Terorist sau criminal

Il y a „trois criminels à l’origine” de l’attaque contre l’hebdomadaire satirique Charlie Hebdo, a déclaré aujourd’hui le ministre de l’Intérieur Bernard Cazeneuve, à l’issue d’une réunion de crise à l’Élysée.

O replică șocantă prin simplitate: nu „teroriști”, criminali. Și care face lucrurile mai limpezi. Indiferent de motivații și de intenții, unii care comit crime în masă asta sunt: criminali.
„Terorismul” e un concept artificial, care până la un punct ajută autoritățile să pară stăpâne pe situație și să reacționeze în forță. Sau chiar să își bifeze alte puncte de pe agendă.

Dar în același timp validează cumva motivațiile criminalilor iar, de la un alt punct, îi încurajează să folosească masacrul ca instrument politic. Punctul respectiv a fost trecut de multe ori – de exemplu când Anders Breivik a ucis în masă pentru a promova o agendă anti-islamică, semn că psihopatologia nu e specifică vreunei doctrine, cel mult a unei atitudini. Dar când un criminal are șansa să fie etichetat ca „terorist”, motivația lui crește. Criminalul are același sens universal – și în democrația vestică, și în islamul fundamentalist, și în totalitarismul rasial – vină și rușine. Pe când „teroristul”, în mintea și în legea lui, este „martir” – deci mândrie și rost.

Aproape oricui îi este la îndemână să ucidă zeci, iar pe măsură ce puterea crește – milioane. Iar tehnologic, specia umană ar putea fi aproape ștearsă de pe fața pământului în doar câteva ore. Nimeni nu poate împiedica asta vreodată – nici legea nici supravegherea nici tortura nici altceva, în afară de două lucruri care până acum au izbutit de bine de rău: rațiunea și empatia. Poate că tot acolo merită căutată soluția.

Cine-s sunt vinovații pentru tragedia de la Charlie Hebdo? Criminalii și atât! Cine putea să o evite? Și victimele, desigur, dar a fost dreptul lor legitim să nu o facă, oricât de scump l-au plătit. Dar poate că și autoritățile care au găsit de cuviință să folosească în favoarea lor fricile publice, când le-au împachetat drept „terorism”.

Cu cât consecințele unei astfel de crime sunt mai ample, nu contează în ce direcție, cu atât va fi mai mare motivația pentru ca altele să se întâmple. Orice pas înapoi este dovada că metoda funcționează. Orice schimbare care afectează societatea este semn că fapta are relevanță și impact.

Orice deranjat mintal va putea cere mâine orice i se năzare, ca să nu împuște pe cine crede el de cuviință. Nu se poate să meargă așa, nu trebuie. Cam multă putere, pentru un simplu criminal!