Top 5 riscuri politice pentru economia României

Sunt puţine şanse ca guvernarea să fie preluată de o largă coaliţie, lucru care ar putea fi chiar dăunător. Totuşi, partidele ar trebui să renunţe, în criză, la una dintre principalele arme politice: logica ofsaidului.

Există adevăruri care nu pot fi rostite, pentru că acela care le rosteşte primul are cel mai mult de pierdut politic. Care este rezolvarea acestei situaţii? În teoria jocurilor, cartelul! Dacă toate – dar absolut toate – partidele importante îşi asumă realitatea, nu mai au nimic de pierdut. În schimb, am avea de câştigat noi. Care sunt principalele riscuri în economie pentru care politicienii ar trebui să găsească rezolvări:

1. Prelungirea negocierilor parlamentare pentru desemnarea premierului. În ultimele două luni, a fost suficient timp pentru ca orice scenariu electoral să aibă un Guvern pregătit să preia. Toate cele trei partide importante, sau două câte două, ar trebui să se aşeze la masa de negociere şi să formuleze un scenariu de colaborare, chiar dacă nu-şi doresc în ruptul capului să-l pună în aplicare. Nu se ştie niciodată.

2. Amânarea tăierilor de cheltuieli bugetare. Totul se plăteşte şi am ajuns deja la o factură insuportabilă. Următorul pas e colapsul. Colaps poate însemna inflaţie, depreciere masivă de curs, inflamare ruinătoare a dobânzilor sau încetare de plăţi interne. Faţă de oricare dintre aceste situaţii, şomajul provenit din sectorul public este răul cel mai mic. Restructurarea bugetară se va întâmpla oricum, fie de voie – acum, fie de nevoie – în cel mult un an. Iar partidele ar trebui să admită deja acest lucru, cu atât mai mult cu cât alegeri mai sunt abia peste trei ani.

3. Eliminarea cheltuielilor cu investiţiile. Politic, asta este cea mai facilă cale ocolitoare pe termen scurt. Practic, ar condamna România la subdezvoltare pentru încă zece ani. Construcţiile de autostrăzi au fost anulate şi în 1997 şi în 2005. De fiecare dată, au fost reluate mult mai târziu şi mult mai scump. Între timp, România a ajuns în situaţia de-a se prăbuşi sub propria greutate.

4. Îndatorarea publică excesivă la bănci şi la furnizori. Cu împrumuturi pentru orice şi la orice cost, iluzia bunei funcţionări a administraţiei actuale mai poate fi întreţinută o vreme. Efectul ar fi însă devastator. Recesiune în W, de lungă durată, cu falimente, depreciere de curs şi, în cele din urmă, tot şomaj. Mult mai mult şomaj. Bonus, nicio şansă de-a mai intra în zona euro.

5. Majorarea nivelului de fiscalitate. După principiul “bate calul care trage”, o parte din nota de plată a politi­cilor păguboase de până acum ar putea fi decontată printr-un plus de fiscalitate. Din punct de vedere economic, efectul este pre­lun­girea recesiunii. Politic, numărul de voturi pierdute nu este foarte mare. Moral, este o catastrofă. Sectorul privat şi-a ajustat cheltuielile şi a trecut pe excedent, în timp ce sectorul public aproape că şi-a dublat deficitul. “Calul care trage” şi-ar putea pune, firesc, întrebarea: “În ce ţară trăiesc şi de ce mai stau?”