EXITCARD

AREND_euro

Lucian Davidescu

Mai vrea România să adopte euro? Dar euro să „adopte” România?

Euro este pe cale să devină noul Schengen, după ce România este pe punctul de-a îndeplini toate condiționalitățile tehnice, așa-numita “convergență nominală”, dar și-a propus un termen îndepărtat și incert: 2019. Provocarea este “convergența reală”, adică momentul în care economia va fi în stare să țină pasul cu țările cele mai performante din interiorul zonei Euro.

Cifrele de până acum arată surprinzător de bine, iar cele 5 criterii standard ale Tratatului de la Maastricht, chiar și în varianta mai dură formulată de Tratatul Fiscal, au fost deja atinse și au toate șansele să fie menținute.

  1. Inflația nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media celor mai performante trei țări. România a încheiat anul trecut cu o inflație de doar 1,1%, cifră de neimaginat în urmă cu doar câțiva ani și în sine una dintre cele mai bune performanțe din UE.
  2. Deficitul bugetar nu trebuie să depășească 3%. Anul trecut deficitul bugetar a fost de 1,85% (sub ținta asumată de 2,2%), după ce în cei doi ani anteriori depășise cu puțin 2,5%. Chiar și ținta de 1,4% stabilită prin Tratatul Fiscal pentru anul în curs pare acum realistă.
  3. Datoria publică raportată la Produsul Intern Brut nu trebuie să depășească 60%. România reușește de câțiva ani să se mențină sub 40%, cifră care include și liniile de finanțare luate de BNR de la FMI, care vor fi returnate. În condițiile unui deficit bugetar minuscul și a unei economii în creștere, datoria publică va continua să scadă.
  4. Rata de schimb față de euro trebuie să varieze într-un interval de maximum 15% timp de doi ani înaintea aderării efective. Acest termen încă nu a început să curgă, dar istoricul de până acum arată o variație într-un interval de maximum 10% în ultimii 6 ani.
  5. Rata dobânzii la împrumuturile guvernamentale pe 10 ani nu trebuie să depășească cu mai mult de două puncte procentuale media celor mai performante trei economii de la punctul 1. Statul deja reușește să se împrumute acum la dobânzi chiar mai mici de 3%, în continuă scădere în condițiile unui necesar de finanțare tot mai mic și a micșorării simultane a dobânzilor interne.

Teoretic, România ar putea lua în orice moment să ia decizia de-a intra în mecanismul ERM2, “anticamera euro”, moment din care adoptarea efectivă s-ar realiza în doi ani.

Practic, această decizie nu este pregătită sau asumată iar orizontul de timp 2019 nu este nici el cert.

Piedica este lipsa “convergenței reale”, demonstrată cu vârf și îndesat de cazul Greciei, care acum se zbate cu un picior înăuntrul zonei Euro și unul afară.

Ce înseamnă concret convergența reală? Pe scurt, înseamnă ca salariile dar și prețurile să se apropie cât mai mult de media UE. La baza acestei apropieri ar trebui să stea creșterea productivității și competitivității din economie. Aici însă România are cel mai mult de recuperat, cu un PIB nominal actual pe cap de locuitor cât un sfert din media UE respectiv un PIB recalculat după paritatea puterii de cumpărare la jumătate din aceeași medie.

În aceste condiții, economia românească prezintă aceleași riscuri ca cele care s-au materializat deja în țări ca Grecia, Spania sau Portugalia: turarea economiei într-o viteză inferioară sau formarea de bule financiare nesustenabile. Prin urmare, există acum două filtre de oportunitate de care trebuie să trecem – unul este decizia proprie de a grăbi sau de a temporiza adoptarea euro iar celălalt este decizia membrilor zonei euro de a ne primi sau nu. Exact ca în cazul aderării la spațiul Schengen, un refuz poate îmbrăca forme multe și justificări subțiri.

A doua decizie nu depinde de România, însă prima da. Ce-i de făcut? Potrivit unui panel de experți consultați de Societatea Academică Română (SAR)*, consensul este că, în acest moment, România este încă departe de convergența reală, iar o parte punctează faptul că nici măcar nu există o strategie în acest sens – toate calendarele urmărind doar felul în care au fost îndepliniţi parametri tehnici, măsurabili.

Răspunsurile la chestiunea aderării propriu-zise variază de la DA entuziast la NU categoric, singurul punct de convergență fiind diversele nuanțe ale unei abordări intermediare: asumarea unui calendar care să servească drept reper măcar pentru reformele interne, deci ca proces natural, urmând ca decizia exactă și momentul – dacă va mai fi cazul – să fie stabilite pe parcurs.

* Forma integrală a Raportului Anual SAR 2015 va fi prezentată public joi 26 februarie.

** Sursa ilustrației: voxeurop.eu

romaniacurata.ro

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *