Standard
Lucian Davidescu

Să-ţi fie ruşine, Traian Băsescu!

Problema nu e doar ticăloşia, ci mai ales dublul-standard care o muşamalizează.

Strategia de poziţionare a lui Victor Ponta faţă de acuzaţia de plagiat a fost executată la literă după manualele de relaţii publice:

– a minimizat importanţa faptei: carevasăzică, nu a copiat hălci întregi ci doar a pus referinţele greşit.
– a trasat limita consecinţelor: când se va confirma că a furat, dă înapoi ce nu-i aparţine dar îşi păstrează funcţia în stat.
– a pozat drept victimă: nu ştia în 2003 că Băsescu îi va citi lucrarea în 2012.

Piarul este foarte bun, însă faptele pe care le acoperă rămân odioase. Regulile de citare sunt clare şi sunt altele.

De partea cealaltă, piarul a fost destul de stângaci. Chiar dacă pe termen lung cariera lui „dottore” este compromisă, deocamdată el pare o victimă. Iată cum putea arăta o strategie eficace (şi încă nu-i prea târziu):

D-na procuror general Kovesi, aflată în aceeaşi găleată puturoasă, primea ordin (odată cu detaşarea la vreo ambasadă) să îşi pună cenuşă în cap, să peroreze că e normal să plătească pentru greşelile tinereţii şi că sistemul nu are nevoie de oameni ca ea. Un gambit cinic, dar corect. Șah mat!


Lasă un răspuns la Gheorghita Zbaganu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adrian Tudosie

E tare ideea ta despre doamna Kovesi. Da, ar fi fost un exemplu genial, iar dupa aceasta Ponta ar fi aratat ca un impostor

plagiatus cum laude

… daca privim sincer situatia „dottore plagiatus” poate face politichie si fara doctorat, si fara licenta ….si chiar mai jos, pana la nivelul de „vanghelius-almanahus cum laude”…. in rest sa ne traiasca partidul care i-a dat pe toti…..

Liviu Stoian

Problema este mult mai grava decat pare. Majoritatea celor care au intrat in partide ca tractoristi, femei de serviciu, sau chiar bagatori de seama s-au intelectualizat. Mai intai scoala generala, apoi liceul, dupa caeea una sau mai multe facultati si in final, marele vis, doctoratul. Cu presiuni politice, cu colegiaritate, cu bani, majoritatea politicienilor si familiile lor si-au „tras” diplome pentru mai tarziu. De regula nu avem realmente furturi ci mai degraba complicitate scarboasa intre autorul real al unui text, de regula profesor sau indrumator si „catindatul” politician sau intreprinzator . Profesorul are astfel „spate”, primeste sprijin politic, numiri in functii, etc., iar candidatul se umple de diplome pe care la scrie in C.V.-ul sau. In fapt este plagiat, dar ce te faci cand cel din a carui lucrare s-a luat textul a fost chiar el de acord cu asta sau si mai rau, i-a cerut candidatului sa copieze pasaje ? Fara o reclamatie din partea celui furat este greu de condamnat cel care a preluat textul. Lla noi ca la nimeni ! Si mai greu va fi, daca cineva se va aventura sa incerce asanarea aceastei mocirle. Cum sa identifici pe toti cei care sunt in aceasta situatie ? Cum sa-i deosebesti de oamenii onesti ? Majoritatea lor sunt detinatorii unor functii in calitate de functionari publici sau politicieni. Dupa revolutie acesti oameni s-au straduit sa anuleze singura deosebire dintre ei si cei pe care ii invidiau si au reusit. Ne uitam la legile schioape care apar, ne miram ca politicienii nu sunt capabili nici macar sa citeasca Constitutia, ii vedem ca sunt agramati si balbaiti si ne intrebam daca aceasta este Romania, iar cand asemenea indivizi ajung sa faca justitie se nasc tragedii apasatoare. Continuam sa fim condusi de partide pline cu fostii membri de partid comunist care au schimbat doar aparentele, care si-au incalcat juramantul facut inainte de 89 si care acum se doresc credibili, avem in politie, in procuratura si in justitie pe fostii politisti, fostii procurori si fostii judecatori ai fostului regim care au pe constiinta mii de victime si care actioneaza sub apasarea santajului. Avem jurnalisti colonei care nu au facut nicio zi de armata, avem prefecti, parlamentari si probabil si judecatori momiti cu grade militare oferite cu darnicie de presedinte, pe langa ofiterii acoperiti ai serviciilor secrete, care isi mimeaza independenta si inamovibilitatea. Notarii si expertii de toate felurile sunt tot mai inregimentati in structuri controlate, incat nu au mai ramas aproape deloc oameni cu adevarat liberi in aceasta tara. Candva, un doctorat in Romania se facea in 10 ani si numai de catre cei cu adevarat dedicati stiintei. Existau trepte intermediare: aspirantura, candidatura, etc, trebuia sa publici mult si in reviste de prestigiu, trebuia sa arati ca poti aduce contributii personale la gandirea din domeniu. Azi doctoratele se fac in vacanta, ca divertisment. Un paradox al istoriei este acela ca regimul anterior a beneficiat de oameni valorosi scoliti inainte de 44, iar noul regim trebuie sa functioneze cu oameni formati in regimul 45-90. Am vazut acte de predare a fabricilor din 1948. Erau impecabile, oamenii aceia stiau carte, chiar daca socoteau cu capul si scriau cu creion chimic. In anii acestia mi-a fost dat sa primesc acte ministeriale imprimate frumos, dar redactate ingrozitor de confuz. Trist si exasperant !

Lucian Davidescu

@ Liviu Stoian
„Fara o reclamatie din partea celui furat este greu de condamnat cel care a preluat textul”
Nu,dreptul de autor şi regulile de citare sunt chestiuni absolut distincte. Deci şi dacă există acordul expres al autorului original, în lipsa ghilimelelor tot plagiat este.

Burca Costinel

Daca si Elena Udrea are doctorat ………

Costi Andriescu

Nu are

Andrei

Comisia de etica tocmai si-a schimbat membrii . Acuma sunt unul si unul , toti in cuget si simtiri alaturi de partidul care a dat primul ministru . Se indoieste careva care va fi verdictul acestei comisii „impartiale” in cazurile Mang si Ponta ?

Gheorghita Zbaganu

Greu de spus ce e plagiat intr-o teza de doctorat. In domeniul dreptului, mai ales. Eu ma abtin. As putea recunoaste un plagiat in matematica: sa pretinzi ca un rezultat iti apartine, dupa ce ai copiat inclusiv demonstratia lui de altundeva si nu citezi locul. Cum o fi la o teza de drept, unde se copiaza articole din diverse coduri penale, nu stiu.

Lucian Davidescu

Din ce cod penal e asta?
„Ce altceva decât acte de genocid au fost pogromurile din antichitate, din evul mediu, dar şi din secolul nostru, asupra evreilor, a armenilor sau a altor popoare, cruciadele creştine împotriva ‘necredincioşilor’ musulmani pentru eliberarea locurilor sfinte din Orientul Apropiat, campaniile militare de distrugere sau aducere în robie a unor popoare întregi, exterminarea populaţiei băştinaşe de către conchistadorii europeni în teritoriile şi continentele ‘descoperite’, masacrarea populaţiilor din ţările coloniale şi aducerea acestora în stare de degenerescenţă prin înfometare, munci grele şi tratamente degradante, trecerea prin foc şi sabie a milioane de oameni pe motive politice, naţionale sau religioase, distrugerea masivă sau planificată a oponenţilor politici în vremurile moderne sau exterminarea reciprocă a unor etnii în Africa zilelelor noastre?“

Costi Andriescu

@Gheorghita Zbangu, Pe principiul tău toate tezele de doctorat ar putea arăta la fel? Doctorandul compilează texte?

Daniel Ciuiu

Si coana Udrea…
N-a recunoscut plagiatul, dar a recunoscut ca a semnat o lucrare stiintifica fara a avea vreo contributie!
Cand a zis ca e greseala coautorilor, daca s-a plagiat!

Daniel Ciuiu

Ca coana leana, cu chimia!

Stefan Muresan

chestii/socoteli, alea-alea, etc… 😉

Lasă un răspuns la Gheorghita Zbaganu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.