Standard
Lucian Davidescu

Ce să alegi între incompetenţă şi demagogie?

România a ajuns într-un cerc vicios din care pare că nu mai poate ieşi: la guvernarea fără noimă singurul răspuns găsit de opoziţie a fost populismul demagogic.

În replică, în faţa populismului demagogic guvernarea fără noimă devine soluţia mai prudentă.

Fiecare poate să pară un rău mai mic decât celălalt, într-o rostogolire încleştată – ca a celor două spirale ADN -, care se va sfârşi doar pe fundul prăpastiei.

Spirala incompetenţei înseamnă o agonie lungă, în urma căreia depresia ucide pacientul, deşi inima bate bine-mersi.

La ce bun ai luat măsurile teoretic corecte, dacă ai făcut-o târziu şi neconvingător?
La începutul anului 2009, Polonia, singura ţară care a reuşit să evite recesiunea, a tăiat uşor din cheltuielile salariale şi a micşorat impozitele. Politicienii români de largă coaliţie încă se mai codeau să anunţe că mărirea cu 50% a salariilor profesorilor nu se mai face. La rândul său, Guvernul a mărit contribuţiile sociale – deja enorme – cu 3%. După ce criza a lovit din plin, măsurile de austeritate au fost luate târziu şi prost. Salariile tăiate, fără discriminare, cu 25% nemulţumesc pe toată lumea, însă dau tonul autoselecţiei: cei mai buni pleacă să muncească în alte ţări, cei mai slabi rămân să strige în faţa Guvernului. Tăierea trebuia să fie temporară, ca să forţeze concedierile. Însă concedierile nu s-au făcut oricum, pentru că nimeni nu s-a apucat măcar să măsoare. Suntem exact unde eram în urmă cu doi ani, doar că salariile la stat au scăzut, impozitele au crescut, iar deficitul bugetar – culmea! – a crescut şi el. În acest ritm, doar o minune mai poate scoate economia românească din criză. Spirala demagogiei este o petrecere exaltată, la sfârşitul căreia inima cedează brusc.

La ce bun ai avea toate argumentele prin care să convingi că reforma poate fi făcută coerent şi vizionar, dacă insişti să promiţi că lucrurile vor fi ca înainte?

Chiar şi pentru bugetarii care au suferit cele mai abrupte tăieri de salarii, chiar şi pentru patronii cel mai rău loviţi de creşterea TVA teama că sacrificiile au fost în zadar este mai puternică decât speranţa că altcineva poate anula totul, fără să existe alte efecte secundare mai dureroase. Cei mai mulţi nu au uitat cum în anii ’90 măsurile politice nefundamentate au adus o inflaţie devastatoare care înjumătăţea nivelul de trai la fiecare dublare a salariilor. Câţiva îşi amintesc şi că România a fost la doar câteva sute de mii de euro distanţă de încetarea de plăţi. Fără dobânzi mici, disciplină bugetară şi un guvern care să aibă credibilitate, spre una dintre cele două situaţii ne îndreptăm şi acum. Deocamdată, dobânzile relativ acceptabile sunt o medie trasă în jos de ancora FMI şi ridicată de puseurile locale de populism şi incompetenţă. Toate grupările care fac rău ţării trebuie să dispară, mai devreme sau mai târziu, dar fără ca ţara să facă vreun pas înapoi din cauza asta.

Desigur, remediile FMI se pot dovedi, la rândul lor, fatale. Însă, la fel ca într-o afacere, dacă lucrurile merg prost, contabilii preiau frâiele până când găurile sunt astupate. Pe de altă parte, chiar şi dacă s-ar găsi un guvern competent, singura şansă de a renunţa la acordul cu FMI este nu mai puţină, ci mai multă austeritate. Ea poate fi îndulcită prin comunicare, eficienţă, competenţă, chiar şi prin creativitate, dar nimeni nu-şi poate bate joc de legile termodinamicii.

Şi liderii puterii, şi cei ai opoziţiei pot găsi soluţii dacă vor, chiar dacă asta înseamnă să sacrifice partide şi uneori prietenii. Dar nu se poate altfel. E deja un lucru banal, care trebuie însă repetat până când toată lumea îl va accepta: alegerea nu trebuie să fie între prostie şi minciună, iar principiul răului cel mai mic e doar o nouă rostogolire spre iad.

Articol publicat în România Liberă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Florin Bejan

Tsk tsk, your true colors are showing 🙁

1) Florin Georgescu vs Gheorghe Pogea, Mihai Tanasescu vs Gheorghe Ialomitianu – dap, greu de ales ….

2) Unde e eroare pe care o faci tu: compari promisiuni ale celor care ar vrea sa preia puterea (PSD, PNL, etc) cu masuri luate (fortat) de actualii guvernanti.

Toata sperietoarea asta a ta se bazeaza o ipoteza absurda – ca astia vor fi primii politicieni (din lume!) care se vor tine de promisiuni. Nu te face ca nu intelegi ca si ei mint acum din ratiuni pur electorale.

Ramane doar sa sustii ca in ciuda faptului ca au oameni mai competenti, sunt cumva sinucigasi.

Lucian Davidescu

@Florin Bejan

True colors? 😆

Nu promisiunile-s problema. Problema este că incompetenţei trebuie să-i opui competenţă. Dacă-i opui demagogie, înseamnă că n-ai nimic de oferit.

De exemplu: când au fost constrânşi, demagogii l-au găsit pe Johannis. Incompetenţii au replicat cu Croitoru. Deci, se poate! Doar că după aia s-au răzgândit. Oricine vine primul cu oricare dintre cele două propuneri sau cu ceva asemănător primeşte "my true colors".

Florin Bejan

Promisiunile electorale (demagogice) nu trebuie contrapuse incompetentei. Ele au ca scop castigarea simpatiei masei critice de ignoranti care in general decide rezultatele alegerilor. Nu-ti sunt dedicate tie, dar sunt limitari aceptate ale acestei tactici.

In legatura cu nominalizarea unei persoane ca alternativa, daca asta e ceea ce te va face pe tine sa te orientezi intr-o directie sau alta (in masura in care intr-adevar esti atat de indecis in momentul asta, ceea ce sincer nu cred 😉 ) nu cred ca se va intampla.

Nu cred ca ei insisi stiu pe cine ar numi la Finante, Industrie, Munca, Agricultura. Ceea ce ma mir e ca totusi tu iei in calcul posibilitatea ca alternativele sa fie mai proaste (in sensul de competenta, pregatire profesionala, etc) decat ce avem acum.

Lucian Davidescu

@Florin Bejan

1. Îi bănuieşti de inteligenţă 😀 Eu zic s-o pună pe masă.

2. Nu e vorba de o persoană este vorba de mesajul clar că vor sacrifica interesele clientelare, ceea ce necesită oameni de o anumită factură şi nu de alta. Pe scurt, nu politruci.

3. Faţă de acum, orice e mai bun, dar asta nu-i o scuză. Nu-i de ajuns să schimbi incompetenţa uluitoare cu o incompetenţă simplă.

ionut

Daca e vorba de stat bineinteles ca trebuie sa alegi incompetenta. Cu cat initiatorul violentei coercitive e mai incompetent, cu atat mai bine! 😀

John Galt

Ionut, acum trebuie sa tin putin partea lui "dura lex" din articolul trecut.

Evident ca statul e bine sa fie cat mai incompetent (doar stii povestea cu evaziunea), insa ar trebui sa faca asta pe banii lui. Altfel ne indatoreaza pe toti si ne vinde pe nimic (vezi RO).

Pe de alta parte, fara stat e cam nasol – vin barbarii si invadeaza tot, chestie care iarasi nu prea e buna deloc.

Statul ar trebui sa fie suficient de istet incat sa realizeze ca este incompetent (cel mai incompetent), ca singura lui sansa de a exista este sa impuna cu o MANA DE FIER propria lui disparitie, mai exact autolimitare. Trebuie sa fie suficient de destept incat sa-si dea seama ca in general face prostii.

ionut

"Statul ar trebui sa fie suficient de istet incat sa realizeze ca este incompetent (cel mai incompetent), ca singura lui sansa de a exista este sa impuna cu o MANA DE FIER propria lui disparitie, mai exact autolimitare. Trebuie sa fie suficient de destept incat sa-si dea seama ca in general face prostii."

Pai exact asta e contradictia: daca ar fi o organizatie privata (bazata pe contributii voluntare) ar putea sa constientizeze asta, fie si fortat (de scaderea accentuata a contributiilor).

Cata vreme insa el este monopolistul violentei coercitive si al constrangerii, asa cum spuneam se situeaza el insusi in afara ei, n-are nici un motiv (incitativ/stimulent/constrangere) sa-si constientizeze propria incompetenta.

Si, din contra, statul e foarte competent, atentie v-a-v de rolul sau, adica intaiul agresor cel al extragerii de resurse si impartirea lor pe baze clientelar-discetionare.

In plus, nefunctionand pe baza de tandem pierdere-profit e pur si simplu orb, ii lipseste puternicul instrument numit calculul economic.

John Galt

Pai da, evident ca e principalul agresor (al bunului simt), insa nefiind natural uite ca nu poate avea monopol. Ca Gravitatia. In plus, unde ai mai vazut tu prosti care sa fie pacifisti – aia tocmai isi confirma incompetenta folosindu-se de agresiune, adica de ultima (singura) arma ce le-a ramas. 😀

Pe de alta parte, eu m-am referit mai mult la rolul statului in a aplica LEGEA, (care evident trebuie sa fie JUSTA pana in cele mai mici detalii), chestie care iarasi nu trebuie privita ca un "drept castigat". Ca nu e – bine, nici notiunea drept castigat nu exista, dar asta e si paradoxul/ironia. Altfel ajungem in anarhie adica reinventam roata – visul revolutionarilor si leftistilor de pretutindeni.

Pana si notiunii de LEGE i se aplica analogia monopolului natural: pe de o parte mai toti spun ca dictatura legii e mai presus de orice (insa in culise aranjeaza procesele, isi vad de interesul propriu indiferent de mijloace), altii spun ca statul e deasupra si are monopol insa nu se prea pricep "la legi".

Unii prefera agresiunea legii (care trebuie sa fie minimala – adica sa pazeasca/recunoasca proprietatea si atat), altii pe cea a statului. Ambele pot fi privite ca monopoluri coercitive insa ambele nu sunt decat constructii umane, adica imperfecte, adica fara nici o sansa la un monopol "real". Nici una din ele nu e un.. drept.

🙂

RCA Ieftin

Pai, foarte simplu: Nu alegem! Romanii au fost obligati prea mult si prea des sa aleaga raul cel mai mic dintre doua rele mari in ultimii 20 de ani.

ionut

@John galt

Anarhia proprietatii private e superioara organizatiei numita stat, organizatie care nu poate exista decat prin incalcarea proprietatii private, fiind ca atare ILEGITIM.

P.S."Evident ca statul e bine sa fie cat mai incompetent (doar stii povestea cu evaziunea), insa ar trebui sa faca asta pe banii lui"

Asta-i alta problema: banii sunt ai nostri intotdeauna, statul nu vine niciodata cu ei d'acasa!

De fapt aici se vede Ilegitimitatea statului: nu poate exista decat jefuindu-ne (taxe si impozite) banii

de-a dura lex

io prefer de 1000 de ori demagogia în faţa incompetenţei.

mă scuzaţi, nu ţin cu niciun partid.

doar că demagogia n-a distrus niciodată o echipă de fotbal.

cum o face incompetenţa lui Cîrţu.

Lucian, te rog să-mi ştergi postarea.

şi scuze pentru ea, însă sunt prea pornit şi degetele nu mă mai ascultă, apasă de capul lor pe "submit comment".

C

Nu sunt alegeri, sunt "combinatii" transpartinice si omerta. Nu are importanta ce steag fluturi cand iesi in strada sau strategia de marketing politic.

@dura lex

Cred ca toti care posteaza sunt porniti.

Lucian Davidescu

@de-a dura lex

Nu şterg. Dar cine-i Cîrţu?

@C

Mda… tocmai… iluzia opţiunii e o ceaţă groasă care trebuie cumva spulberată…

Mythos

Cred ca conteaza mai mult cum priviti problemu. Competenti sunt, demagogi la fel, dar mai mult de atat este interesul unor anumiti oameni. Si da, fiecare tabara are niste obligatii de onorat, prin urmare cineva trebuie sa sufere. Cine? Cam toata prostimea din Romania care a crezut ca odata cu intrarea in UE sau NATO se va schimba ceva. Nu vom iesi prea curand din criza, dar stau si ma gandesc daca exista vreo diferenta de ce se intampla acum fata de anii 90 si observ ca nu este una, poate dorinta marita de consum si mai multi insi care au credite luate cu buletinu ca pe acea vreme nu exista. In rest este absolut la fel ca atunci.

Ceea ce ma duce la simpla concluzie, ca nimic in bine nu s-a schimbat in ultimii 20 de ani. Pur si simplu s-a facut ceea ce s-a stiut mai bine, s-a furat in continuu. Interesant ar fi o comparatie intre datele de atunci prin anii 90 cand am fost intr-o situatie similara si acum, nu m-ar mira sa fie foarte apropiate cifrele.

Avramescu Daniel

Tehnica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.