Riscograma

Ce faci când vine robotul să-ți ia jobul

Alte semne ale cutremurului social care ne așteaptă.

Până acum 300 de ani, ~95% din „joburi” presupuneau producția hranei pentru propriul consum și o taxă suportabilă către stat și/sau biserică. Apoi au urmat revoluțiile industriale (una în prima parte a sec. XIX iar a doua în a doua parte a sec. XX iar a treia se încheie acum pe măsură ce deja începe a patra), care au adus creșteri amețitoare de productivitate, specializare în domenii din ce în ce mai înguste și o complexitate a economiei care a mărit costurile de tranzacționare și a produs astfel și mai multe locuri de muncă.

Primele trei au mers aproape exclusiv în direcția asta. Acum însă începe să devină evident un efect de sens advers: complexitatea economiei scade! Pe măsură ce informația este mai ușor accesibilă – lanțurile de aprovizionare se scurtează, pe măsură ce productivitatea este mai mare – costurile de tranzacționare scad și odată cu ele locuri de muncă dispar.

Acum, mai puțin de ~5% din joburi se ocupă cu producția hranei pentru toată lumea. Încă 10-15-20% produc cam toate bunurile materiale necesare pentru restul. Pentru restul de trei sferturi rămâne sarcina logisticii și serviciilor, dar nici aici nu mai este nevoie de toată lumea.

Una din direcții este cea clasică și predictibilă, de jos în sus. Când mașinile se vor conduce singure, șoferii profesioniști devin deîndată șomeri profesioniști. Doar că asta este, oricât de cinic ar suna, cea mai mică dintre probleme! Adevăratul cutremur social urmează pe piața auto destinată șoferilor „amatori”.

Modelul de acum presupune că aproape fiecare utilizator de automobil trebuie să fie și proprietar, doar pentru a avea mașina la îndemână, chiar dacă o folosește doar 5-10% din timp. În momentul în care mașina se descurcă să plece și să vină singură, exact ca un taxi dar la nici jumătate din cost (că majoritatea tarifului merge în remunerarea taximetristului) proprietatea nu prea mai are sens economic. Cererea pe piața auto va scădea dramatic, la fel și numărul de locuri de muncă din industria de profil, robotizată sau nu.

Dar există și o direcție mai puțin predictibilă, de sus în jos:

La ce mai este nevoie de tot marketingul și publicitatea, de rețelele de agenți de vânzări?

La ce mai trebuie serviciile financiare de retail bancar, leasing sau asigurări?

La ce mai este nevoie de parcări, dacă mașina pleacă deîndată mai departe unde are treabă?

Pentru ce atâta Poliție, pază, servicii juridice (!) dacă tentația de a fura o mașină tinde către zero, dacă nu mai există litigii și executări silite, dacă contabilitatea (!) este automatizată iar costul este decontat instantaneu.

Pentru ce atâtea servicii medicale și descarcerare în cazul în care numărul accidentelor chiar scade?

Etc.?

Doar câțiva jucători de pe piața asta se vor ocupa intern de toate cele necesare, la o fracțiune din costuri și cu o fracțiune din joburi!

Un exemplu mai simplu dar care deja se întâmplă și e ușor de observat e cel din supermarketuri.

Până nu de mult, magazinul cu autoservire era excepția. Furturile făceau necesară prezența unei tejghele echipată cu un job – chiar dacă asta presupune eficiență mică și pierdere de oportunitate uriașă (clientul cumpără exclusiv lucrurile de care știa deja că are nevoie și uneori mai și uită de unele dintre ele). Apoi au început să se răspândească supermarketurile „cu coș”, așa cum le știm azi.

Iar de acum deja apar cele în care cumpărătorul își scanează singur produsele și achită cu cardul. Nu este neapărat vreo noutate tehnologică aici: și scannerul de cod de bare și plata cu cardul sunt lucruri generalizate încă de acum două decenii. Rostul casierului este în primul rând să se asigure că toate produsele sunt scanate iar clientul chiar achită bonul final.
Pe măsură ce bunăstarea generală și încrederea socială cresc, intervine din nou calculul cost-beneficiu: dacă furturile dintr-o lună coboară sub costul cu salariul casierului, atunci nu mai are rost să-l plătești.

La fel se întâmplă cu operațiunea de cântărire a cumpărăturilor vândute la kilogram. Unele magazine încă au cântare asistate sau cântăresc la casă, pe când altele au deja cântare „cu autoservire”. Chiar dacă posibilitatea ca un client sau altul să mai fure la cântar există, calculul contabil arată că e mai profitabil așa.

Dar să revenim puțin la momentul în care mașina se va conduce singură… Devine dintr-o dată foarte fezabil ca, în drumul fără (sau chiar cu!) pasageri din punctul A în punctul B, portbagajul să fie aprovizionat automat, de roboței, cu lista de cumpărături bifată online, care să fie livrate la ușa cumpărătorului. Totul la costuri finale chiar mai mici decât în cazul de acum, când supermarketul trebuie ținut deschis pentru public.

Alte joburi „pierdute” în comerț – începând de la majoritatea celor care lucrează acum la fața locului și terminând cu serviciile „sofisticate” de pe lanț: marketing, contabilitate, pază și securitate etc.

Chiar și de una singură, tehnologia asta este în măsură să schimbe tot ce știm acum despre economie. În momentul în care le factorizăm pe altele cel puțin la fel de revoluționare – calculul cuantic, fabricarea aditivă, biotehnologia sau blockchain – locul devine probabil de nerecunoscut.

Faptul că se pierd unele locuri de muncă nu înseamnă totuși că ele vor rămâne pierdute pe termen nelimitat. Ca și până acum, vor apărea altele: pentru că nevoile sunt totuși aproape nelimitate. Poate unele vor părea foarte triviale sau boeme (plimbător de câini? personal entertainer?) dar nu tot bizar ar fi sunat niște titulaturi contemporane acum un deceniu-două? Cum adică „Social Media Manager”?

Problema e că până să-și găsească noua vocație, mulți vor rămâne pentru o perioadă fără pâine și asta este destul de greu de depășit.

Se tot vorbește despre venituri universale garantate, taxe pe roboți și alte asemenea – dar ele n-ar face decât să amâne deznodământul, probabil cu efecte adverse pe termen mai lung. „Venitul garantat” este ancorat în prezent și ignoră faptul că însăși ideea de bani așa cum o știm va fi cel mai probabil depășită. Iar „taxa pe roboți” ignoră faptul că însăși ideea de muncă așa cum o știm acum s-ar putea să devină la rândul ei depășită. Iar în cele din utmă nu va face decât să mute oportunitățile în țările care refuză să o pună.

„Quoi, monsieur! Feriez-vous un bateau naviguant contre le vent et les courants en allumant un feu sous ses ponts? Je vous prie de m’excuser. Je n’ai pas le temps d’écouter une telle absurdité!”

Este presupusa replică a lui Napoleon când ar fi auzit de propunerea vaporului cu aburi, care i-ar fi permis să cucerească Anglia și să devină principala putere navală: „N-am vreme de bazaconii d-ăstea!”. Până la urmă l-au făcut chiar englezii și astfel și-au consolidat statutul respectiv pentru încă o sută de ani.

Deci va fi complicat, dar nu chiar pentru toată lumea. Iată noua piramidă socială:

Primii câștigători sunt deținătorii capitalului, cei care vor avea și șansa ca exact pariurile lor să se materializeze cu succes. Ei vor avea venituri uriașe, dar pentru asta au totuși nevoie ca mai jos pe piramidă să existe cât mai puțini șomeri.

Urmează îndeaproape profesioniștii care stăpânesc și duc înainte tehnologiile. Și, în general, toți cei care au succes în activități scalabile, adică cei de a căror muncă pot beneficia simultan un număr oricât de mare de consumatori. Ei sunt viitoarea clasă de mijloc superioară.

Apoi clasa de mijloc inferioară – cei a căror muncă omenească, oricât de avansată sau de trivială, rămâne necesară: de la medici până la fermieri! Tot aici vor intra și nenumăratele meserii complet noi. Îi distinge faptul că munca lor nu este la fel de ușor scalabilă, însă performanța individuală rămâne determinantă pentru nivelul de venituri obținut.

Iar la baza piramidei rămân cei care deocamdată produc o valoare adăugată mai mică sau mai mare, dar al căror rol va fi înlocuit direct sau indirect de roboți. Ei sunt viitorii „asistați sociali”, vor proveni din absolut toate păturile sociale și de venituri de acum și vor fi obligați să o ia cu învățarea de la zero, pentru a-și putea regăsi locul în vreunul dintre eșaloanele de mai sus.

Citește și ce faci când vine robotul să-ți ia gâtul

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou