Standard
Lucian Davidescu

Ce se alegea de Oltchim fără Domnu’ Dan şi de ce Gazprom a dat bir cu fugiţii

Prezenţa lui Dan Diaconescu la Oltchim este spectaculoasă dar irelevantă. Absenţa Gazprom e ignorată dar decisivă.

Victoria lui Dan Diaconescu la Oltchim a ridicat până la cer interesul public pentru această privatizare, iar asta e o treabă bună. Răfuiala politică stârnită pe marginea întregii tărăşenii va scoate la vedere mult din gunoiul măturat sub preş vreme de 20 de ani.

Erori de strategie

1. Cea mai mare eroare a fost întârzierea privatizării până în punctul în care combinatul s-a oprit iar statul a ajuns cu spatele la zid. Experienţa CupruMin demonstrase deja că pentru astfel de vânzări este nevoie de o rezervă de timp, de o procedură suficient de elastică astfel încât să poată fi reluată rapid şi chiar de un plan B. Însă statul nu pare să fi învăţat nimic.

2. Istoric, prima greşeală a fost vânzarea separată a Arpechim, odată cu Petrom, deşi OMV nu a dorit nici un moment rafinăria de la Piteşti. Încercarea ulterioară de-a prelua rafinăria cu bani de la buget a fost apoi respinsă ca ajutor de stat.

Tot respinsă a fost şi încercarea statului de a-şi converti creanţele în acţiuni, la cererea acţionarului minoritar PCC, care a invocat o clauză din statutul Oltchim conform căreia pentru majorările de capital este nevoie de două treimi din voturi.

3. O altă greşeală a fost vânzarea combinatului înainte de trecerea prin procedura de insolvenţă. În condiţiile în care valoarea netă a combinatului este cu minus în faţă, iar pierderile sunt principalul produs al combinatului, această metodă era viabilă doar dacă se prezenta un investitor „strategic” de tipul giganţilor ruşi sau kazahi, care să ignore lipsurile pe care trebuiau să şi le asume doar de dragul de a îşi adăuga la colecţie un combinat industrial. Pentru că investitorul respectiv nu s-a prezentat, preţurile oferite nu puteau fi decât derizorii.

Erori de tactică

1. Vânzarea separată a acţiunilor şi a creanţelor a fost de natură să creeze confuzie în rândul cumpărătorilor nefamiliarizaţi cu istoria Oltchim.
Încă nu este clar dacă pachetul majoritar de acţiuni va oferi protecţie în faţa unui creditor care cumpără o creanţă, la o fracţiune din valoarea ei. Acesta este şi motivul pentru care omul de afaceri Ştefan Vuza a decis să participe cu două oferte separate.

2. Garanţia de participare la licitaţie a fost mică faţă de valoarea teoretică a tranzacţiei. O garanţie substanţială era teoretic suficientă pentru a-i ţine la distanţă pe nepoftiţi, fără a fi nevoie de filtre subiective ca experienţa sau bonitatea.
Dar, din cauză că valoarea pachetului de acţiuni în sine este foarte mică, garanţia rezultată a fost la rândul ei modestă. 130.000 de euro este o sumă substanţială, la care nimeni nu renunţă uşor, însă Dan Diaconescu a găsit metoda prin care spera să o transforme într-un capital public substanţial.

3. FMI a insistat în ultimii ani ca privatizările să se facă exclusiv pe baza criteriului „cel mai bun preţ”. Acesta este şi motivul pentru care, în faţa potenţialului dezastru de imagine provocat de victoria lui Dan Diaconescu, Fondul i-a sugerat şefului OPSPI să nu anunţe un câştigător. Însă în acel moment deja nu mai exista decizie bună, riscul de a respinge oferta „de nerefuzat” a lui Dan Diaconescu fiind cel puţin la fel de mare ca riscul de a o accepta.

Iar ultimii naivi se vor lămuri cam cum stă treaba cu „perlele coroanei” şi investitorii „strategici”.

Partea proastă este că Dan Diaconescu ajunge să fie considerat factor determinant în povestea Oltchim, iar asta e absolut fals. Ba mai mult, ţine în planul doi lucrurile cu adevărat importante care s-au întâmplat acolo.

Cu sau fără Dan Diaconescu, situaţia combinatului era acum aproximativ aceeaşi. Ceilalţi doi investitori s-au oferit să ia combinatul aproape gratis iar creanţele prea ieftin sau deloc, oferte practic de neacceptat. Astfel, într-un exerciţiu de imaginaţie în care Dan Diaconescu lipseşte complet, Oltchim ar fi tot nevândut şi tot în insolvenţă iminentă.

Există câteva modele de afaceri prin care stârvul Oltchim poate fi valorificat. S-a materializat unul imprevizibil: un bufon şi-l adjudecă pentru publicitate. Competitorii perdanţi ar fi încercat o restructurare distructivă, după care să mai rămână în funcţiune doar o bucăţică profitabilă. Tot era mai bine decât în scenariul în care combinatul să meargă la fier vechi. Dar nu atât de bine cât în scenariul în care venae un investitor „strategic”, adică unul care să cumpere strategia proastă a statului cu tot cu pagubă. Aşa se face că toată strategia de privatizare a fost construită pentru un investitor care nu s-a mai arătat.

În formula încercată, de vânzare fără insolvenţă, singurul ofertant viabil era un grup pentru care datoriile de sute de milioane înseamnă mărunţiş. Ca de exemplu Gazprom, prin subsidiara TISE. Și totuşi, cu trei zile înainte de licitaţie, gigantul ar fi anunţat că nu-l mai interesează Oltchim. De ce? Să vedem întâi de ce nu:

În nici un caz din cauza zgomotului de fond stârnit, care era perfect previzibil încă din primăvară, când TISE a depus prima scrisoare de intenţie. De asemenea, nu este plauzibilă nici vreo schimbare de strategie, cu atât de puţin timp înaintea licitaţiei. Nici măcar faptul că majorarea de capital a fost blocată nu e un motiv. Gazprom avea destui bani să răscumpere toate creanţele, astfel încât procedura să devină o formalitate inutilă. Rămân doar două posibilităţi plauzibile.

Scenariul „inocenţei” este că Gazprom a schimbat tactica. Văzând că i se cere ceva ce nimeni altcineva nu-şi permite – să plătească datoriile istorice – gigantul rus putea fi tentat să încerce intrarea pe poarta investitorilor de mâna a doua, cărora nu li se cere nimic. Caz în care fie aşteaptă reluarea privatizării în alte condiţii, fie încearcă să negocieze cu câştigătorul.

Scenariul „vinovăţiei” este că preluarea a fost negociată discret până aproape în ultima clipă, însă până la urmă părţile nu s-au înţeles. Iar singurele puncte decisive într-o astfel de negociere nu sunt valuta şi offshore-ul în care e deschis contul, ci suma şi termenul de plată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

pagubit

Am depus acum 25 de ani bani pentru cumpararea unui autovehicul Dacia. Nu am primit valoarea reactualizata a depozitului meu bancar, nu am primit masina, nu am primit nimic. In aceeasi situatie mai sunt 2000 de oameni. Exista un proiect de lege, PLx 226/2011 care inlatura consecintele acestei privari de proprietate/ sanse in viata. De ce nu este adoptata ? Mi-am propus sa dau acest mesaj de 1000 de ori. Is curios daca da guvernul 2 bani pe dreptatea mea. (nr.259)

Ghitescu Nicolae

da,eu sunt te-am prostat .

tomis

„1. Cea mai mare eroare a fost întârzierea privatizării până în punctul în care combinatul s-a oprit iar statul a ajuns cu spatele la zid. Experienţa CupruMin demonstrase deja că pentru astfel de vânzări este nevoie de o rezervă de timp, de o procedură suficient de elastică astfel încât să poată fi reluată rapid şi chiar de un plan B. Însă statul nu pare să fi învăţat nimic.”

Pentru multa vreme am crezut ca limbajul de lemn era doar efectul unei anumite educatii si al prostiei insa m-am inselat in minus. Este si activitatea planuita de anesteziere a discernamintului in vederea spalarii creierului.

Statul (in acceptiunea ta si cea generala; defapt administratia de stat – in acceptiunea mea) nu a putut fi pus cu spatele la zid pentru ca nu a existat deloc in cei 22 de ani de „democratie”. Ce numesti tu stat a fost o banda organizata de hoti si altele.

Ca si alte importante afaceri de stat ce ulterior au fost vindute pentru ca sa fie vindute la fiare vechi sau sa devina profitabile cu investitii minore, combinatul a fost lasat si ajutat sa cada pentru a fi ulterior facut cadou unui alt hot; facut bucatele sau imbunatatit cu investitii minore pentru a reincepe, ca prin minune, sa fie profitabil.

Tu spui ça „statul” nu a invatat nimic din incercarea de vinzare a cuprumin si indirect ca tu ai invatat multe. Astfel, afirmi ca daca ar fi existat mai mult timp, Cuprumin ar fi fost vindut si asta ar fi fost bine. Deci vindut unei firme fantoma, de hoti si pentru hoti, la insistentele presedintelui si acceptarea fireasca a premierului pomadat. Ah, sau vinduta unei alte firme, deci tot vinduta? Bai, ultimii 22 de ani nu-ti spun ca-i ceva in neregula cu strategia asta? Nu ti se pare ca este ceva in neregula cu scopul si modul in care se face aceata privatizare de la inceput, de cind s-au privatizat irigatiile pe timpu’ lu’ Roman pina acum cind, pe timpu’ nostru, se „vinde”/”privatizeaza” oltchim ca nu-s bani de se cumpara avioane de lupta in acelasi timp? Ca tot mi-am adus aminte: parca si Roman cumparase avioane, pasagere daca nu ma insel. Desteptu’ astalaltu’ cumpara de lupta ca cica nu bagam de seama.

Tu pe deasupra, cauti intelesurile savante si solutiile economice ale unui jaf premeditat la nivel national. „Cit de tare’i asta?” :)))))

Il intilnesc pe altul in portul Long Beach, CA, plecat din Romania la munca pe vapor, timonier tipul. Ma intreaba daca vreau sa aflu vesti din tara ca m-ajuta el. Ii raspund ca mai am neamuri si citiva prieteni in tara care sa ma tina la curent, mai citesc si ca, daca am nevoie de filme vechi, prafuite si de stiri spuse la comanda pe batz, ca mai’nainte, ma uit la posturi gen TVR1 si Realitatea. Daca, in schimb, vreau vesti noi, ma uit la Antena 3. Imediat imi arunca o privire cu inteles, de genul „uite la el, saracul”, si rosteste: „Nu te mai uita, ba’, la Antena 3 ca’s comunisti!, da-i in p..a mea (cam al 30-lea cuvint rostit) Vor sa-l dea jos pe Chioru’ care ne-a facut numai lucruri bune si nu l-au lasat altii sa faca si mai multe.” Ii zic ca inteleg ca Basescu s-a ingrijit de situatia tarii si a lui personal si nu a putut face mai multe din cauza unor oameni. „Da, Chioru’, zicde, asa-i spunem noi.” Bine atunci, il intreb: tu cum ai dus-o in ultima vreme? „Raaauuuuuu, zice, foarte rau: nu munca, nu bani, nu grija la spitale; si-a gasit ultimul job fffooooaaaarteeeeee greu si cu spaga multa, ce nu stiu si eu?”

Deci chioru’i de bine, l-a ajutat foarte mult; antena3’i comunista iar situatia lui este foarte proasta de multi ani de zile………………………………………………………………………………………..

Man, asta-i produsul deja spalat pe creier.

Lucian Davidescu

Nici vorbă să fi creditat vreodată statul că ar putea face ceva bun, chiar şi dacă ar vrea. În text doar empatizez cu aşteptarea generală 😛

ddd

@LD

Daca te-ai luat de privatozarea Plagiatorului nu mai comenteaza nimeni, nimic. 🙂

ionut

„Ce numesti tu stat a fost o banda organizata de hoti si altele.”

Asta-i statul. Oriunde in lumea asta! Asta e ce nu intelegi tu si restul etatistilor spalati pe creier. Din moment ce baza statului e schimbul cu pistolul la tampla, denumit pompos taxare/impozitare, cum vrei sa-i denumesti pe cei care fac asta? Hoti, talhari, jefuitori logic. Daca tu-i denumesti altfel e treaba ta. Si sa nu vii cu ineptia aia promovata in cercurile socalit-etatist-colectiviste, ca „impozitele sunt platite voluntar”…

Mai mult, si populat cu ingeri (ceea ce e imposibil), statul nu e in stare de mai mult, adica de haos calculational.

ionut

Muntele ala de fier vechi care produce, ceas de ceas, paguba trebuie vandut. Primului venit. Si punct.

tomis

ionut, treaba cu muntele ala de fier vechi e asa: cu deshtepti ca tine am ramas in curul gol! am ramas noi acum si, cind vei ramine si tu, timpiti ca mine si ca aia de inca lucreaza in mizeria de companie, iti or salva si tie si mei cururile noastre, din mila, boy. atunci sa iti gasesti knee pads pe masura sa nu te ranesti la genunchi in timpul serviciului ce il vei face cu gura celor pe care astazi ii nesocotesti. ma gindesc cu ingrijorare cum, si atunci, ne vei da lectii.

dupa cit o dai cu statul si aceleasi sabloane, aceleasi si aceleasi tot timpul, ma gindesc ca esti si tu un „citit” si atit, altminteri un filosof cirpit de canapea, si, dupa cum am mai scris, cu ceva probleme psihologice. este deja amuzant sa scriu cuvintul „stat” in blogurile in care stiu ca poti si tu comenta pentru ca sa iti gasesc aceleasi raspunsuri.

te gindeai tu vreodata ca un ditamai om cu carte cum esti tu poate arunca mucii in fasole in farfuria la care nu ai fost invitat? vi tu sa strici placerea raspunsului afirmativ primit, prin omisiune, la niste chestii interesante mie, doar ca ai tu un fix 🙂 schimba-ti nene tratamentul, tau, si mai lasa-ma, sau chiar si „ne”. in caz ca nu te satisface blogul, poate vrei sa te pui in scris unor capete mai luminate si puternice in lumea asta. voi citi cu placere stiri de la acceptarea ta si colaborarea voastra. hai sas, vezi de nu! :)))

in final, chestia este si daca ramii cu cascavalu’. adica daca, dupa inexistenta „statului”, exact dupa masura ta, in romanica este mai bine. ei bine, nu! inexistenta statului aduce involutie, cel putin in viata noastra. ti-am scri eu si altii si iti vor mai scrie ca romanica nu mai este stat de drept, asa dupa cum vrei tu, de mult si cu rezultatele prezente, qed. altii mai prosti s-au prins, nu si tu. cu cit mai multa gargara faci impotriva existentei statului, cu atit mai mult rau faci propiei.. filosofii de rahat.

ionut

„ca romanica nu mai este stat de drept”

Nu exista „stat de drept”! Faci confuzii mari, de drept inseamna in acord cu drepturile, care drepturi n-asu sens daca nu vorbim despre drepturile de proprietate. Ori statul este intai-ul agresor al proprietatii. Ca atare stat de drept e un oximoron!

cu deshtepti ca tine am ramas in curul gol!”

Mananci cacat! Din mai multe motive:

1) N-am fost nici o secunda in vreo functie „publica” (la nici un nivel).
2) De „destepti” ce sunteti voi insiva ati ramas in curu’ gol! E treaba voastra. Asta nu inseamna insa ca trebuie sa sustineti mentinerea agresiunii asupra altora (a celor care n-au ramas) ca sa va imbrace voua cururile.

„este deja amuzant sa scriu cuvintul “stat” in blogurile in care stiu ca poti si tu comenta pentru ca sa iti gasesc aceleasi raspunsuri.”

La aceeasi ineptie repetatata la infinit replica sunt pe masura! aceeasi Repetata la infinit!

Daniel B.

Privatizarea Oltchimului seamănă cu strădania unuia de la ţară de a-şi mărita fata cam bătrână, cam lălâie, cam puţin sau deloc curtată, dar penetrată de toţi veneticii.

Aţi înţeles, cel de la ţară e PSD-ul. Nu mă corectaţi: e psd-ul şi nu Usl-ul. Liberalii şi conservatorii se ascund prin studiourile Antenelor oridecâteori ar fi nevoie să-şi asume răspunderea. Lasă că are cine!…

Nu ştiu dacă DD a avut discuţii de taină cu PSD-ul dar ştiu că domnul Dan Diaconescu ar fi putut scoate PSD-ul dintr-o mare încurcătură: aceea cu Oltchimul. O mare platformă industrială ar fi putut fi „potolită” dacă DD şi PSD-ul ar fi respectat un posibil pact reciproc avantajos: DD ar fi preluat Oltchimul, PSD-ul ar fi plusat cât mai mult în contul de salarii (măcar până trec alegerile) iar DD ar fi părut în ochii unor chiori drept „salvator” a toate.

Ceva n-a mers. Ori PSD-ul nu a respectat ceva (e în tradiţia ăstora să mintă!) ori Dan Diaconescu a simţit că poate obţine aceleaşi avantaje (ba chiar mai multe) şi fără să se lege la cap cu Oltchimul.

Ce nu a luat suficient în seamă e că supărarea PSD-ului se poate lăsa cu plângeri penale. Deci cu niscaiva puşcărie pentru Caracaleanul cel Viteaz.

Nu ştiu cum va fi. Le urez, creştineşte: „Încurcă-i, drace!”

tomis

ionut: singurul tau argument „cacat” la „rahat”. :)))))))))))
ai si tu o gaura in cur, ca noi toti. astept sa citesc despre tine in alte publicatii, deshteptule, gol.

Mark Graebner

Tot angajatii sufera.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.