Riscograma
Lucian Davidescu

Monstrul legislativ românesc: Ougéul

Și cum s-ar mai putea rezolva dilema prezentării sau neprezentării la vot.

Monstrul constituţional pe nume „Ordonanţă de Urgenţă” a arătat de ce e capabil, încă o dată (prima dată a fost cazul ameţitor în care Curtea Constituţională a decis că pensiile au fost taxate neconstituţional, dar că ce s-a luat timp de un an NU trebuie dat înapoi).

Regulile de validare a referendumului pentru demiterea preşedintelui au fost schimbate la filtrul constituţional. Însă, tot constituţional, ele nu prea se pot aplica pentru o procedură deja-pornită. Decizia finală despre care prevederi operează şi care sunt nule îi va aparţine tot Curţii Constituţionale, care trebuie să ia act de rezultat. Dacă prezenţa va fi sub 50% iar preşedintele nu va avea majoritate, decizia va fi cea mai complicată de până acum, indiferent în favoarea cui ar decide.

Dar probabil că de un astfel de şoc este nevoie pentru ca Ordonanţele de Urgenţă să fie eliminate definitiv, cu tot cu consecinţele lor monstruoase.

În rest, pentru următoarele referendumuri va fi clar care lege se aplică: cea care cere prezenţă de 50%+1. Legal, decizia CCR este destul de solidă şi de echilibrată. Elimină abuzul prin care demiterea preşedintelui era posibilă doar cu votul favorabil a jumătate din numărul de alegători, adică imposibilă. Elimină abuzul – de semn contrar – prin care era posibilă chiar şi cu un singur vot. Spre deosebire de alegeri, care nu au cvorum de validare pentru că sunt inevitabile, referendumul este opţional aşa că este normal să fie statutat un prag de interes.

Totuşi, formula aceasta provoacă o dilemă teribilă pentru cei care ar vrea să voteze împotriva suspendării: Să mergi la vot, riscând astfel ca votul tău contra să se transforme în vot „pentru”? Sau să boicotezi prin neparticipare, cu riscul ca votul pentru suspendare să pară disproporţionat şi fără certitudinea că măcar scopul va fi atins?

CTP propune un scenariu extrem, în care toţi cei care se opun demiterii se înţeleg să stea acasă, pentru a demonstra că formula asta încurajează neparticiparea. De fapt, ăsta ar fi probabil un scenariu bun. În realitate, dinamica socială nu va permite niciodată o astfel de înţelegere, astfel că nici cei care hotărăsc să meargă la vot, nici cei care stau acasă nu-şi pot atinge scopurile. Caz clasic de teoria jocurilor.

Cum se poate rezolva situaţia? CTP o ia pe câmpii: „Acesta putea fi rezolvat prin impunerea si a unei limite minime obligatorii de voturi în favoarea lui Traian Băsescu, să zicem 3 milioane, ca să evităm situaţia în care, cu, de pildă, 6 milioane de voturi contra şi 1 milion de voturi pentru, dl Băsescu se întoarce totuşi la Cotroceni.”

Pragul e complet arbitrar şi pus unde nu trebuie. Ar exista însă o soluţie validă matematic: demiterea să se poată face cu jumătate+1 din jumătatea+1 a alegătorilor. Astfel, dacă din cele 18.000.000 de alegători înscrişi 4.500.001 votează pentru demitere, pot fi presupuse 4.500.000 voturi teoretice contra astfel încât cvorumul este asigurat fără ca drepturile să fie afectate. Dacă fie pragul nu este atins, fie voturile contra demiterii sunt mai multe, atunci preşedintele rămâne în funcţie. Toţi alegătorii vor fi motivaţi să participe, fără riscul de-a regreta această participare.

Însă pe cât e de validă matematic, pe atât de ineptă este o soluţie de acest gen din punct de vedere juridic. Nici logica, nici legea – singure – nu mai pot face la loc oalele sparte după o întrecere de ticăloşii.

13 comentarii
heto

Si cand vedem rezultatele poll-ului?

Lucian Davidescu

Se pare că am ales o soluţie tehnică proastă, dar după primele 100 de voturi rezultatul era 26 – DA / 66 – NU / 8 – NU MĂ DUC.

Jeack

discutia asta cu referendumul e pur academica.
oricum presedintele basescu (scuze, nu pot sa zic doar basescu, ca la a3) va cere sa se vina la vot.
ar fi cu adevarat stupid sa piarda cu 9 milioane la zero, sau cit o fi.

si oricum referendumul va fi cistigat de cei contra demitere.

un vorbitor de limba romana

>Legal, decizia CCR este destul de solidă şi de echilibrată.
Decizia CCR este de un sinistru trist. Cum sa „asiguri” prin lege participarea la referendum? Ce calitati au judecatorii din CCR de semneaza un astfel de text?

Burca Costinel

Eu sunt de parere ca referendumul pentru suspendare trebuie validat indiferent de participare, pentru ca „referendumul este opţional aşa că este normal să fie statutat un prag de interes”, iar basistii nu au decat sa se mobilizeze daca vor ca betivanul lor sa se aplece dupa sapun la Cotroceni, nu la Rahova …

limba romana

> Legal, decizia CCR este destul de solidă şi de echilibrată

ASIGURÁ, asígur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanţii asupra unui lucru; a încredinţa. ♦ Refl. A-şi lua toate măsurile de precauţie. 3. Tranz. şi refl. A încheia un contract de asigurare a vieţii, a unui bun. 4. Tranz. A realiza împiedicarea desfacerii sau deplasării elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A3- + sigur (după fr. assurer).

Cum sa „asiguri” participarea la referendum prin lege? Astia de la CCR sunt oamnei normali la cap? Decizia, in forma prezentata, este de un sinistru cu greu imaginabil.

Lucian Davidescu

Formularea este uşor eliptică, dar în context este foarte clar la ce se referă. Cei care interpretează legea trebuie să se „asigure” că a fost îndeplinită cumulativ şi condiţia de cvorum, statutată separat.

Uite un istoric foarte clar al modificărilor succesive în Adevărul:
http://www.adevarul.ro/actualitate/O_lege_chinuita_de_partide_0_734326940.html#

1. Legea 3 din 2000.
Art. 5 alin. (2) – Referendumul (de orice tip – n.r.) este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.
Art. 10 – Demiterea preşedintelui este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

2. Legea modificată în 2007 de PSD şi PNL.
Art. 10 – Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.

3. Legea modificată în aprilie 2012 de PDL.
Art. 10 – Demiterea preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

4. Legea modificată în iulie 2012 de USL.
Art. 10 – Demiterea preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.

5. Legea modificată de Guvernul Ponta prin ordonanţă de urgenţă.
Art. 10 – Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.

Dan Apostol

Eu cred ca demiterea prin referendum a oricarui personaj politic roman ar trebui sa fie in momentul in care 50%+1 din cei pe care ii reprezinta demnitarul roman voteaza DA pentru demitere. Voturile de NU, cele anulate sau cele prin neprezentare reprezinta o vointa de a ramane. Se deduce de aici si ce inseamna validarea unui astfel de referendum. Nu putem sa ne referim la referendum de demitere ca la niste alegeri deoarece aici nu este o competitie intre 2 candidati in care putem avea alegatori sictiriti de cei doi sau care si-ar indrepta voturile catre un eventual al 3-lea, ci este o intrebare cu un raspuns CAUTAT. Deci doar voturile de DA conteaza, si in consecinta, ca cineva sa plece din functie trebuie ca majoritatea celor pe care ii reprezinta sa voteze DA. Multumesc.

ion

noua ne se tot spune sa ne supunem majoritatii, eu inteleg majoritatea fiind din toata populatia, la orice alegeri,
daca nu au venit jumatate ce alegeri sunt astea? inseamna ca polititicienii au luato razna

nu inteleg de ce cauta mereu gaselnite din astea cu 50+1 din acei prezenti, consecintele votului vor fi suportate de toata populatia, deci daca nu s-au pronuntat jumatate inseamna ca nici nu trebuia sa pui la vot

sunt 2 probleme:
1. in lupta asta politica nu se mai respecta nici o regula de ambele parti, sunt incalcari grave, nu inteleg de ce avem ordonante de urgente, astea ar trebui sa fie posibile doar pe timp de razboi, daca am ales presedintele noi poporul sa ramana acolo pe cat e ales, nu mi se pare normal si sa avem acuma pe antonescu asta ce treaba are? putea sa stea basescu pana la referendum asa e normal, daca referendumul il demite alegeri imediate, de ce sa stea unu care nu e ales in locul lui?, si parlamentul sa-si caute de treaba, ei in loc sa lucreze ei se lupta intre ei

2. puteau sa astepte cateva luni pana la alegeri, si basescu oricum pleaca in curand, si nu inteleg interesul meu este ei sa construiasca ceva, sau sa urmaresc show-uri, cum facem sa plece si unii si altii? ar trebui pus la referendum daca il vrem pe basescu, antonescu, ponta, etc.

ar trebui facut vot direct, electronic, sa putem sa schimbam orice demnitar daca nu ne place, gen pogea, vladescu, etc. daca ar fi carti de identitate electronice ca in alte tari, am putea vota direct si rapid, noi poporul, nu niste clovni de care nu scapam

Alex Anitei

Sa nu uitam ca prin referendum nu se demite numai presedintele ci de obicei se valideaza schimbari majore prin vointa poporului. De obicei se voteaza ceva ce este presupus a deranja majoritatea populatiei. Ori daca majoritatea populatiei prefera sa ramana acasa sau sa faca altceva decat sa voteze inseamna ca nu e chiar atat de deranjata.

Asadar mi se pare corecta decizia CCR. Un referendum e valid dc. se aduna cel putin 50%+1 sa voteze si daca 50%+1 din participanti voteaza cu DA. Iar tehnica de a ramane acasa daca nu esti de acord sau nu-ti pasa e de asemenea valida.

limba romana

Lucian, nu sunt de aceasi parere. Legea trebuie sa fie clara, ca sa nu o interpreteze X sau Y dupa cat de veseli se trezesc dimineata.
Si mai este o ineptie cat casa: o lege este constitutionala in functie de cati oameni voteaza? Daca voteaza 1/2+1 este constitutionala, daca voteaza 1/2 nu mai este?. Nu confunda validarea referendumului cu constitutionalitatea.

Decizia CCR, din punct de vedere legal, este o bataie de joc. CCR nu are voie, in deciziile pe care le da, sa se bazeze ca ” în context este foarte clar la ce se referă.”. Ei trebuie sa spuna negru pe alb, ca sa nu existe dubii.

Mihai

Si daca unii sunt plecati in concediu sau in alte tari in calatorii de afaceri sau se duc la gratar sau sunt imobilizati la pat, etc., de ce aceste neprezentari trebuie sa atarne intr-o parte sau in alta a rezultatului?

Daca se cere cvorum se lasa loc la o forma de abuzuri prin care se poate ingreuna accesul oamenilor la vot (sectii si cabine de votare insuficiente, alegerea unei zile sau perioade din an in care se stie ca lumea nu e acasa sau nu poate veni, etc.)

In cazul in care se cere cvorum, inseamna ca un om care se duce la referendum sa voteze sa nu fie demis contribuie mai mult la posibila demitere decat daca sta acasa. Cu alte cuvinte se poate ajunge la situatia in care sa se zica „Basescu a fost demis pentru ca au fost prea multi care s-au dus sa voteze sa nu fie demis”.

Nimeni nu te impiedica sa te duci sa votezi. Daca ai o parere, du-te si spune-o. Dar daca stai acasa si nu vrei, nu poti, nu te intereseaza, de ce sa ii afecteze pe cei care chiar au o parere?

Flavius

Demitere Presedintelui e o situaţie exceptională, în care preşedintele a încălcat grav constituţia (a sechestrat persoane la cotroceni, a declarat război, a ordonat serviciilor secrete să aresteze lumea în volgi negre, etc.).
De aceea, pe viitor, e bine ca suspendarea şi demiterea să se facă mult mai greu, nu la fiecare schimbare de popularitate sau majoritate în parlament. E de dorit evitarea situaţiei în care în fiecare mandat prezidential să mergem să reconfirmăm un preşedinte ALES, nu pus sau numit. Ar trebui să avem un suspendare/demitere o dată la 30-50 de ani, nu la fiecare 5 ani.