe ori să se deplaseze spre o altă localitate care îi poate oferi serviciile de care are nevoie dacă aceasta este situată la o distanţă ce face nejustificată deplasarea ; exemplul unei femei pe punctul de a naşte este elocvent : 15 km sau uneori chiar 10 km pînă la cea mai apropiată maternitate situată în mediul rural constituie uneori o distanţă prohibitivă) ; la fel se întîmplă şi în cazul afecţiunilor medicale „minore” ; - poziţia pe care unitatea în care locuieşte respectivul cetăţean o are în cadrul sistemului : o poziţie periferică limitează foarte mult posibilităţile de alegere ; astfel, cineva care locuieşte într-un sat pe malul Prutului are în apropiere mai puţine locuri ţintă (de exemplu licee, pentru un elev ce termină gimnaziul), decît altcineva care locuieşte într-un sat de pe malul Siretului ; în primul caz spre est frontiera este o barieră impenetrabilă, liceele aflîndu-se doar spre vest, iar în al doilea caz liceele se găsesc în toate direcţiile.

3. Orientarea polarizării urbane (dependenţa de un anumit centru)

Harta este complementară celei referitoare la intensitatea polarizării. Orientarea polarizării descrie tropismul probabil al populaţiei unităţilor administrative din România. Altfel spus, harta precizează şi mai mult ariile imediate de atracţie a oraşelor: culorile mai intense în jurul unui oraş sugerează o puternică polarizare a populaţiei de centrul respectiv (persoanele au tendinţa de a se deplase exclusiv către acel oraş) iar culorile mai palide arată creşterea concurenţei interurbane (populaţia din aceste arii este atrasă în egală măsură de mai multe centre urbane însă aflate la distanţe mai mari). [...] Poligoanele Thiessen (sau Dorichlet) reprezintă o metodă geometrică de aproximare a ariilor de influenţă urbană. Metoda constă în încadrarea punctelor care sînt cel mai apropiate de un loc central, în sensul dat de Cristaller, şi cel mai depărtate de toate celelalte locuri centrale. Construcţia poligoanelor este ilustrată în figura alăturată. Ipoteza implicită este aceea conform căreia punctele din interiorul unui poligon Thiessen, maximizînd distanţele faţă de toate locurile centrale (în cazul nostru oraşele României) cu excepţia unuia singur, vor fi controlate (situate în aria de atracţie) de acesta din urmă.

4. Sisteme regionale

5. Reţeaua de aşezări

6. Rata de urbanizare

7. Reţeaua rutieră

8. Fluxuri teoretice

9. Deservire bancară

10. Comune dependente de un judeţ vecin

LOADING
EXITCARD