Riscograma
Lucian Davidescu

De ce (mai) contează agenţiile de rating

O întrebare care tot apare: “De ce îi mai ia cineva în serios pe Moody’s, S&P, Fitch, după halul în care s-au compromis?” Iată 3 motive:

1. Ratingurile au două valenţe. Una este predictivă, iar aici lucrurile stau prost pentru agenţii. Nimeni nu mai are încredere că ele pot estima corect riscurile unui emitent. Cealaltă este însă contractuală. În vremea când reputaţia agenţiilor de rating era mai bună, indicatorii au fost introduşi ca reper în prospectele fondurilor mutuale, ale fondurilor de pensii sau în contractele de asigurare financiară.

Scăderea unui rating forţează fondurile de investiţii să vândă contra-cronometru titlurile care nu se mai califică sau declanşează automat plata de compensaţii în cazul derivatelor financiare. Până când contractele nu expiră sau nu sunt schimbate cu acordul părţilor, agenţiile de rating rămân importante. Iar în cazul fondurilor de pensii contractele se întind pe zeci de ani.

2. Agenţiile de rating s-au înşelat dând calificative părea mari şi probabil persistă în greşeala asta. “Triplu-A” pentru SUA este una dintre exagerările flagrante. Asta nu înseamnă însă că atunci când reduc un rating n-ar trebui să fie luate în serios. Dimpotrivă, din partea unui evaluator indulgent o notă micşorată este cu atât mai îngrijorătoare.

Chiar şi maniera suspectă în care agenţiile de rating au început să dea de pământ cu obligaţiunile europene, declanşând furia BCE, este irelevantă pentru investitori. Ba chiar şi aici agenţiile pot fi acuzate de prea multă indulgenţă de vreme ce piaţa CDS-urilor le-o luase de mult înainte.

3. Chiar şi pentru componenta predictivă, compromisă, orice evaluare este mai bună decât nici o evaluare. Deocamdată, agenţiile de rating au contracte cu emitenţii, acces la date şi o metodologie unitară. Agenţia de rating înfiinţată de China nu poate avea suficientă credibilitate iar cea propusă de UE nu este gata şi nici nu pare gândită în interesul investitorilor.

Pînă când nu va exista un alt instrument de măsurare a riscului, fondurile de pensii sau de investiţii sunt, practic, prizoniere.

13 comentarii
emilu

Ba chiar şi aici agenţiile pot fi acuzate de prea multă indulgenţă de vreme ce piaţa CDS-urilor…ce? pare neterminata fraza

Lucian Davidescu

@emilu

Sorry… Mulţumesc 🙂

Focarul de bombe nuc

"Agenţiile de rating s-au înşelat dând calificative părea mari şi probabil persistă în greşeala asta."

Turcia

Are crestere economica puternica ,inflatie de 6.24% , deficit bugetar de 3.6% , datorie din PIB sub 50%. Intr-un cuvant , utopie.

Daca ne uitam la detale astea n-ar trebui sa fie portocalie .

Florin

Re: Turcia

Agentiile de rating au o anumita imobilitate cand este vorba de modificare a ratingurilor. Asta explica Turcia si explica inclusiv ratingurile Italiei, SUA chiar si Regatul Unit.

Pentru tarile care au dus-o bine zeci de ani, ratingul este pastrat la nivel ridicat, chiar daca situatia tarilor respective s-a degradat treptat in acesti zeci de ani. Si cand buba se sparge, cum a fost cazul Greciei si al Portugaliei, ratingul scade brusc cu cate 2-3 trepte.

Turcia, pe de alta parte, a avut multe probleme in trecut si de aceea ratingul tarii este scazut, desi astazi este din multe puncte de vedere peste Romania, Bulgaria, Ungaria sau Croatia.

Radu

@Focarul

"Turcia ….,inflatie de 6.24% ….. Intr-un cuvant , utopie."

Da, 6% e cu foarte mult mai bine decat ce aveau in anii 90. Dar comparat cu tarile dezvoltate, o inflatie de 6% este enorm de mare. De exemplu in SUA ultimul an cu inflatie de 6% a fost 1983. Politicienii de dreapta chiar zic ca orice inflatie mai mare de 2% este hiperinflatie, si ca de aia trebuie austeritate si politica monetara stransa, dar asta e prea strident.

Turcia mai are si o potentiala instabilitate politica (armata inca nu a renuntat la ideea de a conduce tara din umbre), rebeliunea din Kurdistan inca mocneste, daca pica Assad in Syria urmatorul regim ar putea avea revendicari teritoriale asupra teritoriilor care le-a anexat Turcia acum 90 de ani (Antioh), cu Armenia si Grecia relatiile inca nu sunt prea prietenoase, etc. Deci desi cred ca Turcia ar trebui sa aiba un rating ceva mai bun, inca are potentiale probleme.

Faptul ca Turcia are access la piata UE fara nici un tarif este foarte bun (si a ajutat economia sa creasca asa mult in ultimii 20 de ani). Dar nu este exclus ca in cazul agravarii crizei (pica Italia, etc) UE sa ridice bariere protectioniste. Si atunci economia Turciei va fi si ea lovita, desi nu inseamna asta ca ar creste prea mult riscul sa nu isi plateasca obligatiunile.

Romania si Bulgaria au la fel ca si Turcia problema coruptiei, dar fiind in UE nu au riscul sa li se puna bariere protectioniste, sau sa intre in vreun razboi, dictatura militara etc. Doar ca au demografia mai in pioneze decat Turcia, care are multi copii. Chiar daca o fractie destul de mare vor emigra in Germania, vor ramane destui in Turcia care vor sustine sistemul de pensii in urmatoarele generatii.

d

nu as vrea sa par inca un nostalgic al lui Ceausescu dar acum nu pare ca a avut oaresce dreptate sa insiste cu plata datoriei externe?

Radu

@d

Nu cu pretul infometarii populatiei. Un creditac care dintr-o data se hotaraste sa isi plateasca toate datoriile cat de repede posibil, chiar daca asta inseamna sa isi faca copilul malnutrit nu trebuie laudat, cum nu trebuie nici trecerea dintr-o extrema in alta in general.

Datoria externa nu e rea in sine–de exemplu merita de imprumutat miliarde de dolari pentru hidrocentrale, centrale nucleare, si orice altceva care aduce dividende mai mari decat dobanzile datoriei (si sa fie mai mari si decat ar putea fi dobanzile in viitor, in caz ca nu sunt dobanzi fixe). La fel si infrastructura ca autostrazi, metrouri, de multe ori merita (daca implineste nevoi reale si dobanzile sunt mici).

De dreapta

Despre agentiile da rating:

"…

When Standard & Poor's cut the American credit outlook to negative, the Financial Post's Terence Corcoran mocked the credit ratings agency's "special talent for arriving at the morgue and predicting the demise of the deceased."

…"

Despre cresterea datoriei SUA:

“…

the laws of economics are natural, not political, laws.

These very laws Thomas Jefferson was enunciating when he warned that “the greatest danger came from the possibility of legislators plunging citizens into debt” (…)”We must not let our rulers load us with perpetual debt. We must make our election between economy and liberty, or profusion and servitude.” …

(…)

Having flouted Jefferson for too long, America has succumbed to public debt, the “fore horse for oppression and

despotism,” after which “taxation will follow, and in its train wretchedness and oppression.”

…”

link aici:
http://www.wnd.com/index.php?fa=PAGE.view&pag

ova

Ratingul de AAA+ pt SUA a fost dictat de bancile din Federal Reserve, cum unii conducatori din Moody's si Fich provin din marile banci americane. Chiar credeti ca ar fi dat un aviz nefavorabil SUA cand au lucrat in acele banci, trafic de influenta si la ei la greu si mai au si tupeul sa dea lectii de corectitudine altor tarii, de ex. Romania !

Dupa cate am citit prin Crashkurs scrisa de Dirk Muller, bancile americane si-au impachetat datoriile pe care unii cetateni americani le aveau la banci si le-au vandut unor banci nationale din alte tari, cu conditia ca daca le cumpara l-i se va marii ratingul de tara. Deci …. !

ionut

Nici o urma de indoiala (eventual doar pentru manipulatorii socialisti de serviciu) ca agentiile de rating (ca dealtfel orice alta activitate) au fost/sunt sub controlul strict al guvernului. Asta ca sa nu mai vorbim de fenomenul de rent -seeking! Insa bineinteles ca, in spiritul idiot-mainstream, nicidecum statul nu e vinovat (vina e a oricui altcuiva, inclusiv a extraterestrilor) pentru situatia creata!

MIA

>nu as vrea sa par inca un nostalgic al lui Ceausescu dar acum nu pare ca a avut oaresce dreptate sa insiste cu plata datoriei externe?

Nu – cita vreme prin asta a privat aproape complet industria romaneasca de retehnologizare vreme de aproape un deceniu.

Cuplat si cu necesitatea din ce in ce mai stringenta de a exporta hrana rusilor si arabilor pentru gazele si petrolul necesare functionarii curente a unei industrii energofage ( inclusiv lipsei de retehnologizare mentionata – cit si datorita inchistarii politice ) … a iesit ce stim cu totii … 🙁

gheorghe

Vreau sa-mi fac si eu agentie de rating. Exista niste formule dupa care calculezi chestiile astea, sau doar le inventezi? As putea foarte usor sa-mi fac una cu ratinguri inventate, dar n-ar mai fi la fel de palpitant.