Riscograma
Lucian Davidescu

Statule, ce-ţi mai place să fiu prostul tău!

Ai deschis uşa recenzorului? Amendă!

Încă mai abracadabrantă decât răsuceala cu CNP-ul este consecinţa ei. Să luăm un caz. Dl. Cenepescu i-a deschis, amabil, uşa recenzorului. Recenzorul nu l-a întrebat nimic despre CNP. Cenepescu a plecat din ţară, mulţumit că şi-a făcut „datoria de cetăţean”. Acum, Statistica s-a sucit. Îl trimite pe recenzor înapoi, să ia CNP-urile. Dacă Cenepescu nu mai e găsit acasă, e pasibil de 5000 de lei amendă! O spune nu purtătorul de cuvânt ci, de data asta, şeful INS: Franţ Cafca.

Nu mai bine stătea Cenepescu liniştit şi nu răspundea?

Bizară insistenţă, mai ales că recensământul merge deja foarte prost ca să-ţi permiţi să trimiţi iar oamenii pe unde au mai fost. Iată însă că abuzul şi circul merg mai departe. Ceea ce scriam că s-ar putea face într-un mod discret este anunţat în mod public de un soi de miliţian: CNP-urile vor fi „reconstituite” pe baza datelor de la Evidenţa Populaţiei. Desigur, e valabil tot pentru cei care au avut naivitatea să deschidă.

Dar până la urmă de unde a apărut ideea asta cu CNP-ul?

L-am întrebat asta pe şeful Statisticii, luni, în emisiunea lui Radu Soviani. Nominal: cine? …cică nu prea mai ştie. Șeful INS? …că nu, dar nu poate să divulge date cu caracter personal. Măcar e cineva din INS sau din afară? Nici un răspuns!

Și ce garanţie am că datele nu vor fi copiate şi păstrate?

…că e un proces securizat, cu cameră de date în care nici măcar el însuşi nu are acces. Dar cine? …oameni. Cine-i alege? Au certificat ORNISS sau ce au? Nici un răspuns! Surpriză, surpriză: ce nu ştie INS ştie în detaliu Ministerul de Interne: „Mai mult, în procesul de prelucrare informaţiile vor fi utilizate numai în cadrul sistemului informatic statistic naţional (în interiorul reţelei VPN criptat). În baza de date ORACLE pe serverul INS nu există niciun fel de corespondenţă CNP – Nume şi prenume. La un an după încheierea prelucrării, formularele cu datele individuale vor fi distruse fizic, conform normelor şi procedurilor legale”, a precizat MAI.

Dacă tot le aruncaţi după, de ce insistaţi atât?

…că pentru rigoare, că trebuie de exemplu ca să stabilim structura familiilor în migraţie. Cum!? Păi asta înseamnă procesare, e contra legii! …că nu. Că da!

P.S. Pentru nuanţe şi atmosferă, voi posta înregistrarea video imediat ce The Money Channel va reuşi s-o pună pe site. Merită!

17 comentarii
santinelu

nu deschid deloc pentru ca nu aud cand suna la usa. nu ma pot amenda pentru ca sunt surd. nu deschid usa nimanui cu geanta albastra pana pe 1 noiembrie. au toate datele mele la evidenta populatiei, la administratia financiara, la doua banci, la medicul de familie, la vreo 4 companii de telefonie fixa mobila. daca vor cu adevarat datele mele stiu ei de unde sa le ia

joe

facand abstractie de toate aspectele mentionate: de ce as participa la un recensamant unde nu am nimic personal de castigat. decat timp de pierdut. in plus, daca ma viziteaza cineva trebuie sa se anunte. altfel nici nu ma obosesc sa va cine suna.

Ovidiu

Cenepescu nu e amendat daca nu raspunde la usa?

Eu sunt plecat din tara (pe mai putin de 12 luni) si am citit pe site-ul oficial al recensamantului ca ar trebui sa download-ez formularele, sa le completez si sa le trimit (pe cheltuiala mea) in tara. Lucru pe care nu o sa-l fac.

Ma pot amenda pentru asta?

umoristu

Voi boicota recensamintul.

Statul vrea timpul meu pt a afla informatii depre mine.

Timpul meu costa. Statul nu prea avea “timp” de mine cind stateam ore intregi pe la cozi la ghisee si institutii. Asa ca nu am de gind sa acord statului cele 10 sau 20 de minute cit dureaza chestionarul.

In plus, informatiile sunt o arma si costa. Statul vrea sa beneficieze – din nou- gratis si de timpul, si de informatiile mele.

Nu mai pomenesc ca statul cheltuie tot banii mei de cotribuabil pt a face recensamintul. Mai bine ar face ceva practic cu acei bani.

Secundo….Statul romin nu este un stat de drept, iar rominia nu este o tara civilizata. Informatiile obtinute prin recensamint vor sta la baza calculelor prin care statul ne va spolia in continuare prin taxe si impozite, iar structurile de afaceristi si mafioti din jurul si interiorul partidelor vor sti mai bine cum sa isi directioneze afacerile si jaful legalizat.

Biserica ortodoxa si celelalte culte vor folosi inf. pt a se imbuiba si mai mult din bugetul statului, indreptindu-ne tot mai mult spre o teocratie ortodoxa national-socialista.

Partidele politice vor avea informatii proaspete pentru a dveni mai eficiente in lupta pentru acapararea puterii, pauperizarea si inapoierea populatiei si jefuirea si mai profunda a veniturilor si averilor private.

Tocmai prevederea ca “voi fi amendat daca refuz recesamintul” imi da si mai mult de gindit, se simte clar ca anumite structuri (servicii secrete. partide, trusturi, etc) au nevoie de informatii pt a restringe si mai intens putina libertate ce ne-a mai ramas.

Pe cale de consecinta, voi fi “plecat” de acasa zilele respective, si NU voi aparea/figura in recensamintul comandat de cleptocratia stat-partide din rominia.

BOICOT!

PS – nu am aceasta pozitie fiindca s-a trezit un bombonel roz pesedel sa se bage in seama. Nu cred nici in masoni, reptilieni sau gogoritze apocaliptice de ziua a 11-a.

Consider ca am ocazia sa trasez de unul singur o linie, sa raspund de unul singur statului cu aceeasi moneda si in acelasi registru in care ma trateaza de 21 de ani. Evident, tot evolutia situatiei din ultimii 20 de ani ma face si sa nu am incredere nici in prezent, nici pentru viitor in ceea ce intreprinde statul sau reprezentantii lui.

PS

"cineva" – poate recenzorul, poate umbra lui Mircea de la Cozia, imi lasa zilnic un bilet cu recensamintul cu un nr de tel la usa:) Ei bine….NU am 2 centi su 4 centi si nici minute gratuite pt a suna statul:)

Nu am dat inca nas in nas cu recenzorul, fiind ocupat cu ……..munca 9-11 ore pe zi, munca din care 70% mi-o io statul prin taxe, impozite si TVA si accize. Asa ca NU am timp seara dupa ora 19 sau 21 sa fac chestionare….si nici sa dau telefoane pe banii mei dupa nea statu…

Oare cum ma amendeaza?

atotnestiutorul

dragilor, calm, nu "statul" vrea informatiile … informatiile sunt necesare la UE, la NATO .. la mama dracu' acolo unde niste "baieti" aduna date statistice despre lumea asta si le baga gramada in supercomputere pentru a putea rula pe ele simulari socio-economice … voi ce credeti ca fac supercomputerele armatelor ..AngryBirds?

din cauza statului cretinoid de pe meleagurile noastre a fost necesar sa se bata la usa .. in alte state este mai simplu, totul fiind bine centralizat la "centru" … iar in statele unde nu conteaza … pai .. nu conteaza.. si nu intereseaza pe nimeni 😉

.. imbucurator (oare?) este ca si romanika pare sa "conteze" … cinestie, poate ne iese si noua ceva

joe

@atotnestiutorul: atunci sa le ceara UE si NATO, daca au nevoie de ele.

Florin

Eu am raspuns recenzorului si ulterior mi-a parut rau. I-am spus ca nu vreau sa-i dau CNP, mi-a zis ca e obligat sa ma anunte ca sunt pasibil de amenda de la 1500 la 4500 de lei. Si ca trebuie sa si semnez la sfarsit formularele. Acum regret ca i-am deschis usa, mai bine nu ma mai complicam.

THINKAGAINRO

Am procedat la fel de înţelept precum ceilalţi români inteligenţi: nu am fost acasă, nu am deschis uşa, m-am dat lovit.La fel am procedat si în 2001.Dacă vreun mare operator de telecomunicaţii gen RDS sau UPc vor să facă sondaje cu privire la gradul de conecatre al gopsodăriilor la INTERNET să facă pe banii LOR NU AI MEI.Asta apropo de întrebarea dacă sunt conecatat la INTERNET.

Iar cu privire la faptul cu cine trăiesc eu (căsătorie sau uniune consensuală) este strict TREABA MEA. Nu a dobitocilor de la INS.Sau a cretinilor care ne conduc.

Mizantropescu

Pai si io i'am cam ocolit pan'acu'. Si cum traiesc la tara, mi'am pus pe usa art. 27 din constitutia Romaniei, si sub el urmatoarea chestie: " daca poti sa vezi asta, inseamna ca esti prea aproape de usa. Te rog sa te uiti la ea din strada ". Si nu le'am deschis usa, cel putin pana acu'. N'ajunge sa'i ocolesc. Musai tre' sa'i si umilesc. AMR 3 zile.

fara cnp

OK, sa va zic povestea mea: Sambata trecuta a venit o doamna care nu a vrut pur si simplu sa-mi ia si cnp-ul (desi am rugat-o chiar si cu buletinul). Vineri, dupa ce am aflat din presa ca trebuie sa dau cnp-ul m-am pus pe sunat la numarul scurt de pe site-ul recensamantului. Dupa vre-o 3 ore (cu intreruperi binenteles) de ascultat robotul mi-a raspuns o doamna foarte grabita care mi-a dictat un numar de fix de la comisia de recensamant din bucuresti sectorul in care stau. Asta era cam pe la 17:00. Apuca-te si suna la comisia de recensamant. 2-3 ore pauza nu mi-a raspuns nimeni. Am sunat azi de dimineata si mi-a raspuns o alta doamna, de data asta destul de amabila care mi-a luat niste date si m-a sunat inapoi ca, surpriza sa-mi dea alt numar de fix de la comisia care se ocupa de adresa mea :). Sun la numarul ala (era deja al 3-lea) si-mi raspunde un domn care cica era intr-o scoala ??? si-mi da un al 4-lea numar care era al dobitoacei care venise la usa mea si nu a vrut sa-mi ia cnp-ul. O sun, surpiza raspunde unu si zice ca doamna e pe buda si ma suna ea. Dupa 5 minute imi da beep. Nu stiu cum mi-am pastrat calmul, dar am sunat inapoi si i-am dicat cnp-ul prin telefon ca cica ea nu mai trece pe acolo pe unde a mai fost deja. EXTRAORDINAR!!!!!!

Mizantropescu

@ fara cnp, daca prin absurd, peste vreo 10-20 de ani s'ar ajunge sa ne bage in urechi un card cu cnp'ul, tu vei fi singurul care vei suna disperat ca te'au omis. Extraordinar ! :))

Calin

Nici eu nu raspund. Nu sunt in tara, daca sunt … nu sunt acasa iar daca sunt acasa nu aud soneria si chiar daca o aud tot nu deschid. Sa se scobeasca ei de date ca si asa asculta telefoanele, fileaza si manevreaza tot. Ciuda, ciuda!

Mishu

Sambata pe la 16:00 suna cineva la interfon si cum sunt obijnuit sa dau drumu la interfon fara sa vad cine e, ma trazesc cu o cucoana la usa. Ma duc frumos la usa, ma uit pe vizor, deschid usa si pe sub lantisorul de siguranta o intreb cine e si ce vrea. Cucoana zice ca e X-ulescu si ca vrea sa ma recenzeze. Dupa ce mi-a spus cine e si ce vrea , i-am raspuns frumos : "Nu sunt acasa" , am inchis usa si mi-am vazut de treaba 🙂

umoristu

Ati participat la recensamint si ati bifat ca aveti centrala de apartament?

felicitari! ati cistigat o noua taxa, un fel de fumarit de sec XXI 🙂

De cite ori statu inventeaza inca un bir, ne baga textul cu "la recomandarea/slicitarea UE"…se scot asa ca vezi doamne nu ei, ci UE face si drege…

Ati fost cuminti ca o turma de oi si ati participat la recensamint, in loc sa dati cu ignore TOTI statului si mafiei de politicieni securisti ce il conduc.

Bravos natiune, v-o meritati

> http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-10576253-laszlo

neam de slugi si de umili supusi…nici nu meritam altceva

Era intrebare in kestionar > aveti centrala de apartament? eraaaaaaa

Cind se va pune taxa "la solicitarea UE"??? – 2013-2015:)

Cind se termina centralizarea datelor recenzate ? 2013?

Un popor de oi si slugi obediente, asta suntem……..

Si e numai inceputu

Mizantropescu

@umoristule…stai linistit. Nu numai romanu' are in dotare un creier din gelatina. Intreaga lume'i asa. Doar ca pe ceilalti i'au cumparat cu un mod de viata putin mai confortabil. Libertatile individuale si le'au vandut si ei. Daca nu ma crezi, du'te si intreaba orice om, din orice tara unde'i pus gaj mintea lui. Si'ti va spune: in vistieria statului. 😉