București, orașul parazit?

Se pare că nu!

Afirmația că București este o căpușează sau distorsionează economia este cel puțin exagerată. E adevărat, în schimb, că încasează un preț în schimbul unor servicii administrative publice și private (definiția capitalei).

De câțiva ani buni, ține periodic capul de afiș statistica potrivit căreia București are un PIB/cap de locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare mai mare decât media UE.

Concret, potrivit celor mai recente date (2015) PIB PPC /cap de locuitor în București este la 39400 euro/PPS 136% din media UE, deci mai mult decât în Berlin, Madrid sau Roma (regiunea Lazio).

Prima problemă: Asta nu înseamnă că Bucureștenii trăiesc mai bine – în orașele respective salariile sunt totuși cam de trei ori mai mari.

Media națională este de 16500 PPS, adică vreo 57% din media UE.

Calculul PPC pleacă de la ideea că într-o țară cu prețuri mai mici este nevoie de mai puțini bani pentru a cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii – iar pentru România acest indicator era calculat în 2015 la mai puțin de 50%.

A doua problemă: Or fi prețurile ceva mai mici în România dar nu la jumătate, în orice caz – sigur nu în București.

În lipsa ajustării, cifrele seci nu mai arată așa de bine – București avea un PIB pe cap de 19300 de euro adică doar două treimi din media UE pe când la nivel național cifra era de 8100 de euro, deci 28% din media UE.

Dar totuși, cum se explică diferența atât de mare dintre capitală și restul țării? Adesea ea a fost pusă pe seama caracterului de „căpușă” al capitalei sau al faptului că marii contribuabili ar fi evidențiați exclusiv „la centru”. Însă datele demonstrează că nu prea este vorba nici de una nici de cealaltă.

Singurele două lucruri deosebite pe care le are Capitala sunt salariile ceva mai mari și numărul uriaș de locuri de muncă, elemente care se factorizează între ele.

Din 4,8 milioane de salariați, aproape 900 de mii sunt în București. Asta înseamnă 18%. Salariul mediu net în București este de 3200 de lei, cu 36% mai mare decât media națională de 2350 de lei. Asta înseamnă că angajații din București ajung să încaseze împreună 25,5% din masa salarială totală. Cifra este efectiv egală cu ponderea în PIB.

Doar în patru județe mai sunt salarii peste medie – Ilfov, Cluj, Timiș și Sibiu – între 2400 și 2700 de lei.

Apoi, procentul angajaților în totalul populației este de 46%, aproape dublu față de media națională de 24%. Cel mai rău stau Giurgiu cu 12%, Botoșani cu 13%, Vaslui cu 14%. În aceste județe, numărul angajaților de la stat (cam 7% din populație, distribuite destul de uniform) este aproximativ egal cu cel al angajaților din privat.

Ponderea masei salariale în PIB în București este la rândul ei foarte apropiată de media națională, alt semn că bucureștenii nu iau din tort mai mult decât li se cuvine. Cea mai mare pondere este în Sibiu și Bihor, cam cu o zecime peste media națională, iar cea mai mică este în Giurgiu.

Totuși, de ce sunt salariile mai mari în București? Principalul motiv pare să fie, totuși, funcția de capitală – sediile administrației centrale, cu cei mai bine-plătiți dintre funcționari respectiv ale marilor companii, cu conducerea și cu proprietarii lor.

Altfel spus, dacă Petrom vinde benzină la Satu-Mare, cheltuiala se evidențiază cumva în PIB din Satu-Mare. În schimb, o parte din bani se întorc în salariile directorimii Petrom din București iar altă parte în bonusurile inspectorilor fiscali de la „mari contribuabili” – care astfel își permit să alimenteze cu și mai multă benzină, dar din București.

Sau din Viena… acolo să vezi și PIB pe cap mare și benzină – excluzând taxele – mai ieftină!

Iată și cum arată România față de restul UE – între timp PIB a crescut substanțial, dar proporțiile s-au schimbat destul de puțin.

(Că tot întreabă lumea – pentru desenarea cartogramelor am folosit Scapetoad)