my-preciousss

Lucian Davidescu

Turul III. Pe care Traian îl va alege Băsescu?

Entuziasm, lăcomie, autoamăgire, negare, frică, capitulare, disperare. Acestea sunt sentimentele care punctează graficul ascuţit al unei bule financiare. Tot acestea au fost sentimentele care au bântuit ambele tabere politice din alegerile de acum.

Însă, ca şi bula financiară, alegerile sunt un joc cu sumă nulă. Iar Traian Băsescu a câştigat. Şi în cazul bulei financiare, şi în cazul celei electorale, fiecare senzaţie are câte un rol pe traseu. Însă decisivă este doar decizia raţională.

În cazul de faţă, taberele au poziţionat corect artileria grea. Alianţa inspirat intitulată „Proiectul Iohannis” a strâns toate argumentele care-i stăteau în puteri pentru o propunere raţională. Şi a fost la doar un ţopăit-distanţă de a câştiga.

De partea cealaltă, Traian Băsescu avea o singură ripostă suficient de tare: decizia supra-raţională – care de altfel l-a adus în prim-planul politicii şi în fruntea statului – o piesă suficient de puternică pentru a contracara tabăra adversă. La limită, strategia a fost câştigătoare.

De unde vine comparaţia: Think-tank-ul american RAND, care a elaborat în anii 50 teoria jocurilor şi speţa ei celebră, dilema prizonierului, organizează periodic un concurs de inteligenţă artificială. Aplicaţiile care participă încearcă să iasă câştigătoare într-un meci cu mutări succesive şi două opţiuni: colaborare şi concurenţă. Iniţial, s-a dovedit câştigătoare strategia „tit-for-tat”. Adică o aplicaţie a teoriei deciziilor ale cărei reguli sunt „Nu lovi primul, dacă eşti lovit răspunde, dacă adversarul cedează – iartă-l”. Strategia îşi arată rezultatele doar dacă meciurile sunt suficient de lungi. Iar ramificaţiile sunt atât de multe încât programele devin an de an tot mai complexe. În cele din urmă, însă, au început să câştige constant programele supra-raţionale, mai agresive şi perfect conştiente de decizia raţională a adversarului.

Traian Băsescu este câştigătorul supraraţional al acestor alegeri, şi are în faţă două opţiuni: cooperarea sau competiţia.

Prima decizie pe care trebuie să o ia este una morală: să acţioneze în interes propriu – indiferent dacă rezultatul este bun sau rău, sau în interesul general – chiar cu riscul de a-şi compromite propriul interes. Indiferent de scenariu, opţiunile devin strict obiective:

„Băsescu pacificatorul”: O atitudine consensuală, care să ţină cont de jumătatea de electorat care nu l-a votat, de traseul economic incert al ţării şi chiar de fragila majoritate parlamentară.

„Băsescu răzbunătorul”: O atitudine conflictuală, cu scopul declarat de-a-şi duce până la capăt propriul proiect şi de-a-şi asuma sacrificii pe termen scurt pentru a obţine beneficii mai mari pe termen lung.

De această decizie depind două lucruri: Soarta economiei româneşti şi soarta PDL. Cel mai bun scenariu ar fi ca şi România, şi partidul, să aibă acelaşi interes.

Update: Pe baza observaţiilor de la Tudor şi Alex: Cooperare s-ar putea traduce formal prin desemnarea unui premier non-PDL (în sens larg), iar competiţie – prin desemnarea unuia din PDL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *