EXITCARD

autostrazi

Lucian Davidescu

Iată de ce „autostrăzile” româneşti sunt nişte glume proaste

„Nu sunt adeptul” este manierismul verbal prin care politicienii români îşi exprimă refuzul discreţionar şi, de cele mai multe ori, iraţional. Dan Şova a evoluat – a trecut de la religie la sport – el nu e „fanul”

autostrazi

Marele Arhitect al Marilor Proiecte, Dan Şova, s-a sincronizat perfect cu articolul despre imbecilii care se ocupă de transporturile din România atunci când s-a apucat să spună că nu e „fan” al autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş.

Sincronizarea se referă (prin definiţie) la timp, căci declaraţia e doar de gâgă, or imbecil ajunge abia un gâgă care se ia în serios. Nu e cazul încă la domnul Şova. Plus că a făcut şi un prim pas… înapoi.

Chestia cu „fanul” este rudimentul de gândire strategică a unui şofer frustrat, care ajunge ministru la transporturi şi se înfige cu pixul pe hartă (adică toţi de până acum). Primul lucru pe care îl face e să deseneze o autostradă lată de la biroul lui până la mă-sa în sat. După care mai scurtează puţin capetele să nu se prindă „populaţia”. Apoi, trage o sinusoidă prin toate judeţele de unde adună bani şi are grijă să se ţină departe de fiefurile inamicilor politici. Când se aliniază astrele, se mai semnează şi câte un contract. Dar dacă se aliniază iar prea din scurt, contractul se rupe – apropo, România este în situaţia uluitoare de-a avea mai mulţi kilometri anulaţi decât în lucru, după ce a reziliat Bucureşti-Braşov cu totul în 2005 (că era „prea scumpă” apud Băsescu), apoi doar Comarnic-Braşov în 2010 (dar NU pentru că preţul se dublase), apoi Braşov-Borş în 2011 (renegociat până am plătit trei sferturi din bani pentru nici un sfert din traseu).

În sfârşit, dacă treaba e dusă la capăt, ne trezim că nu s-a făcut vreo autostradă ci maximum un ciot. Nu poate fi străbătută ţara de la un capăt la altul, pentru că în munţi nu s-a dat un târnăcop. În cazul Bechtel, cioturile sunt mici şi îndepărtate, asfaltate sau nu. Cine-i de vină pentru situaţia asta? Păi am zis deja, politrucii care au în CV o combinaţie neverosimilă de calităţi: hoţia cosmică şi prostia abisală.

Dar o parte din vină ne revine şi nouă, cetăţenilor, pentru care instinctul tribal depăşeşte orice raţiune. Eşecul din Transilvania a avut la bază o luptă teribilă de lobby-uri între Cluj şi Timişoara, Rus şi Sârbu, Secui şi Saşi, Micula şi Carabulea. A câştigat cine a avut secta mai convinsă şi galeria mai zgomotoasă, cât să împingă mai vârtos pentru alegerea lui Năstase ca preşedinte – şi aia ratată.

În timpul ăsta, România a pierdut tot ce era timp de pierdut – timp, bani, oportunităţi.

Acelaşi reflex apare şi acum – a zis Şova că nu e fan? Imediat se înfiinţează un „fan club” al autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, după principiul că opusul unei gugumănii este obligatoriu o chestie inspirată. Fals principiu – poate că e, poate că nu e!

Instrumentul cu care se lucrează, şi pe care oricine din transporturi dar nu de la stat îl cere de ani de zile, este master-planul – care poate fi descris simplu ca o hartă în spaţiu şi timp. Nu foloseşte la nimic să ai nişte rute optimizate până la sfinţi dacă durează două generaţii să fie gata. Un master-plan identifică finanţarea, prioritizează rutele critice şi pe cele comune, alege traseele de compromis, astfel că în final duce la un rezultat funcţional, în timp rezonabil, cu bugetul disponibil. Pe diverse variante de master-plan, aceeaşi rută poate să fie la fel de bine absolut necesară sau perfect redundantă, în funcţie de toate celelalte rute.

Din toate lucrurile pe care le-a înşirat Şova (şi în cazul celor mai multe era „fan”), mai este de reţinut o idee pentru discuţia asta. Despre o posibilă rută Braşov-Bacău a spus că “poate fi un proiect fezabil”. Un fel de „nu sunt fan dar nici duşman”. Or treaba master-planului este tocmai să tranşeze astfel de dileme manelistice.

Problema cu autostrada Iaşi-Târgu Mureş este că vrea să se lege de o autostradă care a fost la rândul ei anulată. Chiar dacă vor fi continuate lucrările începute de Bechtel, nu e cert că vor merge pe acelaşi traseu stabilit politic în 2004 – de la Câmpia Turzii, direcţia Sibiu (sau chiar Alba Iulia) devine utilă şi mai ieftină decât Făgăraş dacă va fi deviat Coridorul IV (destul de probabil – rutele nu-s atât de bătute în cuie pe cât se crede iar unele chiar sunt sub-optime). Şi chiar dacă autostrada Bechtel va fi terminată, nu există vreo garanţie că şi Ungaria va catadicsi să lege Debrecen de vama Borş. În final, dacă totuşi se întâmplă toate aceste lucruri, se vor fi terminat de mult banii necesari pentru ca Moldova să mai spere şi la o legătură pe autostradă cu Sudul.

Pe de altă parte, o eventuală rută Iaşi-Bacău-Braşov ar avea mai multe merite:
În primul rând, s-ar lega la coridorul IV, pentru care finanţarea este destul de certă şi pentru care termenul este mult mai apropiat.
În al doilea rând, astfel s-ar asigura legături atât spre Vest cât şi spre Sud.
În al treilea rând, ar include pe traseu încă un oraş mare al Moldovei – Bacăul.
În al patrulea rând, Pasul Oituz este de departe cel mai scurt şi mai uşor de străpuns din Carpaţi.
Sau în oricare altă ordine – fiecare cu priorităţile lui!

Nu înseamnă automat că asta este decizia corectă – în funcţie de un master-plan sau altul poate fi oricare, sau poate o a treia variantă.

Însă în lipsa acestui „mare proiect”, şansele de-a face încă o linie-punctată-spre-nicăieri la preţ de viaduct-subteran-hobanat este aproape de 100%.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *