Standard
Lucian Davidescu

Putin şi butonul roşu

Ce l-a apucat pe preşedintele Rusiei să vorbească, a-la-Hruşciov, despre „sufocarea NATO”, la puţin timp după ce şeful propagandei spunea că Rusia e singura ţară în stare să transforme SUA în „cenuşă radioactivă”? Iată un scenariu.

Subiectul apocalipsului nuclear părea lăsat definitiv în urmă după ce teoria şi practica demonstraseră că nimeni nu are de câştigat dacă apasă „butonul roşu”. Doar că lucrurile s-au schimbat: Rusia este acum faimosul „adversar adus cu spatele la zid”, al lui Sun Tzu.

Războiul rece a avut o dinamică liniară, predictibilă. Cele două blocuri rivale aveau economii complexe, mult spaţiu neexplorat de dezvoltare industrială şi tehnologică, modele politice şi culturale pe care voiau să le proiecteze asupra restului lumii, o structură socială în care fiecare îşi găsea locul iar mărimea demografică însemna putere. Când arsenalele nucleare au adus posibilitatea anihilării reciproce, ambele părţi au avut reflexul firesc – să evite orice conflict direct.

Pentru Rusia, rând pe rând, lucrurile s-au schimbat. Economia s-a redus treptat la exploatarea resurselor, inerţia tehnologică – deşi impresionantă în felul ei – îşi atinge limitele, modelele politice şi culturale au eşuat, cei mai mulţi nu-şi găsesc locul în noua structură socială iar mărimea demografică înseamnă slăbiciune.

Asta se întâmplă de 25 de ani, însă acum se apropie un moment critic: Rusia este pe cale să îşi piardă postura de super-putere nucleară. În primul rând, din motive obiective – arsenalul nuclear ajunge la capătul duratei de viaţă iar înlocuirea sa integrală costă enorm. Rusia poate rămâne putere nucleară multe decenii de acum, dar nu la paritate cu SUA (cu mii de focoase nucleare) ci doar cu China, Franţa sau Marea Britanie (cu sute). Peste, vine perspectiva sistemelor anti-rachetă care să limiteze şi mai mult ameninţarea, până aproape de irelevanţă.

În acelaşi timp, Rusia nu este sigură nici pe sursa de venit. Cererea de petrol (mai relevantă pentru marii producători decât preţul efectiv rezultat) este încă sus, dar lucrurile se pot schimba rapid, pe măsură ce preţul mare schimbă tehnologiile sau obiceiurile de consum. Europa este încă dependentă de livrările de gaze, dar încearcă să scape; China ar putea prelua producţia dar la rândul său va prefera să-şi păstreze alternative. Spre deosebire de statele arabe care au reinvestit banii în vremuri mai bune, ruşii nu au reuşit încă să diversifice sursele de venit iar o scădere substanţială a încasărilor ar da tonul colapsului.

Din aceste motive, Rusia este acum la un apogeu al puterii economice şi militare (precedentul a fost marcat de cizma lui Hruşciov pe pupitrul ONU), urmat de un declin mai lent sau mai rapid. Aşa că e ultima ocazie în care mai poate încerca să forţeze schimbări care să-i fie favorabile. Şi asta cu orice preţ, literalmente. De ce? Pentru că în orice scenariu iese în câştig.

Varianta cea mai uşoară, probabil preferată, este cea în care întreaga agendă este atinsă fără un foc de armă, aşa cum se întâmplase în Crimeea. Urmează probabil câteva zeci de scenarii intermediare, care însă culminează cu extrema războiului nuclear total. Sigur că nimeni nu-şi doreşte asta, dar după cum arată lucrurile, eventualitatea a fost probabil studiată şi, într-o anume măsură, acceptată la Kremlin. Pentru că şi în acest caz, elita politică a Rusiei are cel mai puţin de pierdut: petrolul şi gazele rămân în pământ, densitatea populaţiei e mică şi scapă destui cât să le extragă, banii adunaţi se împart la mai puţini. Şi pentru că dacă îşi asumă postura respecivă – aşa cum par că o fac deja – liderii ruşi capătă puterea de negociere a unui atentator sinucigaş – cu bomba legată în jurul brâului.

Unde exact se va opri Putin probabil nu ştie nici el încă, însă există un reper destul de semnificativ – desfiinţarea sau golirea de sens a NATO. Pentru asta, una din metode este să agreseze un stat membru, preferabil fără urmări. Candidaţii principali sunt ţările baltice, Polonia, Turcia sau România. Dintre toţi, România are un farmec aparte în caz că ar putea fi atrasă într-un conflict limitat legat de Republica Moldova sau de „gurile Dunării”.

Cu o clasă politică şi administrativă debilă ca a României, riscul este uriaş, trebuie doar nişte gaz pe foc. Nu-i nici un dubiu că maşina de propagandă funcţionează mai bine ca niciodată, la fel şi reţelele de agenţi de influenţă. Însă marea măiestrie stă în a face astfel încât munca lor să nu fie evidentă: cei care servesc doze bine plasate de 99% adevăr şi 1% otravă sunt mai periculoşi decât cei care mint fără să clipească iar un singur politician guraliv şi belicos poate servi mai bine decât un întreg cor de lăudători atunci când cauţi pretexte şi justificări – fie că îşi propune asta sau nu.

Şi nu-i neapărat vorba de justificări externe, că aici lucrurile sunt în cea mai mare parte tranşate sau predictibile, ci de cele interne. Principalul front de imagine al lui Putin e – culmea! – cel intern. Fiecare din acţiunile sale trebuie să pară justificată, fiecare agresiune trebuie să fie iniţiată sau motivată de adversar. Deocamdată, susţinerea populară a crescut după invazia Crimeei, semn că strategia a mers.

Soluţii? Ca la orice situaţie compromisă, nu există „soluţii” – lucrurile pot fi cel mult îmbunătăţite câte puţin, cu multă răbdare, sacrificii şi cu oamenii potriviţi. Rusia trebuie contracarată asimetric şi disproporţionat, în locurile în care se aşteaptă mai puţin şi o doare mai tare.

Numai că hoitarii sunt deja pe poziţii. A început să sune mai discret sau mai strident trâmbiţa incompetenţilor care au adus Uniunea Europeană pe butuci că rezolvarea stă în ei şi în „mai multă integrare”. Sau a celor din NATO care „grăbesc” instalarea scutului antirachetă, admiţând astfel deschis că e gândit contra Rusiei („Star Wars” a fost o cacealma bună, dar care care nu poate funcţiona la nesfârşit şi în orice context).

Parte a rezolvării este ca toţi cei care au lăsat lucrurile să ajungă aici să plătească, nu să se folosească de situaţie ca să-şi scape pielea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Corneliu Stanciu

Asta e doar o varianta, mai exista si viceversa!

Stefan Apalaghie

Un razboi nuclear generalizat (sau doar intre Rusia si USA) anihileaza intreaga umanitate . Garantat , calculat stiintific . La ce mai esti presedinte de tara , parlamentar (sa zicem) cind natiunea a disparut in proportie de 95% iar supravietuitorii mor in timp de radiatii si boli comune dar fara sanse de tratare din lipsa de infrastructura medicala (distrusa de razboi) ? Putin face propaganda . Ca Brejniev, Eltin si alti inaintasi dar care stiau bine ca „butonul nuclear” nu se poate apasa din cauza efectelor . 🙂

Marian Androne

Razboiul este 100% economic. Nu se va trage niciun foc serios, exceptie cativa nimeni proX sau proY din Donetsk, Harkow, etc. Germania continua investitiile in Rusia (vezi Daimler), Exxon furnizeaza Gazprom tehnica de foraj la adancime (M.Neagra) nestingherita, iar bursele mondiale NU au scazut nici macar 1% din cauze de posibil conflict…Probabil Ucraina dispare cu largul concurs US-Germania…

Victor Ogneru

Lucian, așa cum am spus și în altă parte, scutul antirachetă te îndeamnă la reflecții filosofice de tipul „a fi sau a nu fi în aer”. Într-adevăr, Rusia se îndreaptă spre Est, dar nu spre Pacific (care va rămâne un „fief” american), ci spre Asia, ceea ce e cu totul altceva. Nu vreau să intru aici în teorii geopolitice (conform cărora Rusia ar fi o putere telurocrată ancorată în spațiul eurasiatic, iar SUA se revendică drept putere talasocrată, iar de aici pot fi făcute mii de raționamente). Ceea ce contează este că orientarea către Asia (acum cu China, mâine cu India) nu este deloc nouă (fundațiile acestei construcții au fost puse încă din anii ’90, atunci când Rusia era slabă și la discreția capitalului occidental (în speță american) și va fi exclusiv economică. Așa cum ai remarcat, UE pierde enorm în urma schimbării de direcție a Rusiei. Dar nu trebuie crezut că acest lucru este făcut pur și simplu, ca o pedeapsă dată Europei. Alianțele în spațiul asiatic nu sunt închegate în defavoarea Europei, ci împotriva ei (e o diferență de nuanță). Acesta este motivul pentru care Europa va rămâne veșnic loc de cazarmare a trupelor americane, pentru simplul motiv că Europa va rămâne „fief” rusesc (este în coasta „Maicii”). În plus, Rusia și-a extins influența în spațiul arctic unde, evident, are interese majore și nu de ieri de azi, ci de câteva secole. De aceea, pe lista statelor pe care va testa capacitatea de reacție a NATO sau a Uniunii Europene se poate afla și Finlanda (nu numai Țările Baltice, Polonia sau România). Dacă pentru alte țări „integrarea” în UE a fost mai puțin fastă, pentru finlandezi a fost mană cerească. Puțini știu că în anii ce au urmat prăbușirii Uniunii Sovietice economia finlandeză a colapsat din cauza faptului că era bazată pe exporturile în spațiul sovietic. În plus, finlandezii și-au creat un model de stat al bunăstării în alți parametri decât cei ai modelului nordic „clasic”, model care i-a ajutat (nu are sens să vorbesc și despre asta aici). Și nu trebuie uitat că problemele de frontieră pe care Norvegia le-a avut cu Rusia au fost rezolvate (nu se știe pentru cât timp) abia în 2011. Acolo lucrurile sunt complicate și au rădăcini istorice vechi: regiunea Svalbard (în fapt arhipelagul Spitsbergen) cu o populație rusească mică, dar importantă la nivelul zonei (intrăm putin în istorie; arhipelagul a fost descoperit de Barents în numele țarului, iar Norvegia a devenit complet stăpână pe ținut abia în 1920), frontiera terestră (chiar dacă a fost fixată acum mult timp) și frontiera din Marea Barents. Norvegienii se uită și acum neputincioși cum vase „comerciale” sau militare rusești traversează neautorizat apele lor teritoriale. Închei prin a spune că frontierele în Europa Răsăriteană se modifică fără a se trage un foc de armă, că rușii au lucrat, într-adevăr, cu „mâinile curate” și mi-e teamă de o nouă rundă Yalta (ce ironie, ne întoarcem în Crimeea).

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.