Este deja un clişeu că aprecierea leului îi avantajează pe importatori şi îi penalizează pe exportatori. Pe cât e de adevărat pentru cei care nu fac nimic să prevină situaţia, pe atât este de fals pentru cine ştie să o gestioneze.
Când euro era 3,1 lei un obiect produs în România cu 10 lei putea fi vândut în profit de la 3,3 euro în sus. La 4,1 lei pentru un euro, produsul s-a ieftinit până la 2,5 euro, deci cu aproape 25%. Suportă clienţii tăi o scumpire acum, până la vechiul nivel? Ce poţi să faci:
1. FUTURES. Este cea mai la îndemână, dar şi cea mai scumpă soluţie: aşa-numitul „hedging”. El presupune să angajezi o tranzacţie viitoare pe o sumă acceptabilă, stabilită acum.
Exemplu:
Cursul este acum la 4,1 lei/euro.
Dacă euro scade sub 3,9 lei, nu-ţi mai acoperi costurile.
Închei un contract la termen că vei lua 4 lei pe euro, indiferent ce se întâmplă cu paritatea.
Dacă se duce la sau sub 4, e ok, îţi iei banii.
Dacă paritatea stă sau creşte, tot 4 lei iei. Diferenţa nu mai intră în buzunarele tale ci acoperă gaura cuiva care a pariat în sens contrar (plus comision de succes pentru dealer)
De fapt, este hedging real doar pentru dealer. Pentru tine este doar una din feţele hedgingului, adică cel mult o asigurare. Uneori, este singura soluţie, dacă structura afacerii, constrângerile băncilor sau momentul nu permit altceva. Însă decizia de externaliza hedgingul trebuie luată întotdeauna ultima. Pentru că, pe termen lung, aproape sigur îţi va eroda din profitabilitate.
2. POLITICĂ DE CREDITARE.Banca îţi va recomanda uneori să te împrumuţi în moneda în care ai încasările. Este uneori corect. Logica este că un credit în lei presupune mai multe riscuri, chiar dacă beneficiile potenţiale sunt mai mari.
Dar dacă leul s-a întărit atât de mult încât din calcule reiese că nivelul curent sau unul şi mai puternic te va scoate din afaceri într-un termen cert, împrumută-te în lei. Nu mai ai nimic de pierdut, dar câştigi mai mult în cazul în care se întoarce deprecierea.
3. CICLU DE INVESTIŢII. Ca în orice buget, nu ai doar încasări ci şi costuri. Iar în cazul costurilor te avantajează exact situaţia opusă – aprecierea. O eventuală întărire a leului este ocazia excelentă pentru a cumpăra tehnologie de import. Sigur, pentru asta trebuie să ai bani.
Tentaţia de a investi e mare când încasările cresc brusc, de pe urma deprecierii leului, şi se duc direct în profit. Reprimă această tentaţie. Economiseşte banii (tot în euro, pentru a fi protejat şi de o depreciere mai mare) şi lasă să se adune dobânzi. La o eventuală apreciere bruscă a leului vei avea nu doar un tampon de bani pe care să poţi dormi liniştit ci şi ocazia de-a investi mai ieftin decât ai fi sperat.
4. DESIGN CONTRACTUAL. Deprecierea poate însemna că poţi ieşi pe piaţă cu un preţ mai mic. Tratează-l exact aşa: ca pe un discount. Spune-le clienţilor tăi lucrurile exact aşa cum stau: „Avem un produs extraordinar şi ne mirăm cum de nu l-aţi testat până acum. Iată, deprecierea monedei locale ne permite să vă acordăm un discount suplimentar de x%, care să vă ajute să testaţi marfa noastră şi să vă convingeţi. Vinde-le discountul sub forma unei opţiuni de-a cumpăra mai ieftin pe termen lung. Este o situaţie asemănătoare cu punctul 1, doar că aici beneficiari sunteţi doar tu şi clientul tău.
5. ARBITRAJ DE PIEŢE. Întotdeauna vei avea destinaţii favorite, cu clienţi care plătesc mai bine. Introdu încă un criteriu în selecţia clienţilor: moneda lor naţională. De exemplu, este înţelept ca pentru fiecare cumpărător din Germania să ai şi unul în Polonia, Cehia sau Ungaria. Chiar dacă ultimului trebuie să-i faci acum discount, el te va feri de consecinţele unei eventuale deprecieri a euro faţă de monedele din România şi din jur.
Salut Lucian,
Cred ca punctul 1 nu prea este fezabil. Din cate stiu eu lichiditatea contractului futures EUR/RON nu este atat de buna nici la SIBEX nici la BVB. Nu mai vorbim de adancimea pietei. Insa poate se mai tranzactioneaza altundeva si eu nu stiu. 😀
@Calin
Păi ziceam că nu prea este fezabil nici structural, cu atât mai mult dacă e greu să închei contracte.
Lucian,
Un contract de futures poate sa-ti aduca cistig, daca speculezi pe futures (cum poate sa-ti aduca si pierdere); daca contractezi in scopul protectiei fata de fluctuatie, atunci este o cheltuiala neta (deci nu cistigi).
La 2 si 3, in principiu ai dreptate, dar daca operezi intr-o margine de profit comparabila cu nivelul dobinzii atunci esti deja la apa.
Din 4 si 5 poti cistiga eventual piata si daca ai ceva noroc si bani din 5; insa, daca si cu parca nu fac o afacere.
Iar calculul din introducere ma baga complet in ceata.
@Tudor
Well, îţi câştigi dreptul la supravieţuire dacă lucrurile merg prost 🙂
Şi eu cred că exportatorii s-au săturat să tot audă că trebuie să facă hedging, deşi asta-i ajută în cazuri foarte rare. Am ales totuşi să includ şi punctul ăsta, măcar pentru nuanţările necesare.
intuitiv, cea mai simpla idee mi se pare pornirea de filiale, cel putin cind ai un numar fix de piete. O alta idee care poate fi considerata, este vinzarea creantelor.
O metoda care se foloseste de multa vreme in managementul de risc pentru materii prime, este preluarea pierderii si a cistigului pe intregul lant, de la furnizor pina la client. Cu siguranta poate fi facuta si in privinta valutelor, daca-ti lasi loc de buna ziua si cu unul si cu celalalt.
Insa, una peste alta, n-ai cum sa cistigi mai mult decit o fluctuatie statistica (care-i proportionala cu produsul probabbilitatilor tuturor scenarilor posibile). Asa ca nu-i vorba de un cliseu aici: cind valuta de achizitie a resurselor (RON) se intareste in raport cu cea de desfacere (EURO), marginalul din export se diminueaza. Dar cheia este "in izolare": economia per ansamblu de fapt cistiga.
@Tudor
Da, şi nu doar economia.
Să simplificăm şi să spunem că sunt trei tipuri de producători locali:
1. Supertehnologizaţi. Pentru ei, aproape orice curs este bun, la ce "deficit de convergenţă" are România. Când se depreciază leul, au profituri excepţionale, iar când se întăreşte… au doar profituri.
2. Emergenţi. Au deficit de tehnologie dar profită de pe urma diferenţialului de costuri (cazul marii majorităţi). Ei oricum trebuie să investească, pentru că altfel vor crăpa mai devreme sau mai târziu, iar aprecierea leului e o ocazie bună.
3. Fatalişti. Ăştia-s ăia care strigau pe la BNR când se făcuse 1 euro 3,2 lei. Ei o duc rău tot timpul 🙂
daca nu e lichiditate pe futures (de curiozitate, stie cineva volumul zilnic?) iti poate face o banca un contract forward aproape fara riscuri. daca banca poate plasa si se poate imprumuta pe piata interbancara in cele doua monede la rate rezonabile, e ca si facuta treaba. dar, din cate am vazut pe partea de retail, ai nostri te jupoaie la comisioane din orice pozitie, asa ca in practica o sa iesi si mai scump decat cu futures.
Cea mai ok cred ca este hedgingul…
Cea mai simpla e nettingul valutar: dacă creşte cursul şi tu exporţi faci de aşa natură încât să imporţi o parte din materia primă. Dacă ai 100.000 Euro export şi 70.000 Euro import de completare sau credit în valută riscul valutar e doar pentru 30.000 Euro.