Riscograma

Organizarea teritorială „secretă” a României

…este prevăzută de lege și funcționează din plin, zi de zi!

Până acum au fost vânturate zeci de variante de reorganizare teritorială, de la profesioniste și minuțioase până la bazaconii sinistre. Una dintre bazaconii chiar este semi-oficial în vigoare: așa-numitele „regiuni de dezvoltare”, care servesc ca reper statistic în sistemul NUTS 2, dar în care de exemplu Focșani și Constanța – 260 Km distanță – sunt prinse în aceeași unitate teritorială.

Dar nu despre ea e vorba!

Există și împărțiri teritoriale care deja există și funcționează, făcute de nevoie de diverse instituții sau companii naționale, pentru a își acoperi nevoile logistice.

Una dintre ele chiar are caracter oficial și este efectiv ascunsă la vedere: toată lumea știe despre ce este vorba, ba chiar e foarte probabil să fi avut treabă cu ea, dar aproape nimeni nu o vizualizează: Harta Justiției din România.

Sistemul judiciar este format din ÎCCJ (națională), 15 curți de apel (regionale), 42 de tribunale (județene) și 179 de judecătorii (sub-județene). Fiecare cu aria sa de responsabilitate, delimitată pe harta de mai jos.

Cine o fi făcut împărțirea, a făcut-o cu capul! Pare cea mai echilibrată dintre toate și poate servi fără mari probleme ca șablon general pentru tot restul administrației.

Regiuni

Regiunile definite de Curțile de Apel respectă standardul NUTS 2, care presupune o populație între 800 de mii și trei milioane de locuitori. Doar Brașov-Covasna are ceva mai puțini – 770 de mii, iar județele arondate Curții de Apel București au 3,5 milioane. Însă separat, doar București și Ilfov au doar 2,3 milioane.

După valoarea PIB, cea mai bogată rămâne zona arondată Capitalei – 51,7 miliarde euro (14600 euro/locuitor) din care 45,6 în București-Ilfov (19500 euro/locuitor). Cea mai săracă regiune este Suceava-Botoșani, cu 4,8 miliarde euro (4600 euro/locuitor). Dacă nu punem la socoteală Capitala, disparitatea dintre regiuni (minim/maxim PIB pe locuitor) este de 1 la 2, față de aproape 1 la 3 în cazul județelor.

Toate regiunile au măcar un oraș universitar mare sau mijlociu (pese 4000 de studenți) și majoritatea au aeroport (excepții: Brașov!, Galați!, Ploiești, Pitești). Cam toate au formă compactă, iar între prezumtivele capitale și extremități sunt cel mult 150 de kilometri.

Și, cel mai important, oamenii s-au obișnuit cu situația așa că sunt șanse mult mai mari să o accepte. Se pot face la nevoie și permutări, prin referendum local. Poate brăilenii insistă să nu rămână lipiți de două județe din Molova, poate sălăjenii preferă să se mute în Crișana, poate locuitorii din Sfântu-Gheorghe preferă să bată drumul 170 Km până la Târgu-Mureș decât 35 Km până la Brașov.

Singura mare complicație apare în Sud, în cele patru județe care formează un soi de „Pustiul Bucureștilor”: Teleorman, Giurgiu, Călărași și Ialomița. Rupte de Capitală, ele nu ar avea de nici unele – nici economie mulțumitoare, nici locuri de muncă, nici bani la buget. Este de fapt marea problemă a oricărei încercări de organizare regională – este complicată rearondarea lor, în special în județele din Est. În 1981, a mai fost o mică reorganizare teritorială, retuș al celei din ’68 (harta mai jos), care a desființat fostul județ Ilfov (cuprindea actualul Ilfov, Giurgiu, Urziceni și Oltenița) și a desenat actualele Ialomița și Călărași, într-o formă de coșmar, cu care nu se mai poate face nimic.

Județe

Județele în forma actuală respectă standardul NUTS 3, adică au o populație de 150-800 de mii de locuitori. Menținerea județelor ca entități ar asigura continuitatea instituțiilor și ar preîntâmpina opoziția populației care nu vrea să-și vadă județul desființat.

O parte dintre atribuțiile județene vor rămâne probabil pe loc, în vreme ce unele mai complexe vor migra către regiune iar cele mai simple se vor duce mai jos, către districte/municipii.

Până acum, majoritatea propunerilor s-au concentrat pe comasarea de județe în ideea că astfel s-ar obține „economii”. Teză care nu prea se susține: dacă doar muți toate serviciile mai departe, va fi nevoie de mai mulți funcționari doar că vor face naveta și ei și contribuabilii. Parcă ideea modernizării administrației era să fie „mai aproape de cetățean” – după principiul subsidiarității: în cea mai mică unitate administrativă unde este fezabil.

Unele servicii (chiar tribunalele, de exemplu, dar și destule altele) are rost să stea exact unde sunt și acum; în municipiile reședință de județ. Nici mai sus că e prea departe, nici mai jos că e prea scump.

Este adevărat că au  problemele lor de configurare – când le-a tăiat, Ceaușescu a avut în vedere în primul rând consolidarea propriei puteri. Dar orice eventuală schimbare tot prin referendum local se poate face. Iată, de exemplu, harta comunelor care sunt dependente de un județ vecin:

Municipii

Circumscripțiile arondate judecătoriilor corespund standardului LAU 1 (fostul NUTS 4), care în România nu există în mod oficial. Informal, el există – așa-numitele municipii au responsabilități sporite și față de localitățile dimprejur, doar că nu există nici un mecanism de reprezentare și responsabilizare politică.

Palierul sub-județean este cel mai important dar și cel mai neglijat dintre toate. Istoric, au existat plăși, ocoale sau raioane dar ele au fost desființate definitiv în 1968. Asta a creeat probleme administrative care persistă:

– Unele dintre atribuții s-au mutat mai jos, spre comune, chiar dacă acestea nu reușesc să le facă față. De exemplu, autorizațiile de construire.

– Alte atribuții s-au mutat mai sus, spre județ, chiar dacă astfel sunt prea departe de beneficiari. De exemplu, plata taxelor.

– Iar altele au rămas pe loc, pentru că nu se putea altfel, dar beneficiarii nu au ocazia să-l răsplătească sau sancționeze la vot pe primarul responsabil pentru că nu e primarul lor. De exemplu, Evidența Populației.

Reînființarea structurilor administrative sub-județene ar rezolva toate aceste probleme. Ca impact financiar, chiar dacă apare un nivel administrativ în plus, costurile nici nu vor crește dar nici nu vor scădea. De banii existenți, personalul va fi cel mult redistribuit. Însă calitatea serviciilor publice are toate șansele să crească substanțial.

Probabil că vor fi discuții uriașe (poate că unii vor vrea inclusiv să își schimbe județul), dar ele se vor tranșa la nivel local – prin negocieri și, la nevoie, referendum. Măcar există o bază de pornire.

De fapt ar trebui să mai existe cel puțin una – a unei comisii prezidențiale din 2010, singura care a refăcut o redecupare minuțioasă ținând cont de județele și plășile interbelice. Documentația completă pare să nu mai fie accesibilă pe nicăieri – circulă o vorbă că SRI ar umbla să șteargă urmele oricărui studiu de acest gen, ca să apere mai bine Constituția.

Comune

Aici Justiția încetează să mai dea repere, dar deja a făcut lucrurile suficient de simple cât să fie ușor de găsit calea.

Există 2859 de comune, echivalente standardului LAU 2 (fostul NUTS 5). Fiecare dintre ele are, în medie, 5 sate – acesta fiind un important motiv de neînțelegeri și frustrări administrative la nivel local. Pe de o parte majoritatea comunelor nu reușesc să-și susțină din resurse proprii nici măcar cheltuielile de funcționare administrative, pe de altă parte puținii bani sunt distribuiți discreționar: în unele sate da, în altele ba.

În momentul în care atribuțiile mai importante ar fi mutate la nivelul superior, de plasă/municipiu/LAU 1, această presiune dispare. Fiecare sat devine capabil să se declare comună și să susțină o administrație minimală, cu primar neremunerat și consiliu ad-hoc, pe modelul asociațiilor de proprietari de la bloc, din orașe. Sau după modelul satelor din Franța.

Asta ar schimba complet modelul politic rural actual. La plasă/municipiu/(LAU1) vor fi votați mai mult cei care reușesc să aducă investiții și locuri de muncă în târg și mai puțin cei care sunt înscriși în partidul la putere și au astfel acces preferențial la robinetul de bani publici. Iar la nivel de LAU2 va fi ales cu adevărat „cel mai gospodar om din sat”.

Probabil că în perioada următoare, pentru că s-a cam epuizat lista de diversiuni, va fi dospită iar vreo reorganizare teritorială prin alipiri de județe, care să nemulțumească pe toată lumea. Dacă nu ține cont de inerțiile sociale normale și dacă nu prioritizează de jos în sus, de la satele mici dar multe, e doar o petardă!

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou