Riscograma

Banii de sub scut

Cea mai importantă consecinţă nonmilitară a amplasării scutului antirachetă în România ar putea fi deschiderea fluxului de investiţii americane către România.

Pe o hartă a investiţiilor, parteneriatul strategic dintre România şi SUA nu se vede aproape deloc.

Primul pas semnificativ a fost venirea Ford la Craiova – o investiţie substanţială, dar care până acum e doar excepţia. La nivel de cifre, mai puţin de 3% din capitalul străin investit în companiile româneşti vin direct din SUA, adică sub un miliard de dolari în ultimii 20 de ani.

Aşa se face că, din trei mari potenţiale fluxuri de investiţii – UE, SUA şi China -, România are acces acum doar la primul. Scutul care va fi amplasat lângă Caracal ar putea fi catalizatorul care lipsea pentru deschiderea celui de-al doilea.

Desigur, există şi acum companii americane foarte active, însă este vorba despre brandurile americane globale, de la Coca-Cola şi McDonald’s până la Citi sau Microsoft. Însă majoritatea sunt aici pentru piaţa locală. Diferenţa fundamentală pe care a adus-o Ford este aceea că a venit în România pentru a funcţiona în principal drept centru de export. Aici, companiile americane se dovedesc foarte selective, iar parteneriatul militar dintre ţări este unul dintre criteriile decisive.

Până în anii ’90, investiţiile în regiune s-au orientat cu precădere către Turcia. Apropierea atât de Europa, cât şi de Orientul Mijlociu, forţa de muncă ieftină şi garanţiile politice erau argumente suficiente.

Apoi, lucrurile s-au schimbat.

În anii 2000, ţările fost comuniste au început să intre în Uniunea Europeană şi a devenit clar că Turcia va mai avea destul de mult de aşteptat. Fluxurile de capital s-au orientat către Polonia, unde soldul investiţiilor directe din ultimii 20 de ani a ajuns la echivalentul a 20 miliarde dolari. Şi aici argumentul decisiv a fost cursul politic şi economic ireversibil.

România a reuşit, încet, să strângă acelaşi set de argumente pentru care să atragă investiţiile americane: aderarea la UE şi aderarea la NATO au fost primii paşi, urmaţi de parteneriatul diplomatic şi militar confirmat în timp. Amplasarea scutului antirachetă face aceste lucruri ireversibile. Instituţional, singura diferenţă faţă de cele două exemple de mai sus este că România nu este şi nici nu şi-a propus să devină membră OECD.

Un alt avantaj important este existenţa unei comunităţi americane de afaceri care să facă din România un teritoriu relativ familiar pentru viitorii investitori. Reversul acestui avantaj este că managerii care cunosc România de mulţi ani nu pot avea mereu cuvinte de laudă. Corupţia şi birocraţia distructivă sunt la niveluri atât de mari încât o reformă decisivă este în continuare necesară.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou