EXITCARD

solvabilitate

Lucian Davidescu

3 metode să verifici dacă banca ta e în „anticamera morţii”

Cât de mare e riscul de faliment

solvabilitate

Metoda politică. Banca Naţională are o evaluare de risc destul de precisă pentru toate băncile pe care le supraveghează. Ele sunt împărţite pe cinci paliere, de la A – cel mai sigur, până la E – „anticamera morţii”.

Puţine au avut vreodată rating A, însă multe au trecut prin anticameră. Unele şi-au revenit, altele nu. Ratingul BNR are o singură mare problemă: e secret. Deci, dacă nu lucrezi la BNR sau nu ţi-a sifonat cineva informaţia, eşti condamnat să depozitezi banii pe întuneric, în numele „stabilităţii financiare”.

Metoda ştiinţifică. Pe baza datelor publice se pot face evaluări de risc mai mult sau mai puţin precise. Iată câiva indicatori:

Solvabilitatea – raportul dintre capitalurile proprii şi active – se poate calcula pe baza datelor BNR (vezi grafic) . Există o singură mare problemă – unele bănci cu o rată ridicată sunt astfel tocmai pentru că li s-a cerut să aducă capital şi să acopere riscuri mult peste medie. Şi invers – sunt bănci cu portofolii solide, care se descurcă foarte bine cu capital propriu redus. Indicatorul funcţionează doar cuplat cu alte indicii: dacă o bancă are şi alte probleme cunoscute public, şi capitalizare mică – e timpul pentru „panică” (scoaterea propriilor bani din sobă).

Nivelul dobânzii este corelat direct cu riscul. În general, dacă o bancă plăteşte dobânzi mari (uneori peste nivelul cu care îi poate împrumuta mai departe), înseamnă că are mare nevoie de banii respectivi pentru a supravieţui. Dar nu există vreo certitudine că va reuşi. Asta nu înseamnă că dobânda mică e automat un semn de sănătate.

Pot exista şi cazuri în care bănci insolvabile au ceva lichidităţi curente la dispoziţie.

Volumul creditelor date în anii de vârf economic este şi el un indiciu bun. Băncile de care nu auzise nimeni până prin 2005-2006 şi au devenit brusc vedete, cu credite de toate felurile date cât mai uşor, au acum probleme teribile. Invers, cei care erau pe piaţă înainte şi care n-au vrut (sau n-au avut bani) să dea credite „cu buletinul” sau „pe baza preţurilor din zonă” stau acum mult mai confortabil.

Banca-mamă este foarte importantă, chiar dacă BNR vrea să credem altceva. Deci filialele băncilor internaţionale aflate în situaţie dificilă sunt la rândul lor vulnerabile. Fie pentru că nu există bani în caz că e nevoie de o majorare de capital, fie că banii sunt sifonaţi înapoi, pe uşa din dos.

Mărimea băncii nu este un indicator direct, care să măsoare riscul de faliment al unei bănci, dar poate fi un indicator indirect: dacă falimentul totuşi se întâmplă, ce şanse am să mai recuperez ceva în acest secol? Pentru că rata de acoperire de la fondul de garantare este de numai 2% (3 miliarde de lei rezerve acoperă 150 de miliarde depozite garantate), este evident că vor fi despăgubiţi mult mai uşor deponenţii în caz de faliment al unei bănci mici sau foarte mici.

Metoda empirică. Dacă în ultima perioadă banca a introdus restricţii la operaţiunile cash foarte probabil are o problemă. În cazul fericit, e doar o problemă de lăcomie – îi duce cu vorba pe clienţi ca să nu se împrumute scump de pe piaţă. În cazul nefericit, nu se mai poate împrumuta la nici un preţ.

Aici puteţi face un test simplu: sunaţi la bancă, spuneţi-le că vreţi să vă lichidaţi toate depozitele şi întrebaţi-i când puteţi veni. Răspunsul standard este programarea cel târziu pentru a doua zi şi eventual încercarea, în termeni comerciali dar nu birocratici, de-a vă momi cu o ofertă mai bună.

48 de ore este deja un termen împins la limită. Iar dacă răspunsul e „cel mai devreme poimâine”, „revenim noi”, „mai sunaţi”, „trebuie să depuneţi cerere scrisă” sau ceva asemănător, lăsaţi un comentariu la acest articol, ca să afle şi alţii!

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *